505 matches
-
a dacilor, care este cea romînească, mai ales că multe dintre reflexele fonetice care au marcat evoluția lor formală aparțin limbii romîne. Această dovadă este imposibil de respins de către cei care susțin că poporul romîn nu putea fi născut prin romanizarea populației indigene, din cauză că dacii ar fi fost exterminați în războaiele cu romanii. Păstrarea toponimelor autohtone în variante concordante cu normele limbii romîne arată, de asemenea, că populația romînească nu a fost evacuată „în totalitate“ de către Aurelian, la anul 271, cînd
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
puțin, limba lor maternă, a cărei sferă de utilizare s-a restrâns din ce în ce mai mult. În cele din urmă, latina a devenit singurul mijloc de comunicare lingvistică. Acest proces, care s-a petrecut de-a lungul câtorva generații, poartă numele de romanizare; el a fost mai mult sau mai puțin rapid, în funcție de presiunea romană și de statutul cultural al limbii autohtone. Există, de exemplu, mărturii epigrafice și literare care confirmă supraviețuirea limbii galice, în Franța, până în secolul 6. În procesul de însușire
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
au răspândit apoi, prin intermediul latinei, pe întregul teritoriu al Romaniei; este vorba despre termeni ca braca „nădragi“ (> rom. dial. [Buco vina] brace), caballus „cal“, camisia „cămașă“. Alți termeni s-au răspândit în cea mai mare partea a Romaniei occidentale, în urma romanizării provinciilor respective: betulla „mes teacăn“ > fr. boileau, cerevisia > sp. cerveza „bere“. Al treilea strat de cuvinte celtice s-a păstrat numai în latina vorbită în Galia, care stă la baza francezei; cuvintele din franceză boiser „a sparge“, charrue „plug“, boue
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
romanizate. Luând Ardealul ca centru și adăugând la acesta Panonia, voievodatele extracarpatice, banatele, vlăhiile și celelalte spații care păstrează doar resturi sau amintiri de romanitate, identificăm contururile a ceea ce a mai rămas, la ieșirea din evul mediu, din spațiul supus romanizării de la Marea Tracică la Marea Baltică. Cronicarul moldovean Grigore Ureche, militând pentru independența voievodatelor extracarpatice, s-a aflat în imposibilitatea de a separa istoria Ardealului de istoria Uniei, drept care le consacră un capitol unic: Pentru Țara Ungurească de gios și Ardealul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
un imens spațiu euro-asiatic. La câteva secole după cucerirea romană, termenii unii, hunii, Unia, Hunia, Panonia defineau reiterarea, în fostul spațiu tracic, a vechii forme de unitate statală, de data aceasta a unor noi grupări etnolingvistice care se structurau în urma romanizării. Organizarea unei mari unii la începutul secolului al V-lea, care acoperea proporțiile vechii Dacii, a constituit cadrul de consolidare a romanității orientale și de afirmare a unității etnolingvistice a tuturor valahilor din jumătatea de est a Europei. În acest
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuceririi Daciei de către Traian, când spațiul dacic devine instantaneu romanic, cu limba latină în locul limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin data primului descălecat, înseamnă stoparea romanității și latinității la nivelul la care acestea se aflau la data cuceririi, căci „acești romani de Ulpie Traian în Dachia descălecați tot aceiași (sunt cu) românii care și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lauda adusă lui Bonfini până la supremația crăiei ungurești șí asupra spațiului extracarpatic, nu puteau cuprinde decât starea de apartenență a tuturor românilor la un regat continuator al Daciei lui Burebista și a lui Decebal, regat în care s-a produs romanizarea unitară. Trimițând la Bonfini și la alți istorici ai Ungariei și constatând dependența de Ungaria a spațiului românesc extracarpatic înainte de cel de al doilea descălecat (HVR, p. 446, 469), D. Cantemir a avut revelația desprinderii voievodatelor, banatelor și a altor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a avut revelația desprinderii voievodatelor, banatelor și a altor feude din Crăia ungurească, aceasta structurată în hotarele vechii Unii, construite de traci și preluate apoi de romanitate. Inițial Cantemir îl ia ca martor pe Bonfini în sprijinul concepției sale despre romanizare afirmând că acest „om străin și ungurean cu deschise cuvinte zisele noastre întărește” (HVR, p. 464), pe când „ungureanul” exprima de fapt o concepție mult mai realistă menționând ca factor activ al romanizării prezența coloniilor romane în Dacia: „Românii, care din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
