1,724 matches
-
își trimitea spre ei duhoarea de pământ putrezit, înmuindu-se sub tălpile lor. Crampele din stomac îl făcură pe Emil să se oprească și să se adune tot în jurul burții. Daniel îl văzu, se întoarse spre el și scoase din rucsac un pachet de biscuiți. Fiecare bucată era udată de ploaie înainte să ajungă în gură, dar lui Emil i se păru că avea gust de ceai rece. — Dacă ne drămuim pachetul ne ajunge până mâine. Nimic nu e mai enervant
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
-o dezbaterii și aprobării forului conducător, apoi, a trecut la aplicarea ei în practică. Era vai și amar de cel care-și părăsea curtea, fără casca de protecție, dacă nu pusă pe cap, cel puțin, agățată de spinare, ca un rucsac. Însă, de îndată ce se întâlneau, doitrei, obligatoriu, urmau a-și monta, casca de protecție, pe cap. Căci, cu siguranță, nu mai dura mult, până ce, stârnindu-și nervii, fie unul, fie altul, din te miri ce, de îndată duceau mâna la curea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
dacă e pe drumul cel bun sau dimpotrivă, nimerise Într-o fundătură, căci Christina Îi ceruse să nu Întrebe nimic pe nimeni, ca să nu fie, la rîndul lui, Întrebat. Nu avea nici hartă, nici busolă, nici vreo armă, ci numai rucsacul cu alimente și o pelerină de ploaie, Încît, dacă ar fi fost descoperit de cineva, să poată spune că se rătăcise și nu mai găsise drumul spre sat. Aduna În rucsac tot felul de pietricele, pe care le ducea seara
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
nici hartă, nici busolă, nici vreo armă, ci numai rucsacul cu alimente și o pelerină de ploaie, Încît, dacă ar fi fost descoperit de cineva, să poată spune că se rătăcise și nu mai găsise drumul spre sat. Aduna În rucsac tot felul de pietricele, pe care le ducea seara Christinei și lui Kiki, ca să se mire ce de pietre colorate sunt pe lumea asta; le ținea cîteva zile Înșirate pe masă, apoi le strîngea și le arunca pe furiș Într-
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
aceea, iar pentru noaptea următoare maiorul Smith știa mult mai bine ce are de făcut. Spre seară, cînd umbrele copacilor prinseră a se lungi, iar printre ramurile lor aerul se vedea tot mai vînăt, Pablo porni Înapoi către sat, cu rucsacul și buzunarele doldora de pietricele. Undeva, pe platoul Îngust ca o prispă, acoperit pe jumătate cu tufe de ienupăr, cărarea se bifurca. Era locul unde, la urcare, se oprea de obicei să mănînce. Tot acolo Își umplea dimineața bidonul cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
porni la drum de cu seară, Înainte de asfințitul soarelui. De data asta alesese să meargă cu bicicleta. Se presupune, sau mai precis el presupunea, că oamenii care merg cu bicicleta sunt inofensivi, mai ales dacă duc În spate și un rucsac. Vremea era răcoroasă, iar vîntul serii bătea dinspre țărm. Atunci cînd șoseaua se Încovoia spre stînga, vîntul Îl Împingea de la spate. Apoi, cînd, dimpotrivă, făcea o curbă la dreapta, avea vîntul În față. Pentru a-și menține echilibrul, trebuia să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
bicicleta și pe care și-l alesese drept punct de observație, undeva Îndărătul unui desiș de cătină, la cîteva sute de metri mai la vale de intersecție. Își puse puloverul, fiindcă Între timp aerul se făcuse rece, apoi scoase din rucsac binoclul și un sandviș. Șoseaua era puțin circulată, rar de tot treceau vreun tractor, sau vreo căruță cu oameni care se Întorceau de la muncă și Întîrziaseră la vreun birt, iar după Încă vreo oră deveni pustie de-a binelea. Cele
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
America, totuși lucrezi pentru americani. Și uite că nici omul cu fața verde n-a mai apărut, deși spuneai că are să se Întoarcă repede. Nu mă interesează secretele tale, i-o tăie scurt Michel. — Ei, nu se știe!... Caută În rucsacul meu și vei găsi ceva care o să te mire! insistă Pablo. — Nu aveai nici un rucsac cînd ai venit. — Dar omul cu fața verde avea două, dintre care unul era al meu. Michel făcu pe surdul. Zgîndări o vreme focul cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
