519 matches
-
împrejurimile. Liviu a făcut câteva acuarele. Acum, stând la una din mese, urmărim splendidul apus de soare și bem ouzo în timp ce patroana udă vârtos pe jos și florile ce dau o notă de veselie locului. Pe Liviu continuă să-l sâcâie durerile care acum s-au localizat în gât. Vineri 28 iulie 1995- Knosos- Creta Iată-ne în mult visatul palat din Knosos. După aproximativ două ore de vizitare ne-am așezat pe zidurile lui, la umbră, Liviu pentru a face
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
nu scăpa vreodată ocazia să-și exerseze sarcasmul sau spiritul În defavoarea „subordonaților” săi, școleri fără disciplină: - Domnule profesor, vreau să vă pun o Întrebare: ce e, la urma-urmelor, acest eu care mi-a apărut de la o vreme și care mă sâcâie?... Eu...? Ce fel de eu...? s-a arătat mirat profesorul, ridicând sprâncenele și privindu-i fals interogator pe colegii mei, care se pregăteau voioși pentru un „ospăț Petrașcu”, spectacol umoristic, ușor sadic, În care unul dintre noi trebuia să joace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Hai, încă un pic!“ La un moment dat m-a întrebat: — Nu vrei să cânți ceva? — Ce să cânt? — Orice. Cântec să fie. Nu-mi place să cânt dacă mă mai aude cineva. Hai, cântă ceva! Ca să nu mă mai sâcâie, i-am cântat Vatra. „Ninge toată seara Grozavă vatră! Hai să facem focul Și să stăm de vorbă. Pe vremuri Se făcea focul în vatră.“ Nu știam cuvintele mai departe, așa că am improvizat. Toată lumea se adunase în jurul focului. La un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aparatul se apropie încet-încet de el. Eram conștient de faptul că avea să se deconspire, tot trupul meu tremurând în anticiparea grozăviei. Ajunse acum mai aproape de el ca niciodată. Exact în cadrul ușii de la baie. Apoi am observat ceva ce mă sâcâise într-un colț al subconștientului care încă nu fusese anihilat de șocul casetei video. În dreapta jos a monitorului, numerele digitale: 2.38 A.M. Ochii mei zvâcniră instinctiv spre cealaltă extremă a monitorului. 8/10/92. Noaptea în care murise tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta a lui Barzu nu face două parale pe lângă sora mea Sofica. Această Sofică era mai mare decât noi cu vreo trei ani. Nu era urâtă, dar îi fugeau deja ochii după băieți mai mari. Ce zici, bre, mă tot sâcâia Grigoriță. Ce puteam să zic? Ai lui Cârciu stăteau peste drum de noi și de multe ori mă trezeam urmărind-o curios prin gard pe domnișoara Sofica. Până într-o zi când, insensibilă, sora lui Grigoriță m-a apostrofat fără
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
mai este? Cine s-ar fi gândit, Janeta! A trăit frumos și a murit frumos. Nu s-a mai chinuit pe patul de boală cum se întâmplă cu atâția oameni care ajung să-și dorească moartea ca să nu mai fie sâcâiți de dureri și secătuiți de putere. A fost atât de binedispus! A trăit o ultimă zi frumoasă, plină, alături de prieteni. Bine că ne-am dus, mamă, că nu l-am mai fi apucat în viață. Mi-ar fi părut foarte
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
relativ) să spună glume decente. O partidă de cărți începe discret în camera de alături, fără strigăte și înjurături. Încă un efort, domnilor, și locotenentul s-ar putea crede în salonul bunicii lui! Totuși, o întrebare nu încetează să-l sâcâie: prin ce minune căpitanul Marinescu, un soldățoi bețivan, obișnuit al bordelurilor, a dobândit șlefuiala asta de notar de când s-a dus s-o ia pe păpușica asta coafată à la Shirley Temple de pe băncile școlii (la călugărițe, firește) ca să întemeieze
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mobile, era greu de deslușit. O chemase ca s-o dojenească? Să-i reproșeze vreo încălcare a regulamentului? Vreun gest contrar bunelor maniere? Vreo vorbă prea tare pentru urechile acestor înțepate, care o țineau deoparte și nu conteneau s-o sâcâie, punând la cale tot felul de farse stupide? Sunt mulțumită că ai venit, copila mea. Ia loc. În încăpere erau două scaune, un mic fotoliu lipsit de stil și o berjeră, așezate una în fața celuilalt. Gabriela aruncă o privire scurtă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
