249 matches
-
casă“ (mă dusesem la „dirigu’“ în ajunul unei olimpiade de română pentru o carte): cred că, dacă m-aș fi întâlnit cu ea așa pe stradă, n-aș fi recunoscut-o. Dar oare în frumusețea pielii încă nu de tot ridate, acoperită de smacuri, a părului care nu lasă să i se vadă rădăcinile albite, în hainele care să ascundă un corp pe cale de a se prăbuși, pe vremea când puțini dintre cei aleși și le puteau permite și procura, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
aici, dar, la întoarcere, am descoperit că ține legătura cu Hideyoshi. Și când te gândești că un om care a fost atât de apropiat clanului Akechi e capabil de așa ceva! Imprecațiile lui Dengo nu se mai sfârșeau, dar, pe chipul ridat al lui Toshimitsu, nu se citea nici o surprindere. Mitsuhide plecă pe la amiază, fără a fi realizat nimic. Ajunse înapoi la Shimo Toba cam în același timp în care Hideyoshi trăgea un scurt pui de somn în Amagasaki. În acea zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pahar cu apă, da, bunico, i-am spus eu, m-am ridicat și i-am adus apă. Bunica a băut apa cu înghițituri mari, ținând paharul cu amândouă mâinile, în timpul ăsta eu mă uitam la mâinile ei, la pielea lor ridată, întrebându-mă dacă piatra aia ascuțită a inelului de la mâna stângă, e într-adevăr diamant, iar dacă e, oare se poate tăia sticlă cu el? Între timp, bunica băuse toată apa din pahar, iar când mi-a dat paharul înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe jumătate dintr-o înghițitură apoi, întinzându-mi-o, m-a întrebat dacă vreau și eu, iar eu i-am spus că nu, și m-am uitat la mâna lui în care ținea sticla și i-am văzut pielea foarte ridată, cureaua maro a ceasului, lată, îi strângea încheietura mâinii, iar în jurul ei pielea făcea pliuri mari, de parc-ar fi fost din hârtie sau de parcă bunicul ar fi slăbit brusc, el a dat din cap, zicându-mi zâmbind că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
i-ar lua o grămadă de timp. Așa că Selina a descoperit o a treia cale... Timp de o săptămână nu s-a dat cu farduri, a purtat dresuri lălâi și chiloți terciuiți, a venit la culcare cu crema pe față, ridată și cu o cămașă de noapte care atârna dramatic pe ea. Încă n-am reușit să descopăr dacă sexul fusese scos din meniu. Și nici n-am avut chef să întreb. Alaltăieri m-am hotărât, totuși, să-i deschid un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ți-l prezint pe domnul Streator. Prietenul meu, Stridie. Și puștiul își dă părul din ochi și se uită la mine. Zice: — Coacăză crede că știi un descântec. Pula i se termină în stalactita roz pe care o formează prepuțul ridat. Vârful e perforat de un inel de argint. Și Helen îmi aruncă o privire, zâmbind, dar cu dinții încleștați. Puștiul ăsta, Stridie, apucă poalele halatului flaușat al Monei și zice: — Mamă, da’ ce de haine ai pe tine! Se apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mașinuțe de curse. Își înfige sticla în gură. Dă capul pe spate, și berea începe să bolborosească. Mașinuțele de curse au roți ovale, înclinate în față. Râgâie și zice: Băi, voi sunteți de-adevăratelea? Părul negru îi atârnă peste fruntea ridată, de Frankenstein. Are niște ochi triști și pungiți, de copoi. Cu mâna întinsă spre el, îi zic: Domnule Sierra, am venit să împărtășim bucuria iubirii Domnului. Și individul cu mașinuțele de curse se încruntă și zice: — De unde știi tu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stejărel Vântul dezmierdat de soare se alinta cald printre florile pomilor albi. Bunicul așezat pe o bancă își ștergea cu o mână tremurătoare ochii încercănați ca două zorele pe un zid năruit. Avea trupul gârbovit, palmele aspre și bătătorite, fața ridată și înnegrită de vânt, părul și mustața albe ca neaua și ochii căprui, dar care te priveau cu dragoste și bunătate. A fost un om puternic, drept, mândru, cu dragoste pentru natură și oameni, credincios și mai ales cu o
