279 matches
-
mare generalizare printr-o considerare a comicului drept "invariant"34 față de care ironia, umorul etc. sunt varietăți secundare. Cu rigurozitate matematică, Jean-Marc Defays distinge apoi râsul ca efect, de comicul văzut drept cauză a lui, stabilește categoric locul intermediar al rizibilului înțeles drept "totalitate a stimulilor intelectuali care pot provoca râsul"35, cu precizarea că râsul comic este stârnit deliberat și nonaccidental, și propune convenția cu valoare de definiție conform căreia comicul "va fi termenul generic desemnând toate fenomenele verbale și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
context politic, clasamentul este schimbat în favoarea satiricului și a umoristicului 38. Prin aplicarea unor criterii de grupare socială, comicul a fost cristalizat de Marmontel (Élémentes de littérature, 1787, art. Comique), în categoriile nobil, burghez și de rând, distincțiile vizând țintele rizibile și anume: moravurile celor de sus pentru primul tip, pretențiile deplasate, prețiozitatea și impostura burgheziei cu aspirații către nobilime pentru cel de-al doilea și moravurile poporului pentru ultimul. Departajarea pe clase sociale se mentine și la J. G. Sulzer
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ultimul. Departajarea pe clase sociale se mentine și la J. G. Sulzer (Allgemeine Theorie der schönen Künste, 1792, 1794, articolul Comisch). În plus, cercetătorul german atribuie câte un mod al comicului pentru fiecare în parte: comicului jos îi corespunde burlescul, rizibil prin absurditatea sa, comicului mediu îi este asociat cuvântul de spirit iar celui elevat forma și tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scris, de pildă, mii de pagini despre specificul umorului britanic, al celui american, canadian, evreiesc, rusesc, bulgăresc 42 etc. Opera lui Caragiale este impregnată în mod inevitabil de astfel de elemente care țin de unicitatea societății românești, elemente care, devenite rizibile printr-o prelucrare artistică de maestru, își pierd savoarea comică la transpunerea textului într-o altă limbă 43. Clasificarea tematică pune în evidență în sferele superioare ale generalității abstracte câteva categorii ale comicului: caracter, intrigă și moravuri. În jurul acestora, Henri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a limbajului neaoș de mahala, explică în mod concret efectul ilar ca descătușare de tensiune, dar și ca manifestare a sentimentului de superioritate a receptorului în stare să observe, să respingă și să sancționeze prin râsul comic abaterea și contradicția rizibilă. Cu alte cuvinte, comicul din această celebră schiță caragialiană satisface toate definițiile care esențializează fie teoria contrastului, fie pe cea a superiorității, fie pe cea a relaxării. În același mod se poate găsi o ilustrare a definiției lui Kant în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
psihice, prin lămurirea derizorie care declanșează brusca decomprimare. Henri Bergson ar fi recunoscut în piesa O scrisoare pierdută, în automatismul unor personaje (Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Pristanda), în jocul de marionetă al lui Dandanache, în numeroasele interferențe și repetiții, în caracterele rizibile, destule elemente prin care concepția sa despre râs se susține. Saltul neașteptat dintr-o sferă a spiritului într-una materială rizibilă, exemplificată de Bergson prin plastica imagine a unui orator care strănută, trimite cu gândul, de pildă, la ipostaza comică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personaje (Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Pristanda), în jocul de marionetă al lui Dandanache, în numeroasele interferențe și repetiții, în caracterele rizibile, destule elemente prin care concepția sa despre râs se susține. Saltul neașteptat dintr-o sferă a spiritului într-una materială rizibilă, exemplificată de Bergson prin plastica imagine a unui orator care strănută, trimite cu gândul, de pildă, la ipostaza comică a Prezidentului, capul revoluției ploieștene evocată cu disimulată nostalgie în schița Boborul!:" La 6, în Piața unirii plină de popor tocmai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sine într-o postură ridicolă, prin contemplarea unui alter ego care impune autocritica, autoparodia și autoridiculizarea, ca manifestări ale comicului în stare pură. Tehnica autoreflexivă este bazată pe procedeul exagerării caricaturale, a îngroșării trăsăturilor și a deformării acestora cu efecte rizibile. Despre comicul caricaturii, Bergson spunea: "Oricât de regulată ar fi o fizionomie, oricât de armonioase ar fi trăsăturile, oricât de suple ar fi mișcările, niciodată echilibrul nu va fi absolut perfect. Se va intui întotdeauna umbra unui rictus care se
