303 matches
-
a cere să fie remunerat în plus, nu unul ci două recitaluri, cel de pian solo din seara a treia înainte amintit, iar în seara a patra o apariție în formula „The Electric Trio”, cu percuționistul american Joe Claussell și saxofonistul turc Ilhan Erșahin, pianistul vădindu-se deopotrivă un foarte inventiv compozitor. Într-un festival cu atâția nord-europeni, nu puteau să lipsească și exponenți ai jazz-ului suedez - context revelat în încheierea sărbătorii muzicale din Poiana Lupului de către Quartetul condus de
GĂRÂNA JAZZ FEST 2013 - UN TRIUMF! by Florian LUNGU () [Corola-journal/Journalistic/83438_a_84763]
-
american este platforma de lansare a afrocentrismului, ce militează pentru afirmarea unor trăsături comune, tipic africane, ale tuturor urmașilor actuali ai sclavilor, deși provenind din triburi rivale și din diferite regiuni ale Africii. PARKER, CHARLIE (1920 1955) Charlie "Bird" Parker, saxofonist și compozitor, a fost unul dintre cei mai revoluționari muzicieni de jazz la mijlocul secolului al XX-lea, alături de Louis Armstrong, Duke Ellington, Ornette Coleman. Această revoluție Parker-iană și Monk-iană (vezi MONK, THELONIOUS) s-a numit bebop, noul stil de jazz
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
melc, București, 1996; Brefs d’ailleurs (în colaborare), Paris, 1997; Comment pourrais-je être un oiseau?, Paris, 1997; Du Sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie, Paris, 1997; Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt. Negustorul de timp, București, 1998; Petit boulot pour vieux clown. L’Histoire des ours panda racontée par un saxophoniste qui a une petite amie à Francfort, Arles, 1998; Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi. Femeia ca
VISNIEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
adevărat, un concert de neuitat unde cântă toți prietenii lui, începând cu memorabilul clăpar al Pink Floyd-ului, Richard Wright - dispărut între timp, din nefericire -, cu David Bowie, cu Phil Manzanera, cu Crosby&Nash, duetul celebru al anilor '70, cu marele saxofonist Dick Parry, cu o mulțime de alți soliști sau apropiați ai trupei și ai liderului ei. Este un rafinament, un aer de liniște și de calm al valorilor, de bucurie pură a interpretării și de perfecțiune tehnică care face acest
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
trupă în care mai mult ca oricând instrumentiștii păreau să călătorească fiecare pe drumul său separat, pentru a se reîntâlni și a scrie laolaltă o poveste cursivă, sofisticată, coerentă, ca un roman alcătuit din nenumărate planuri paralele, excelent întrețesute. Remarcabil saxofonistul Mihaly Dresch, dar și Ferenc Kovacs, la trompetă, vioară și vocalist, încântătoare toate acele instrumente ale percuționistului care, precum un magician, folosea de pe masa sa cu bunătăți fel și fel de obiecte neașteptate. Cei șase au închinat un cântec percuționistului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
panglici colorate, cu măiestrie împletite în vârtejuri de bucurie. Tok Tok Tok și frumoasa nigeriană Ultima zi de festival, duminică, a fost probabil una dintre cele mai reușite. În deschidere a cântat Marius Popp Trio, avându-l ca invitat pe saxofonistul Harry Sokal, unul dintre cei mai distinși muzicieni ai Austriei. La tobe, diabolicul Lucian Fabro, spre deliciul sibienilor care îi gustă muzica de ani de zile, fie în Imperium, fie la Faust... Festivalul s-a încheiat cu recitalul trupei Tok
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