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai repede. Marie Își aplecă ușor capul spre maică-sa care, Îngenuncheată la picioarele ei, tocmai trăsese brusc de tivul rochiei ca s-o Îndemne să se potolească odată. Cu părul ei scurt și cărunt, cu chipul supt și prematur ridat al femeilor mult prea adesea expuse stropilor purtați de vînt, Jeanne serbase șaptezeci de ani de viață În anul care trecuse. - A plecat din Saint-Malo În zori. VÎntul Îi e favorabil. Ar trebui să fie deja aici, oftă viitoarea mireasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să frunzărească vreo carte? Se duse la baie și începu să se privească nemișcată în oglindă. Cu stilul ăsta de viață în curînd o să ajungi o cîrpă, începu să și spună, simțind cum amețește, cercetîndu-și fața centimetru cu centimetru. Funtea ridată, obrajii supți, pleoapele obosite, buzele deshidratate. Nătăfleațo, ce alte motive îți mai trebuie, ca să te hotărăști odată să pui capăt unei asemenea vieți? O să vezi că totul nu va depinde doar de tine, e doar nevoie să-ți dorești îndeajuns
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
vadă și ele pe omul care a vorbit cu Canada. Milă, curiozitate, invidie. Petru, Întors și el spre bătrân, simțea În ceafă răsuflarea fierbinte a Simonei. Bătrânul venea spre el fără să se sinchisească de lacrimile care-i udau obrazul ridat Am ceva de plătit, domnișoară? Întrebă el absent. A plătit fiica dumneavoastră, șopti Încurcată fata care i-a adus Montrealul. Ah, da, am uitat că sunt „chematul”, Încercă bătrânul domn să glumească. Continuă mai mult pentru sine: Toți vom fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
aici se termina orice asemănare între tată și fiică. Elizabeth Short era o femeie care te făcea praf. El părea făcut praf: un schelet ambulant în pantaloni bufanți maro și un maiou soios. Avea umerii plini de alunițe și chipul ridat, spuzit de coșuri. Ne făcu semn să intrăm și ne anunță: — Am un alibi, în caz că vă trece prin cap că eu am ucis-o. Beton armat, cum mă vezi și cum te văd. Amabil până în măduva oaselor, eu am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
picioare și-mi întinse mâna. — Încântat, domnule Sprague, i-am spus și i-am strâns mâna, cercetându-l cu ochi iscoditori, la fel cum făcea și el cu mine. Capul familiei era scund și cu pieptul lat. Avea un chip ridat și bronzat și o claie de păr alb, care probabil că fusese cândva nisipiu. I-am apreciat vârsta cam la vreo cincizeci de ani, iar după strângerea de mână mi-am dat seama că era obișnuit cu munca fizică. Glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
holbându-se la fotografia respectivă, studiind-o în detaliu. Luca nu arăta cu mult diferit de felul în care arăta în prezent. N-avea decât vreo câteva fire de păr alb în plus. În fotografie, fața îi era mai puțin ridată, iar părul era nițel mai lung, dar altfel era același bărbat lângă care Alison se trezise în dimineața aia. Femeii i s-a părut destul de deconcertant să se uite la o fotografie cu Luca însurându-se cu alta. Sofia strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful capului într-un stil pe care bănuiam că-l copiază după Violet, avea exact aceeași nuanță de piele cu bronzul permanent, ridat și tanat al Donatellei Versace. Numai că, în cazul Tabithei, culoarea era naturală, iar pielea ei era netedă și fără cusur. Și-au ridicat privirile când am trecut pe lângă ei, iar Tabitha chicotea. Nu mai avusese nici un accident în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
musafiri... Dar doamna-mamă nu rămânea niciodată datoare cu o replică, iar războaiele cu soțul ei îi făceau plăcere. Trupeși amândoi, spre deosebire de cei trei copii, semănau cu un general și-o generăleasă în lupte de hărțuială. Ea cu capul mic și ridat, însă pe decolteu cu splendida carnație de camelie a femeilor din familie, iar el cu față stacojie și favoriți albi. — Să-i spun fiului dumitale, vrei să zici, eu l-am născut, dar, de moștenit, te-a moștenit numai pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pierdută în adâncuri vreau să vă vorbesc. Nu. Eu vreau să vă spun că la poalele Măgurii, bunicul are o livadă bătrână, cu copaci care ascund povești care de care mai atrăgătoare. De la aceștia, punând urechea pe trunchiul aspru și ridat de vreme, am aflat întâmplări neobișnuite și vreau să vi le spun și vouă. O ÎNTÂMPLARE CU TÂLC Deși din vară până în toamnă târziu în livada fermecată a bunicului roadele apleacă în jos crengile bătrâne, mirate și ele de atâta
