397 matches
-
în toate acestea: Arelate, Magnifica, era capitala administrativă a Galiilor și nu era, deci, de mirare că zi de zi o invadau armate de afaceriști și petiționari, mai ales acum, când districtele galice erau răvășite de război. Toată mulțimea aceea sâcâitoare venea, de altfel, pentru Fereolus: Etius avea într-adevăr cu totul alte probleme. Cu mâinile la spate și cu o expresie severă pe chip, Magister militum privea cum soldații săi călcau în picioare fără nici o grijă munca grădinarilor palatului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
implorau de la rudele lor, cu privirile pline de teamă și pierduți, un ajutor imposibil. Erau apoi copiii, plângând împietriți, și nou-născuții, în brațele mamelor lor, țipând ascuțit, cu o putere ce ei îi părea absurdă și de două ori mai sâcâitoare în imensul pericol ce atârna asupra tuturor. Clemantius îi chemă pe toți la calm, spunând că acum se găseau sub protecția domina-ei și că nu aveau de ce să se teamă. Asigurându-i că zidurile erau robuste și că poarta - cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
auzi cuvintele sale, însă văzu, ca o confirmare, reacția fulgerătoare a lui Reinwalt. într-o clipită, acesta își trase calul îndărăt, puse mâna pe securea pe care o purta la șa și, răsucindu-se, îl lovi teribil, de sus, pe sâcâitorul său sfătuitor, despicându-i țeasta. Cei care până în acel moment fuseseră de partea lui Geremar dădură înapoi, fixând stupefiați trupul său care acum, neînsuflețit, aluneca încetișor din șa și cădea moale în praf. Nici unul dintre ei nu suflase, dar de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de suflu vital în ființele acestea de fier, cărora nu Dumnezeu le-a dat viață. Gândul m-a înfiorat și mi-am alungat bănuiala, aruncând după ea cu pietre colțuroase. Dar n-a fugit prea departe. Revenea mereu, perfidă și sâcâitoare, dându-mi cu tifla, furându-mi somnul și ultimele firimituri de liniște... După un timp, am început să-mi găsesc rând pe rând animalele din bătătură cu privirile sticloase și dinții încleștați de morți stranii și neștiute. Apoi insecta morții
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de la Muzeul de Artă Modernă, și vizavi la masă, pe Margotte servind, Împrăștiind picături pe fața de masă; Încântătorul ei zâmbet larg, Întunecat și tandru, cu dinți mici, curați, imperfecți, și ochi albastru-Întunecat și fără pic de răutate. O creatură sâcâitoare, dornică, veselă, pornită, stângace. Ceștile și tacâmurile erau unsuroase. Uita să tragă apa. Dar peste toate astea se putea trece ușor. Tocmai dăruința ei aducea bucluc - tratarea a tot ce e sub soare cu asemenea căpoșenie nemțească. Ca și cum nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pară plauzibil. Altfel, călătoria mea de două ore și jumătate nu se putea asemui decît cu aruncarea undiței Într-un heleșteu. În momentul În care toate posibilitățile păreau să se năruie una după alta, În pieptul meu se stîrni freamătul sîcÎitor al unor larve sîngerii de molii uriașe, gata parcă să iasă din găoace și să-și ia zborul. De Îndată ce se eliberau aceste larve Însîngerate țîșneau drept spre fereastra lămîiatică. O umbră parcă le stătea În cale cînd voiau să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
amic sau pe cineva de o seamă, de care parcă îmi aduceam aminte, cu un nume ca de vin... Bordeaux. Bardolino. Nu. Ăsta e italian... nu-i așa? O, Doamne, cum te poate epuiza ignoranța. E atât de obositor și sâcâitor. Chiar că te scoate din fire să nu știi de nici unele. Ești la o comedie și scapi toate poantele. Cu fiecare oră devii tot mai slab. Uneori, stau singur în apartamentul meu din Londra și mă uit pe geam, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tipi o vor face și ei, și atunci vom fi cu toții în aceeași oală cu voi, fetelor. S-ar putea să-mi vină și mie rândul zilele astea - n-aș lăsa să-mi scape prilejul, împins și de gândurile perverse, sâcâitoare, care și-au găsit sălaș în capul meu. Laptele la cutie, pus pe pervazul ferestrei și saltelele duble, jilave, întinse pe jos, le ajută să crească tot mai voinice pe zi ce trece. Ce-i drept, erau firave la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