Henderson. Început și final bifat: trei ore cu Jan Garbarek Group Dar nu sunt chiar de compătimit, din moment ce vineri am luat parte la concertul unui jazz-mit. Pe scurt, am asistat la spectacolul unuia dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, saxofonistul norvegian Jan Garbarek, acompaniat de Manu Katche, Rainer Bruninghaus și basistul care l-a înlocuit pe contrabasistul Eberhard Weber, marele absent de la această ediție. Vineri, și 13, ajungem deci la Gărâna, tremurând încă de pe ruta zgâlțâitoare Timișoara-Reșița, și sărim imediat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
când spectacolele țineau până la trei dimineața, la doisprezece era gata, iar lumea abia ce se încinsese, și nu de căldură, cu siguranță. Dar asta nu a umbrit concertul în sine, de mult așteptat de degustătorii de muzica celui mai valoros saxofonist european al jazzului contemporan. Și a fost la înălțime atât ca interpretare, cât și ca sincronizare cu ceilalți instrumentiști, iar Manu Katche a arătat că nu degeaba a făcut parte din bandul lui Peter Gabriel. Cu o dexteritate senzațională și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
să fiu înlocuit pentru că făcusem o hemoragie. Am vrut să mai citesc niște piese de-ale sale și Vișniec mi-a dat: o piesă sublimă despre Cehov, și tocmai acum am început să citesc Istoria urșilor Panda povestită de un saxofonist care are o prietenă la Frankfurt. Vișniec are o personalitate formidabilă. Credeți că Ionesco l-ar fi apreciat? Vișniec are multă fantezie. Ionesco l-ar fi iubit. Ce credeți că ar fi spus Ionesco la aniversarea a 50 de ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
în ritmul trepidant al muzicii. Parcă îi vedea pe suflători cu brațele laterale încordate, aplecându-se în față și în spate, cu picioarele aflate într-un tremurat continuu, năvalnic; exista ceva ancestral în dansul și muzica lor. Își imagina acei saxofoniști, negri poate, dansând în ritmuri africane, alături de semenii lor din Sudan sau Africa Centrală. Nu i se părea o ruptură, o incompatibilitate era aceeași chemare, poate același scop nedeslușit. Drumul devenise drept, încât mașina prinse viteză fără voia lui. Câmpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
fotoliu, înfofolit în pătură și să privească la televizor pe toate canalele. Imaginea e bună, atrăgătoare, imagine de televizor bine reglat și de satelit de transmisie care parcă s-a oprit exact deasupra lui. Pe canalul trei muzică de jazz. Saxofoniștii sunt negri americani, negri simpatici, siluetele și mișcările lor rapide sunt de invidiat. Fețele radiază de sănătate, de mulțumire, muzicanții se agită în față, își aruncă picioarele înainte, se scutură ca de friguri. Uneori parcă patinează pe gheață, apoi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
dirijați" lucrau așa până la epuizare. Văzu un restaurant mic, cochet; intră și se așeză la o masă liberă. Se gândi că o cafea fierbinte l-ar încălzi și înviora puțin. Liniștit, preocupat de altceva, uită de muzica de jazz, de saxofoniști și de negri. De cum bău cafeaua și ea un element de exotism cotidian, rătăcit pe meleaguri mai reci -, imaginația începu să lucreze în alt sens și asta îl bucura oarecum. Mai zăbovi câteva minute în restaurant, căldura și liniștea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
dintre data scrierii și cea la care dumneavoastră îl citiți. Volatilitatea „setărilor“ Facebook din sezoanele 2009-2010-2011 e bine cunoscută. </footnote>. Interacțiunea primează. La un moment dat, mi-a trecut prin cap să folosesc platforma pentru o con versație interviu cu saxofonistul Mihai Iordache și mă întrebam dacă există vreo limită superioară a numărului de comentarii pe care le poți pune sub o postare. Față de precarele 420 de caractere (echivalentul unei știri de coloană într-un ziar ori a trei SMS-uri
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
