2,161 matches
-
portughez de după Pessoa), mi-am făcut o anumită idee despre autorul Plutei de piatră și al Orbirii (a nu se confunda cu aceea a lui Canetti!), deși unele lucruri continuă să-mi rămînă neclare. Nu e în discuție valoarea operei romanești a lui Saramago. Premiul Nobel ce i-a fost acordat în 1998 este pe deplin meritat. Chiar dacă nu mă număr printre admiratorii necondiționați ai acestor romane, trebuie să admit că ele sînt originale și puternice, atît ca imaginație, cît și
Evanghelia după Saramago by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17101_a_18426]
-
literatură". Nu doresc să scandalizez pe nimeni, dar nu am mai citit un roman de vreo 30 de ani. Nu însă din ostilitate antiliterară absurdă. Pur și simplu mie, care am trăit o viață destul de aventuroasă, iar în pușcărie scene romanești, ce depășeau cu mult imaginația așa-ziselor romane, "curajoase", "literatura" mi se părea derizorie și bagatelizantă. Artificială, neautentică. S-a și spus: după Auschwitz nu se mai poate face poezie". Sinceritatea dramatică a unei atari confesiuni e unica scuză a
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
urbană, capodopera Mara care are intuiția de a înfățișa posibilitatea coabitării - între neamuri diferite - Națl și Persida făcînd o căsnicie, care, cu toate neajunsurile, se armonizează în final. Iar Mara, întreprida negustoreasă, este un personaj răscolitor, demn de marile creații romanești. Spre bătrînețe, în 1924, prozatorul a scris Amintiri, reînviind lumea Junimii și a juveneței sale formative și creatoare. E o memorialistică potrivită care, împreună cu Închisorile mele (1921), au rămas ca pagini prețuite în memorialistica românească. Să mulțumim Editurii Național (redactor
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
Lefter în Scurta istorie a romanului românesc. Prejudecăți care operează în cadrul evaluărilor romanului (la nivel tipologic, "prozatorii români ar avea înzestrare de povestitori, nu de romancieri", sau istoric și sociologic) sînt demontate într-un discurs atent mai ales la formule romanești și efecte ale acestora. Opinia răspîndită, în perioada interbelică, privind neadecvarea sau insuficiența romanului românesc este explicatăprin startul tîrziu: "romanul românesc s-a impus ș...ț abia în secolul XX. Or imaginea "clasică" a literaturii naționale se formase în secolul
Identificări by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15639_a_16964]
-
cruzimii inimaginabile și frumuseții, un soi de încarnare a forțelor abisale din om și din istorie. Compozițional, romanul e la fel de interesant. Există un narator ce deconstruiește ficțiunea și realitatea în cel mai "clasic" stil ludic și postmodern, ridicând arbitralitatea construcției romanești la rang de principiu primar de creație. Intervine în epic amestecând momentele ori criticându-și propriul edificiu ficțional, își provoacă cititorul la coparticipare, face considerații eseistice asupra istoriei în același spirit filosofic relativizant și vesel apocaliptic. Ca atmosferă, cartea amintește
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
de scriitorul emigrant. În același timp e o carte "anacronică". După ce în America se consumase mișcarea Beat, după ce Pynchon publicase V, în 1963, și Barth publicase Giles Goat Boy, tot în 1966, după ce Nabokov consacră în Lolita (1958) o formulă romanescă nouă, Bernard Malamud scrie totuși un roman în care condiția evreului, îndelung tratată și înainte, apare aici într-o formulă narativă aproape naturalistă. Este un caz de anacronism asemănător lui Bellow, cu care împarte ascendența rusească, temele evreității și formula
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
Vianu, din vîna populară extrage scriitorul și unele motive de basm, el fiind, crede autorul nostru, creatorul poemei în proză din literatura română. Îl așează la locul lui modest pe prea plinul de sine Duiliu Zamfirescu, deși apreciază ciclul său romanesc, clasiciste, cu deosebire Viața la țară și Tănase Scatiul. Și nu uită să observe că prozatorul a izbutit, înainte de Rebreanu, să realizeze pictura stărilor de mulțime. Exagerat cu totul este, în continuare, locul ocupat de prezența lui Vlahuță ca scriitor
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
lucru care ne atrage atenția în Don Juan este exagerata ironie cu care e tratat, de la primele pagini, rolul bărbatului în cadrul cuplului Vasiliu. Se ia în bătaie de joc un atribut esențial al masculinității în ordinea patriarhală (în care lumile romanești create de Breban plutesc în substanța specifică): inițiativa, mai precis responsabilitatea și capacitatea de a face lucrurile să se întîmple. Mai mult, însuși termenul "bărbat" apare între ghilimele, denunțîndu-se astfel lipsa de consistență, caracterul de rol. Explicația e, însă, simplă
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