martor pe Bonfini în sprijinul concepției sale despre romanizare afirmând că acest „om străin și ungurean cu deschise cuvinte zisele noastre întărește” (HVR, p. 464), pe când „ungureanul” exprima de fapt o concepție mult mai realistă menționând ca factor activ al romanizării prezența coloniilor romane în Dacia: „Românii, care din romani sunt născuți, care, limba lor și astăzi mărturisește, măcar că între multe și deosebite neamuri au stătut, însă cineva despre locurile lor să-i dezrădăcineze n-au putut. Căci din polcurile și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acum valahii, dar stricat” (HVR, p. 211). În această relatare, două erau aspectele de neacceptat pentru Dimitrie: 1) faptul că după retragerea legiunilor italice au rămas în Dacia colonii (= țăranii) și alți latini din păturile lucrătoare, cărora li se atribuie romanizarea Daciei, și 2) faptul că limba română este, grosso modo, atât latină stricată cât și dacă stricată. Și fiindcă istoricii poloni considerau că slava, respectiv polona, are același substrat sarmatic (= scitic, tracic, dacic) cu româna, Cantemir îl acuză pe Sarnicki
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scopului propus el absolutizează valoarea unei demarcații medievale în Balcani numite după autorul ei: linia Jireček. Această denumire a apărut pentru a marca limita nordică a influenței culturale grecești intervenite la câteva secole după ce peninsula balcanică fusese supusă procesului de romanizare, anume în epoca medievală când romanitatea orientală era o realitate nu doar în Balcani, ci și în centrul și estul Europei. După divizarea imperiului între Roma și Constantinopol a urmat pătrunderea în administrația imperiului de răsărit a limbii și culturii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o probă puternică pentru grecizarea acestei provincii” (I, 281). De fapt întreaga zonă pe care Philippide o prezintă ca grecizată, era în antichitate tracă, sau traco-iliră dacă luăm în considerație faptul că tracii din vestul peninsulei se numeau iliri. După romanizare această zonă, ca întreg spațiul est-european, și-a schimbat treptat, prin evoluții zonale, configurația etnolingvistică. În miezul evului mediu, pe spațiul din Balcani avut aici în vedere se conturaseră deja, în întrepătrundere cu romanitatea orientală, lumea slavă și etnia albaneză
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
afirmă, în falsitatea care o caracterizează, că slavii, care ar fi venit în Balcani în secolele VI-VII, i-ar fi asimilat pe grecii din cele două zone. Dar dislocarea albanezilor din vatra lor istorică unde au fost primii supuși romanizării, afirmarea despre ei că „nu sunt nici traci, nici iliri” și indicarea pentru constituirea lor etnolingvistică a unui spațiu panonic de unde ar fi coborât ulterior și i-ar fi alungat pe greci din actualul spațiu al Albaniei, nu se bazează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unele dintre ele propuse și de Loewe și întărite de Giuglea (I, 352). Prețuirea pe care Philippide o arată germanismelor provine din credința lui inițială că vechii germanici, în special goții, au fost singurul neam în stare să opună rezistență romanizării și să influențeze limba latină înaintea sau în procesul trecerii acesteia la română. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că în alt loc el vorbește de „repedea transformare” a latinei în română, pe când aici, ajuns la baza umană chemată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aici, ajuns la baza umană chemată să preia limba latină, iuțeala se transformă în proces de durată. El nominalizează în acest scop „zece neamuri străine imigrante peste populația din teritoriul de limbă latină” în perioada cât a durat procesul de romanizare (I, 285 urm.). Enumerarea începe cu trei neamuri germanice: marcomanii, germanii și germanii astigi (= vandalii), continuă cu cinci neamuri trace: besi, costoboci (= daci), carpi, bastarni, sarmați, după care urmează neamul germanic al goților, lista fiind încheiată de slavi pe care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai puțin evidentă, sau chiar mascată, a materialului lingvistic, numai că în latină acest material era gramaticalizat și structurat paradigmatic, pe când în tracă elementele care alcătuiau cuvântul și exprimau