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei. Pentru o clipă, ochii blânzi ai lui Josef se Îngustară și se concentrară pe revolver, calculând unghiul și traiectoria glonțului și dacă acesta va trece pe alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
degetele mîinilor drepte și imita un marș de defilare. Mîinile se balansau, mai mult decît era necesar, în ritmul unei fanfare imaginare. Erau momentele cînd nu saluta pe nimeni și o seriozitate, mai mult ghicită, se așternea pe fața lui ridată, dar întotdeauna proaspăt rasă. Uneori, colonelul Tincu mișca mărunt din buze și atunci chiar nu mai vedea nimic împrejur. Lumea se mira că urca zilnic strada Urcușului și nu înțelegea cum de reușește această performanță la vîrsta lui, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a unicului bec nu răzbătea prea bine prin bolta lui de păr și asta îți dădea impresia că te uiți la un om care te privește din adâncul unui șifonier. Fața lui, atât cât reușeam să văd din ea, era ridată și maronie ca o minge de bandă elastică, numai că mai activă și înțeleaptă - îmi amintea de un arc din acela mare, care poate coborî singur scările - și am avut senzația că toată viața a fost pusă la încercare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
luminos și neîntrerupt de albastru. M-am sprijinit în coate. — Ei, n-a mers chiar ca la carte, nu? Dar iată-ne aici. Fidorous stând aplecat peste balustrada punții, cu ochelarii în mână, cu ochii închiși și cu fața elastică, ridată, întoarsă către soare. — Și, mai mult de-atât, e-o zi minunată. — Suntem pe mare. — Da, așa e. Într-un fel. Ambarcațiunea tresăltă pe valuri. Soarele radia. Încă de undeva, sunetul pescărușilor. — Iar ăsta e Orpheus. — Este. Doamna și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu mai aude nimeni, au început pregătirile orchestrei, tavanul se clatină sub tam- tamul tobei, două ghitare schelălăie, să acopere saxofonul. Poetul își aranjează cravata, împinge la o parte scaunul, repede ocupat de-un mops mexican, elegant, răgușit, o frunte ridată, doi canini lungi de aur. — Tovarășe, stimabile, aș publica la dumneata un articol despre un romancier de mare eleganță stilistică. L-am cunoscut azi, iată-l, poate ați auzit... și arată spre folcloristul sau farmacistul de lângă mine, în care recunosc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază în colțul de lângă ușă, scutură părul ruginit și aspru. Un chip rectangular, trasat cu fermitate, pomeți puternici, buze pline și arse, nasul drept, cu nările mari, fruntea înaltă, ridată. O privesc și mă privește. Nimic nu tulbură nemișcarea în care s-a instalat. Nu i se aude respirația, privirea nu poate fi localizată, îmi dau seama că, de fapt, nu se uită la mine sau nu mă vede. Orbitele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
inginer A.P. Insomnie, cine știe, sau o fi dormit adânc, trezindu- se devreme, într-o dispoziție de lucru, mai harnic decât altă dată ? Inginerul se așază pe locul său, Ortansa se află în fața sa, o vede. Umerii triști, încovoiați, gâtul ridat, cu pete cafenii, ca la bolnavii de ficat. Părul prea scurt, ciufulit, cu mici porțiuni goale, peste care smocurile rărite și decolorate nu au putere. Obosită de vreun chef prelungit, indispusă de începutul altei săptămâni de lucru sau necăjită sau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
albastru al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și râsul, râsul plăcere, prelungind, sporind plăcerea. Râsul acela viu, vital, obrazul ridat, pergamentos. — În nici un caz, răspunsese glasul ei fierbinte, venit prea aproape. Dacă nu mă crezi idiot, trebuia să nu fi venit și să nu mai adaugi nimic. Nu pot face anumite lucruri ! Ca prieteni și colegi, așa, să rămânem, nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]