676 matches
-
Vlahii" erau răspândite în diferite ținuturi din sudul Dunării, iar despre originea și patria lor există o tradiție istorică consemnată de Kekaumenos, scriitor bizantin din secolul XI (1075): acestea proveneau din valea Dunării (dintre Dunăre și Sava), vechiul leagăn al romanității daco-moesice. Cinnamus reproduce și el tradiția despre originea romană a vlahilor. În ceea ce-i privește pe românii (vlahii) din nordul Dunării, cele mai vechi informații despre ei le aflăm în gestele ungare din secolul al XI-lea, ei fiind amintiți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
popor cu o credință creștină ortodoxă, aflat sub influență slavă, a păstrat, singurul, numele Romei ! Ei (românii) au păstrat numele vechi al Imperiului, atât cei din nordul Dunării, cât și cei din sud. Numele roman a fost păstrat de întreaga romanitate răsăriteană, nu și de cea apuseană. Romanii din Dacia, despărțiți cei dintâi de Imperiu, au păstrat intactă icoana ideală a Imperiului, ca întreg. Romanitatea răsăriteană singură a rămas legată de Imperiu și, de aceea, a păstrat în chip firesc numele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cei din nordul Dunării, cât și cei din sud. Numele roman a fost păstrat de întreaga romanitate răsăriteană, nu și de cea apuseană. Romanii din Dacia, despărțiți cei dintâi de Imperiu, au păstrat intactă icoana ideală a Imperiului, ca întreg. Romanitatea răsăriteană singură a rămas legată de Imperiu și, de aceea, a păstrat în chip firesc numele lui. Acest nume s-a păstrat numai în răsărit, fiind numele romanilor rămași în componența Imperiului sau sub influența religioasă și culturală a acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
9-15; C. C. Giurescu, Formarea poporului român, Craiova, Scrisul Românesc, 1973, p. 19-53, 55-56. 31. Gh. Ștefan, op. cit., p. 16-18. 32. Ibidem, p. 19-27. 33. Gh. Ștefan, op. cit., p. 28-31; N. Stoicescu, Continuitatea românilor, op. cit., p. 102-104 și urm; A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, Editura Academiei, 1972, p. 11-37. 34. Gh. Ștefan, op. cit., p. 31-42; N. Stoicescu, op. cit., p. 148-158, 159-178; vezi și D. Protase, Problema continuității în Dacia în lumina arheologiei și numismaticii, București, 1966 și Em. Popescu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
economice sedentare, cu structuri mentale creștine, încă înainte de 602, care asimilaseră pe slavi în lungile secole de conviețuire anterioară și erau acum un popor definit, de-sine-stătător. Feudalizarea progresivă a societății de la Carpați, Dunăre și Mare, ca și contactele nemijlocite ale romanității răsăritene medievale cu statul bulgar, Imperiul bizantin, Rusia kieveană și Ungaria arpadiană, în preajma anului o mie, au fost însoțite de apariția unor structuri bisericești și de forme de viață culturală, grefate pe fondul creștin autohton și o civilizație proprie. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Remesiana și ecumenicitatea patristică în sec. IV-V, București, 1969, 141 p. Andreescu Const. I., Reacțiuni ortodoxe în contra catolicizării regiunilor carpato-dunărene în prima jumătate a secolului al XIII-lea, în B.O.R., 1938, nr. 11-12, p. 770-779. Armbruster A, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, Editura Academiei, 1972, p. 11-37. Idem, Românii în opera lui Ottokar de Styria: o nouă interpretare, în Studii 25, 1972, 3, p. 463-483. Arion C., Cnejii români, București, 1938. Auner C., Episcopia Milcoviei, Revista Catolică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, 1980. Tentiuc I., Populația din Moldova centrală în secolele XI-XIII, Iași, 1996. Teodor D. Gh., Teritoriul est-carpatic în secolele V-XI. Contribuții istorice și arheologice la problema formării poporului român, Iași, 1978. Idem, Romanitatea carpato-dunăreană și Bizanțul în sec. V-XI, Iași, 1981. Idem, Creștinismul la est de Carpați de la origini până în secolul al XIV-lea, Iași, 1991. Idem, Obiecte de cult din secolele XII-XIII pe teritoriul Moldovei, în MMS, 1975, nr. 1-2, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Dunărea de Jos (400-1400), București, 1976. Idem, Implicații balcanica ale începuturilor Mitropoliei