328 matches
-
l-ai fi văzut ieșind fără flori, cu un zâmbet uitat pe buze, de care scăpa încet-încet, abia după câteva sute de pași. Nu puteai ști dacă e un zâmbet de bucurie al unei misiuni bine duse la îndeplinire, un rictus de dezgust produs de penibilul ultimei părți a scenei sau o grimasă de jenă datorată acelei apropieri prea intime de domnișoara S, căreia nu i putuse vedea decât ochii sticlind în întunericul vestibulului. Apoi l-ai fi văzut întorcându-se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
jenat și ridicol. Prefera să fie ignorat, ceea ce i se și întâmpla în meseria pe care tocmai o părăsise. De regulă oamenii îi mulțumeau, dar nu ca acum. Erau mulțumiri convenționale, din vârful buzelor, însoțite de un zâmbet absent, un rictus de complezență, în timp ce gândul le zbura la domnul S sau la doamna Z, iar Filip morfolea în întuneric parcă mereu aceeași felie de cozonac. De data asta însă, fusese altfel. Femeia îi mulțumise cu ochii ei frumoși, cu o privire
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
adevăr, respirația îi este regulată și sforăitoare, trupul îi e țeapăn și privirea oarbă. Sau mă vede prin somn, incluzându-mă fără voia mea printre personajele viselor lui meschine de mărire? Uite, parcă și gura îi e strâmbată de un rictus sarcastic de gardian de profesie, care-și păzește prețioasa-i pradă până și în somn. Nu, e insuportabil! Nu mă vede, căci are o privire ciudată, rece și tăioasă. Trebuia să-mi închipui, aspidă cum e, că doarme cu ochii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lipitorile. Privea în tăcere acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
replicase cu disprețul ușor dat de secolele sale de bună educație: — O dată ca să vezi dacă-ți place. De două ori ca să vezi dac-ai avut dreptate. Ha-ha! a hohotit ursul. Șmechere de două ori! Răcnetul său eclipsase de-a binelea rictusul elegant al Vânătorului. Ursul se numea Peckenpaw. Cei din K îl știau drept „Cale-Bătută“ Peckenpaw. Spunea povești pe care nimeni nu le punea la îndoială: era prea masiv ca să-l acuzi că le înflorește. Istorisirile lui erau pline de legende
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
orice trăgător. Din când În când ridica ochii spre cer și zicea; „Doamne, doamne, m-am săturat de pește“ și nimeni nu Înțelegea ce vrea să spună cu asta. Avea un fel de surâs fericit, dacă nu cumva era un rictus datorat nervilor lui zdruncinați, și acest surâs și-l păstrase și În ziua În care un glonte lovise zidul unei case la câțiva centimetri de bereta lui. Nici după aceea nu se lăsase de obiceiul de a purta o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ascultă. Aici - un stop cadru pe microsecunda În care el, vorbind, tocmai desenează ceva cu degetul pe pământ. Cât durează Înșiruirea numelor de pe genericul filmului, el rămâne așa, cu fața pe jumătate ascunsă de pălăria cenușie, cu un fel de rictus al gurii (zâmbet, răcnet, cuvânt sau simplă respirație?) bine pus În evidență de lumina puternică a dimineții reci de Început de iarnă. Cizme de cauciuc stropite cu var, bocanci murdari, teniși, gumari și chiar o pereche de opinci, craci murdari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
zâmbetul lui Jonathan, căruia îi aruncă o privire ce spune c-ar fi fericită să-l omoare, să-i îngoape trupul în pământ, să asigure continuitatea anotimpurilor. El încearcă rapid să-și afișeze dezaprobarea pe chip, dar sfârșește într-un rictus lamentabil, ca victima unei mușcături de șarpe cuprinsă de un spasm. Dând din mână încearcă disperat să-și manifeste disocierea de ceea ce s-a întâmplat, s-o facă să înțeleagă că-i e la fel de oripilat de toți cei impliați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sus.Vrând să pară un om foarte important, rege sau politician, ține un discurs. Cineva râde. Altcineva îl bombardează cu întrebări. Se întoarce din nou, revine fără mustață. Are o voce subțire și stridentă, nesigur pe câteva cuvinte, cu un rictus. Jonathan