mai apărut, deși spuneai că are să se Întoarcă repede. Nu mă interesează secretele tale, i-o tăie scurt Michel. — Ei, nu se știe!... Caută În rucsacul meu și vei găsi ceva care o să te mire! insistă Pablo. — Nu aveai nici un rucsac cînd ai venit. — Dar omul cu fața verde avea două, dintre care unul era al meu. Michel făcu pe surdul. Zgîndări o vreme focul cu capătul unui băț, pînă cînd luă și bățul foc; atunci Îl lovi ușor de pămînt
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
am făcut o confuzie. Ceva ce semăna cu dresul busuiocului. Din fericire, Michel păru că Îi acceptă explicația; nu-l mai Întrebă nimic și nu mai făcu nici un comentariu, pînă cînd ajunse lîngă peretele opus al grotei, unde se aflau rucsacurile. Scotocind În ele, scoase mai Întîi bidonul cu etichetă de Coca Cola, plin cu apă, și bucata de mămăligă, Învelită Într-un ștergar. — Nu mă interesează mîncarea ta, zise. Nu despre mîncare e vorba. Caută mai bine, trebuie să fie
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
mai putea fi scos niciodată. Cum o fi oare să te naști în zodia unui copac, de exemplu, întreabă, sau a unei flori? — Nu eu am fost responsabil de cockteilurile Molotov, zice Gulie printre dinți și se gîndește brusc la rucsacul lui Tîrnăcop care rămăsese și el înăuntru împreună cu restul boarfelor. — Doar nu cumva credeți că cineva i-a dat de capăt, zice Tîrnăcop cu aceeași coerență, mi-am permis să sar peste ideea lui Jeans în care era vorba despre
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
primul care și-a dat seama că Iadul e pe pămînt, e de acord Roja, lăsați-l să continue chiar dacă nu prea mai avem timp, zice, chiorîndu-și ochii la flăcările care cuprind ultimele rămășițe ale cortului, colțul în care zace rucsacul lui Tîrnăcop. — O să facem pe victimele, zice Gulie, frumușică idee, numai așa putem scăpa cu fața curată, zice, de parcă abia atunci ar fi aflat de plan. — Cercul al șaselea, ereticii, zice Tîrnăcop, asta sîntem, niște eretici, pînă și Florentinul s-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
43 de ani. Am părăsit domiciliul conjugal, cu mari temeri În privința violenței părăsitului soț și tată, folosind o strategie care a dat totuși roade: adolescentul și fiica au plecat primii, pe furiș, Îndesându-și În buzunare sandvișuri și Într-un rucsac cărțile și caietele de școală, iar eu m-am strecurat pe ușă cu cei doi gemeni, când tatăl lor adoptiv vorbea la telefon. Ne-am reunit ca două armate Învingătoare pe o alee plină cu frunze uscate din Parcul Icoanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trăiesc pe spinarea lor. Bătrânii tremură la gândul că li se vor lua banii, și la gândul că le vor fi ocupate locurile care cerșesc. Cel care Întinde mâna așteptând mila semenilor, e adesea un ,,excursionist,, care-și cară În rucsacul ponosit tot avutul. Cu el În spinare colindă orașul În căutarea hranei și adăpostului. Este un globe-trotter adaptat și rezistent, care-și păzește ,,agoniseala,, purtând-o cu sine demn. Două tinerele nostime și vesele distribuie pliante cu un salon de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nici pe naiba și n-aveam nevoie de nici un doctor. Și totuși, când am invitat-o la hotel, mi-am reprimat impulsul de a-mi lipi buzele de gura ei socialistă, neîntinată. — Societatea americană, spuse ea trântindu-și pe jos rucsacul și sacul de dormit și continuându-și prelegerea începută în mașină, în timp ce ocoleam golful în drum spre Haifa, societatea americană nu numai că permite relațiile brutale și nedrepte dintre oameni, dar le și încurajează. Zi și tu dacă poate nega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-i! Hai să-ncepi să vezi cum stau lucrurile, vitează sabra 1! Du-te și fă pe virtuoasa în creierul munților, bine? Fii un model pentru întreaga omenire! Mama mă-tii de sfântă ebraică! Domnule Portnoy, zise ea ridicându-și rucsacul de pe podea, nu ești decât un evreu care se urăște pe sine! — Of, Naomi, poate că ăsta-i soiul cel mai bun. — Lașule! — Băiețoaico! — Șlemie 2! Și o porni spre ușă, numai că eu am sărit din spate și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fel de chestii. Stridie deschide telefonul și-i trage antena. Formează un număr. Sub unghie i se vede o dungă de mizerie. Helen se uită la el în oglinda