649 matches
-
plângeți! Se opriră în camera spațioasă, cu podele de lemn, de la baza scării, care era scăldată într-o lumină slabă. Încăperea fortificată semăna cu o enormă cușcă sau celulă de închisoare. Mulți dintre răniți fuseseră aduși acolo și zăceau pe rogojini de paie, gemând. Când Nagamasa trecu printre ei, chiar și samuraii întinși pe jos făcură un efort să se ridice în genunchi. Nu-i voi lăsa să moară în zadar! Nu-i voi lăsa să moară în zadar! spuse Nagamasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ichimatsu! Hei, Ichimatsu! Pajii ieșiră în fugă din tabără, întrecându-se care mai de care să ajungă primul. Ichimatsu nu era printre ei. În timp ce restul pajilor se împăunau, fiecare încercând să iasă în evidență, Hideyoshi le dădu instrucțiuni. — Pregătiți o rogojină într-un loc de pe Muntele Hirai cu vedere panoramică. Diseară, vom da o petrecere de admirare a lunii. Și-acum, să nu vă luați la bătaie. E o petrecere, nu o încăierare. — Da, doamne! — Toranosuke. — Stăpâne? — Roagă-l pe Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
acum, să nu vă luați la bătaie. E o petrecere, nu o încăierare. — Da, doamne! — Toranosuke. — Stăpâne? — Roagă-l pe Hanbei să vină și el, dacă are chef să admirăm luna. Doi dintre paji se întoarseră să anunțe că pregătiseră rogojina. Aleseseră un loc de lângă piscul Muntelui Hirai, puțin mai sus de tabără. — Superbă vedere, într-adevăr, comentă Hideyoshi. Apoi se răsuci din nou spre paji și spuse: — Duceți-vă să-l chemați și pe Kanbei. Ar fi mare păcat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
barză era sake rece,și mâncare, pe o tavă pătrată din lemn de chiparos. Deși amenajările nu erau deloc luxoase, ajungeau pentru o scurtă recreație în timpul unei campanii militare - mai ales luna luminoasă de deasupra. Cei trei oameni stăteau pe rogojină așezați în șir, cu Hideyoshi în mijloc, încadrat de Hanbei și Kanbei. Cei trei priveau aceeași lună, dar fiecăruia îi inspira cu totul alte gânduri. Hideyoshi își amintea de câmpiile din Nakamura; Hanbei revedea luna magică de deasupra Muntelui Bodai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și-și spălase gura și mâinile. Când cineva îl bătu pe umăr, se întoarse. — O, nu știam că sunteți aici, îngenunche repede Hanbei pe pământ. Poftiți încoace, stăpâne, spuse el, invitându-l pe Hideyoshi în cameră. Hideyoshi se așeză pe rogojină, bucuros. În cameră nu mai era decât un tablou în cerneală al unui maestru Zen, agățat pe perete. Îmbrăcămintea lui Hideyoshi fusese complet neutralizată de culorile din Azuchi, dar acolo, în acel schit, haina și armura lui arătau strălucitoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Umerii lui Hanbei se înmuiară și-și plecă ochii. Mâinile îi aluncară de pe genunchi, atingând podeaua - odată cu lacrimile - în timp ce se înclina supus. Un moment, tăcu. „Of, ce mult a slăbit,” remarcă Hideyoshi, cu un oftat. Încheieturile acelor mâini rezemate pe rogojină erau atât de emaciate, carnea din jurul pomeților peste măsură de suptă. Oare boala care-l rodea era într-adevăr incurabilă? La acest gând, Hideyoshi simți o durere în piept. Cine era, la urma urmei, cel care-l trăsese în lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu servitorii lui Hanbei. Coliba era abia înjghebată dintr-un gard de lemn, dar peste rogojinile de stuf fuseseră așternute cuverturi albe și, într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză încet lângă prietenul său, privind chipul de pe pernă. Poate din cauza întunericului, fața lui Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și servitorii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei aproape că părea o fetișcană. închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc încât dădu impresia că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Când termină de vorbit, pieptul lui Hanbei se nărui ca un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum din belșug îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