nu înțelege ce spune omul, dar nu-și poate lua ochii de la el. Unul după altul, apar personajele pe care le întruchipează. Unul cu o voce profundă de bariton. Altul cu o șapcă mică și un fel autoritar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în acest univers. Prin acest simplu fapt vă reamintesc că nu există doar o singură soluție. Întotdeauna vor exista și alternative mai mult sau mai puțin viabile, argumentă focul. - Să înțeleg că posezi o astfel de alternativă, întrebă cu un rictus bruneta. - Nu neapărat, dar... - Atunci planul lui rămâne în picioare, înclină puștiul capul înspre imaginea preaonorabilului Poha. - Dacă vreți să vă demonstrez că există alternative, vă pot oferi una chiar acum: renunțăm la experiment. - Niciodată! veni aproape la unison răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ales că toți cei de față, inclusiv focul, păreau să fie mulțumiți cu soluția aleasă. - Atunci ne-am înțeles, reluă optimist Poha. Dacă vreunul dintre voi mai are nelămuriri, știți unde să mă găsiți, zâmbi el. - Foarte amuzant, articulă un rictus bruneta, înainte ca trupul și vocea să înceapă să i se destrame ca un abur. Preaonorabilul Poha așteptă până ce toți interlocutorii lui se făcură nevăzuți, întrerupând legătura îndată ce rămase singur. Cine are oare dreptate? Noi sau el? Dar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
de care nu aveai cum să nu ții seama, ajunsese atât de scârbită de ceea ce se întâmpla în ultimii ani ai lui Ceaușescu la conducerea țării, că nici nu te mai lăsa ca să vorbești despre asta, având pe față un rictus de profundă greață. Și tot ea povestea care era pe timpuri afinitatea tinerilor pentru comunism. Parc-o aud și acum: „Când eram studentă la București prin 1962, eram în stare să mă iau de piept chiar cu Dumnezeu, pentru Partidul
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
o treaptă pe care toți călcau ca să ajungă la altcineva. Cineva care nu eram eu. Helen s-a întors după vreo jumătate de oră. —Adios amigos, ne-a salutat ea. Suntem obligați să spunem chestia asta, a adăugat cu un rictus. Pentru autenticitate. Așa, a spus ea rapid. Ce vreți? Meniul era compus din obișnuitele produse Tex-Mex. Peste tot dădeai de fasole prăjită de mai multe ori. — Ce ne recomanzi? a întrebat-o Chris înseninat. —Sincer, vă recomand să vă duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
destul de tulburător atunci când îl vedeai expus pe șefa ta de vârstă mijlocie. Ce facem cu exactitate? a bolborosit Sonny. M-am uitat la Vivian. Rânjetul i s-a șters de pe față. — Ce vrei să spui? a mârâit ea cu un rictus. Petrecerea asta e fabuloasă! E un succes uriaș! Unde e Betsy? I-ar plăcea la nebunie! Betsy, soția lui Sonny, era o femeie ultraconservatoare, îmbrăcată cu haine încheiate până-n gât, care, la petrecerile pentru lansările de cărți, era, în majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
studenți ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o provocare, o bizarerie nostimă. Nu fusese timp decât pentru câteva întâlniri tăcute, presimțiri și eschive, în jumătatea de an până când străina părăsise brusc orășelul. Păstraseră însă legătura, își scriau, plecase cândva la București, s-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
e o mare săritură. Dacă avem nevoie de tine să rezolvi niște probleme grele de matematică ? — Sunt bună la matematică, spun disperată. Puneți-mi o Întrebare. Haideți, Întrebați-mă ce vreți din matematică. — OK. În colțul gurii are un mic rictus. Opt ori nouă. Mă uit la el, cu inima bătându-mi să-mi spargă pieptul, și mintea perfect goală. Opt ori nouă. Habar n-am. Fuck. OK, unu ori nouă face nouă. Doi ori nouă face... Nu. Hai că știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Editura Fundației Culturale Române, 1995, pag. 29, am dat peste poza unui bătrân de treizeci de ani neîmpliniți, cu o cută verticală aspră la rădăcina nasului, o bască muncitorească pe cap, ochii cu foarte mult