715 matches
-
ăștia ieșiți parcă din azilul de noapte) — ...cu burta la gură a căzut lată, ce mai, zdruncită acolo pă ciment, da lor nici că le păsa, zicea că ce să-și piarză ei rîndul — Nu mai e decît o navetă! Rumoarea s-a oprit ca prin farmec. Vocile au amuțit. Tocmai acum cînd mergea atît de bine. Fața galbenă se uită În spate, Își mișcă buzele parcă ar număra. Coada se Întinde pînă dincolo de bufetul Alba. Se strecoară Încet din rînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
interzis, dar muncitorii nici nu mă văd. SÎnt Învățați cu oamenii care intră acolo fără nici o treabă, ca și cum ar căuta ziua de ieri. Privesc țevile acelea Înguste prin care se scurge cimentul spre gura betonierei. Simt În vibrația lor imperceptibilă rumoarea acelor particule Împinse În jos, zbaterea lor, o rezistență slabă, nesigură, Înăbușită. Acolo sus, Într-o cabină Închisă, se află un ins care dirijează totul după rețete precise - el stabilește dozajul agregatelor În funcție de calitatea betoanelor. Nu există nici o toleranță, nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
chiar și dirijorul, Oleg - să cânte o arie, să joace mai mult decât un rol. Dar numai cântărețul Mikael Woltz putea să scuture mantaua iernii, convingând publicul că doar iubirea putea topi gheața din inimi și de peste tot. În toiul rumorilor apăru un om mascat, care se sprijinea grațios de coada lucioasă a pianului. Era lung și musculos, fața - deși mascată - dezvăluia profilul său de vultur, vocea amintea mormăitul unui urs. Costumul lui de carnaval era ca o piele verde, croșetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cum s-a întâmplat? întrebă Cristi. Cum și, mai ales, când ați constatat că puștiul lipsește? Grupul începu să se frământe și un cor de șoapte se auzi dinspre femeile care stăteau în spatele bărbaților. Starostele se întoarse într-acolo și rumoarea încetă imediat. No, ce să vă spun, dom' șef? începu el să vorbească. Nu putem să ne aducem căruțele până aici. Nu există drum prin pădure. Le-am lăsat mai încolo, într-o poiană, unde au și caii ce paște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
conspiratorilor. Imaginea Îmi este Încă vie În minte ca o rană deschisă... Domnule colonel, dacă astfel arată conspiratorii dumneavoastră, precum fetița aceea...“ (Lăsați-l să termine! Domnilor, puțină toleranță)... „și dacă ăsta este prețul pe care Rusia trebuie...“ - vociferări, proteste, rumoarea Întrerupe vorbele și șirul amintirilor. („Domnilor, este timpul să mergem la culcare. MÎine ne așteaptă o zi grea... Domnilor, permiteți-mi să vă atrag atenția, afară s-a crăpat de ziuă.“) CÎnd X Închidea cartea - acum deja subliniată și Însemnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Învăluit de farmecul povestirii și al lumii sale, pînă cînd suflarea dimineții mi-a dezmierdat fereastra și ochii mei istoviți au alunecat peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și oboseala Îmi băteau la ușă, Însă m-am Împotrivit să Închin steagul. Nu voiam să pierd vraja poveștii și nici să spun adio personajelor sale. Odată, l-am auzit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
priviri mișcările celor doi scandalagii și să facă schimb de comentarii zeflemisitoare cu glas scăzut. Dante se rezemă iarăși de perete, continuând să bea cu Înghițituri mici. Reușea să deslușească doar câte un cuvânt pe ici, pe colo, scufundat În rumoarea tavernei. Dar, oricât și-ar fi Încordat auzul, Înțelesul spuselor Îi scăpa În continuare. Simți cum crește În el furia Împotriva acelei gloate de pervertiți care se tot rotea În jurul său. Cum Își permiteau să Împiedice lucrarea justiției cu pălăvrăgelile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