an. Am găsit unul, îl spăl de praf la chiuvetă și-l pun în cana cu apa în clocot. Mergînd prin birou, între masă și dulap, parcă simt că artroza mea, rămășiță a unui accident din copilărie, începe să mă sîcîie la mișcările mai bruște. Acum cîțiva ani mi-am propus să-mi fac un control la doctorul Andrei Berneagă din Iași, care mă operase în copilărie. Ia te uită, a zis el văzîndu-mă, ce faci, leule ? Dezbracă-te... Vlădeanu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreabă Luchian. Am, îngîn eu abătut. Rezervele au sită moleculară... Excelent! se bucură Luchian. Faci o uscare pînă la cîteva părți pe milion. Tac și-mi continuu drumul, nemulțumit că gîndul îmi stă mereu la aerul ăsta prea umed. Mă sîcîie ideea că va trebui să bag bateriile de rezervă, știu că ceva e în neordine, dar nu mă pot aduna deloc. În mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
meu formulele și teoriile învățate erau încă limpezi. Am citit o dată dosarul (care, conform regulamentului, nu avea numele autorului pe el), apoi am vrut să scriu două-trei rînduri, să existe și referatul meu anexat, încheindu-mi astfel munca, dar mă sîcîiau niște afirmații de la care se pleca. Am început să studiez în amănunt dosarul cu studiul tehnic. Biroul de invenții mi-l tot cerea înapoi, dar eu continuam să-l rețin. Cînd l-am înapoiat, în loc de o pagină-două, cît sînt de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai văzut deja?" "Nu cred. E un film artistic?" Nu, nu-i artistic, deși mai apar un soi de puneri în scenă mai dramatice..." "A! E în genul vulgarizărilor științifice, de felul reconstituirilor istorice marca Discovery?" "Nu!", face ea lejer sâcâită de eforturile mele de tatonare. "Nu e nici științific. Uită-te la el și vezi ce concluzii tragi ulterior. Sunt curioasă să aud și părerile tale." "Bine. Înțeleg că după aia o să-l seminarizăm într-un grup de elită, nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
i se mai zăreau de sub pungile vineții, iar nasul i se umflase îngrozitor, căpătând o interesantă culoare violacee. Partea mediană a feței se deformase în așa fel încât nici el nu se mai recunoștea. În plus, o durere surdă îl sâcâia încontinuu, iar sângerarea tot nu se oprise, deși fluxul era mult diminuat față de faza inițială. Decise că așa nu se putea arăta pe la Costi. Toți amicii din cartier, toate cunoștințele, toată lumea s-ar fi holbat la el și după aia
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
uriași care le trăgeau. Deosebeam oamenii după fețele lor roșii, albe, zbârcite, pătate sau netede; zâmbărețe sau violente, ori mânioase, ochii lor, gurile, nasurile, vocile, picioarele și gesturile. Cum se mai aplecau ca să facă haz sau să iscodească sau să sâcâie sau să tortureze În glumă un băiețaș. Dumnezeu mi‑a apărut de foarte timpuriu. Purta părul cu cărare la mijloc. Am Înțeles că eram Înrudiți pentru că Îl făcuse pe Adam după chipul și asemănarea lui și suflase viață În el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
miri ce, deși, uneori, imaginația prea bogată a fetei îi făcea să se întrebe dacă nu cumva își bate joc de ei. În absența vijeliei blonde totul părea pustiu. Nu mai avea cine să strige, să te surzească, să te sâcâie cu vocea stridentă veșnic prezentă. Nu mai alerga nimeni cu o viteză amețitoare, încontinuu, zăpăcitor, luând înainte frunzele, bulgării de pământ, spre jalea Bicii, florile din straturi. Bunica, senină, cosea făcându-și în gând rozariul pe băncuța din fața casei. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din învățătoare o striga pe alta și încerca din tot înadinsul să se facă înțeleasă. Intrară în clase în dezordine, după aproape două ore de discursuri savante suportate de toată lumea în picioare, cu stoicism. Sanda se ținea scai în urma Luanei, sâcâind-o continuu cu indicații prețioase. Îi striga să se așeze în prima bancă, să-și ridice șoseta care-i alunecase dar fetița n-o mai luă în seamă. Grupați din mers doi câte doi, pășiră pragul clasei. Pe bănci îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu știu dacă e nevoie să mă îngrijorez. Trebuie să mă stăpânesc. Dar își mușca nervos buza în timp ce mișca mouse-ul pentru a trezi computerul. Se așeză în fața ecranului, cu mâinile suspendate indecis deasupra tastaturii. Și apoi cedă gândului care o sâcâise încă de când citise e-mailul lui Peter Henson. Accesă browser-ul de internet și introduse numele Neil Lomond. Se uită la rezultate. Nimeni care să conteze. Apoi introduse „InvestorCorp Neil Lomond“. Nici aici nu era nimic. Privi ecranul o clipă și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