tânguia printre ramurile unui brad singuratic. Sub acesta se vedea o moviliță de pământ proaspăt, pe care fusese pusă o singură piatră, ca însemn funerar. Pe vremuri, în ceasurile libere ale prelungitului asediu, la rădăcina acelui brad fusese întinsă o rogojină de papură, iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră împreună, discutând despre trecut și prezent, în timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se întoarse spre moviliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la omenia lor și să fie conștienți că acum moartea lor n-ar mai avea nici un sens. Ar fi o mare izbândă și până și Hanbei s-ar bucura. O conduse până la brad, unde fusese pus un koto, pe o rogojină de papură. După ce rezistaser timp de trei ani asediului, cu tot curajul și integritatea lor, războinicii din provinciile apusene, care îi consideraseră pe ceilalți oameni frivoli și vanitoși, se reduseseră acum doar la niște umbre ale lor, cei dinainte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
speranță. Apărătorii continuau să arate ca niște oameni, dar acum erau nevoiți să sugă oasele propriilor lor cai morți și să mănânce șoareci de câmp, scoarță de copaci și rădăcini, și prevedeau că în iarna care urma aveau să fiarbă rogojinile tatami și să mănânce tencuiala de pe pereți. În timp ce se consolau unii pe alții, toți cu ochii înfundați în cap, încă le mai rămăsese destul curaj pentru a putea plănui trecerea prin iarnă pe cât puteau de bine. Ba chiar, fie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau minunându-se pereții lustruiți și poleiți. Gardienii mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de mon-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu totul de poezie. — Nopțile de vară sunt scurte, anunță gazda lor, abatele. Se face târziu și mă tem că va fi lumină afară înainte de a ne fi terminat cele o sută de strofe înlănțuite. În altă cameră, fuseseră aranjate rogojini de poezie. În fața fiecărei perne erau puse hârtii și cerneală, ca pentru a-i încuraja pe participanți să scrie versuri elegante. Shoha și Shoshitsu erau amândoi poeți consacrați. Shoha era privit cu afecțiune de Nobunaga, se afla în termeni familiari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
viziteze pe Shogen la Muntele Shinmei. În acele vremuri, exista obiceiul de a se ține frecvent ceremonii ale ceaiului în tabără. Totul, desigur, era pregătit cu simplitate - camera ceaiului nu era decât un adăpost temporar, cu ziduri grosolane de ipsos, rogojini de papură și o vază cu flori sălbatice. Scopul ceremoniei ceaiului era acela de a cultiva forța lăuntrică necesară pentru a îndura oboseala unei campanii îndelungate. În zorii acelei zile, Shogen măturase pământul umed de rouă și pusese cărbunii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să aștepte. Chemând încă odată un slujitor, puse ca în fața lui Sanzo să fie aduși atât de mulți bani, încât ar fi trebuit să-i ducă în spinarea unui cal. Un funcționar și ajutorul personal împachetară monedele în baloți de rogojini, pe când Sanzo se uita cu gura căscată de uimire. — Vreau să mai îndeplinești o misiune, Sanzo. — Ascult, stăpâne. — Le-am dat amănuntele, cu multă grijă, la trei dintre oamenii mei de cea mai mare încredere. Vreau să se deghizezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
apelor meteorice. În caz de intemperii sau de îngheț ( 3 °) se întrerupe așternerea stratului de argilă cu nivelarea și compactarea suprafeței de argilă cu compactorul lis pentru protejarea suprafeței depuse. Se pot utiliza și folii de material plastic, prelate sau rogojini pentru protejarea suprafeței argilei. La reluarea lucrului în funcție de situația existentă se va scarifica suprafața, se va îndepărta stratul de argilă alterat de la suprafață și scarifica stratul inferior și se vor efectua lucrări de îmbunătățire a suprafeței prin umezire sau uscare
Baraje din materiale locale: culegere de proiecte tehnologice cadru pentru execuţia barajelor din materiale locale by dr. ing. Tobolcea Viorel, dr. ing. Tobolcea Cosmin, dr. ing. Creţu Valentin () [Corola-publishinghouse/Science/297_a_979]
-