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întotdeauna umbra unui rictus care se anunță, desenul unei posibile grimase, pe scurt, o deformare preferată în care să se transforme cât de curând natura. Arta caricaturistului este de a sesiza aceasta mișcare ușor imperceptibilă și de a o face rizibilă tuturor ochilor, mărind-o [...] Arta sa, care are în ea ceva diabolic, relevă demonul care a doborât îngerul"67. În artele plastice, în teatru, în literatură, caricatura a cunoscut diverse forme de manifestare, de la cele vesele, amabile, bonome, la exagerările
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
defavorabil romanului Patul lui Procust, alternează cu satira amară desprinsă din enunțul ironic sau spiritual de tipul: "cultură înseamnă pentru noi: istoria literaturilor, filosofiilor, științelor, problemelor etc... france, germane, italiene șmd.[...] tot ce se face în cultura noastră e 99% rizibil și 1% lizibil"44 etc. Pe dimensiunea comicului satiric, Arghezi, a cărui admirație pentru satira caragialiană se deduce cu ușurință din numeroasele articole elogioase 45, amintește de Caragiale mai întâi prin virulența pamfletară din tablete sau "bilete de papagal". Pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tocmai exagerării, a "îngroșării", a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura cu orice preț. În grotesc, deformarea caricaturală extremă împinge comicul spre zonele oripilantului, receptorul fiind simultan îngrozit și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și monstruosul. Dincolo de râs, grotescul provoacă o stare apăsătoare, de neliniște în fața derizoriului spectacol al hazardului din alternanța frumos-urât, nobil-vulgar, plăcut-dizgrațios etc., expresii concrete ale tragicului dualism viață-moarte. Asemenea absurdului, grotescul va fi explorat cu precădere de avangarda literară postbelică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atenției și de amuzament facil care împodobeau publicistica umoristică, aceste pilule spirituale denotă o dată în plus apetența caragialiană pentru comic și abilitatea neîntrecută de a-l făuri din explorarea tuturor resurselor, nu doar a celor identificate în situații sau tipologii rizibile, ci și a celor oferite de discrepanțele de la nivel lingvistic. I. L. Caragiale are și incontestabilul merit de a fi realizat o primă ilustrare în literatura română a umorului negru. Povestirea orientală Pastramă trufanda bazată pe o întâmplare macabră, este admirabil
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
preconiza Antonin Artaud în manifestele la "teatrul cruzimii" și așa cum vor justifica dramaturgii absurdului recurgerea la umor negru. Ceea ce credem că motivează la Caragiale aceste incidentale tangențe cu umorul negru, ar fi mai degrabă insațiabila poftă de anecdotă, foamea de rizibil descoperit în orice. În privința scopului acestora, considerăm că utilizarea umorului negru i-a servit marelui dramaturg în principal ca strategie de jalonare a unui teritoriu al comicului încă neexplorat în literatura noastră și de captare a unei lărgite zone de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în subcapitolul anterior, și anume, cea de "ilogic" și cea de "antirațional", și de ipostazele cele mai frecvente ale absurdului, respectiv nonsensul, paradoxul și absurdul existențial, am putea risca generalizarea în următoarea formulă a determinărilor: atunci când se înfățișează ca "nonsens" rizibil simplu sau ca paradox, deci în prima sa accepțiune lărgită, absurdul constituie elementul declanșator al comicului, în timp ce, dimpotrivă, sensul de "antirațional", referitor la contrastul dintre nevoia de raționalitate a omului și impenetrabilitatea universului, așadar, în mare, absurdul existențial, este cel
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Th. Hobbes, Jean Paul spun în esență că râsul este stârnit la descoperirea unei absurdități a altuia. Lessing generaliza scriind că "orice absurditate, orice contrast între deficiență și realitate este comic"11. J.F. Sulzer desprinde chiar o categorie anume a rizibilului absurd generată de contradicțiile discursurilor și acțiunilor, de ceea ce este neadevărat sau incomplet, de absurda utilizare a sensului unui cuvânt sau de comparația lucrurilor care nu prezintă elemente comparabile.12 Așadar, în cele mai multe cazuri, absurdul receptat conduce la comic. Însă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Suntem îndreptățiți, așadar, să vedem în raportul dintre absurd și comic unul de natură simbiotică, de revelare a unuia prin celălalt. Deși există și situații în care se ignoră reciproc, atunci când comicul, de pildă, se bazează pe alte surse ale rizibilului sau când absurdul ia forma oniricului sau a coșmarescului, eficacitatea amândurora este vizibil sporită în acele ipostaze literare marcate de conlucrare între cele două categorii. Creatori de talia lui Caragiale și Eugen Ionescu au intuit și exploatat, așa cum vom vedea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lumii la care se vrea raportată, nu mai seamănă cu aceasta decât printr-o translație complicată. Am putea reduce raportul dintre absurditatea caragialiană și cea ionesciană la relația dintre natural și artificial. Caragiale nu se străduiește să creeze un absurd rizibil și înfricoșător totodată, așa cum deliberat procedează Eugen Ionescu, ci se mulțumește să-1 extragă din realitatea în care-l surprinde existând din abundență. Receptându-1 cu luciditate și amărăciune, îl supune atenției celor care trec pe lângă el nesesizându-l: "Trecem pe lângă absurditate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
