412 matches
-
împotrivire, așa cum făcuse Isaac 11. Această scriere a suferinței este legitimă și unește comunitatea. În zorii războaielor religioase, ea va căpăta la protestanți o funcție comparabilă. Martiriul va servi la încadrarea noii Biserici reformate și la justificarea ei prin suferința sacrificială 12. Teama de damnare și convingerea că adevărata devoțiune este răsplătită printr-o fericire veșnică explică aceste acte de sacrificiu. Cum altfel se pot justifica dezastrele care se abat asupra acestor evrei pioși și neprihăniți, ale căror suferințe nu pot
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
mare fusese ars de viu într-o sinagogă incendiată de germani, își exprimă durerea în termenii sacrificiului adus lui Dumnezeu: "Este un dor de la Dumnezeu că am putut să ofer un sacrificiu personal"6. Suferința ar fi astfel un proces sacrificial continuu, un act de evlavie religioasă început cu sacrificiul lui Isaac, care înalță sfințenia lui Dumnezeu și-l răscumpără pe om. Ea ar fi un fel de "bunătate ascunsă"mmmm a lui Dumnezeu, pe care rugăciunea și studiul Torei o
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
greacă și în diverse limbi europene, pentru redarea ebraicului ola, care în Leviticeeeee desemnează un anumit tip de ofrandă adusă lui Dumnezeu, în general un animal "ars în întregime". În franceză și italiană, "holocaust" își păstrase până foarte târziu sensul "sacrificial" și nu apărea decât în aceste contexte religioase. În engleză, în schimb, cuvântul cunoscuse o evoluție deosebită în secolul al XIX-lea. Astfel, în 1833, Oxford English Dictionary dădea următoarea definiție: "distrugere completă, mare omor sau mare masacru". Atunci când este
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
termeni precum "catastrofa evreiască", "marea catastrofă", "Soluția finală"). Începând din 1960, cuvântul este introdus în Statele Unite prin intermediul presei evreiești americane cu mare difuzare. Scriitorii evrei îl folosesc și în dezbateri și conferințe, înainte să fie adoptat de presa generalistă. Nuanța sacrificială atașată cuvântului nu a fost, cu siguranță, străină de popularizarea lui dincolo de Atlantic, chiar dacă unii susțin că anglofonii nu vedeau în el nimic mai mult decât distrugerea asociată cu războiul și focul. Dar a-i considera martiri pe evreii exterminați
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
chiar inconștientă, a evenimentului făcea mai acceptabil masacrul, plasându-l în linia dreaptă a lanțului dezastrelor care-i loviseră pe evrei? Elie Wiesel a revendicat ulterior paternitatea cuvântului în sensul admis astăzi și golit, pentru majoritatea utilizatorilor, de orice conotație sacrificială. Fapt este că acest scriitor a jucat un rol important în propagarea lui. Și că el îi cunoștea, bineînțeles, foarte bine rădăcinile biblice. Cum însuși explică, la el utilizarea acestui termen derivă din comparația pe care o stabilise între sacrificiul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și cofondator al revistei Yad Vashem Studies, contribuie la impunerea cuvântului englez Holocaust ca traducere oficială a ebraicului Shoah în dezbaterea parlamentară din 1953 despre proiectul de lege dedicat comemorării Shoah-ului și a Eroilor și sarcinile atribuite Yad Vashem-ului. Dimensiunea "sacrificială" rămăsese totuși străină versiunii laice susținute de ministru. Proiectul de lege stabilea o legătură indestructibilă între genocid, statul Israel și Ierusalim. Numele ebraic al locului consacrat acestei comemorări este preluat din Isaiahhhhh. În discursul său, Dinur retrasează istoria persecuției și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
lumea anglo-saxonă. În America de Nord el se regăsește peste tot, în nume de catedre universitare, titluri de cărți, desemnări ale raioanelor de librărie (Holocaust Studies), fără a uita celebrul United States Holocaust Museum din Washington. În engleză, cum am văzut, conotația "sacrificială" a termenului dispăruse complet. Or, nu era pe deplin cazul francezei, unde această reminiscență nu putea să nu stingherească. Dar impactul considerabil, în Franța și în alte țări, al filmului lui Claude Lanzmann a fost cel care a impus în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
a sângelui vărsat cu prilejul funeraliilor. Sânge adus ca ofrandă sufletelor strămoșilor acestor eroi dispăruți și menit să le potolească suferința și să-i îmbuneze, astfel încât cei vii să nu fie terorizați de neașteptatele și înfricoșătoarele lor apariții. Acest sânge sacrificial este însă acela al fiului Tamorei, jertfit, spune Titus, „pentru ca moartea lui să dea satisfacție umbrelor tânguitoare ale celor ce nu mai sunt”. Dar ambivalența sacrificiului nu poate fi evitată: „Nu-ți mânji mormântul cu sânge”, îl avertizează Tamora. Căci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