procurorul locuise acolo, precum și Barbe și Gravul, nu schimba nimic: încă din vestibul, lucrul acesta se simțea. Castelul era un loc defunct, care încetase de mulți ani să respire, să rezoneze la zgomotul pașilor, la sunetul vocilor, al râsetelor, al rumorii, al disputelor, al viselor și al suspinelor. Înăuntru nu era frig. Nu era praf, nici pânze de păianjen, nimic din acea dezordine de care te-aștepți să te împiedici când forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în alb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mici pentru a se apăra reciproc. Un majordom (unul dintre cei trei existenți În Minneapolis) i-a deschis larg ușa. Amory a pășit Înăuntru și s-a dezbrăcat de pălărie și palton. Era ușor surprins de faptul că nu auzea rumoarea stridentă a conversației din camera alăturată și a decis că Întrunirea era extrem de protocolară. Era de acord cu acest lucru, așa cum era de acord și cu majordomul. — Domnișoara Myra, a zis. Spre surprinderea sa, majordomul a rânjit oribil. — Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
șterpelise ultima oră a zilei, Împrejmuind-o cu acel gard străvechi - noaptea. Liniștii din cinematograful din spatele său i-a pus capăt un zgomot ciudat, ca de ruptură, urmat de răsunetul greu al mulțimii care se ridica În picioare și de rumoarea a zeci de voci Împletite. Matineul se terminase. S-a dat la o parte ca să lase gloata să treacă, expunându-se puțin ploii. A apărut, fugind, un băiețaș care și-a tras nasul În aerul rece și și-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mâncare aveam și ce de bunătăți erau la bufet, cu ce bucurie comandau ăia de toate, de parcă nu mâncaseră nimic de vreo săptămână, am înghițit în sec și am intrat în sală. Superbă, catifea roșie, lemn de bună calitate, o rumoare discretă de oameni mulțumiți și oarecum nerăbdători să înceapă. Aici bag de seamă că plasatoarele te preluau imediat, te duceau până la locul tău și pentru asta tu mai dădeai vreo doi franci, cumpărând imediat și un caiet program. Nu exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ospăț, niște lăutari încercau să dezmorțească atmosfera. Muzicanții lălăiau pe limba lor din ce în ce mai încet de teamă să nu trezească din somn duhurile rele. Deodată din curtea castelului apăru un străjer disperat și cu fața albă: - Căpitane, s-au întors împielițații! Rumoarea și spaima cuprinseră sala. - Stați liniștiți și aveți încredere în spusele mele! Cineva acolo sus veghează asupra noastră! - rosti demn Preda. - Căpitane, doresc să văd personal ce se întâmplă afară! - rosti cu hotărâre tânărul principe. - Numai un conducător viteaz și
III. PRINCIPELE MOŞTENITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362392_a_363721]
-
iernatici / acum suntem/ înseși inimile noastre / orfane / frați de cuvânt/ două metale / ce se înmoaie / într-un destin / atât: ultragiat” Poemul “A domina teama Simbioză” - are în centru figura luminoasă a mamei: “Ne jefuiește cel care ne măsoară / ne întoarce rumoarea / poemului temerar care-am fost / și tu te oprești / la marginea mlaștinei / etern fără apărare aluneci / infinit gătită”; “cobori ca un arpegiu / ce se adâncește, / cercuri ce se dizolvă / și fără statură / eu înspre tine pe punctul /de a muri
RECENZIE LA CARTEA ROSEI LENTINI TSUNAMI ŞI ALTE POEME . TRADUCERE: EUGEN DORCESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361115_a_362444]
-
