677 matches
-
F. De Capitani, Il „De libero arbitrio” di S. Agostino, studiu introductiv, text, trad. și comentariu, Vita e Pensiero, Milano, 1987. Studii: F. Decret, Aspects du manichéisme dans l’Afrique Romaine, Et. Augustiniennes, Paris, 1970. O altă sarcină inerentă demnității sacerdotale era aceea de a ține predici, și de aceea Augustin începe să se ocupe de Explicarea Psalmilor (Enarrationes in Psalmos): Psalmii sînt, poate, textul biblic cel mai iubit de Augustin, constituind și fundamentul Confesiunilor, nu numai datorită însemnătății pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
De vita contemplativa), compus din trei cărți, atribuit în trecut lui Prosper din Aquitania, însă atestat ca operă autentică a lui Iulian Pomerius de către Isidor de Sevilia. Titlul se potrivește bine doar cu prima parte a operei, dedicată descrierii vieții sacerdotale, în timp ce a doua parte se ocupă de diferitele activități pe care preoții le pot efectua, cum sînt administrarea proprietăților Bisericii și gestiunea bunurilor pămîntești, iar cartea a treia conține descrierea viciilor și a virtuților (conform unor surse, ar fi constituit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să se pogoare într-o ființă umană), fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mîntuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție îi permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală, atît de prețuită de Chiril; din perspectivă antiohiană, dimpotrivă, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie, unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o epistolă nu trebuie să fie lipsită de eleganță, însă autorul trebuie să evite excesul de podoabe sau lipsa de energie (V, 133, către gramaticul Ofelius). Fotie îl considera pe Isidor un model (kanôn) nu numai de viață ascetică și sacerdotală, ci și de stil, și compara scrisorile sale cu cele ale lui Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Epist. 2, 44). într-adevăr, Isidor scrie foarte îngrijit, iar epistolarul e plin de citate din clasici, în primul rînd din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prorocia lui Ieremia. Calculul trebuie făcut începând cu primul an al Exilului (587). Această primă perioadă durează 49 de ani, până la moartea lui Iosua (538). Într‑adevăr, așa cum evidențiază toți comentatorii moderni, este vorba de un fragment cu semnificație mesianică sacerdotală. Rolul castei preoților este puternic evidențiat, în jurul său construindu‑se viziunea teologică a capitolului. 2) Întoarcerea Unsului lui Dumnezeu, după 62 de săptămâni (434 de ani). A doua perioadă începe cu anul 605, data profeției lui Ieremia, și durează până la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acuzații justificate prin versetul de la Mt. 24,11: „Și mulți profeți mincinoși se vor ridica și pe mulți vor amăgi”. Cu toate acestea, profeții își legitimează activitatea din perspectiva necesității misiunii profetice în interiorul Bisericii. Din punctul de vedere al autorității sacerdotale, apropierea parusiei este anunțată de înmulțirea impostorilor, a celor care se pretind inspirați. Din punctul de vedere al profeților însă, apropierea parusiei se deduce din dispariția fervorii profetice și din instituționalizarea credinței. Pactizarea cu cele lumești constituie, pentru autorul Urcării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Roma, 1982, p. 19. . 4 Q Patr. Bless. I, 1; 1; 1 Q Ben. V, 27‑29; apud Simonetti, Introduzione, op. cit., p. 19. . Simonetti, op.cit., p. 20. Înaintea lui Hipolit, Testamentele celor doisprezece patriarhi dăduseră deja o interpretare mesianică și sacerdotală figurilor lui Levi, Simeon, Dan, Iosif și Beniamin (Test. lui Levi 16, 1‑5; Test. lui Dan 5, 6; Test. lui Bnm.. 3, 8; 11, 1). . În perioada ulterioară lui Hipolit, acest capitol va face obiectul multor comentarii ample: Origen
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
destinul lui Vasile Pârvan, în care strălucirea, integritatea și patetismul omului, indiferent cât de bănuite ar fi de tragediile lui personale, mi-au apărut a fi de natură sublimă. Nici însuși Bălcescu nu mi-a apărut vreodată având acea natură sacerdotală de poeta vates a lui Vasile Pârvan. Am scris de mai multe ori despre această minunată ființă. Niciodată nu am fost mulțumit de cum am scris despre dânsul. Poemul eseu Vasile Pârvan - Stâlpul mi se pare insuficient, iar Elegia a doua
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Sîntem fructificați. Atârnăm/ de capătul unei priviri care ne suge”. O elegie (a șaptea, subintitulată Opțiunea la real) exprimă în stilul solemn de la început solidaritatea cu pietrele, merele, cărămizile, caii. Versurile, de o suspectă umilință, rupte și, din loc în loc, sacerdotale ca un comunicat al Sfântului Scaun, proclamă abandonarea totală a subiectivității pentru ca, odată instruit în limba necunoscută a materiei concrete, să poată fi îmbrățișat „un posibil gălbenuș al existențelor”. Gând îndrăzneț ca acela al lui Dionis care se visează Dumnezeu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