nipon - un flash asemeni unui haiku: figurant (Trois Chambres a Manhattan, 1965), protagonist (Mean Streets, 1973), oscarizat pentru rol secundar (Vito Corleone în Godfather ÎI, 1974) sau principal (Jake La Motta în Raging Bull, 1980), veteran dezaxat (Taxi Driver, 1976), saxofonist egolatru (New York, New York, 1977), imigrant temerar (Deer Hunter, 1978), proprietar de pămînturi (1900, 1976) sau producător de cinema (The Last Tycon, 1976), gangster sentimental (Once Upon A Time în America, 1984) ori legendar (The Untouchables, 1987), îndrăgostit ilicit (Falling în
Clipind în întuneric by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/18171_a_19496]
-
din București; ... c) participarea maestrului Felix Carrasco, dirijorul Orchestrei Simfonice a Universității Autonome din Nuevo Leon, în calitate de dirijor invitat al Orchestrei Simfonice "George Enescu" din București; ... d) prezența, la București, a flautistei mexicane Ana Margules; ... e) prezența unui cvartet de saxofoniști care să facă cunoscută în România muzica tradițională mexicană. Articolul 20 Părțile încurajează schimburile reciproce de soliști și grupuri de dansatori români și mexicani, în format restrâns, cu scopul de a face cunoscute tradițiile și valorile dansului din fiecare stat
PROGRAM DE COOPERARE din 3 decembrie 2008 în domeniile culturii, educaţiei, tineretului şi Sportului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane pentru anii 2008-2011. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/207481_a_208810]
-
al patrulea album The Doors, "The Soft Parade", lansat în iulie 1969 formația și-a îmbogățit posibilitățile de exprimare muzicală prin utilizarea unor secțiuni de corn, sau corzi, precum și alte sunete dorite în anumite compoziții (că de exemplu colaborarea cu saxofonistul Curtis Amy pe piesă „Touch Me”). Rezultatul a fost un sunet experimental, care i-a determinat pe unii critici să le atace integritatea muzicală. Conform autobiografiei lui John Densmore, "Riders on the Storm", pentru prima oara fiecare membru a fost
The Doors () [Corola-website/Science/300057_a_301386]
-
reușind să se dezintoxice, are o reapariție senzațională la mijlocul anilor '50 la Festivalul din Newport, marcând sfârșitul stilului "Bebop", intrat în declin o dată cu moartea lui Charlie Parker în 1955. Miles Davis își formează un nou "Quintett", din care fac parte saxofonistul John Coltrane, pianistul Red Garland, contrabasistul Paul Chambers și bateristul Philly Joe Jones. Împreună dezvoltă stilul denumit "Hardbop", în care - alături de improvizațiile "cool" și intensitățile din perioada "bebop" - se simt influențele polimetrice ale muzicii africane cu o lărgire considerabilă a
Miles Davis () [Corola-website/Science/300155_a_301484]
-
Încurajat de prieteni, revine pe scenă și în studiourle discografice, înregistrând cu albumele ""The Man With The Horn"" (1981) și ""We Want Miles"" (1981-1982) un memorabil "comeback", alături de colegi mai tineri ca Marcus Miller, Mike Stern, Al Foster și de saxofonistul ??? În următorul deceniu, Miles Davis - incontestabil superstar al jazz-ului - întreprinde numeroase turnee, înregistrează noi discuri (""You're Under Arrest"", 1985; ""Amandia"", 1989; ""Doo-Bop"", 1991). Câteva săptămâni după succesul triumfal obținut în iulie 1991 la Festivalul de Jazz din Montreux
Miles Davis () [Corola-website/Science/300155_a_301484]
-
Mills Brothers"". În 1945, înregistrează un deosebit succes alături de trompetistul Dizzy Gillespie că virtuoasa în genul "scat" (improvizații vocale fără cuvinte) în stilul "Bebop". Doi ani mai tarziu apare pentru prima dată pe scena teatrului ""Carnegie Hall"" din New York împreună cu saxofonistul Charlie Parker. Cu ajutorul impresarului Norman Granz începe seria de concerte ""Jazz At The Philarmonic"", la care va participa până la desfințarea acestora în 1967. Cântecele interpretate de ea sunt compuse de cei mai cunoscuți compozitori americani, ca George Gershwin (împreună cu orchestră