Moldovei, în vol. Românii în istoria universală, III, 1, Iași, 1988, p. 543-566. Toropu O., Oltenia în secolele IV-X în lumina arheologiei și numismaticii, Craiova, 1976. Idem, Romanitatea târzie și străromânii în Dacia Traiană sud-carpatică (sec. IX-XII), Craiova, 1976. Tudor D., Stăpânirea romană în sudul Daciei de la Aurelian la Constantin, București, 1941 (extras din RIR, X, 1940). Idem, Constantin cel Mare și recucerirea Daciei traiane, în RIR, XI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de tracologie, 1997. CUPRINSUL PREFAȚĂ 5 PARTEA I DE LA RETRAGEREA AURELIANĂ LA VENIREA SLAVILOR (275-602) 9 CAPITOLUL I POPULAȚIA AUTOHTONĂ DIN DACIA ÎNTRE 275-602 11 Introducere 11 Populația autohtonă în Dacia post-romană 16 Dacii liberi și Dacia romană 20 Legăturile romanității din nordul Dunării cu cea din sud 21 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice (sec. IV-VI d. H.) 23 Dobrogea în secolele IV-VI d. H. 28 CAPITOLUL II CREȘTINISMUL ÎN NORDUL DUNĂRII (SECOLELE IV-X) 34 Introducere 34 I. Creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atitudini culturale și intelectuale, în ultimă instanță spirituale. Spre exemplu, cel intitulat Pelerinajul la Râm vizează un gest pe care literatura noastră veche l-a impus: „pelerinajul simbolic la Râm”, mișcare a conștiinței de care sunt legate sentimentul apartenenței la romanitate, al duratei, al dăinuirii și devenirii ulterioare, elogiul Italiei etc. - toate, topoi ai literaturii naționale, constante care cristalizează o istorie interioară a spiritului românesc. Lucrarea aduce observații cu „caracter de noutate în bibliografia critică a domeniului” (Laurențiu Ulici). Un spirit
CURTICAPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286605_a_287934]
-
marcante (Neagoe Basarab, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir), ca și indiciilor referitoare la mentalitățile colective (viziunea despre om și lume la cronicarii români, imaginea Imperiului Otoman în letopisețele din Moldova în secolele XV-XVII, conștiința unității de neam în istoriografia medievală, ideea romanității). Umanismului sud-est european i se indică legăturile firești cu restul continentului, iar ritmurile contactelor culturale dintre români și Italia sau Insulele Ioniene sunt surprinse în veritabile microsinteze. Atent la valorile culturii românești îmbrăcate acum câteva secole în haina slavonă, B. se
BERZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285711_a_287040]
-
tip occidental 71. Alte grupări se temeau că România nu poate concura cu Vestul În aceste domenii și că, mai mult, risca pierderea tradițiilor sale „autentice” În procesul de modernizare 72. Ceea ce disputau aceste tabere era, În esență, chiar definiția „romanității” și a destinului țării. Părea să existe foarte puțin loc pentru compromisuri Între moderniști și oponenții lor, tradiționaliștii, pentru că cele două orientări erau În dezacord asupra unor lucruri elementare, cum ar fi identitatea și scopul națiunii române. În această dezbatere
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
centru Oravița, uneori M. notând fie numele culegătorului, fie data culegerii. El împarte numele de plante în mai multe categorii, studiate separat: mitologice, poetice, de descântece și vrăji, de leacuri, mitologice-poetice. Preocupat permanent să aducă date noi în sprijinul dovedirii romanității limbii și poporului român, M. a scris și diverse lucrări de istorie și lingvistică, pe care le-a strâns în volumul Dacoromanische Sprach- und Geschichtsforschung (I, 1890). El discută aici chestiuni privind fonologia și morfologia limbii române, dă un studiu
MANGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287980_a_289309]
-
unor polemici cu „Gândirea” și cu alte reviste pe tema tradiționalismului. Prezența „iconarilor” se face remarcată prin colaborările lui Mircea Streinul și Iulian Vesper, dar și ale lui Traian Chelariu, care traduce din literatura germană. Bogate informații oferă periodicul despre romanitatea sud-dunăreană (Th. Capidan, Traian Cantemir). Alți colaboratori: Constantin Loghin, Gr. Nandriș, I.U. Soricu, Eugen Pohonțu, Carol Drimer, I.E. Torouțiu, Eugen I. Păunel. M.Pp.