să accentueze contrastul dintre fata din trecut și cea de astăzi. Lângă ea era Maria Cristache, cu o rochie bleu, împărțind zâmbete. Bogdan Deleanu emana un aer detașat. Atent la fiecare invitat, îi complimenta pe fiecare în mod egal. Începuse rumoarea, atmosfera era degajată, specială, distinsă. De asemenea, dintre invitați făceau parte atât soții Davidescu - părinții lui Bogdan, precum și mulți colegi ai acestuia, unii dintre ei proaspăt angajați ai clinicii. Doctorul ceru permisiunea să deschidă ceremonia. Își așeză sacoul și cravata
PROMISIUNEA DE JOI (XX) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 925 din 13 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364153_a_365482]
-
domnule? Patru ani?! se răsti judecătorul surprins de mărturia martorului. Ați avut raporturi intime? - Păi, da! În patru ani... am avut, normal..., că am fost amanți, domnule judecător... Ultimele cuvinte aproape că nu s-au mai auzit, acoperite fiind de rumoarea generală din sală. Oamenii priveau amuzați, în mare parte, iar câteva femei își țineau mâna la gură să-și stăpânească râsul. - Fugi, domnule, de aici! Nu pot să cred ce aud, izbucni judecătorul Diaconu, fără să intenționeze să se mai
DIVORŢ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1333 din 25 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368270_a_369599]
-
-i răspunzi la modul concret? - Rolul femeii? Femeia va avea întotdeuna același rol primordial în viața noastră: ea e mamă, ea e soră, ne este iubită, soție și, de ce să nu recunoaștem, de multe ori și amantă. (Aici am stârnit rumoare, aplauze și râsete). Întotdeauna bărbații, prin reprezentanții lor de frunte, au elogiat-o atât în poeme cât și în cântec, dar și în pictură, sculptură. În toate formele de artă femeia a fost subiectul central. Nu se poate nega asta
CEL MAI IUBIT PREŞEDINTE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366936_a_368265]
-
gândul mă poartă spre Viorel Munteanu) dar mai ales cu poezie personalizată, cu adresant cunoscut ne-a amuzat, bucurat, fără să facă prea multe valuri, fără pretenții literare, cum a mărturisit domnia sa. Poezia intelectualistă a Agafiei Drăgan a stârnit oarecare rumoare prin noi, prin esență, condensare și frazare. Dar despre tehnică... nimic de spus. Tema și soluția poetică a Agafiei Drăgan este una singură:iubirea.Constanța Cornilă a citit un număr de poezii (cinci-șase), poezii care au stârnit păreri diferite. Subscriu
BINECUVÂNTATA VACANŢĂ DE IARNĂ de MARIANA VICKY VÂRTOSU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367033_a_368362]
-
Versuri > Omagiu > DINTR-ODATĂ - TEIULUI LUI EMINESCU Autor: Lorena Georgiana Crăia Publicat în: Ediția nr. 2112 din 12 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Este soare Peste floare De cicoare? Oare doare Când mai moare? Și din boare De răcoare, Și rumoare, Și splendoare, Și candoare, Iese-un flutur Și mi-l scutur Peste-un țurțur Din pridvorul casei mele, Părăsit de rândunele. Oare-n aur De balaur Șade-un faur Cât un graur, Pe tezaur? Oare vine, Cu mâini pline, Pentru
DINTR-ODATĂ – TEIULUI LUI EMINESCU de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368731_a_370060]
-
pe spate, Așteptând Un mormânt De pământ? Poate cânt, Poate-i vânt, Poate-n mine toate sunt! 29 august 2016, Constantă Sursa foto: #ArsMuriendi #literatura #poezie #poezii OareEste soarePeste floareDe cicoare?Oare doareCând mai moare?Și din boareDe răcoare,Si rumoare,Si splendoare,Si candoare,Iese-un fluturși mi-l scuturPeste-un țurțurDin pridvorul casei mele,Părăsit de rândunele.Oare-n aurDe balaurșade-un faurCât un graur,Pe tezaur?Oare vine,Cu mâini pline,Pentru mâineși poimâine,O mireasma,O fantasma,O
DINTR-ODATĂ – TEIULUI LUI EMINESCU de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368731_a_370060]
-