puberul transformă istoria copilului într-o subiectivitate infantilă și de-istorizată: puberul sacrifică copilăria pentru a se transforma în subiect și orice revenire la această copilărie apare ca o posibilă rezistență. Rezultat al perioadei pubertare, infantilul este însușirea subiectivă a reziduului sacrificial al copilăriei. Într-un anume fel travaliul puberului se opune rememorării copilăriei: „cu cât elaborarea adolescentă se manifestă mai mult, cu atât infantilul, scufundat în scena pubertară, evadează și se organizează” (Gutton, 2000). Se înțelege că eventuala insistență a terapeutului
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
este a „omului în fața morții“, dezvoltată în tablourile următoare, prin conștientizarea situației arhetipale (Iona înghițit de balenă: Trebuie să dormi. - De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?), prin imaginarea morții eroice, în război, prin reflecția asupra morții sacrificiale a lui Isus (Că noi, oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere. Apoi ne vom duce liniștiți la casele noastre, să murim bine, omenește, pe la casele noastre.), prin asumarea propriei condiții de ființă muritoare, în finalul piesei. Item 3
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
puternic reliefată în tablourile următoare, prin conștientizarea situației arhetipale (Iona înghițit de balenă: Trebuie să dormi. - De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții? - Hai, pune capul jos.), prin imaginarea morții eroice, în război, prin reflecția asupra morții sacrificiale a lui Isus (Că noi, oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere. Apoi ne vom duce liniștiți la casele noastre, să murim bine, omenește, pe la casele noastre). Cele două repere ale condiției umane - viața și moartea - se construiesc treptat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
actelor lor. Că aceste "accidente", comparabile între ele prin căderea ca un trăznet, implacabilă și de necontrolat, sînt, în subiacent, semne ale unei latente predestinări, se va înțelege treptat. Ele anunță însă o revelație, o deșteptare în lumina unei întîmplări sacrificiale care, în ambele cazuri, i-a avut protagoniști. Participanți agresivi, executori sau executanți aceasta este intrarea pe care și-o fac în roman Apostol Bologa și Puiu Faranga. Primul apare drept exponent temporar, dar probant, al unui sistem la ordinea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
melodramatic și reacțiuni ale protagoniștilor considerate triviale. Să nu lăsăm, totuși, deoparte, amănuntul că expresia disprețuitoare este a lui Ștefan Gheorghidiu, un personaj în situația vulnerabilă a bărbatului care se crede înșelat. Evident rămîne faptul că schema legată de iubirea sacrificială, secretul atotdistrugător, abandonul în defavoarea sinelui apare tulburător în ambele romane. Chiar Ela, fără să fie ea prototipul, trece la rîndu-i printr-o asemenea situație, de vreme ce alege să renunțe la justificarea absenței incriminatoare, care declanșează scena despărțirii dintîi. Că modelul a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
minează insidios modelul. Ascultă de un demon interior care-și rîde de unii și de alții, dezertînd de la regulile clasice ale romanului. "Bietul" Ioanide întrupează visul călinescian al creației. Totul îndreptățește a vorbi despre parafraza mitului fondator, ilustrat de constructorul sacrificial. Destinat operei sale himerice, captiv al unor forțe mai puternice decît legăturile lui pămîntești, creatorul se află singur cu opera sa, imagine a castelelor în lună, promisă doar lui. A "construi în lună", ca sărmanul Dionis în propriul său vis
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
exprimă compătimirea pentru pierderea suferită de Ioanide. În ordinea evenimentelor, aceasta trădează măcar o dată ironia traseului: coincidența, fatalitatea, "conspirația detaliilor". Proiectat de Ioanide, fostul cavou al familiei Hagienuș devine la propriu mormîntul Picăi. Simetric, "biserica lui Ioanide" impune acceptarea paradigmei sacrificiale: "severă, este pentru mine un fel de Curte -de -Argeș în care am zidit umbra a doi copii. Sînt un Meșter Manole dublu". Aparent empatică, însemnînd a te pune în locul, a suferi cu cel aflat în durere, Bietul Ioanide răscumpără
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
en otros se habla de "comer al mismo dios", en cuyo caso se considera la comida como unión mística con el dios, y como participación de șu fuerza y de șu destino." (Dionisio Borobio, El sacrificio ritual y la comida sacrificial: signos y símbolos, în Teatro y referentes sagrados. De M. de Ghelderode a F. Arrabal, coordinación y edición de Francisco Torres Monreal, Universidad de Murcia, Servicio Publicaciones, 2001, p. 71) ("Pare clar că în toate religiile, "hrană pentru zei" trece
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ale conștiinței, (ale condiției umane, așadar), romanul întâlnește dincolo de ele o imagine mitică a lumii și a destinului omului..."155 Analiza, dintr-o perspectivă euristică tradițională, evocă un reper mitic binecunoscut: jertfa (impusă de creație). Jertfa și ofranda sunt ritualuri sacrificiale care asigură comunicarea simbolică a oamenilor cu divinitatea. Este un fapt de cultură universal, extrem de vechi: "Jertfele omenești și jertfele animale nu sunt decât evocări solemne ale asasinatului primordial."156 Religiozitatea primitivă îmblânzește actul violent mai greu de acceptat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
