KorAP: Find »[drukola/base=rună & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...14 >

344 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

fugă de-i sfârâie călcâiele - știe el, bătrânul stăpân al vizuinii, câte putem să-i facem când plecăm pe urmele lui. Acum Însă, nu puteam să scoatem nici un sunet, iar mirosul de urs era din ce În ce mai pătrunzător. M-am uitat la Runa și am hotărât din ochi să ocolim urșii luând-o și mai departe pe mâna moale, căci din partea cealaltă se auzeau glasurile oamenilor. Numai că, nici acum, mirosul de urs nu ne slăbea. - Câți urși să fie, Tată din Cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am hotărât din ochi să ocolim urșii luând-o și mai departe pe mâna moale, căci din partea cealaltă se auzeau glasurile oamenilor. Numai că, nici acum, mirosul de urs nu ne slăbea. - Câți urși să fie, Tată din Cer? mormăi Runa. Hai s-o luăm mai Într-o parte! - Dacă o tot cotim așa, mai găsim noi apa aia? Runa a ridicat din umeri și am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
auzeau glasurile oamenilor. Numai că, nici acum, mirosul de urs nu ne slăbea. - Câți urși să fie, Tată din Cer? mormăi Runa. Hai s-o luăm mai Într-o parte! - Dacă o tot cotim așa, mai găsim noi apa aia? Runa a ridicat din umeri și am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia să-i fi auzit deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar când colo, pădurea era liniștită de tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
umeri și am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia să-i fi auzit deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar când colo, pădurea era liniștită de tot. Ne-am oprit. Runa a adulmecat din nou. Mi-a făcut semn să adulmec și eu. - Ce fel de urși sunt ăștia? am șoptit. Runa puse degetul pe buze. - Sunt urși d’ăia care merg În două picioare. Și dacă ne văd, o să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar când colo, pădurea era liniștită de tot. Ne-am oprit. Runa a adulmecat din nou. Mi-a făcut semn să adulmec și eu. - Ce fel de urși sunt ăștia? am șoptit. Runa puse degetul pe buze. - Sunt urși d’ăia care merg În două picioare. Și dacă ne văd, o să fie urși d’ăia care dau cu sulițe după noi. Am simțit că Îngheț. Pricepusem. La vânătoare, te Învelești În blana ursului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În pișatul lui și te ungi cu untura lui, ca să nu te miroasă când te apropii de el. Urmăritorii făcuseră la fel, ca să nu le simțim mirosul de oameni, numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut Runei semn să stea locului și am luat-o Înainte, târâș. M-am strecurat printre trunchiuri căzute de copac, m-am făcut una cu mușchiul de pe jos, m-am cufundat În băltoace pline de zoaie și, după o vreme, i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Așteptau. Pitiți pe după copaci, ghemuiți de-a lungul unei viroage sau Îngropați În frunziș uscat. Tot atunci am auzit și apa. Într-adevăr, era volburoasă din cale afară. - Hai, c-am văzut cum să ajungem la apă, i-am spus Runei după ce m-am Întors. Trebuie să ne strecurăm printr-un mărăciniș cocoțat pe o coastă abruptă. Dincolo de coastă, se aude apa cum curge. Am luat-o din loc și am intrat Într-o viroagă Îngustă, care urca aproape drept În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
bucată de pământ descoperit, cam de lungimea unui stat de om - era singurul loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac uscat ce atârna deasupra unui mal scund. - Copacul ăla, am zis și noi și ne-am târât cu tot cu Enkim pe țărmul nisipos. Înainte de toate, Runa scoase din traista ei toate blănurile și le Îngrămădi peste Enkim, ca să nu mai aibă grija lor. Apoi, ne strecurarăm de-a lungul malurilor, smulgând cât mai multe ierburi proaspete. Puțin mai sus, am dat peste o salcie pitică. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de volbura Înspumată. - Acum! Ne-am apucat să tragem de bulumac. Cu greu l-am clintit din loc și, În clipa În care am reușit În sfârșit să-l târâm spre apă, auzirăm chiotul ascuțit al unui pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu putea să fie făcut decât de mână de om. Am privit atunci la mâinile lui Enkim: erau acoperite de mâl Încă umed. 13. Ce putea să fie lucrul acela meșteșugit de Enkim În vremea În care eu și cu Runa ne chinuisem să târâm bulumacul În apă? Am dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare. Alergau pe mal, unii dintre ei Își azvârleau de pe ei blănurile de urs, alții se pregăteau să arunce cu sulițele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare. Alergau pe mal, unii dintre ei Își azvârleau de pe ei blănurile de