Ella Fitzgerald () [Corola-website/Science/299382_a_300711]
-
Academia Comercială din cauza taxelor mari și trece la Facultatea de Drept, unde frecvența la cursuri nu era obligatorie. Având timp liber, își câștigă existența cântând prin restaurante, saloane și la școala de dans „Simion și Achim”, unde îl cunoaște pe saxofonistul Ion Mirea. Pleacă cu orchestra acestuia în orașul Alexandria din Egipt unde cântă timp de cinci luni. Întors în țară își face propria formație, „Trio Luca”, cu care debutează la Radio București. După câțiva ani înființează o altă orchestră, împreună cu
Ion Luca-Bănățeanu () [Corola-website/Science/307309_a_308638]
-
variate pe parcursul carierei lor). Grupul Return to Forever al lui Chick Corea era similar în stil și apropiere. Cele două trupe au împărțit de fapt câțiva membri, printre care Airto Moreira. Trupa a fost fondată de pianistul Joe Zawinul și saxofonistul Wayne Shorter. Cei doi s-au întâlnit și s-au împrietenit pentru prima oară în anul 1959, amândoi cântând in ansamblul big band (poate conține un număr de 12 până la 25 membri) a lui Maynard Ferguson. Zawinul a continuat să
Weather Report () [Corola-website/Science/308604_a_309933]
-
Merkel. Rolul lui Shorter nu a fost atât de proeminent ca și în timp ce cânta cu Miles Davis în anii 1960, și asta i-a adus trupei unele critici. Cu toate acestea, el este văzut ca unul din cei mai mari saxofoniști tenor și soprano ai tuturor timpurilor, dar și ca compozitor. La cererea lui Davis, înainte să plece din trupa lui, Shorter a început să folosească saxofonul tenor și a cântat exclusiv cu acesta la înregistrarea de debut a Weather Report
Weather Report () [Corola-website/Science/308604_a_309933]
-
războiului în Franța ocupată, călătorind mult. A încercat să scape în Elveția, după un sejur la Thonon-les-Bains, fără succes însă. Atmosfera melancolică din Parisul sub ocupație se reflectă în piesa "Nuages", pe care o înregistrează în 1940, împreună cu clarinetistul și saxofonistul Hubert Rostaing. În decembrie 1940, înregistrează cu orchestra lui Pierre Allier. În 1943, la Salbris, în Loir et Cher, unde Django cumpărase o casă, se căsătorește a doua oară cu Sophie "Naguine" Ziegler. În anul următor, aceasta îi va dărui
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
din partea ofițerului Luftwaffe Dietrich Schulz-Köhn, "Dr. Jazz", mare amator de jazz. Django Reinhardt are meritul de a fi printre primii muzicieni de pe bătrânul continent care a înțeles revoluția produsă de apariția stilului be-bop, cei mai proeminenți promotori de peste ocean fiind saxofonistul Charlie Parker și trompetistul Dizzie Gillespie, astfel că spre sfârșitul războiului, a integrat și el în compozițiile sale acorduri be-bop, fără a părăsi însă stilul său original. Imediat după război, reîntâlnindu-se cu Stéphane Grappelli, a decis să reia activitatea
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
Short Cuts, respectiv Talitha Qumi). András dorea să înființeze o trupă nouă, care să reprezinte o fuziune între jazz, rock și etno, și îl învită și pe Oigăn să participe la proiect. Din proiect mai făceau parte la acea vreme saxofonistul Meier Zsolt (care fusese de asemenea component Short Cuts), bateristul Pap Joco și o studentă la fotografie, Cilu, pe post de solistă. Primul demo al trupei proaspăt înființate este finalizat în luna decembrie a anului 1997. Multe dintre aceste piese
Kumm () [Corola-website/Science/308744_a_310073]