1,552 matches
-
mingea În coș, executa un dans de războinic În jurul panoului. — Cred că toți care-ți pasează ar trebui să știe din start că o să piardă. După care i se alătură prietenului său. Împreună Începură să se Învârtă În jurul panoului, care scârțâia ca balansoarul mamei, apoi bătură darabana cu niște bețe În dosul băncii - cântând În cinstea mea: - Knirsch, knarsch, arsch, arsch... Knirsch, knarsch, arsch, arsch... Asta a pus capac: m-am trezit. Într-un final, mi-am dat seama că bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În acea vineri a trebuit să mă forțez să stau acasă până la patru jumate după-masa. Număram orele, apoi minutele și, În final, secundele - pe cele din urmă, stând În fața unei cafenele vizavi de hotel. Amurgul se lăsase, frigul Începuse să scârțâie. Pentru moment, mă Întrebam dacă ar fi bine să intru și să cumpăr ceva, apoi mi-am dat seama că ar putea părea exagerat. Eram Încântat s-o văd pe Dora, dar dacă o Înțelesesem greșit? Ca să fiu sincer, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o purificare biologică, ne putem aștepta cu toții la o nouă Sodoma și Gomora. Karp chicoti, apoi deschise ușa spre bibliotecă și bătu Într-un pupitru. Dinspre o ușă lăsată Întredeschisă, care dădea spre coridorul din fundal, am auzit un scaun scârțâind. — Osram Röser, spuse persoana care apăru, Își smulse o batistă din guler și făcu o plecăciune solemnă. Am simțit-o pe Dora Încordându-se, probabil din cauza apariției tipului. Era Înalt și bine-făcut, iar pe căpățâna sa descoperită se vedea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În dormitor. O auzeam trăgând sertarele, dar nu mă grăbeam deloc. Apartamentul era călduros - În sfârșit sosise primăvara - și cum stăteam gol În Întunericul misterios, simțeam cum mă cuprinde o fericire minunată, Încărcată de furtuni mute. Preșul Împletit din hol scârțâia plăcut sub picioare; cineva umbla cu pași greoi În apartamentul de deasupra. După ce am ajuns În dormitorul care dă spre curte și am zăbovit În lumina mătăsoasă, dar deloc defavorabilă a lunii, am descoperit că Dora se Îmbrăcase din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
proiecție. Am observat ștecherul frigiderului deasupra aparatului voluminos, pătrățos, chiar lângă prosopul care, de obicei, atârnă lângă chiuvetă. Oare Stegemann scosese deja priza din ultima sa schemă financiară? În cinema nu se auzea nici pâs. Poate câteva scaune să fi scârțâit, dar la fel de bine puteau fi tălpile noilor mei bocanci. Deși am Încercat să pășesc cât se poate de firesc, instinctul mă făcea să evit să fac zgomot. Probabil că o parte din mine se temea să nu fie descoperit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rămân sora ei! Deși mi s-a părut un gând Îndrăzneț, nu aveam nici un motiv să mă Îndoiesc de plauzibilitatea sa. În schimb, iritarea mă părăsise ca o fantomă alungată și am pornit la drum sfidător, aproape victorios, cu bocancii scârțâind Îndrăzneț. Cinci minute mai târziu am intrat În holul hotelului cu fața Îmbujorată și hainele aburinde. C-o privire leneșă dar buimacă, portarul se despărți de integramele lui. — Domnule Honig? Întrebă În silă. L-am salutat energetic, apoi am alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ceea ce mă privea, asta ar fi trebuit să mă facă să mă simt privat de anumite manifestări. Dar pe Anton nu părea să-l deranjeze acest lucru. În orice caz, până și el trebuie să se fi refulat undeva. Patul scârțâi și asta mi-a amintit de valiză. Oare ar trebui s-o verific? Ridicându-mă, am tras-o Între picioare. După ce am deformat o agățătoare pentru haine, Încuietoarea a fost ușor de dibuit. Mecanismul făcu clic de câteva ori, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am fi știut nimic. Wickert a plecat imediat spre hotel. Ridicându-se, Manetti privi pe fereastră. Trecu un minut, apoi pe șinele ridicate ale Stadtbahn-ului se apropie un tren. Ajungând În apropierea noastră, se cutremură, frână și alunecă, oprindu-se scârțâind În stația de lângă refugiu. Dinspre stația următoare se auzeau tot felul de semnale. Ușa neobișnuită de deschise și unul sau doi pasageri Întârziați au coborât În grabă. Imediat ce trenul plecă, dispărând În depărtare, Inspectorul Își drese vocea. — Presupun că vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
locuințe, pentru Anton. Am reușit să-mi repar și Torpedo-ul. Ce bucurie pură, copilărească, să ung lanțul și să umflu roțile, să lustruiesc apărătorii și să ung ghidoanele de lemn. Mi-am aranjat chiar și șaua, ca să nu mai scârțâie. Eram pe puctul de a Închide magazinul când sună telefonul - cinci țârâituri lungi Înainte să răspund. Numele nu au nici un rost, dar pentru a nu complica lucrurile, persoanei de la capătul liniei o să-i spun În continuare Felix Karp. Dându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu reverele apretate și călcate atât de strașnic, de-ai fi zis că-s veste antiglonț... Și Ronald însuși, cu mădularele atât de strâns prinse de coloana vertebrală, de-ai fi zis că, dacă-l atingi, probabil o să-nceapă să scârțâie... și, bine-nțeles, degetele lui, chestiile alea grotești, lungi și albe, cu cel puțin șapte falange, unghiile roase cu grijă, mâinile alea gen Béla Lugosi, despre care maică-mea îmi spunea - și-mi spunea - și-mi spunea - căci ea niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
