314 matches
-
de cai mascați, cu panașe negre. Câțiva țigănuși purtau prapure grele, decolorate de intemperii. Unul era agățat și la intrarea în curte. Ținîndu-se de marginea din spate a dricului și bocind, în haine negre, grosolane, veneau Ma'am Ca-tana și rubedeniile, iar în urmă toată liota din curte și de pe stradă, mâncând semințe și pălăvrăgind. Maria auzise de la Leana Nebuna, care-o călca din când în când în noua casă de pe Ștefan cel Mare, că murise Catana, și sosise și ea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
care dădeau în nesfârșite galerii. Lumina dulce și colorată, ca de catedrală, umplea mausoleul cu un jeleu diafan, venit de nicăieri. În tăcerea veștedă, doar țocănitul blacheurilor se percepea, micuț și armonios ca o muzică de carillon. Maria pășea între rubedeniile cernite ale bătrânului. Nu-și putea lua ochii de la sicriu, care era acum o coajă de sticlă fumurie, prismatică, pe care cei șase gropari o cărau poticnit. Cât de mult se schimbase și mortul! Trăsăturile feței i se estompaseră, ochii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
veci. Tânăra femeie se pierdu în contemplarea lentelor, întortochiatelor mișcări peristaltice de sub pielea crisalidei, ce semănau atât de bine cu alunecarea globilor oculari sub pleoapele adormiților... Când, într-un târziu, își desprinse privirile de pe coconul uriaș, Maria se descoperi singură. Rubedeniile îndoliate, țigănușii cu prapuri, muzicanții și preotul pieriseră de parcă s-ar fi dizolvat în aerul acela coroziv. Ca să ajungă la cea mai apropiată ieșire le-ar fi trebuit zile-ntregi. Se resorbiseră în luciul mozaicului nesfârșit al podelei? Coborâseră și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
răutate pentru o fetiță de numai cinci ani. Fata ținea în cealaltă mâna un cerc și avea în păr un pompon caraghios, iar băiețelul strângea țeapăn la piept o minge vărgată de cauciuc. De unde se procopsise cu viermuiala asta de rubedenii? Când avusese timp să se-nconjoare cu oamenii-ăștia care trăiseră în București cu mult înainte de venirea ei aici? Căci Maria sosise-n oraș, părăsindu-și Tîntava natală, în timpul războiului, când se angajase, o dată cu Vasilica, ucenică la croitoria "Verona", care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de frig și obidă. Ce-ar fi fost să nu te-ntorci deloc în noaptea aceea! Nici un copil, niciodată, nu ajunsese până la corabia din marele golf de dincolo de dig. Îi auziseră doar pe părinți vorbind, când se adunau mai multe rubedenii în jurul mesei. Barcazul eșuat acolo dinainte de primul război era una dintre ultimele nave cu velatură, la care se adăugase mai târziu, e drept, și o mașină cu aburi. Tocmai cazanul ei sărise-n aer, nu se știe cum, pe ruta
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
le atingea ritmic în raport cu acordurile muzicii, iar inflexiunile îți mergeau la suflet pentru cel puțin o lună. Era atât de iubită, mama, tata era răsfățatul familiei - îi spuneau Tomiță, iar noi ce mici înfloream sub privirile atente și protectoare ale rubedeniilor noastre. Bunicul cred că-n acele momente era cu totul alt om, uita atunci întregul periplu de suferințe, războiul, foametea, colectivizarea forțată, pierderea fiului cel mare la numai șaptesprezece ani, ceea ce-i măcinase sufletul, dar nu-i atinsese demnitatea, voința
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Autocrația liniei sale educaționale și inflexibilitatea de a face compromisuri i-au atras apelativul cu care tata a „investit-o” mai în glumă, mai serios, „Doamna general Averescu”. Așa a ajuns mama pe buzele tuturor și-n toate cercurile de rubedenii și cunoștințe, „Averescu”. Astăzi noi folosim acest apelativ ca o formulă de alint și protecție, uneori asociindu-l cu „bunica Odi”. Un lucru va rămâne cu siguranță certificat de prezența de spirit a mamei și caracterul său puternic, în sensul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
timpul și spațiul să aleagă și să ajute în acest angrenaj impus de factorii selecției naturale. Un lucru rămâne evident în acest „malaxor” de tumult social, civic și relațional, în sensul că niciodată, nici măcar tangențial ori ocazional, părinții noștri, bunicii, rubedeniile noastre n-au scontat latura strict materială. S-au mulțumit cu ceea ce Bunul Dumnezeu le-a oferit, deschizându-le ușoare oportunități în acoperirea nevoilor curente, demnitate și discreție. Tata, al cărui profil era prin excelență identificat cu discreția, obișnuia adesea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