era tocmai imaculat când venea vorba de acestea). Ciudat, se gândea acum, introducând numărul zborului său în automatul de bilete. Ciudat cum unele lucruri pe care ni le spun părinții ne rămân întipărite în minte pentru totdeauna. Și ne și sâcâie! Pe Darcey o sâcâia mereu întârziatul, și vina pentru asta i-o atribuia tatălui ei. Dar numai mulțumită lui reuși să se descurce cu cozile lungi și să mai aibă timp și pentru o cafea și un croasant într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
venea vorba de acestea). Ciudat, se gândea acum, introducând numărul zborului său în automatul de bilete. Ciudat cum unele lucruri pe care ni le spun părinții ne rămân întipărite în minte pentru totdeauna. Și ne și sâcâie! Pe Darcey o sâcâia mereu întârziatul, și vina pentru asta i-o atribuia tatălui ei. Dar numai mulțumită lui reuși să se descurce cu cozile lungi și să mai aibă timp și pentru o cafea și un croasant într-una din cafenelele aeroportului, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
oaspeți, slugi, a uitat ce voia să-mi spună despre fratele lui Nicolae, întâiul în clasă, iar la conac, Nicolae o ascultă cuminte, așezat corect pe canapea, fetița și băiatul se hârjonesc cu mâțele și pe doamna Angela n-o sâcâie defel gălăgia copiilor, cu tot aerul bătrânesc și vetust casa asta trăiește într-un fel anume, n-aș putea spune cum, dar, rostogolită în fotoliu, cu halatul strălucitor de mătase, legată în părul nearanjat cu o panglică, madame Angela îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
coboare, Și să te-nconjoare. Vreme va veni, Vremuri vom trăi, Dar stejarul tău, Trăi-va mereu. Cuvânt de încheiere Sunt mai multe paragrafe în această carte în care mi-a venit destul de greu să rezist ispitei de a nu sâcâi cititorul cu cifre sau păreri, nelăsâdu-l să judece singur pe baza prezumțiilor prezentate. Se întâmplă acest lucru, de exemplu, în prezentarea activității mele ca decan și prorector, prezentare oglindită în mărturii documentare. Și, de asemenea, când m-am adresat diverselor
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
bine? Hiyoshi, roșu de furie, Își smuci umărul, dar, văzând că Ofuku era aproape să izbucnească În plâns, se Îmblânzi. — E doar pentru că te-ai Înhăitat cu ceilalți și-ai spus vorbe rele despre mine, Îi reproșă el. Când te sâcâie pe tine, Întotdeauna Îți zic În toate felurile, cum ar fi, „puștiu’ chinez“. Da’ am râs eu vreodată de tine? — Nu. — Chiar și un puști chinez, când devine membru al găștii, e de-al nostru. Nu asta am spus mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ascultător, dar vreau să-ți spun ceva. Ofuku, ai uitat zilele copilăriei noastre? Noi doi am fost prieteni, nu-i așa? — Asta a fost În trecut. — În regulă, a fost În trecut, dar nu trebuie s-o uiți. Când te sâcâiau și te strigau „puștiul chinez“, mai ții minte cine-ți lua Întotdeauna apărarea? — Îmi amintesc. — Și crezi că nu-mi datorezi nimic? Întrebă Hiyoshi, Încruntat; era mult mai scund decât Ofuku, dar avea un asemenea aer de demnitate, Încât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Tokichiro trase de colțul așternutului. — Minți. Scoală-te. Abia m-am Întors din oraș și am cumpărat pe drum ceva gustos. — Ce? scoase capul Ganmaku dar, dându-și seama că fusese păcălit, se vârî la loc În așternut. Prostule! Nu sâcâi un om bolnav. Șterge-o de aici. Mă deranjezi. — Te rog, scoală-te. Matasuke nu-i aici și am să te Întreb ceva. Fără tragere de inimă, Ganmaku ieși de sub plapumă. — Când doarme omul mai bine... Suduind, se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
c-ar trebui să-i spun seniorului nostru acest lucru. Chokansai Își privi nepotul și râse: — S-ar putea ca ăsta să fie și rolul meu final. Micuții ăștia nu mă mai lasă În pace. Se Înnoptase, iar copiii Îl sâcâiau să le spună una dintre faimoasele lui povești. Era ultima seară dinaintea plecării În campanie. Mitsuharu se așteptase să aibă loc o Întrunire generală, dar, cum În fortăreața principală domnea liniștea, se duse În cea de-a doua și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]