575 matches
-
Fortunato“, hotărî Aldaya, care nu apucase a Învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră că don Ricardo Aldaya era sătul pînă peste cap de oameni care se temeau de el, Îl adulau și i se Întindeau la picioare ca niște rogojini. Îi disprețuia pe pupincuriști, pe fricoși și pe oricine demonstra orice fel de slăbiciune, fizică, mintală ori morală. CÎnd dădu peste un băiat sărman, un simplu ucenic, care avea obrazul și șarmul de a-l lua peste picior, Aldaya hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să te las să mănânci în pace și te mai așteptăm să treci pe la noi. Îți voi trimite veste când e liniște. ― Uite aici bani, ca să-mi faci rost de niște așternuturi domnești, că îi mai mare rușinea. Dorm pe rogojină. ― Dacă poimâine le ai, e bine? ― Să mi le trimiți prin fecior. ― N-avea nici o grijă. Poftă bună! ― Mulțumesc, jupâne - a răspuns lotrul doar din gură, fiindcă ochii urmăreau plutirea cu unduirile șoldurilor și zvâcnetul sânilor sub iia hangiței. Simțea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că dragii lui cocotieri nu-i dau numai: saladele, mâncările și băuturile gustoase, pe care a avut cinstea să i le ofere, dar casa lui, în întregime, e construită din palmieri, din lemnul și frunzele acestora; până și hainele, și rogojinile lui, pânzele, sforile și funiile pentru corăbii, și altele, câte și mai câte, sânt confecționate din fibre de cocotieri. Chiar untdelemnul, cu care preparase mâncările, și acela pe care-l ardea în lampă, era din nuca de cocos. Și bucata
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
făcut cu precizie soldățească, masa de scris nu are pe ea nicio foaie rătăcită, iar dulapurile cu uneltele sale de lucru mai puțin obișnuite, sunt încuiate și zăvorâte. Nici o imagine sculptată nu întinează puritatea pereților albi, nici un covor frivol sau rogojină nu pângărește podeaua onestă. Vanitatea personală este închisă într-un cufăr metalic de haine, de unde, de două ori pe lună, acestea sunt scoase afară și întinse pe spațiul restrâns, ocupat de obicei de oglinda de bărbierit, care stă cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pune sute de întrebări despre Bombay. În timp ce doamnele își ocupă camerele, le așteaptă la o masă cu o umbrelă mare, privind gardul de fier forjat, ridicat amenințător de jur împrejur. Locul arată ca o curte de închisoare. Hamalii dorm pe rogojini în fața ușilor stăpânilor sau se adună în grupuri să flecărească. Se întreabă dacă nu va fi recunoscut de vreunul dintre bărbații care se sprijină de gard. Nu este exclus. Multă lume îl cunoaște pe Pretty Bobby. Începe să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
metalice sunătoare, quipos, bismar, zaruri din os, cărți din frunze de palmier, cercei, canoe, un steag de război Beninez, un scaun Ashanti, un caduceu, un penis, sticle înfundate, pene smulse, ceainice, o cădelniță, bobine de dantelă, bețigașe chinezești, linguri, ventilatoare, rogojini, măști, mandoline, topoare, țitere, kilimuri azere, gabbere persane, cuti turkmene, samovare din Daghsetan, ibrice anatoliene, căciulii de astrahan, o cruce georgiană, un Lao Buddha, un lingam (falus) un rozariu, un degetar, inele, mingii de musketă și cizme de zăpadă, bețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ordonă o gardă permanentă și își petrec restul restul zilei certându-se despre ce ar trebui să facă în continuare. Când apune soarele, o voce tânguitoare se ridică peste tabără. Unii se adună pentru rugăciunile de seară și-și întind rogojinile pe pământul ars de soare, cu fața spre Mecca. Gittens, care stă la parapet, se uită la biserica năruită și se strâmbă. — Se pare că misionarii n-au prea ajuns pe aici, nu? Pe măsură ce lumina scade, nori de țânțari se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză încet lângă prietenul său, privind chipul de pe pernă. Poate din cauza întunericului, fața lui Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu impresia că se frângea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Când termină de vorbit, pieptul lui Hanbei se nărui ca un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tânguia printre ramurile unui brad singuratic. Sub acesta, se vedea o moviliță de pământ proaspăt, pe care fusese pusă o singură piatră, ca însemn funerar. Pe vremuri, în ceasurile libere ale prelungitului asediu, la rădăcina acelui brad fusese întinsă o rogojină de papură, iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră împreună, discutând despre trecut și prezent, în timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se întoarse spre moviliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
uman în ei și să fie conștienți că, acum, moartea lor n-ar mai avea nici un sens. Ar fi o mare izbândă și până și Hanbei s-ar bucura. O conduse până la brad, unde fusese pus un koto, pe o rogojină de papură. După ce rezistaseră timp de trei ani asediului, cu tot curajul și integritatea lor, războinicii din provinciile apusene, care îi consideraseră pe ceilalți oameni frivoli și vanitoși, deveniseră doar niște umbre ale celor care fuseseră înainte. — Nu-mi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
speranță. Apărătorii continuau să arate ca niște oameni, dar acum erau nevoiți să sugă oasele propriilor lor cai morți și să mănânce șoareci de câmp, scoarță de copaci și rădăcini și prevedeau că, în iarna care urma, aveau să fiarbă rogojinile tatami și să mănânce tencuiala de pe pereți. În timp ce se consolau unii pe alții, toți cu ochii înfundați în cap, încă le mai rămăsese destul curaj pentru a putea plănui trecerea prin iarnă pe cât puteau de bine. Ba chiar și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și de câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