urs, alții se pregăteau să arunce cu sulițele, iar alții aținteau spre noi arcurile. - Blana, strigă Runa din apă. Peste Enkim! Am Înțeles deîndată și m-am tras pe cât de repede puteam deasupra prietenului meu care dădu un screamăt de durere. O suliță plescăi În apă, chiar lângă noi. Noroc că volbura din jur prinse să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și m-am acoperit cu ea cum am putut, ascunzând și pieptul lui Enkim sub ea. O săgeată o străpunse cu un zgomot ud - froșșc. Apoi alta. Și o alta. Froșșc, froșșc! - Țin’te bine de blana aia! - Îmi strigă Runa care se agățase cu brațele de culcușul lui Enkim și de bulumac. O suliță izbi bulumacul și se rostogoli În apă. Bulboanele ne azvârliră În sus. Stk - o săgeată se Înfipse În bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lui Enkim și de bulumac. O suliță izbi bulumacul și se rostogoli În apă. Bulboanele ne azvârliră În sus. Stk - o săgeată se Înfipse În bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu ne mai ajung! Ajută-mă! - Îmi strigă Runa și lăsai blana udă să cadă peste Enkim, după care ne apucarăm să petrecem crengile de salcie și ierburile groase În jurul bulumacului și al culcușului din crengi. Reușirăm să le legăm Între ele și, de acum, puteam și eu (singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
erau și În munții mei. Moru le spunea brazi, cu vorbe ce veneau Încă de la Începuturi și, când spuneai brad, nici că puteai vedea altceva decât copacul acela drept, ascuțit, mereu verde. Brad. Împunge aerul. Stă. Mare. Brad. - Foame, zise Runa și scoase din traista ei ierburile de leac. Ne apucarăm să le mestecăm Îndelung. Sărate și amare deopotrivă, ne Încălziră și ne dădură puteri. Ca și dimineață, ne făcură să ne simțim cu burțile pline, gata-gata să dăm pe afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
gata-gata să dăm pe afară parcă. Capul prinse să-mi zvâcnească ușor, de parcă Tatăl mă Încerca cu un Început de boală, dar așa făceau toate ierburile de leac. - În curând o să-i vedem și pe cei aduși de Vinas, zise Runa deodată, arătându-ne malurile ce se apropiau, gâtuind apa care curgea. Bătrânele spun că apa se liniștește și că poți să intri În ea fără frică după o trecătoare la fel ca asta. Stâncile se apropiaseră din ce În ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În clipa aceea le văzurăm pe femeile lui Vinas, amestecate cu uriașii. Alergau, răcneau și-și făceau semne, În grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul meu o să grăiască pe gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot care aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul meu o să grăiască pe gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot care aproape că-l smulse pe Enkim dintre noi. Deodată, unul dintre uriașii avântați În apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să-l așteptăm. Sau să uităm că dorise să cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe mal, l-aș fi ucis fără să clipesc, ca să scap de griji. Așa Însă, am Înghițit În sec. Runa Își mușca buzele. Enkim Îl privea și el. Uriașul ridică din nou o mână, făcându-ne semn. Apa Îl azvârli În sus. Ajunsese atât de aproape de noi, Încât Îi văzurăm ochii - nu mai erau Încruntați, de parcă știa că-și părăsește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Încruntați, de parcă știa că-și părăsește neamul. Apoi, apa Îl izbi de o stâncă, iar el se Îndoi Într-o parte și În alta precum o blană bătută de un vânt năprasnic. - Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa. - Ai lui o să vină după noi, ne reaminti Enkim. O să vină după noi și n-o să ne cruțe. Of, e frig. Îl urcarăm Înapoi În culcuș, printre blănurile ude leoarcă. Se cutremura din creștet până În vârful... pă-și-to-ri-lor... Pășitorilor... Preț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
clipe Îmi trecu prin minte că trebuiau alte cuvinte În loc de pășitori... Alte cuvinte. Pășitorul are trei părți. Trei. Dar, n-aveam timp de vorbe. Enkim se zgribulise și, când și când, frigul Îl scutura, gata-gata să-l azvârle În apă. Runa! Of, of, ce ne-am fi făcut fără ea! Scotoci prin traista ei și scoase un săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
acela. După o vreme, cam cât ți-ar lua să aprinzi un foc pe vreme de ploaie, prietenul meu se acoperi cu sudoare și nu se mai cutremură. Ne zise că și durerea Îl mai lăsase. Apa se liniștise, iar Runa prinse să se uite pe maluri după un loc unde să tragem fără să lăsăm urme. Zări mai multe stânci, tocmai bune pentru așa ceva, dar trecurăm de ele, căci Vinas știa prea bine ce-i poate pielea Runei. Vindecătoarea aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]