4,056 matches
-
stilului romantic, similar lui Bach, a cărui moarte marchează sfârșitul Barocului, chiar dacă Händel va mai trăi încă nouă ani. Ca și în cazul lui Bach, după moartea lui Wagner, în 1883, poate fi constatat începutul unui proces de dispersie a romantismului, perioadă în care unitatea stilistică dominantă până la acea dată sub egida titulaturii de Romantism muzical european se divide în mai multe direcții: (1) continuatorii romantismului (încă romanticul Anton Bruckner, postromanticii Richard Strauss, Gustav Mahler, tănârul Arnold Schönberg), precum și nostalgici neoclasici
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
mai trăi încă nouă ani. Ca și în cazul lui Bach, după moartea lui Wagner, în 1883, poate fi constatat începutul unui proces de dispersie a romantismului, perioadă în care unitatea stilistică dominantă până la acea dată sub egida titulaturii de Romantism muzical european se divide în mai multe direcții: (1) continuatorii romantismului (încă romanticul Anton Bruckner, postromanticii Richard Strauss, Gustav Mahler, tănârul Arnold Schönberg), precum și nostalgici neoclasici (Johannes Brahms, Max Reger, César Franck, pe linia muzicii instrumentale), (2) contestatarii veriști (Ruggiero
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
după moartea lui Wagner, în 1883, poate fi constatat începutul unui proces de dispersie a romantismului, perioadă în care unitatea stilistică dominantă până la acea dată sub egida titulaturii de Romantism muzical european se divide în mai multe direcții: (1) continuatorii romantismului (încă romanticul Anton Bruckner, postromanticii Richard Strauss, Gustav Mahler, tănârul Arnold Schönberg), precum și nostalgici neoclasici (Johannes Brahms, Max Reger, César Franck, pe linia muzicii instrumentale), (2) contestatarii veriști (Ruggiero Leoncavallo, Pietro Mascagni, Umberto Giordano, Francesco Cilea și Giaccomo Puccini, pe
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Gustav Mahler, tănârul Arnold Schönberg), precum și nostalgici neoclasici (Johannes Brahms, Max Reger, César Franck, pe linia muzicii instrumentale), (2) contestatarii veriști (Ruggiero Leoncavallo, Pietro Mascagni, Umberto Giordano, Francesco Cilea și Giaccomo Puccini, pe linia muzicii de operă) și (3) contestarea romantismului pe linia ideologiei impresioniste (Claude Debussy, cu o concepție proprie asupra muzicii instrumentale-simfonice și de operă); (4) continuitatea poate fi constatată, însă, în contextul școlii ruse, după romantismul tributar al lui Piotr Ilici Ceaikovski impunându-se reprezentanții postromantismului rus, Alexandr
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Cilea și Giaccomo Puccini, pe linia muzicii de operă) și (3) contestarea romantismului pe linia ideologiei impresioniste (Claude Debussy, cu o concepție proprie asupra muzicii instrumentale-simfonice și de operă); (4) continuitatea poate fi constatată, însă, în contextul școlii ruse, după romantismul tributar al lui Piotr Ilici Ceaikovski impunându-se reprezentanții postromantismului rus, Alexandr Nikolaievici Scriabin, Serghei Vasilievici Rahmaninov sau Alexandr Konstantinovici Glazunov, și (5) urmând tradiția fantastică din creația lui Rimski-Korsakov - în cadrul celor trei balete ale lui Igor Stravinski (elev al
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
evoluției interioare, ca răspuns la întrebările ce este reformulat și, mai ales, cum este reformulat. Evoluția stilului lui Beethoven reprezintă un model referențial în acest sens, deoarece, înainte de a vorbi despre procesul de evoluție stratificată în trei etape a întregului Romantism muzical (în limitele arealului austro-german), putem considera însăși imaginea evoluției stilului „antropomorfic” beethovenian - „defoliat” în trei „stiluri” sau „vârste” - drept prototip evolutiv pentru întreaga perioadă romantică. Acest model al deschiderii unui nou ciclu stilistic, cu re-canonizarea implicită, îl urmează și
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și compozițională integră și constantă pe întreaga durată a vieții unui compozitor dat. Tipologiile tehnico-estetice - monodic, polifon, omofon, modal, tonal, atonal, cu corelativele („etichetele”) implicite de Ev Mediu, Renaștere, Baroc, Clasicism și Romantism - „ambalează” sau, altfel spus, fixează și, în același timp, marchează limitele de semnificare ale unui „bloc” temporal, în calitatea lor de indicii cronologice, neputând fi amestecate între ele tocmai în virtutea acestei fixații într-o anumită perioadă istorică, ale cărei semne
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