că într-o posibilă armonizare a lumii .(criză mea mistica)” “ Îți făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost/ vreodată./ Pentru prima oara îți vei vedea porii/ deschizându-se/ ca niște boturi de pești și-ți vei putea asculta/ rumoarea sângelui în galerii/ și vei simti lumină lunecîndu-ți pe cornee/ că trena unei rochii; pentru prima oara/ vei înregistra înțepătura gravitației/ că un spin în călcâiul tău,/ și omoplații te vor durea de imperativul / aripilor./ Îți făgăduiesc să te fac
INTERVIU CU POETA NINA CASSSIAN de ANGELA BACIU în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364692_a_366021]
-
reporterului să fie făcut „vizibil”, propoziția e concisă. Câteva idei în cuvinte puține, pe care și le imaginează...Uneori se introduc și scurte intervenții ale celor din jur. Materialul se „colorează” cu alte voci, se dă o anume credibilitate cu rumoarea de la fața locului, etc. - Cu alte cuvinte „să vezi” ceea ce se spune la radio și pentru că e o vorbă „așa s-a spus la radio”, adică e exact, e adevărat... - Radioul este credibil de când există, începând cu ora exactă. - Și
DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 124 din 04 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349616_a_350945]
-
decât suntem deja” (G.A.S.) A mai plecat dintre noi încă CINEVA - un om tenace, frumos la suflet, demn, vertical, plin de iubire față de istoria românilor: genialul regizor și actor SERGIU NICOLAESCU. În pofida genialității sale de incontestat, au apărut deja rumori legate de legăturile sale mai mult sau mai puțin onorante, de mulțimea femeilor din viața lui, mai mult sau mai puțin cunoscute, de "aranjamentele" pe care le făcea pentru ca filmele sale să rescrie pagini întregi de istorie. Ei, și ce
A MAI PLECAT ÎNCĂ UN GENIU ROMÂNESC: SERGIU NICOLAESCU de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 736 din 05 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350213_a_351542]
-
îi poartă ori că îi purtase ranchiună în vreun fel sau altul. Să fi încercat doar, să-i dea un avertisment? Rămas singur în compartiment, după coborârea venerabilei doamne, Albert a fost cuprins de o ciudată stare ; un amestec de rumoare, contrarieri, zădărnicie și hotărâre. Îi era aproape imposibil să creadă că prezența celei care îl tulburase atât de profund fusese reală. Primise parcă, un mesaj de dincolo de viață. Până acum, realizase, cât de cât, că viața este însoțită întotdeauna de
V. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365254_a_366583]
-
întoarcere Alber l-a apostrofat : - Hai mă înapoi în dormitor ! Și-au bătut joc de noi ! La portic nu este nici măcar o adiere de vânt ! Ai stat aici ca prostul tremurând !... În acel moment a realizat că percepuse o anumită rumoare, pe care o ignorase, în vreme ce cobora scările în goană. Era strădania unora de a înăbuși hohotele de râs ale celorlalți până când el se va fi îndepărtat îndeajuns. A simțit un gust amar vizavi de propria-i persoană constatând că, în
XIV. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2111 din 11 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365360_a_366689]
-
dedică poetul, supraveghindu-le creșterea, cu speranța așternerii lor între nemuritoarele file de carte. Există poeți mari sau poeți mici? Cu siguranță nu - așa după cum bine spunea poetul Ioan Lila (Franța) - există... doar poeți. Este un debut un motiv de rumoare, de confirmare a superiorității unora față de ceilalți? Vom spune, iarăși... NU! Un debut este - fără nicio îndoială - motiv de bucurie. Un nou poet se „naște”, o nouă lirică își caută refugiul în Patria Cuvintelor, un nou glas se alătură Magistralului
„IUBIRE FĂRĂ MANUSCRIS” – VOLUMUL DE DEBUT SEMNAT CARMEN HUZUM (TECUCI, GALAŢI) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 997 din 23 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365092_a_366421]