puțin lucrurile nude, pe care bănuiesc că el însuși le mai complicase de asemeni, ca să evit indiscrețiile."370 Trecerea sub tăcere a simțămintelor, reala "ofrandă" adusă actului creator prin îndepărtarea de persoana iubită pot fi reținute ca semnificative pentru dimensiunea sacrificială a demersului creatorului. Interesul sporit pentru construirea întregului roman pe "existențe dispărute" transcende aceleași limite și intensifică sistemul conotativ. Solicitarea de a scrie formulată, în primul rând, către doamna T., dar și de către Fred, are, prin prisma acelorași miteme baladești
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
exemplu, de Gilbert Durand în categoria ritualurilor care au ca scop primar fertilizarea și ca finalitate ascunsă "domesticirea lui Cronos". Invocarea unor ființe de semn feminin mutilate din rațiuni obscure devine, și în poezia lui Brumaru, un act de substituire sacrificială prin care eul liric speră să domine timpul, așadar să se proiecteze în infinit: "O, Reparata, dă-ne nouă/ Lumina celor trei calzi sâni/ Și nu ne duce în ispită/ Cu ei, ci poartă-ne sublim/ Ca-ntr-o caleașcă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cosmogonice sau pur ideatice, Liviu Pendefunda se erijează într-un homo viator, eternul călător și mesager intermundic, prin care se dă relief tentației unificării. De Hermes Trismegistus, zeul sapiențial, cu atribute profetice, astrologice și didactice, apologetul cosmografiei și al riturilor sacrificiale, în fine, zeul cunoașterii secretelor divine, amintește cumulul sugestiv de trimiteri directe ori aluzive la oracular și alchimic. Cititorii rafinați, degustători de intertextualitate savantă, vor sesiza, de bună seamă, că volumele lui Pendefunda abundă în referințe mitologice (Osiris, Urania, Cronos
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de însemnele unor vremi crepusculare: "clopote martirizate de ploi", zorii adormind "în venele înveninate ale îngerilor cu arcadele sparte", "toamna apăsătoare/ pentru o sperietoare/ dezarticulată", canoanele zării ruginind în marsupii etc. Încărcătura dramatică a textelor, adesea construite pe tiparul ritualului sacrificial sau desacralizant, sporește atunci când ceremonialul de gen este atribuit elementelor. Poetul uzitează adesea de procedeul antropomorfizării: "Teluric vântul sapă adăpost/ În carnea cerului cerșind răsplată"; "Armura plânge-n Louis Treize"; "Zăpezi aprinse de dogoarea frunții/ Se șterg pe ochi cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din râul Lethe". Și în alte câteva artes poeticae apar posibile reminiscențe ale unor lecturi orfice, care în ecuația scriiturii lui Nicolae Turtureanu vor avea o finalitate bine camuflată într-o retorică elegantă, adesea plurietajată: echivalența dintre poezie și ritualul sacrificial. Lăsându-se în voia torturii creației (undeva apare imaginea unei autoflagelări, un volum întreg se numește chiar Ascunsa rană ș.a.), poetul poate să își sublimeze fericirea secretă a dicțiunii de sorginte sacră în rugăciune: "Doamne, abandonează-mă-n cuvânt" (Starea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
macrocosmosul (adhidaivata) cu elementele sale sacre (spațiul, soarele, focul, luna, aerul, apa și pământul), (2) microcosmosul (adhibhüta) viețuitoarelor și în primul rând al omului, alcătuit din trup și sufluri vitale omologate pe plan divin cu elementele macrocosmosului și (3) realitatea sacrificială (adhiyajña), mezocosmosul care mediază între macroși microcosmos, creînd armonia și stabilitatea întregii lumi, prin transferurile magice pe care le efectuează (nota 87). 22 Cartea a șaptea numită Yoga cunoașterii și a înțelegerii Filosofia indiană în texte, antol. cit., p. 67
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a masonilor tăcerea absolută. Nu alta, să recunoaștem, este soarta lui Fortunado. La fel de guraliv (se autodivulgă drept mason înaintea cuiva care se arată complet ignorant în privința ritualului de identificare), bețiv și superficial, el atrage oprobriul confreriei "insultate", fiind pedepsit exemplar (sacrificial) de către ultrasofisticatul Montresor. În consecință, acest text al crimei perfecte nu este atît despre răzbunare, cît despre disimulare. Bibliografie William Morgan. Illustrations of Freemasonry by One of the Fraternity. New York: Batavia, 1826. E.A. Poe. The Cask of the Amontillado în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sub forma unei intrări în lumea esențelor (ca la romantici sau ca la preromanticul Blake), fie sub forma unei emoții extatice (ca la Yeats). Heaney le revelă pe amîndouă în creația lui fiind "profetic" (precum Blake) și trăind, totodată, "emoții sacrificiale" (precum Yeats). "Viziunea" în cauză nu se limitează doar la palierul intern al eului poetic (menționata introspecție), ci și la cel extern (construcția poetică a alterității), unde Heaney se dovedește la fel de complex. "Deschiderea" poeziei lui Heaney trebuie, neîndoios, legată și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]