periodizanți care fac referire la etapele istorice și indică „blocuri” temporale extinse - Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, Modernitate (modernism) sau Postmodernitate (postmodernism); (2) în al doilea grup intră termeni periodizanți cu referire la conținutul stilistic al perioadelor istorice - Baroc, Preclasicism, Clasicism, Romantism, Postromantism, Impresionism și Expresionism; (3) al treilea grup conține termeni cu referire mai degrabă la aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic: atonal, dodecafonic, serial, neo-modal, neo-tonal, stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept muzică barocă (a Barocului), muzica lui Ludwig van Beethoven se identifică drept muzică clasică (a Clasicismului vienez), muzica lui Richard Wagner drept muzică romantică (a Romantismului târziu), creația lui Arnold Schönberg ar fi definibilă stilistic prin intermediul unei secvențe terminologice, fiecare termen cauzând o focalizare tot mai accentuată pe particularitatea fenomenului indicat: (a) muzică lui este definibilă ca aparținând ultimei modernități - o primă etapă a modernismului secolului
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
semn pentru această primă tipologie - una a deschiderii și inițierii - la care aderă și modelui lui Schönberg: Joseph Haydn (1732-1809), ca inițiator al reformulării regulilor retorice ale Barocului muzical, și Franz Schubert (1793-1828), ca unul dintre primii compozitori inițiatori ai romantismului muzical. A doua tipologie, a închiderii unui ciclu stilistic (modelul bachian și wagnerian) prezintă o altă fațetă a puterii determinante, aceea de a deveni reprezentativă pentru toată evoluția premergătoare, concentrând într-o sinteză structurală-estetică de ordin superior totalitatea elementelor relevante
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
staționară și stabilă, în absența funcțiilor de închidere sau deschidere a ciclului stilistic de care aparțin. Compozitori ca Felix Mendelssohn-Bartholdy (1809-1847), Robert Schumann (1810-1856) sau Frédéric Chopin (1810-1849) sunt reprezentativi pentru forma istorică de stil intermediar, situație care în cazul Romantismului muzical chiar corespunde etapei a doua, de mijloc, a acestui ciclu stilistic. Însă concomitent cu aceste funcții „arhetipale” ale articulării fenomenului stilistic (intrare-staționare-ieșire), la un nivel superior al constituirii acestuia, funcționează un alt ansamblu de legități al căror specific este
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în special din direcția canonului romantic austro-german) de a se replica prin amprentare sau impregnare în „corpurile” culturilor mai mici, deci mai maleabile și permeabile la o asemenea acțiune, în intenția de a supraviețui - chiar și în formele „calchiate” ale romantismelor etnice - amenințării unui colaps iminent, datorat supra-acumulărilor conceptuale care s-au manifestat din plin în contextul romantismului târziu în interiorul spațiului cultural austro-german. Astfel, eficiența generativă a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
culturilor mai mici, deci mai maleabile și permeabile la o asemenea acțiune, în intenția de a supraviețui - chiar și în formele „calchiate” ale romantismelor etnice - amenințării unui colaps iminent, datorat supra-acumulărilor conceptuale care s-au manifestat din plin în contextul romantismului târziu în interiorul spațiului cultural austro-german. Astfel, eficiența generativă a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot mai mare a lucrărilor scrise, ele fiind tot mai încărcate conceptual (sistem tonal lărgit, hiper-cromatizarea, „stratificarea” excesivă
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot mai mare a lucrărilor scrise, ele fiind tot mai încărcate conceptual (sistem tonal lărgit, hiper-cromatizarea, „stratificarea” excesivă a formei etc.), colapsul intervenind în termenii dispersiei romantismului în al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. Miza pe replicare prin intermediul culturilor mai tinere și, respectiv, mai mici urmărea două obiective: unul implicit, vizat la modul direct - de a supraviețui și datorită re-potențării modelului romantic prin energia mai
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
implicit, a culturii germane, venită din partea marilor culturi europene concurente. Însă la momentul apariției verismului italian și impresionismului francez, ca forme de contestare explicită, procesul de replicare și diseminare a modelului romantic-muzical austro-german deja fusese definitivat cu succes, astfel încât chiar dacă romantismul austro-german se prăbușește ca stil de actualitate, semnele deloc reziduale ale acestuia, „plantate” în solul culturilor naționale în plină ascensiune și afirmare, supraviețuiesc până la mijlocul secolului XX (de exemplu: creația coerent romantică a lui Serghei Rahmaninov, care moare în 1944
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
monolitic” al lui Johann Sebastian Bach, definibil ca uniform, stabil și coerent pe întreaga desfășurare a vieții compozitorului; (2) un al doilea context istoric, primele trei decenii ale secolului al XIX-lea (ultimele decenii ale Clasicismului și primele decenii ale Romantismului) în care devine vizibilă „abaterea” de la modelul „monolitic” îl reprezintă creația lui Ludwig van Beethoven - trecerea de la dominanta retorică la aceea organică, consistența stilului beethovenian „defoliindu-se” în imaginea celor trei „vârste” sau „stiluri” consecutive (ca formulări convenționale ale unei diferențe
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