urechi și minte. în curând o să devină ca un fel de infecție ușoară, ca un sunet slab de clopoței în urechi. Nu va mai fi conștient de prezența lui decât în momentele de liniște totală. Acum persista ca o iritație, sâcâitoare, o aducere-aminte tânguitoare a profunzimilor infinite ale lumii. Se ridică în picioare și descoperi că era singur. Un moment de panică. Strigă numele lui Virgil în luminiș. Apoi, venindu-și în fire, auzi vocea din pădure. Vocea lui Virgil, groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să fie, în general, exponenți dedicate artelor poziției orizontale. Iocasta nu fusese niciodată de acord cu asta, poate pentru că ea însăși se pricepea foarte bine să fie o persoana polivalentă, un om bun la toate, și simțise întotdeauna o nemulțumire sâcâitoare față de sine. Așa că le-a dat tuturor angajaților ei nume noi în aceeași zi în care a redenumit bordelul și, odată cu numele cele noi, au apărut și funcții sexuale extrem de precise. Acum era de părere că schimbarea dăduse roade. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
găseam nici o posibilitate de a face rost de bani. Din salariul meu mizer abia îmi târam zilele, de la o votcă la alta, nepăsător la tot ce mă înconjura sau mi se întâmpla. Gândul că sunt întruna dator mă chinuia, cu sâcâitoare statornicie, precum mult hulitele picături chinezești. Și măcar de-ar fi fost niște sume nemaipomenite. Datoriile mele, adunate, nu făceau mai mult decât câștigul unei traseiste în trei-patru seri bune. Mă îngrețoșa și un astfel de gând. Am dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
început slab și nedeslușit, apoi din ce în ce mai puternice și în cele din urmă se auzi un glas care vorbi astfel: O cavalere! Dacă inima ți-e tot atât de bună pe cât ți-e chipul de frumos, scapă-mă , rogu-te, de acest animal sâcâitor. Sunt și așa destul de chinult în sufletul meu, ca să mai pot răbda suferința din afară. Auzind acest glas, Rogero și-a îndreptat privirile asupra mirtului, a alergat lângă el și a rămas împietrit de uimire, descoperind că glasul pornea chiar
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
adevărați stâlpi ai liceului, impresionante figuri, care au înscris o pagină de neuitat în cultura românească. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și, după primele noțiuni primite de la profesorii noștri, după invariabilele: "Comment-t'appelles-tu?", cu răspunsul "Je m'apelle... Cutare"; după longitudinea și latitudinea Geografiei, cu sâcâitoarea problemă de a afla poziția unui oraș pe globul pământesc; după numeroși faraoni egipteni, printre care Ramses și Tutmes, cu înfiorătoarele lor mumii, începură lecții din ce în ce mai grele: cu hărți și rezumate, cu reguli de învățat pe dinafară, cu traduceri încurcate
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
au bucătăria. Prinde un alt puști care umbla în patru labe pe lângă latrină și aduna păr și resturi de unghii. Când se întoarce Jonathan de la recensământ, găsește întreaga echipă în jurul focului. Ascultă o placă hârjâită cu imnuri galeze, o paranoia sâcâitoare care le învinge aversiunea față de cei din jur. Armele sunt alături, sprijinite de scaune sau le țin în poală. Este la amurg și toți fumează cu furie, obicei care a început pentru a alunga insectele, dar cu timpul a căpătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
trece el, de pildă, la brahmanism, brahmanismul lui va fi la fel de seducător ca și opera sa de dinaintea convertirii. Ași dori să am prieteni necruțători care să-și râdă de mine fără milă dacă, apucând să îmbătrînesc, ași deveni un moralist sâcâitor, sau m-ași apuca, Doamne ferește, să îmbrățișez cine știe ce doctrină sau credință care m-ar rupe de viața mea trecută și de eforturile mele care mi-au iluminat tinerețea. COMPROMISUL CU PRIETENII Cum se face, cum reușește un român să întoarcă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
amănunt semnificativ pe care atât de stăruitor ni-l recomandase Popescu: strecurată prin geam, o rază de soare îl mustră pe erou, declanșîndu-i în conștiință un proces. Scîrțîitul penițelor, bîzîiala unei muște ce se muta pe bancă au devenit dramatice. Sîcîitoare, o întrebare sfredeli cugetul micului delincvent: „Oare e corect ce fac?” Și, ca într-un final de simfonie în care pîrîitul tubelor și zbierătul trompetelor se dezlănțuie triumfător, în personaj are loc o transformare. Roșu și transpirat, e se scoală
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