alb, gura strâmbată într-un rictus spre un fotograf care nu-ți poate face plăcere, capul ăsta stă ridicat pe două perne, în spate e un geam prin care poți să vezi că afară e o noapte mult mai adâncă decât a mea, îmblânzită de celebrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ar fi intrat lent, exasperant de lent În ea, până când se va arcui, febrilă, mușchii ei se vor zbate, ritmic, iar el o va pândi printre gene, așteptând să recunoască pe fața tot mai străină eliberarea printr-un spasm impudic, rictusul Încremenit și cearcănele dintr-odată Îmbătrânindu-i obrazul. Ce ușor se excita atunci, ce jenat era să nu cumva să-i zărească cei de alături șlițul umflat al pantalonului, uneori, când nu mai putea Îndura, mergea În toaleta parfumată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
preia imediat conducerea armatei de la Dunăre și negocierile în vederea semnării grabnice a tratatului de pace. În cazul acesta, Kutuzov ar fi primit cel de al doilea rescript, cu „avansarea” sa la demnitatea de simplu membru al Consiliului de Stat. Un rictus de amărăciune îi spulberă simetria obrazului. Generalul recunoscuse stilul țarului de a umili prin generozitate pe cei care nu se bucurau de nici o simpatie din partea sa. Se opri în fața ferestrei, dar își feri ochii de lumina puternică. Se anunța o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Eu am inventat conceptul și numele clubului, s-a mândrit Julia. Înainte de asta, nu eram decât trei femei care se lamentau fără nici un scop. —Scop? Alison era uluită. — Deci clubul are un scop? — Nu realmente, a răspuns Fiona cu un rictus. În fond, întâlnirile astea sunt o formă de terapie, șansa noastră de a ne discuta problemele pe care ni le fac soțiile cu numărul unu. După ce-am văzut atacul în forță al Sofiei, de la nuntă, m-am gândit c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Doamna Petronela se uita la ea pe sub gene, cu ceafa lăsată pe spătarul fotoliului, expirând prelung fumul țigării. Își răscrăcărase picioarele strânse în pantalonii de piele. Era ca răstignită, prăbușită, iar surâsul ei cenușiu, înecat în fum, lunecase într-un rictus al ostenelii. Naivitatea Mirelei chiar o obosea. Mai curând ignoranță decât naivitate. Fetița asta e de o ignoranță crasă, incredibilă. Familia care va înfia copilul te va recompensa. Chiar n-ai știut? Nu pot să cred. — N-am știut, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Ibrahim, fabricant de corturi din Nishapur, nu știi oare să recunoști un prieten? În această frază există o notă de sinceritate care-l Încurajează pe Khayyam. „Să recunoști un prieten?“ Analizează problema cu gravitate, privește Îndelung fața cadiului, Îi examinează rictusurile, freamătele bărbii. Încet, se lasă invadat de Încredere. Trăsăturile i se destind, i se relaxează. Se desprinde de străjile care, la un gest al cadiului, nu-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi fost poftit. Judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu frigul arctic și antarctic din odaia În care te afli În acest moment și unde te-a chemat glasul datoriei tale funeste, aceea de a-l omorî pe acel bărbat pe fața căruia, În somn, părea să se deseneze rictusul amar al celui care În toată viața lui nu avusese niciodată o companie cu adevărat umană În pat, care a făcut un acord cu câinele său ca fiecare să-l viseze pe celălalt, câinele pe bărbat, bărbatul pe câine, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ochii. — Nu mă refeream la tine, zice Davey, îmbrățișându-mă. Decât un pic. Îmi recunosc înfrângerea. — Totuși, am mai evoluat, trebuie să recunoști. Nu mai sar îmbrăcată în piscină. — Ești fată deșteaptă. Mai ales în privința asta, zice el, cu un rictus. Apoi, studiindu-mi costumația, dă din cap dezaprobator. Nu mă pot abține să nu rânjesc la el. —Mda... Dacă n-aș fi avut pe mine o bluză albă, poate aș fi văzut altfel lucrurile... În hol, aproape că ne calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]