al Prerenașterii (1300 - 1470); Polifonia a capella și începuturile stilului instrumental: Palestrina, Ars Nova, Orlando di Lasso, școala flamandă; Epoca basului general (1500 - 1750); Vremea nouă. O altă fișă continuă cu: Preclasicismul: Rameau, Bach, Händel, Gluck; Clasicismul: Haydn, Mozart, Beethoven; Romantismul: Schubert, Schumann, Berlioz, Liszt, Chopin, Wagner, Brahms, César Franck etc. Atrage atenția părerea savantului despre muzica creștină, deoarece ea contrazice pe cele superficiale ale timpului ce căutau și limitau obârșiile acestei muzici în cultura antică elină. Breazul plasează originea muzicii
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
studiată la toate universitățile lumii și de numeroase ori reeditată, al unor monografii precum ,Cultul copilăriei și iraționalismul în literatură de la 1900" (Kindheitskult und Irationlismus in der Literatur um 1900, Wilhelm Fink, München 1980) sau al unor studii despre iluminism, romantism și literatură contemporană, Wolf Wucherpfennig a surprins mediul academic prin apariția volumului său de basme moderne Ochii motanului (Die Augen des Katers. Moderne Märchen. Křbenhavns Universitet 2005). De sorginte iluministă (tradiție care nu ocolește critica societății prin reflectare într-o
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
înspre una “estetico-centrică” (în: Jean-Jaques Nattiez, Le combat de Chronos et d’Orphée, Paris, Bourgois, 1993, pag. 180; în: Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 25). footnote>? Putem admite o asemenea corelare prin raportare la contextul unor stiluri muzicale precum Clasicismul și Romantismul austro-german sau Impresionismului francez. În fiecare caz concret este vorba despre un ansamblu de precepte ideologice-estetice care se legitimează printr-un ansamblu corespunzător de lucrări muzicale reprezentative. Astfel, intrebarea de mai sus presupune și o listă repertoriala a a muzicii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
al unei imagini clare. Desincronizarea ideologică și estetică între modernism și postmodernism o putem reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii reprezintă o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la început de secol XX. Același algoritm al rupturii definește și diferențierea postmodernismului de modernism la nivelul anilor '60 ai aceluiași secol. Însă, chiar dacă vorbim despre același mecanism prin care noul se detașează de vechi, în fapt este vorba
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu cea mai întinsă linie de continuitate; în contextul progresismului avangardist își adjudeca titulatura de orientarea moderată sau tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul tonalității la Rachmaninov și neo-tonalismul la Prokofiev, Șostakovici, Hindemith, Orff, Britten, dar și filonul modal la Debussy<footnote Înrâurirea modala se prezintă la Debussy că una "multifațetată" din cel puțin trei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de vreme ce criteriile pe care acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice”. Este o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în cazurile concrete ale lui Haydn, Mozart și Beethoven. Omogenitatea, însă, se impune la nivelurile de gen și formă, ea fiind definită și elaborată chiar de către acești trei compozitori și persistă cu diverse grade de transformare pe întreaga durată a romantismului (austro-german și a școlilor naționale). footnote>, dar și de efortul de canonizare sau, altfel spus, re-inventare a clasicismului vienez în termeni de referent legitimator depus de către romantici. Diferența între aceste două contexte ar putea fi rezumata la importanța acordată termenului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
selecții, aceasta din urmă sinonima cu privilegierea unei dominante artistice, extragerea acesteia din consistentă unui câmp cultural definibil drept pluralist și atribuirea numelui acestei constituente întregii perioade stilistice-istorice drept însușire intrinseca. Este vorba aici despre titulaturi precum baroc, modernism, clasicism, romantism, impresionism etc. footnote> este pulverizata într-o multitudine de micro-istorii, privilegiat fiind aspectul particular al fiecărui fenomen singular. În acest sens, a considera "detronarea" unei istorii privilegiate în favoarea unui pluralism micro-istoric drept "ieșire din istorie" sau, același lucru, "sfârșitul istoriei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de leur temps...", Dujka Smoje, pag. 83. footnote> Dispersia ultimei avangarde nu reprezintă, însă, un fenomen inedit, ci mai degrabă unul implicit procesului de evoluție culturală-artistică și îi putem găsi o analogie sau chiar prototip în fenomenul de dispersie a romantismului care într-un mod direct a contribuit la relevarea primei avangarde europene. Aici ajungem la un alt contra-argument adus imaginii evoluției liniare, imperturbabil de progresiste, în conceptul de criză că un coeficient al binomului dialectic antic-modern sau vechi-nou. Lucrurile ajung
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]