orice aranjament material al lucrurilor care, deși evident absurd, se integrează într-o schemă aperceptivă obișnuită a ordinii realului"40, explicația pentru preponderența perspectivei comice asupra absurdului din opera lui Caragiale este dată chiar de această intenționată plasare a anormalității rizibile într-un context în care nu doar că nu este sesizată ca atare, ci chiar tinde să se extindă nestingherit. Caragiale însuși, așa cum am văzut, era intrigat să observe familiarizarea cu absurdul și reacționează față de încetățenirea acestuia printr-o abilă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o linie, încă una, mai șterge, rade, adaugă; e gata un nas și o riglă[...] acesta e domnul adevărat!...fiindcă e numai ceea ce ne trebuie de la domnul!30 Penelul de caricaturist al lui Caragiale schițează, așadar, întotdeauna, "suceala" fiecăruia, particularitățile rizibile sau ridicole care-l fac să exclame, probabil cu disimulată seninătate: "nu te mai saturi să-i vezi și să-ți faci haz de ei", dar menține prin linii de mare forță sugestivă, și datele etern-umanului, chiar și atunci când portretul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe dos, te scutură, privesc înăuntru și zgândăresc mecanismul până îi sar arcurile pe pereți. Din nimeni, devii cea mai mișto jucărie, cea mai vestită bucătăreasă, cea mai iscusită infirmieră, cel mai complex dicționar, cea mai flexibilă dansatoare, cea mai rizibilă cântăreață, cel mai talentat clovn. Cea mai grea năpastă. Ești alarma de dimineață și laptele de seară. Lipsești întotdeauna când lipsești și oprimi întotdeauna când ești de față. Ești ca un gard când ieșiți la plimbare și ca un cal
copii. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ana Dragu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1769]
-
să fie totuși o axă a vieții mele, așa cum viermele cu antene și piciorușe este axa fluturelui. Și care (acum îmi trece prin cap ideea asta bizară, când vizualizez fața lui având ceva demonic, dar și ceva inofensiv, un demon rizibil, un Abbaddon măscărici) s-ar putea să fie de fapt o amintire-paravan pentru ceva și mai adânc, și mai îndepărtat, pentru o cameră și mai secretă din sinea mea, mai apăsată de interdicție. Mă gândesc că prea ușor revăd faptele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vieții autentice a criticului in nuce și ca literatură (critică, proză, eseu, jurnal), conștientizând iluzia autenticismului său. Găsim, Într-o astfel de lectură simultană, un năzdrăvan monsieur Bovary (care nu este altul decât criticul tânăr), suspendat Într-o contradicție deloc rizibilă Între viață (trăire) și lectură (scris), un orgolios genialoid care Își mortifică pulsiunile autentice ale sufletului pentru a se Închide Într-o piramidă a spiritului și un sentiment ipocrit care duce dorul vieții nesofisticate chiar acolo, În balsamul orgoliilor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
luminile sînt fără greșeală, pică fix pe detaliu, pe mamelon, și pleci acasă sau În lume cu pavilioanele urechilor aplatizate de decibeli cubi. Estetica vizualului perfect stăpînită nu mai este Însă-n concordanță cu scopul, mai Întotdeauna minor, dacă nu rizibil. Se Încearcă diferite deschideri. Supape. Se Încearcă degeaba, fiindcă tehnologia ultra Înaltă n-a Împins nici cu un micron arta regizorală În Zona călăuzei. Ar fi putut s-o facă. N-a făcut Însă decît să mascheze lipsa șocantă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu Eli Sunday (Paul Dano), pastorul local, dornic de a avea propria parohie. Și Eli Sunday se află în căutarea puterii, cea pe care i-o conferă rolul de pastor evanghelic exorcizînd enoriașii creduli, într-un spectacol funambulesc de o rizibilă teatralitate. Mistificarea nu-i scapă lui Daniel care trebuie să convină cu pastorul asupra unor chestiuni pentru a avea susținerea comunității. Dovedit de a-l fi ucis pe cel care împrumutase identitatea fratelui său, Daniel trebuie să compare în fața congregației
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
poate din pricina Matildei, care îmi acaparase sufletul? Prea marea iubire pentru o singură ființă ne înstrăinează de prezența restului?) Așa se explica atracția mea pentru Vintilă, pentru strelitul Pantelimonescu, și chiar și pentru grasul și stupidul Calistrat, ca și pentru rizibilul Bacaloglu? Încercam să-i readuc pe oameni în mine unul câte unul, chiar și pe abjecți? Nu-mi plăcuse mie și Olaru, cel de la cadre, cu exclamația lui indescriptibilă de superioritate scârbită (aaîaaa!) și nu fusesem eu emoționat de directorul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]