seducție ale lui Nicolae Breban sînt (vaste și complexe, e adevărat) celule mononucleare. Eroul, personajul principal, nu are niciodată un real rival, nici din punctul de vedere al construcției de personaj, nici din acela al importanței și forței în cadrul lumii romanești. Dealtfel, Vasiliu ar fi fost chiar nepotrivit pentru rolul de "centru", de "unu" care să asigure coeziunea lumii în jurul său, întrucît e oarecum efeminat, e un animal bolnav într-o măsură mult mai mare decît alții: e un bărbat "frumos
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
poziție evident inferioară romanelor semnate de aceiași (prejudecată literară de mare carieră la noi). Iar cînd nu le-au raportat explicit la romane, le-au judecat pe linia separațiilor enumerate anterior. Nuvelele lui Rebreanu, exerciții de stil în vederea marii opere romanești ce avea să vină, aduc o viziune mai "aproape de natură" a faptelor, mai puțin încadrată în structurile solide ale obiectivității, deci sînt mai proaste. Proza "subiectivă" a Hortensiei Papadat-Bengescu, în care sufletul feminin în spațiul său privat și nu lumea
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
de la Mogoșoaia și cel de la Posada, bașca apartamentul din București și cel de la Paris. A debutat, în 1908, firește la Paris, cu proza Les nuits paradis, premiată de Academia Franceză. Și așa a apărut scriitoarea, autoare a mai multor scrieri romanești îndoielnice ca valoare estetică. Dar era o femeie de lume, făcîndu-și veacul prin saloanele simandicoase ale vremii, cucerindu-și, prin frumusețea tulburătoare și manierele distinse, conlocutorii. A avut amoruri, prin lumea înaltă, de tot felul, în 1909 întreținînd o prietenie
Martha Bibescu în 1938 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15748_a_17073]
-
într-o situație fără ieșire este, tot astfel, străvechea temă a povestitorului contând pe crescânda emoție pe care o provoacă înfundarea pe rând a tuturor cărărilor eroului său, hărțuit și strâns în ghearele timpului. Pentru că, analitic sau de acțiune, genul romanesc posedă un număr restrâns de mari teme, din momentul în care Cervantes îl trimitea în lume pe Don Quichotte. Altcum, beneficiul dezlegării în ultim moment a ițelor, chiar în cel mai sofisticat roman, ba de asemeni, celui "deschis", lipsește natural
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
chiar în cel mai sofisticat roman, ba de asemeni, celui "deschis", lipsește natural domeniului memorialistic, avansând pe un teren plan. Probabil că acesta a fost motivul, dacă nu doar unul dintre ele, din care dl Nicolae Stroescu-Stînișoară a ales forma romanescă în Vremea încercuirii, pentru a povesti cei doisprezece ani cât s-a jucat de-a v-ați ascunselea cu redutabila Securitate română, ce-l căuta spre întemnițare pentru una din acele lungi perioade de timp în a căror aplicare se
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
accepta, ca element de supraviețuire, scindarea morală la o scară generală înfricoșătoare. Dar și cu un însemnat număr de excepții. Un mare contingent de lucrări memorialistice ne procură mărturii asupra epocii, mai cu seamă din detenție. Vremea încercuirii în modalitate romanescă, narează, în primul tom, lungul drum către libertate al unui tânăr căutat de Securitate, spre a fi arestat/ judecat pentru complot (termen de cea mai largă cuprindere în legislația comunistă) și care se sustrage sistematic, timp de doisprezece ani capturării
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
Luminița Marcu S-a reeditat de curînd trilogia Somnul vameșului de Bujor Nedelcovici. Romanul a avut o istorie destul de zbucimată. A apărut într-o primă versiune în anii 1972-1977, în formă de ciclu romanesc cuprinzînd cele trei volume: Fără vîsle, Noaptea și Grădina Icoanei. Orizontul de așteptare nu era tocmai pregătit pentru o asemenea formulă, noutatea și curajul de a propune o construcție considerată desuetă au fost semnalate imediat. Modelul se pare că a
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
romanului ar fi mină de aur pentru critic, o mină de altfel din plin exploatată cam în tot ce am citit despre acest autor. Lucrurile mi se par a sta mult mai simplu. Bujor Nedelcovici folosește într-adevăr o structură romanescă faimoasă mai ales în proza de expresie germană, o structură care oferă iluzia complexității, seriozității, grandiosului chiar. Fresca romanului realist de secol nouăsprezece e revitalizată printr-o problematizare nesfîrșită de tip dostoievskian, un hibrid interesant, care trebuie salutat cel puțin
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
și Montevideo, pe mările Nordului și ale Sudului, prin țări arabe și peisaje italiene ori germanice, iar personajele sale provin, și ele, din locurile cele mai diverse. E o lume, în egală măsură, a cuvintelor și a Bibliotecii, a convențiilor romanești reciclate, ironizate, cu o mare libertate ludică și cu o evidentă plăcere a "manipulării" postmoderne: aluziile livrești sunt numeroase, intertextul funcționează productiv și spectaculos, relativizând sentimentul "realului" dar neanulându-l, căci prozatorul are un remarcabil simț al concretului, surprins și