rămase, după care se face matarea fină și finală a faliilor. Pregătirea suprafeței rocii se va face numai la temperatura aerului peste 5 °C iar în caz de temperaturi peste 20 °C se va proteja suprafața matată și plombată cu rogojini sau prelate și se va stropi cu apă. Dacă după excavarea stratului de finisaj de 1 m grosime roca se prezintă foarte fisurată și zdrobită în adâncime, se va îndepărta materialul ce se desprinde, se vor curăța faliile, cavitățile de
Baraje din materiale locale: culegere de proiecte tehnologice cadru pentru execuţia barajelor din materiale locale by dr. ing. Tobolcea Viorel, dr. ing. Tobolcea Cosmin, dr. ing. Creţu Valentin () [Corola-publishinghouse/Science/297_a_979]
-
s-au aflat deportații. Același Emil Birdean narează ce s-a întîmplat odată ajunși la Balta Brateș, aproape de Galați: "Și acolo, ajungînd la un rîu, care ducea de la orezărie la grădină, un rîu destul de mare, am văzut un munte de rogojini. Acolo ni s-a dat cîte o injecție contra malariei, era numai trestie și țînțari. Tatăl meu a spus: du-te și ia și tu niște rogojini, cine știe, pentru că sat nu am văzut înaintea noastră, numai dealuri de la Prut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de la orezărie la grădină, un rîu destul de mare, am văzut un munte de rogojini. Acolo ni s-a dat cîte o injecție contra malariei, era numai trestie și țînțari. Tatăl meu a spus: du-te și ia și tu niște rogojini, cine știe, pentru că sat nu am văzut înaintea noastră, numai dealuri de la Prut, unde era URSS, rușii. Și am luat și noi vreo douăzeci de rogojini și ne-am dus. La un moment dat, un instructor de coloană, care era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
trestie și țînțari. Tatăl meu a spus: du-te și ia și tu niște rogojini, cine știe, pentru că sat nu am văzut înaintea noastră, numai dealuri de la Prut, unde era URSS, rușii. Și am luat și noi vreo douăzeci de rogojini și ne-am dus. La un moment dat, un instructor de coloană, care era acolo, spunea: la dreapta. Era prin drum cosit, și acolo am intrat, unul după altul. Și la un moment dat, spune: oprește, la stîlpul acela, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și cu tot. Drept să vă spun, nu a mișcat nimeni, nici păsările nu s-au dus mai departe de noi. Avînd dulapuri, avînd haine, avînd toate, ne-am înjghebat, în pripă, un fel de colibă, punînd dulapurile roată și rogojinile le-am folosit ca acoperiș. Cînd a venit ploaia, totul a fost praf, toate hainele... săraca mama și soția puneau ligheane pentru ca să nu se ude. Dar era o căldură în balta aceea foarte mare. Atunci în iunie, 25, cînd am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
să poți coborî adînc În sinea ta și să gîndești dincolo de parametrii tăi obișnuiți. Dacă Înveți cîteva exerciții simple de respirație și niște mișcări minimale, vei evolua atît de repede Încît te vei speria și tu. Scaunul din avion este rogojina ta de yoga, Wakefield. Zborul cu avionul poate fi exercițiul tău de yoga. Acum, dă-mi voie să te Învăț cîteva exerciții de respirație. Wakefield i-a refuzat oferta și a părăsit biroul iritat. A Început să plouă de Îndată ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de tabără, În jur domnea bezna cea mai adâncă. Oamenii din Locul Fără Nume tăiară bambus și frunze ascuțite de palmier ca să le Împletească scaune onoraților lor oaspeți. Pată Neagră le spusese că străinilor nu le place să stea pe rogojini. Vaselină și Os-de-pește aduseră o grămadă de haine și le puseră pe jos. Arătară spre ele: Luați, luați. Hei, uite-mi polarul, spuse Rupert și trase de o bluză portocalie. Ceilalți scotociră și ei În grămadă și găsiră hainele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cum să facă un rapel. Grupul hotărî, ca prim plan de acțiune, să Încerce să trimită semnale pentru a fi salvați. Cel puțin așa nu-și riscau viețile. Nu trebuia decât să-și folosească inteligența. Își goliră rucsacurile pe o rogojină, În luminiș. Desigur, rucsacul lui Heidi conținea cele mai multe lucruri utile În acest sens. Avea o lanternă ale cărei baterii mai țineau vreo zece-douăzeci de ore. Marlena o avea pe cealaltă, plus baterii de rezervă. Uimitor. Puteau să aprindă lanternele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]