le atingea ritmic în raport cu acordurile muzicii, iar inflexiunile îți mergeau la suflet pentru cel puțin o lună. Era atât de iubită, mama, tata era răsfățatul familiei - îi spuneau Tomiță, iar noi ce mici înfloream sub privirile atente și protectoare ale rubedeniilor noastre. Bunicul cred că-n acele momente era cu totul alt om, uita atunci întregul periplu de suferințe, războiul, foametea, colectivizarea forțată, pierderea fiului cel mare la numai șaptesprezece ani, ceea ce-i măcinase sufletul, dar nu-i atinsese demnitatea, voința
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Autocrația liniei sale educaționale și inflexibilitatea de a face compromisuri i-au atras apelativul cu care tata a „investit-o” mai în glumă, mai serios, „Doamna general Averescu”. Așa a ajuns mama pe buzele tuturor și-n toate cercurile de rubedenii și cunoștințe, „Averescu”. Astăzi noi folosim acest apelativ ca o formulă de alint și protecție, uneori asociindu-l cu „bunica Odi”. Un lucru va rămâne cu siguranță certificat de prezența de spirit a mamei și caracterul său puternic, în sensul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
timpul și spațiul să aleagă și să ajute în acest angrenaj impus de factorii selecției naturale. Un lucru rămâne evident în acest „malaxor” de tumult social, civic și relațional, în sensul că niciodată, nici măcar tangențial ori ocazional, părinții noștri, bunicii, rubedeniile noastre n-au scontat latura strict materială. S-au mulțumit cu ceea ce Bunul Dumnezeu le-a oferit, deschizându-le ușoare oportunități în acoperirea nevoilor curente, demnitate și discreție. Tata, al cărui profil era prin excelență identificat cu discreția, obișnuia adesea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
țară, apoi sângele lui e tot așa curat din vinele lui Ștefan Vodă cel Mare cât și-a Măriei Sale Ștefăniță!... Starețul cel bătrân care e la mine mi-a arătat toate hrisoavele lui Ștefan care se ating de nașterea și rubedenia adevărată a lui Rareș. Venite aceste hrisoave naintea Direptății, ele ar putea să turbure și să frământe țara. Vodă trebuie să se-ndrepte or să cadă, una din două!...... Iată-l!... Depărtează-te! (MAIO iese încet și uitîndu-se la el
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
întorceam la coase și seceri ca să mă aflu acolo în siguranță, ferit de fraza pe care tata-mare o va face din nou să iasă din trupul lui uriaș - în una din secundele următoare: —Și ce mare scofală e de capul rubedeniilor tale, muritori de foame, niște sărăntoci nenorociți, chiar dacă taică-tu susține că ar fi fost mai mult decât atât, pentru că a călătorit în Orient cu trăsura. Adevărul e că n-a demonstrat nimic, n-a fost în stare să realizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
apăsam pedala de la roata din spate a lui Armin, o bicicletă ca aceea a lui Felix. Eram fericit să călătoresc într-un loc necunoscut: în Italia, romanii îmi păreau prea apropiați de prezent și îmi aminteau, pe lângă românii daci și rubedeniile mamei, și de lecțiile, din ce în ce mai grele, de limbă latină. Oricum, aveam să avansăm într-o lume mută în care nu apăruse încă scrisul și, ca atare, nu existau nici documente scrise: nici măcar nu se știa, după cum explica Armin, de unde veniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
puțin frică doar de cei care o țin una și bună, reia domnul Președinte, Partidul în sus și Partidul în jos, cu ăștia va fi cam dificil, sînt proști și încăpățînați. — Linia a doua, cei din spatele Piticului, completează Petrică, cîteva rubedenii, prietenași de-o viață, doi trei militărei de mîna a doua, totuși n-ar trebui să ne facem prea multe griji din partea lor. — Niște ramoliți, zice Monte Cristo, dîndu-i apă la moară domnului Președinte. — I-am fi putut avea de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
coadă. Probabil de asta ziceau că ar fi semn, dar Constantin râdea și spunea că el nu este într-atât de mare, ca să trimită Dumnezeu semne pentru el și poruncea să înhame iapa la sanie aproape în fiecare seară. Pe la rubedenii, unde-i ducea iapa, se încingeau la chef și de multe ori rămâneau să doarmă prin străini. Doamne, ce zăpadă groasă era în anul acela! Și acum ninge și abia a trecut ziua Sfinților Arhangheli. O să fie iarăși iarnă grea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ci doarme.» Așa au zis Fiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pe fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu către înțelepția voastă blagosloviților ascultători și către dumneata măria ta și către celelalte iubite rubedenii, care cu tânguiri și cu lacrimi vă întristați împreună, pentru această de bun neam cocoană, care s au odihnit în Domnul. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinței