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
în întreg lagărul, și reacțiile ei sînt altele decît ale femeilor din jur, țărănci toate. Parcă intuind mereu ce se va întîmpla mai departe, ea își calibrează frica, își economisește panica și disperarea, dar nu într-un mod neverosimil sau romanesc artificial, ci ludic și curajos totodată. Cu toate acestea, ceea ce i se întîmplă pînă la urmă depășește și temerile și așteptările ei, pentru că războiul/genocidul - o spune repetat scriitoarea - nu este o experiență compatibilă cu alte experiențe umane, și deci
Războiul din Bosnia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16165_a_17490]
-
popularizarea unor documente rare, nici, cum credea Lovinescu, acel recreat Eminescu la care rîvnise timp de treizeci de ani. Sigur, autorul a pornit - cum s-a văzut - de la Amintiri fugare... a lui Mite Kremnitz. Însă din acest episod amoros, recreat romanesc, nu s-a născut o imagine semnificativă și consistentă despre personalitatea marelui poet. Dar că din acest episod amoros se desprinde bine erotica lui Eminescu, aici Lovinescu avea dreptate în răspunsul său către Călinescu. E știut că Maiorescu le-a
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
mici și mari tirani etc. Caracterul parabolic al unui text anterior evenimentelor din '89 nu ne poate lăsa indiferenți. Limbajul inedit, subminarea epicului sînt arme puse în slujba unor alte țeluri decît cele literare. Ilizibilitatea contribuie la suprasimbolizarea anumitor situații romanești. Astfel, o mică scenetă pusă la cale de subordonații generalului poate fi văzută ca un joc de limbaj sau ca denunațre a unei situații reale. Burlescul poate fi văzut ca o realizare exclusiv literară sau ca un camuflaj perfect împotriva
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
în consecință, la cîte atacuri și neajunsuri a fost expus. Acum, în cel de al patrulea volum al agendelor, e surprinsă perioada anilor 1933-1936, ani grei pentru E. Lovinescu, pentru felul critic negativ cu care a fost primit ciclul său romanesc eminescian și căderea lui, în 1936, de la Academie, - sprijinit de I. Petrovici și G. Murnu, dar sabotat, cu furie, de N. Iorga, cînd, deși trecuse de secție, a determinat căderea lui Lovinescu în plen. Au fost ani teribil de grei
Un episod dramatic din viața lui E. Lovinescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16255_a_17580]
-
înnebunește de-a binelea. "Începută ca o deghizare perfectă, nebunia personajului sfîrșește ca o revelație a eului autentic". Fie și într-un fel, fie în altul, aceeași psihanaliză, luată ca metodă de analiză exegetică, triumfă. Ultimul element din acest triptic romanesc, descifrat psihanalitic, este Ion, socotit de marii critici interbelici (Lovinescu, Călinescu) drept un personaj motivat de pasiunea posesiei. "Un mit al supremei posesiuni" îl considera pe Ion și Lucian Raicu în marea sa carte din 1967 închinată analizei operei lui
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
a sacrificat narcisiac iubirea pentru pămînt. În final, datorită triumfului dragostei pentru Florica, modelul patern revine la suprafață. Cele două modele, matern și patern, crede dl Malița, sînt concurente la Rebreanu în construirea identității eului. "Cele trei personaje, protagoniștii tripticului romanesc, Pădurea spînzuraților-Ciuleandra-Ion, sînt, cu toții, fii unici. Toți trei mor. Faptul concentrează și intensifică natura raportului cu tatăl, împingîndu-l uneori pînă la fractură. Totodată, toți trei încearcă, mai mult sau mai puțin fățiș, mai mult sau mai puțin eficient, o recucerire
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
-l preocupă. Autorul scrie încă o variantă a discursului seducătorului, a dandy-ului. Tocmai acele gînduri, justificări, legitimări constituie carnea romanului constituit ca un dialog permanent între Gille și "exterior". închei cu o mostră de rafinament (nu "stil") în "psihologia romanescă": "Astăzi, fiecare trăsătură a partenerei sale, văzută în lumina crudă a zilei, în dezgolirea efortului fizic, cînd o broboană de sudoare imperceptibilă deranja un strat de cremă și de fard, pus atît de abil, o trăda asemeni unei mărturisiri. încă
Forma edulcorată a confesiunii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16520_a_17845]
-
un băiat născut în Lituania istorică, într-o familie de aristocrați polonezi. Cu tot respectul pentru convenția ficțională, la care apelează scriitorul, nu ne putem împiedica să nu speculăm asupra similarităților existente între biografia sa și cea a alter-ego-ului său romanesc. Chiar și atunci cînd focalizarea se face prin prisma copilului de nici doisprezece ani, persistă, în subtext, perspectiva nostalgic-melancolică a adultului. Iată, de pildă, un fragment, dintre cele nu foarte numeroase, e drept, în care autorul-narator uită pentru moment de
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]