știu să profite? - Nu mă poți obliga să lupt împotriva propriei mele naturi. - Domnu’ pictor, abia acum ai pus degetul pe rană. Recunoști așadar că faci parte din tabăra dușmană. O să înceapă lupta. Prost dispus, Goilav tăcu. Omul acesta era sîcîitor. Oferind pictorului doar compania unei gîndiri brutale, Aizic dorea cu orice preț să-l zmulgă din inerția pe care bătrînul o dorea durabilă. Un cîine lătră a om. Înspăimîntat, intrusul privi spre ușă. Vremea a tras perdeaua și tabloul zugrăvit
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzații binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-și facă simțită prezența, croindu-și drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleștate până atunci de jilț. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariție în timp ce mii de furnicături mărunte începură să-i mărșăluiască prin tot corpul. Un alt oftat, dar nu de ușurare, luă locul celui dintâi - spectrul bătrâneții începuse să devină tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
voinței ei să-l ajute. Ajungând în încăpere se așeză într-un jilț, inițiind în același timp secvența care îi proiecta holograma la locul de întâlnire. Preaonorabilul Poha privi atent înfățișările sub care se ascundeau interlocutorii săi. În dreapta lui, bâțâind sâcâitor din picioare, stătea un pici pistruiat, prea mic pentru scaunul în care se tolănise. Puștiul era concentrat asupra unor desene pe care le ținea cu multă grijă în fața lui. În stânga, îmbrăcată ațâțător, sau mai degrabă dezbrăcată și cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
de popice de exemplu, că tot l-ar mai fi luat câte cineva în seamă, dar așa, fiecare din cei la care voia să apeleze, se fereau de el dând din mâini, de parcă s-ar fi ferit de o muscă sâcâitoare, decolată direct de pe rahat. Cele două scene, de după fotografia de grup de la Lisabona, sunt absolut terifiante pentru noi ca români. Vedem cum Sarkozy îl „plantează”, cum se zice, împingându-l cu mâna ca să-l lase naibii în pace și dacă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
un câine... sau niște câini... și o pisică... sau niște pisici. Ei, ce zici? Lungit pe fotoliu, cu picioarele suite americănește pe scaun, capul în tavan, ochii închiși, Tolea nu părea că aude. Medita, calcula, rememora? Alunga, ca pe niște sâcâitoare insecte de sezon, veștile alarmante. — Poftim! Auzi, pretexte... Câinii și pisicile urmând a trăi, unde, în pădure, în pustiu? Ce zici, nu-i bine scris? Auzi, auzi, exclusiv în păduri, în vârfuri de munți și pe recife oceanice. Ce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nesfârșitul rând, încolonați până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur, cu torța în mână. Zâmbea, mulțumit. Torța lângă pulpanele raglanului. Liniște perfectă, noaptea perfectă. S-a auzit iarăși scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Stofa a început să ardă, de la pulpanele raglanului în sus. Apoi, mănușile. Apoi, fularul de mătase galbenă. Vasile încă zâmbea, când s-au auzit urletul muzicii și tam-tamul. Nătăfleață de Tolea înțepenise, nu era cine să oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vizitau noaptea și chiar oamenii pe care îi auzea, uneori, ziua repetau aceleași fraze micuțe. „Vezi-ți de treabă, străine, nu te mai amesteca. N-ai să schimbi, că s-ar fi schimbat de la sine. Cară-te cu întrebările tale sâcâitoare. Nu se întâmplă nimic, sau orice, iar prezicerea viitorului e interzisă.“ S-a ridicat de pe locul supliciului. Să iasă în stradă, în primăvară, unde supraviețuia, umilit, furnicarul. Să vadă ce efect are bufonul asupra unui mediu îngrădit. A luat liftul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
chipul. Și-au stins apoi, treptat, cu toții, lumânările, chipurile, au dispărut cu toții. Dominic a rămas singur cu torța sa în mână, blând, mulțumit. Torța la pulpanele raglanului. O liniște perfectă, de vis. S-a auzit iarăși mieunatul acela, scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Cerul ardea, stofa începuse să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-avea putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sub același acoperiș și, la momentul în care și-a văzut fiecare de drumul lui, clădiserăm împreună mai nimic. I-am spus lui Rachel că zilele îmi sunt numărate, dar nu a fost decât o reacție impulsivă față de sfaturile ei sâcâitoare, o simplă ieșire hiperbolizantă. Cancerul la plămâni era în remisie și, după cum îmi spusese oncologul la ultima consultație, aveam motive pentru un optimism prudent. Asta nu însemna că am încredere în el. Șocul cancerului fusese atât de mare, încât nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]