totul de poezie. — Nopțile de vară sunt scurte, anunță gazda lor, marele preot. Se face târziu și mă tem că va fi lumină afară înainte de a ne fi terminat cele o sută de strofe înlănțuite. În altă cameră, fuseseră aranjate rogojini pentru poezie. În fața fiecărei perne erau puse hârtii și cerneală, ca pentru a-i încuraja pe participanți să scrie versuri elegante. Shoha și Shoshitsu erau amândoi poeți consacrați. Shoha era privit cu afecțiune de Nobunaga, se afla în termeni familiari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat. Repede! Dacă situația i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
viziteze pe Shogen la Muntele Shinmei. În acele vremuri, exista obiceiul de a se ține frecvent ceremonii ale ceaiului în tabără. Totul, desigur, era pregătit cu simplitate - camera ceaiului nu era decât un adăpost temporar, cu ziduri grosolane de ipsos, rogojini de papură și o vază cu flori sălbatice. Scopul ceremoniei ceaiului era acela de a dobândi forța lăuntrică necesară pentru a putea îndura oboseala unei campanii îndelungate. În zorii acelei zile, Shogen măturase pământul umed de rouă și pusese cărbunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să aștepte. Chemând, încă o dată, un vasal, puse ca în fața lui Sanzo să fie aduși atât de mulți bani, încât ar fi trebuit să-i ducă în spinarea unui cal. Un funcționar și ajutorul personal împachetară monedele în baloți de rogojini, pe când Sanzo se uita cu gura căscată de uimire. — Vreau să mai îndeplinești o misiune, Sanzo. — Ascult, stăpâne. — Le-am dat amănuntele, cu multă grijă, la trei dintre oamenii mei de cea mai mare încredere. Vreau să te deghizezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mulțumit cerului și apoi s-a întins pe iarbă. --Să ne hodinim, că, vorba ceea: cade omul din copac și tot mai stă un pic. D-apoi noi, care am muncit? I-am urmat îndemnul și m-am întins pe rogojina așezată de el. Am ațipit chiar. Când m-am trezit, bătrânul nu mai era lângă mine. “Unde o fi?” - m-am întrebat, privind curios în jur. Uruitul râșniții mi-a dat de veste unde se află. M-am dus repede
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
a pârâului. Pentru că aveam casa la vreo cincizeci de metri de malul apei și pentru că tata era un om prietenos, nu mică mi-a fost mirarea când lipovenii au început să mișune prin curtea noastră. În amiezile fierbinți își aduceau rogojinile la umbră și dormeau în păduricea de salcâmi din curtea casei noastre. Nu am spus nimănui despre frica ce îmi paraliza de la o vreme trupul. Când le auzeam glasurile, mă făceam mică de tot, inima parcă-mi cobora în gât
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
era tărâmul celălalt), ne aducea multe dulciuri. Când pleca la săpat, noi cotrobăiam după dulciuri și i le mâncam dând vina unii pe alții, spre disperarea tatălui meu care ne ținea discursuri despre demnitate. Seara ne adunam cu toții pe o rogojină în fața casei și eu stăteam veșnic în brațele lui mirosindu-i pieptul îmbibat de poveste. Moșul ne spunea multe lucruri despre locurile pe care le-a mai înfăptuit, despre nepoții lui, despre copiii lui care parcă l-au uitat și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
să tragi un pui de somn. Pe urmă ne-om întinde la... cislă. I-am urmat sfatul întocmai. Pe bătrân l-am lăsat robotind în grădină ca de obicei. Când m-am trezit l-am găsit, însă, întins pe o rogojină, iar o veveriță... dădea iama... prin barba lui... În cele din urmă m-a văzut și cu un zâmbet larg, mi-a arătat giubușlucurile veveriței... Uite ce este în stare o vietate ca asta! Parcă îți vine să mai trăiești
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
mi-a scos un ochi. Ce-i cu toate astea aici? Banii vinovăției, a zis Mike. întotdeauna ne aduc saci de dulciuri. Cu excepția fătălăului ăla al lui Chaquie. Nu i-a adus decât o pungă cu mandarine. Ți-a plăcut rogojina lui? —Dermot? am întrebat eu uluită. Are perucă? —Cum de nu ți-a picat fisa? a râs Mike. Ziceai că are un viezure adormit pe cap. —Și de ce „banii vinovăției“? l-am întrebat. Chestia asta m-a făcut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ajunge să vorbesc dachga hayeren cu niște oameni atât de fermecători. În poiană, câteva slugi învârteau mămăliga pusă la fiert într-un ceaun mare cât o cristelniță. Altele aduceau și întindeau fel de fel de bucate pe ștergarele întinse peste rogojini și covoare. Când cele două femei ieșiră din ascunzătoarea lor, Nicolae le zări primul. Înaintau ca într-un dans, cu mantiile fluturând, cu șuvițele de păr despletite și umede. Râdeau și vorbeau. Aveau aura luminoasă, intangibilă și sălbatică a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o mai rămas, măcar de sămânță, În picioare! Măcar de leac! Se bucură Măneanul nostru, cu toate că Îl va fi văzut și pe-al lui, culcat. De aici, de sus, din calidorul satului, gardurile de nuiele, doborâte, se văd ca niște rogojini Întinse, așternute pe pământ, mai ales de-a lungul ulițelor. Civili și soldați, căruțe și soldați, tunuri și soldați și bucătării de campanie intră (un fel de a vorbi) sau ies (alt fel) În, din ogrăzi și grădini, trecând peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]