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
interna în spital pentru analize: C-A. Și genug 1! Nu vrem să auzim de n, c, e, r, să ne bage-n sperieți până la sfântu’așteaptă! Câtă forță are, de poate să rostească fie și literele astea două, toate rubedeniile sunt de acord în privința asta. Și nu există oare, la o adică, destule cuvinte întregi pe care să și le șoptească unii altora în spatele ușilor închise? Ba da! Ba da! Sunt vorbulițe urâte și reci, duhnind ca eterul și spirtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se retrage în umbră, se lasă înghițită de perete (îmi închipui că intră-n el) atunci când dau recital în fața părinților mei radioși, imitând toate vocile din emisiunea de radio Aleea lui Allen sau atunci când se dă sfoară-n țară printre rubedeniile noastre din New Jersey cum că am zece pe linie în carnetul de note. Fiindcă atunci când nu sunt pedepsit, doctore, sunt purtat în triumf, ca Papa pe străzile Romei... Știi, de fapt, cred că-mi pot număra pe degetele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
noapte roz. Ce dezgustători pot fi oamenii! Pe evrei îi disprețuiesc pentru obtuzitatea lor, pentru felul cum pretind mereu că au dreptate, pentru incredibil de bizarul complex de superioritate de care suferă acești oameni ai cavernelor care sunt părinții și rubedeniile mele - când vine, însă, vorba de lucruri ieftine și înzorzonate, de superstiții care ar face până și o gorilă să roșească, goimii sunt de neîntrecut. Ce tăntălăi neghiobi și nenorociți trebuie să fie oamenii ăștia ca să se-nchine la cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe toți, tineri recruți, veniți din Iași și din toate colțurile județului. Eram ca într-un țarc mare, împrejmuit de garduri și clădiri înalte, și cu o poartă de fier, bine închuiată, prin grilajul căreia ne priveau ochii triști ai rubedeniilor și prietenilor veniți să ne conducă „pe ultimul drum”, căci pe atunci, era în ziua de 7 noiembrie 1957, plecarea în armată părea o aventură în necunoscut, de unde doar o minune te mai putea aduce teafăr pe locurile natale. Ziua
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
văd, i-am spus eu, ce te faci cu bobocul matale? Că doar n-o să-l cari acasă. - Nici vorbă, îmi răspunse unchieșul râzând. Să vedeți, dimineața, când pleacă de acasă, din sat, bobocul o ia înainte, iar cârdul cu rubedeniile sale vine din urmă, la distanță de vreo două sute de metri. De aceea l-ați văzut dimineață venind singur. Iar acum, că-i seară... dar mai bine priviți. "Hăitașul" nostru s-a întors cu fața în direcția satului, parcă amușinând
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
au venit să taie pruncul împrejur, și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60. Dar mama lui a luat cuvîntul, și a zis: "Nu. Ci are să se cheme Ioan." 61. Ei i-au zis: "Nimeni din rubedeniile tale nu poartă numele acesta." 62. Și au început să facă semne tatălui său, ca să știe cum ar vrea să-i pună numele. 63. Zaharia a cerut o tăbliță de scris, și a scris, zicînd: "Numele lui este Ioan." Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
visul dintotdeauna al Elenei. Ziua în care și-au putut realiza acest deziderat a fost, cum spunea Elena, aproape la fel de minunată ca și ziua căsătoriei lor. Ca și atunci, s-au sărutat îndelung și-au închinat cu socrii și alte rubedenii un pahar de vin. Mașina, de culoare crem, era parcată oblic, între Lada lui Gheorghian de la șase și Wartburgul vișiniu al fotografului de pe scara cealaltă, proprietarul buldogului Dolly. Dacia avea o linie fermecătoare și cei doi arhitecți o puteau privi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
îmi va marca profund conștiința sufletului, dominată de diversitatea poftelor. Probabil de aceea m-am născut într-un regal de toamnă târzie, din Zodia Scorpionului, în cel mai nordic oraș de munte al Bucovinei, Vatra Dornei, când de fapt toate rubedeniile sălășluiau în târgul situat mai la vale cu cincizeci de kilometri, la confluența Moldovei cu Moldovița. Satul Vama este atestat în documente prima oară la data de 18.X.1408, când Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, obligă negustorii din Polonia
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]