un studiu, concepția lui P. este profund personală în accente, în articulațiile interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în care s-a întrupat un înțelept din Hellada. Gânditorul se exprimă sacerdotal, frazele au o cadență gravă, unele sunt versete, tonul general este poematic, dialogurile - căci uneori P. își ordonează ideile în chip de dialoguri platoniene - au o maiestate de missa solemnis. Dacă geniul lui N. Iorga era viforos sau șăgalnic, acela
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
noblețea și puterea de rezistență a strămoșilor săi viforoși. O lume solemnă și gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuți sacerdotale: „Poezia pentru mine este o stare orfică a vieții și o stare sacerdotală a cuvântului”. O protoistorie fabuloasă, așezată sub semnul unor zeități antice, purtătoare de puritate și de har, îi populează încă de la debut lirica, aflată în prelungirea lirismului
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuți sacerdotale: „Poezia pentru mine este o stare orfică a vieții și o stare sacerdotală a cuvântului”. O protoistorie fabuloasă, așezată sub semnul unor zeități antice, purtătoare de puritate și de har, îi populează încă de la debut lirica, aflată în prelungirea lirismului gândirist. Ortodoxie păgână e cartea unui poet trecut prin școala lui Blaga, Barbu
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
geografie edenică și un teritoriu al amintirilor. Angelic și rafinat, poetul construiește un imperiu heraldic de siluete, dominat de figurile emblematice ale Eroului, Strămoșului și Bărbatului. Transformat nu de puține ori în incantație și delir divinatoriu, într-o savant-obscură haină sacerdotală a verbului, versul inițiază în misterele unei Grecii atemporale, ca la Ion Barbu. Proza lui M. este memorialistică deghizată. Scriitorul a ținut de-a lungul timpului mai multe jurnale pe care le-a transformat în tot atâtea romane, evocând fiecare
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
unei reflecții filozofice cu angajamentul religios explicit. Publicul laic și mediile culturale au receptat cu generozitate mesajul central al cărții. Unii cititori severi din mediile bisericești au suspectat o cochetărie cu „modernismul” lumii contemporane. Alții, între care nu puține figuri sacerdotale, s-au simțit solidari cu rostirea unor adevăruri inavuabile. N-au lipsit nici cei iritați de obrăznicia unor pagini din carte, recomandând purificarea păcatului mândriei auctoriale cu ajutorul mașinii de topit hârtie. Din toate aceste reacții am avut de învățat. Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
misionarism ținea în primul rând de credința augustiniană în univocitatea conceptului de „iluminare”. Binele, adevărul, frumosul predate în școli nu puteau fi valori lipsite de inspirație divină. Din punct de vedere structural, misionarismul cultural nu reprezintă decât transformarea ancestralei funcții sacerdotale, care presupune actul inițierii și al mijlocirii în numele unei comunități religioase. Profesoratul, de pildă, era la origini o licență sacră. Treptat, în contextul pluralității seculare, această origine sacrală s-a estompat. Păstrând totuși termenii analogiei, pe lângă un savant, prezența gazetarului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de lumea rătăcirii, a înșelărilor și amânărilor indefinite, dar ispita autojustificărilor nu se îndepărtează de ucenic. Dobândirea unei bune purtări sau împodobirea cu virtuți trupești exterioare nu anulează rădăcinile ontologice ale egoismului. Morala educă individul, dar nu revelează dimensiunea universală, sacerdotală și eshatologică a persoanei. Este lucrul ignorat cu nedesăvârșire de către „prietenii” lui Iov: teologii Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamah. Încercând să restaureze legătura cu Dumnezeu, omul care nu a trecut de pragul pocăinței psihologice, emoționale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istorie a poporului român, scrisă cu patetism romantic (cu figuri stilistice convenționale, uneori, de poem în proză), dar și cu luciditatea și profunzimea omului politic. Tot aici, ca și în Introducere la Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, este expusă, cu solemnitate sacerdotală, concepția determinist-providențială despre istoria omenirii. B. crede într-o lege a progresului universal, în „triumful binelui asupra răului, al spiritului asupra materiei, al dreptului asupra silei”. Odată cu apariția creștinismului, omenirea a intrat într-o fază de dezvoltare progresivă, sub imperiul
BALCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
versuri un pronunțat caracter imnic, religios, de celebrare a divinității lumii printr-o rostire pe deplin conștientă de sine a logosului. Poetul se reîntoarce astfel la rădăcinile misiunii sale sacre, de mediator între cer și pământ, înveșmântându-se în mantie sacerdotală și redând cuvântului, după secole de uitare, funcția sa primordială, întemeietoare. În eseul Spiritualitate antică și spiritualitate bizantină în poezie, publicat în 1971 într-un volum colectiv ce cuprinde cuvântările mai multor poeți europeni la un congres internațional de poezie
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
de a trăi. Este o ceremonie dureros de tristă. Câtă deosebire față de consființirea unui preot! La ei e vorba de un spectacol religios extrem de important, menit să frapeze imaginația privitorilor. Un flamin nu este consacrat, ci îndeplinește primul său act sacerdotal. Pentru ele însă, preotesele Vestei, lucrurile stau exact pe dos. Ceremonia aceasta este similară cu o înmormântare. Mai rău chiar. Cu o vânzare, căci stator nicește ieșirea fecioarei de sub puterea tatălui și intrarea ei sub autoritatea Marelui Pontif. Ca o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Asta-i bună! S-a înduioșat. Dar sărmanul de el iubește într adevăr copiii. Și e atât de singur. Soția lui ar fi trebuit să i se alăture astăzi. Doar este Regina Sacrificiilor și datoare să fie părtașă la îndeletnicirile sacerdotale ale bărbatului ei. Povestea cu moartea băiețașului lor să fie oare de vină? se întreabă. De când s-a dus, stă numai în iatac și jelește. Sau dis pare de acasă cât e ziulica de lungă, uitându-și obligațiile religi oase
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dacă i-o pârăști cu ceva. Zice că e de datoria ei și a celorlalte profesoare s-o ferească de greșeli. Țac... țac... țac... A început tunsul. Pontifex îi taie părul copiliței. Înseamnă că au îmbrăcat-o deja în veșmântul sacerdotal. Când? N-a fost atentă. Își netezește cu grijă pliurile stolei. Totul în înfățișarea lor ex terioară este menit să indice vocația spirituală. Sunt întotdeauna înveșmântate în alb din cap până-n picioare, iar tâmplele le sunt încinse cu o panglică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înțelepciunea și îndemânarea preoților pentru a-l evita. Aproape chicotește. Redevine brusc serios. Însă garanția succesului nu există. Aici e buba. Pentru a face față momentelor de criză, sistemul politic a focalizat dintotdeauna temerile într-o zonă în care clasa sacerdotală pretinde că posedă cunoștințe moștenite de la străbunii etrusci. Și totuși, cât de eficientă poate fi această specializare în tranzacțiile dintre oameni și zei? Sacrificiile, cu toate ritualurile lor abracadabrante, oferă ocazia unui schimb de mesa je. Cel puțin aceasta este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu i-o cunoștea. Totuși, recunoaște în sinea sa, Medullina este într-adevăr o femeie superbă. Subțirică, însă cu ceva carne pe ea, să aibă omul pe ce pune mâna. Spre deosebire de soțul ei, care nu poartă nici un fel de costum sacerdotal caracteristic, în afară de boneta în formă de mitră cu caraghiosul ei pompon de lână, flaminica are părul împletit și adunat deasupra capului în formă de con. O coafură înaltă ce atrage atenția. Câteva bentițe multicolore îi strâng cozile bogate, ca să nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de aprox. ½ kg Lollius, Marcus - consul în anul 21 î.Hr.; guvernator în Galatia (dată incertă), în Macedonia (19-18 î.Hr.) și în Galia Comata (17- 16 î.Hr.), unde a suferit o înfrângere Lugdunum - Lyon de astăzi luperci - membri ai unui colegiu sacerdotal Maecenas, Gaius Cilnius - cavaler roman foarte bogat, diplomat și om de stat, 70-8 î.Hr., prieten și susținător al lui Augustus; a favorizat apariția unei litaraturi imperiale manipulă - subdiviziune a unei legiuni formată din 2 cohorte a câte 80 de soldați
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la Guerra Junqueiro). "Dar s-au făcut toate reformele posibile. Inutilitatea lor dovedește că omul este acela care trebuie reformat mai întîi. Aceasta este opera educației". Un seminarist care vorbește astfel dovedește că a renunțat, în fundul sufletului său, la misiunea sacerdotală. Salazar crede în posibilitatea de a schimba omul printr-o educație laică, începută în familie, desăvârșită în școală. "Educația e formația individului, înțelegîndu-se prin aceasta dezvoltarea integrală și armonică a tuturor facultăților sale. Omul are inteligență - și ea trebuie călăuzită
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]