retrovizoare. Mona se apleacă pe genunchi și trage de pe jos un rucsac de pânză. Scoate un ghem de sfori și de pene. Arată ca penele de găină, vopsite în nuanțe vii de roz și albastru, ca niște ouă de Paște. Pe sfori atârnă monede de alamă și mărgele de sticlă neagră. — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Paște. Pe sfori atârnă monede de alamă și mărgele de sticlă neagră. — Asta e o plasă Navajo de prins visele la care lucrez acum, zice. O scutură, și niște sfori se descurcă și rămân atârnând. Niște mărgele îi cad în rucsacul din poală. Prin aer plutesc pene roz. Zice: — M-am gândit că o fac mai puternică dacă-i pun niște pietre chinezești de ghicit. O supraenergizez, cum ar veni. Pe undeva, pe sub rucsac, în poala ei, e V-ul ras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
rămân atârnând. Niște mărgele îi cad în rucsacul din poală. Prin aer plutesc pene roz. Zice: — M-am gândit că o fac mai puternică dacă-i pun niște pietre chinezești de ghicit. O supraenergizez, cum ar veni. Pe undeva, pe sub rucsac, în poala ei, e V-ul ras dintre picioare. Acolo se rostogolesc mărgelele de sticlă. Stridie zice la telefon: — Da, vreau numărul biroului de mică publicitate de la Carson City Telegraph-Star. O pană roz planează în derivă pe lângă fața lui; o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
niște sfori cu unghiile ei vopsite în negru, zicând: — E mai greu decât pare din carte. Stridie ține cu o mână telefonul la ureche. Cu cealaltă freacă săculețul de mărgele care-i atârnă pe piept. Mona scoate o carte din rucsacul de pânză și mi-o întinde mie. Stridie o vede pe Helen, care-l tot privește în oglindă; îi face cu ochiul și-și răsucește un sfârc. Îmi vine în minte Oedip rege, nu știu de ce. Pe undeva, mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cât de precis puteți. Închid radioul. Helen ascultă și zice: — Nu. Vreau un diamant de șaptezeci și cinci de carate, tăiat, cu tentă albăstruie. Sunați-l pe domnul Drescher, la Geneva, dumnealui știe exact diamantul pe care-l doresc. Mona își ridică rucsacul de pe jos și scoate din el un set de carioci și o carte groasă, legată în brocart verde închis. Își deschide cartea în poală și începe să măzgălească cu o cariocă albastră. Îi pune capacul la loc și continuă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un nume sub data de azi. Mona zice: — Mă gândeam... Ce credeți, zice, oare ceaslovul original o fi avut vreo vrajă pentru zburat? Mi-ar plăcea la nebunie. Sau vreuna care să te facă invizibil? Își scoate Cartea umbrelor din rucsac și începe să coloreze. Aș mai vrea ceva; să pot vorbi cu animalele. A, și sa fac și telekinezie, adică atunci când muți lucrurile cu puterea minții... Helen pornește mașina și zice cu voce tare, privind în oglindă: — Ce-aș coase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
naiba de mai poți sta locului?! coboară vocea Runca, arătînd cu privirea spre viscol. Sper să se destroieneze... Mîine, poimîine, să mai stea și viscolul... Nu-i decît o soluție, Radule spune Runca apăsat, convingător. Te duci înaintea ei cu rucsacul plin. Ești nebun! arată Radu viscolul. În studenție, cînd mergeam la munte... Ia stai! se miră Runca. Tu ai mers cu schiurile o noapte întreagă, atunci cînd te-ai rătăcit, de revelion, la cabană; credeam toți că..., Aura plîngea... Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
viscolul suflă cu așa putere că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul înalță zăpada. În spate, rucsacul mare și plin, îi apăsa haina, încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai greu, gîfîind, abia reușind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se deschide brusc, smulsă cu putere, iar larma sălii de restaurant este acoperită de mugetul viscolului pătruns înăuntru. Toți întorc privirea într-acolo. În ușă stă un bărbat în costum de schior, cu țurțuri pe fularul de la gură, cu un rucsac mare în spate și cu schiurile și bețele de aluminiu sub braț. Face un pas, lasă schiurile și bețele lîngă perete, închide ușa, trage nervos ochelarii în jos, pe gît, și-și rotește privirea peste cei din sală, așteptînd. Aura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]