raporturile păstrau o dependență mai mare de sistemul lexical al limbii. Romanizarea spațiului est european nu a fost uniformă și nici nu a evoluat uniform în direcția constituirii romanității orientale. Urmele limbii valahe, adică a autohtonilor cuprinși de romanizare, pe care le constatăm la ieșirea din evul mediu, oferă o imagine diminuată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și exprimau raporturile păstrau o dependență mai mare de sistemul lexical al limbii. Romanizarea spațiului est european nu a fost uniformă și nici nu a evoluat uniform în direcția constituirii romanității orientale. Urmele limbii valahe, adică a autohtonilor cuprinși de romanizare, pe care le constatăm la ieșirea din evul mediu, oferă o imagine diminuată a proporțiilor teritoriale pe care a fost inițial proiectată romanizarea de-a lungul și de-a latul spațiului est european. Pe spații largi romanizarea s-a redus
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu a evoluat uniform în direcția constituirii romanității orientale. Urmele limbii valahe, adică a autohtonilor cuprinși de romanizare, pe care le constatăm la ieșirea din evul mediu, oferă o imagine diminuată a proporțiilor teritoriale pe care a fost inițial proiectată romanizarea de-a lungul și de-a latul spațiului est european. Pe spații largi romanizarea s-a redus la indoeuropenizare, care de asemenea a dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
autohtonilor cuprinși de romanizare, pe care le constatăm la ieșirea din evul mediu, oferă o imagine diminuată a proporțiilor teritoriale pe care a fost inițial proiectată romanizarea de-a lungul și de-a latul spațiului est european. Pe spații largi romanizarea s-a redus la indoeuropenizare, care de asemenea a dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a fost inițial proiectată romanizarea de-a lungul și de-a latul spațiului est european. Pe spații largi romanizarea s-a redus la indoeuropenizare, care de asemenea a dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor fi găsind în limba albaneză câteva cuvinte antice grece, împrumutate din antica greacă, aceasta nu se cheamă grecizare” (II, 773). Iar în încheierea aprecierilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cioc-boc; țânțar < ț-ț, bârzăun < bz etc. (p. 97 urm.). Cea de a doua delimitare urmărește pe de o parte evoluția latină > română, iar pe de altă parte eșalonarea populațiilor care ar fi putut lăsa urme pe terenul substratului înainte de romanizare și apoi în limba română sub formă de împrumuturi. Ideea împrumuturilor este fundamentală în gândirea istorică a lui S. Pușcariu: dezbrăcată de acestea, româna nu încetează să fie continuatoarea latinei evoluate doar în sine. Imaginea creată de cuvântul subliniat este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de elemente latine și a dat naștere unei vorbiri mixte care pare să se fi păstrat în albaneza din zilele noastre. Dar în afară de aceste regiuni, unde împrejurările nu erau favorabile dezvoltării elementului latin (este vorba în primul rând de Grecia), romanizarea Peninsulei Balcanice nu era împiedicată de nici un obstacol serios și se putea desfășura în liniște. În Iliria, populația latină a reușit să înlocuiască în mai multe regiuni vechiul element autohton și să răspândească aici un grai romanic. Într-o parte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o mănăstire de pe muntele Sinai, unde, după relatarea lui Antonin Placentinul, „la sfârșitul secolului al VI-lea câțiva călugări mai vorbeau limba bessilor” (p. 27). După latinizarea peninsulei balcanice în proporțiile arătate, lucru cu care O. Densusianu se mîndrește, urmează romanizarea acestui spațiu, ceea ce înseamnă trecerea de la latină la română. Această trecere nu se putea însă realiza, în concepția neogramatică, pe tot spațiul latinizat. Trebuia respectată ideea arborelui genealogic. Dialectele limbii române nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sfera metafizică. La fel și afirmația că „în cursul veacurilor ce au urmat colonizării, elementul roman de coloniști s-a contopit cu cel autohton” (p. 93). Nici ducerea în antichitate a limbii și a poporului român, care au apărut în urma romanizării, nu reprezintă pentru Scraba o contradicție, el rămânând ferm în metafizică: „Din ori ce punct de vedere ar fi privite popoarele și limbile pe care acestea le vorbesc: psihologie, logic, ori istoric, se poate lesne vedea că ele au o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]