JUNIMEA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287681_a_289010]
-
după izgonirea celor dintâi, regalitatea ungară s-a străduit să integreze în structurile bisericii catolice populația de rit răsăritean din cuprinsul regatului și din aria sa de hegemonie. Din nord ca și din sud, cruciata își reverbera consecințele și asupra romanității răsăritene, sudși nord-dunărene. Când, după marea invazie mongolă din 1241, regalitatea ungară a făcut apel la un alt detașament al cruciatei - călugării-cavaleri ioaniți -, instalați la sud de Carpați, legătura acestei inițiative cu Imperiul Latin e evidențiată de regele Bela IV
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
raporturilor cu partea centrală și apuseană a continentului. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, vom încerca să schițăm evoluția în mediile culte românești a atitudinii față de Occident, mai ales față de Eclezia romană, în măsura în care izvoarele istorice ne permit acest lucru. Romanitatea orientală și-a stabilit definitiv centrul de greutate la nord de Dunăre cel mai târziu la cumpăna dintre primele două milenii creștine. Surse • Documenta Romaniae Historica. D. Relații între Țările Române, vol. I, 1222-1456, volum întocmit de acad. Ș. Pascu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ale timpului a unor volohi, Βλάχοι, Blaqui, Blacii, Blökumenn, ulak - mai întâi în Câmpia Pannoniei și Transilvania - încă din perioada premaghiară -, iar mai apoi și în regiunile de la sud și est de Carpați 7. Cadrul geografic și etno-demografic în care romanitatea orientală și-a făcut intrarea în istorie și-a lăsat amprenta asupra creștinismului timpuriu românesc. Este suficientă o analiză sumară a vocabularului creștin de bază din limba română pentru a înțelege că populația romanizată din regiunea balcano-carpatică a gravitat, un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
slave sau slavo-grecești care numesc părțile slujbei“ și „feluritele rugăciuni și cântări“ din limba noastră liturgică de raporturile românilor • Adolf Armbruster, Der Donau-Karpatenraum in den Mittelund Westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts, Köln, Wien, 1990, p. 34 și urm.; Idem, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, 1993, p. 29 și urm.; Victor Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, ed. II, Chișinău, 1992, p. 77, 97-101; V. D. Koroljuk, Slavjane i vostočnye romancy v epochu rannego Srednevekov’ja, Moskva, 1985, p. 186-204. • Lubomír
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vor reține și ei situația deplorabilă în care se aflau majoritatea comunităților catolice de aici. După perturbațiile provocate de ascensiunea otomanilor - ascensiune soldată printre altele și cu închiderea „porții maghiare către Occident“ - „recuperarea treptată a Europei“, în paralel cu „redescoperirea romanității“44, va fi posibilă abia de la sfârșitul secolului XVII - începutul secolului XVIII. Deloc întâmplător, pentru Țara Românească și Moldova aceasta a fost și epoca în care trecerea de la ev mediu la modernitate devine tot mai evidentă. Impresionați de experiențele sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
médiévale de la nation roumaine moderne, în Ethnie et confession en Transylvanie (du XIII-e au XIX-e siècles), volum editat de N. Bocșan, I. Lumperdean și Ioan-Aurel Pop, Cluj-Napoca, 1996, p. 5-60; idem, Geneza medievală a națiunilor moderne, Cluj-Napoca, 1998. • S. Brezeanu, Romanitatea orientală în Evul Mediu: de la cetățeni romani la națiunea medievală, București, 1999; idem, „Stulti sunt romani“. Construcții savante și memorie populară Publicarea, în anul 1972, a studiului cercetătorului maghiar J. Szűcs despre naționalitate și conștiința națională în evul mediu a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Vom observa, totuși, că din lucrarea canonicului ceh nu lipsesc trimiterile la personaje și la realități antice - principelui Boleslav I, calificat drept tiran crunt și nemilos și • S. Brezeanu, „Romani“ și „Blachi“ la Anonymus. Istorie și ideologie politică, în idem, Romanitatea orientală în Evul Mediu: de la cetățeni romani la națiunea medievală..., p. 158. • Idem, Începuturile românilor și maghiarilor în Transilvania. Tradiție savantă și memorie populară medievală, în idem, Identități și solidarități medievale. Controverse istorice..., p. 166. comparat cu împărații romani, i
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
altfel, influența polonă în spațiul cultural românesc a fost aceea care a contribuit substanțial la înnoirea societății românești în diverse planuri: istoriografic, religioase, înființarea de școli și tipografii. Esențială pentru primenirea societății a fost conștientizarea acestei nevoi de către elita autohtonă. Romanitatea neamului și latinitatea limbii - „pelerinajul simbolic la Râm“26 - au fost ideile dominante ale umaniștilor români, cărturari cu stagii de pregătire în școlile Contrareformei de la Lemberg, Camenița și Bar, de formație latină. Cronica lui Grigore Ureche și Simion Dascălul și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p. 257. • Ibidem. acțiune împotriva Rusiei, acolo „unde-s dușmanii noștri adevărați [...], unde-s revendicările noastre de azi cele mai legitime“69. În mai multe rânduri, redacția revistei a susținut necesitatea unei profunde cunoașteri a realității din Basarabia, subliniindu-se romanitatea „împotriva tratării românilor ca un trib slav, bun de înglobat într-o mare Rusie“. Pericolul rusificării a existat, s-a manifestat și se manifestă sub diferite forme, dar nu poate fi pusă sub semnul întrebării existența poporului românesc din Basarabia
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
locali, acordarea cetățeniei, înrolări etc.) facilitând penetrația - uneori profundă, alteori superficială - influențelor romane în unul sau altul dintre compartimentele vieții materiale și spirituale a neamurilor respective, creând, cel puțin pentru unele dintre ele, o adevărată „predispoziție psihologică“ la integrarea în romanitate; este ceea ce unii învățați au definit drept „romanizare preromană“ sau „preromanizare“ ca fenomen pregătitor al transferului efectiv de autoritate, populație și civilizație 15. • Modes de contacts et processus de transformation dans les sociétés anciens. Actes du colloque de Crotone (24-30
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a doua jumătate a secolului I î.H., sub Imperiu se afirmă un „contracurent“ comercial, dinspre Asia Mică și provinciile din Orientul Apropiat (Syria, Arabia) spre Occident, fără însă ca elementul oriental să devină vreodată predominant în această parte a romanității 57; acesta a acaparat „aproape tot comerțul“ din zonele răsăritene ale statului roman 58. Cauzele estompării migrației italicilor sunt, pe de o parte, secătuirea resurselor umane ale peninsulei 59, care a dus, printre altele, la organizarea de către principi a instituției
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]