șănătos. Câtă dreptate aveți! spuse Janet Pardoe, oprindu-se pentru un moment pe culoar și Întorcând spre el ochii ei strălucind de admirație. Domnișoara Warren scria o scrisoare, dar Îi văzu trecând. Își pusese planșeta pe genunchi, și stiloul Îi scârțâia pe hârtie, Împroșcând cerneală și făcând găuri adânci În hârtie. Dragă verișoară Con (scria ea), Îți scriu pentru că nu am nimic mai bun de făcut. Sunt În Orient Express, Însă nu mă duc până la Constantinopol. Voi coborî la Viena. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zdruncinau prin Întuneric, În scârțâielile mașinii antediluviene, el stătea tăcut, gândindu-se câtă nedreptate există pe lume. Coral Musker se trezi cu sentimentul că se afla pe un tărâm străin, diferit. Se ridică În capul oaselor și sacul cu greutate scârțâi sub ea. Era singurul sunet ce se auzea; foșnetul zăpezii care cădea Încetase. Ea trase cu urechea și Înțelese, Înspăimântată, că era singură. Doctorul Czinner plecase; nu-i mai putea auzi respirația. De undeva, de foarte departe, prin Întunericul vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să aterizeze în hol? O întreb. Da, îi zic lui Helen, a dispărut cam pe la jumătatea scărilor. Un cap însângerat, hidos, care rânjea. Femeia de la telefon zice ceva. Și știrb, zice. Pare foarte zdruncinată. Mona mâzgălește cu îndârjire; cariocile colorate scârțâie pe hârtie. Și, citind mai departe din ceaslov, Helen zice: — Deci a dispărut. Care-i problema? Se-ntâmplă în fiecare noapte, zice femeia de la telefon. — Păi să cheme deratizarea, zice Helen. Se uită la altă pagină în lumină și zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un grup de „Facilitatori“, niște birocrați plicticoși care păreau a se simți exact ca acasă în atmosfera aceea de tabără de cercetași. Unul dintre ei își chema la ordine echipa de medici. — Doamnelor și domnilor, vă rog să fiți atenți. Scârțâise pe tabla din spate cu marginea busolei. Zumzetul din cort încetase, materialele de citit și paharele fuseseră abandonate și treizeci de frizuri extravagante se precipitaseră spre el. — În acest weekend ne aflăm aici pentru a învăța. Știu că toți sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
putuse să nu observe musculatura colțuroasă a gambelor și coapselor Ramonei. Trebuia să recunoască, transsexualul ar fi fost ideal pentru o echipă de rugby. Ramona îi dăduse lui Bull cana de ceai și se așezase lângă el pe patul care scârțâia. Își continuase apoi povestea: — Nu-mi amintesc din copilărie decât cum mă ducea mama pe șantier. Nu ne lăsau să intrăm, normal. Cică era prea periculos pentru copii, așa că mama îmi arăta cu degetul. La distanță îl vedeam pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
natural al peretului de rocă și care sunt unite între ele prin culoare, pasarele și scări. Vizitatorii trec cu multă atenție, călcând ușor pe aceste "cărări suspendate" fixate de stânci, care parcă se prăbușesc la o apăsare mai puternică. Deși scârțâie sub picioare, pavilioanele și sălile rămân neclintite. Construită în anul 491 e.n., mănăstirea a supraviețuit în parte datorită reconstrucțiilor și restaurărilor din timpul perioadelor Ming (1368-1644) și Qing (1644-1911). Este o minune arhitecturală, prin faptul că pune în practică o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
care ieșeau patru cuie zdravene (piroane, ce mai) și am mers șontâcăind mai departe, cu tocul în mână, la vedere, cu o senzație ciudată că nu ating pământul cu piciorul stâng și că pășesc în gol, cuiele rămase-n pingea scârțâiau când loveau asfaltul, se îndoiseră care-ncotro, am avut parte până peste cap de hohote, strâmbături, fluierături și poante fâsâite, din fericire n-am zărit ochii strabici prin jur, mulțumesc lui Dumnezeu, fiindcă, vă zic eu sigur, mare lucru n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
zeci și sute de săptămâni petrecute în tranșee și pe câmpurile de luptă, după asalturi, ambuscade, retrageri, marșuri, încercuiri și regrupări care sunt toate, absolut toate, acre ca lămâia sau ca zarzărele. Din acea clipă, înverșunarea și curajul încep să scârțâie, spiritul beligerant se înmoaie, punțile de legătură cu inamicul se întind tot mai des și mai trainic, iar lucrurile bâjbâie în zona armistițiilor și a bunăvoinței. Deodată, ghivecele cu flori ale Matildei nu mai sunt legate cu sfoară de clanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lîna cu miros pătrunzător, care, am aflat mai tîrziu, era puloverul lui Jerry, mirosul lui Jerry, și am Închis ochii. Împletitura groasă a puloverului amortiza hurducăturile, Însă nu-mi alina durerea din picior. Sub coș, roata din față a bicicletei scîrțîia. Mi-ar fi plăcut să-i spun lui Jerry adio fermoar, Însă nu aveam puterea și, oricum, mă cam Îndoiam că ar Înțelege. Și așa am ajuns a doua oară În Cornhill. Prima oară fusesem purtat aici pe apele mișcătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era una dintre cele mai corupte țări din Europa, rosti individul, aplecîndu-se și deplasînd puțin fotoliul, astfel Încît părea să se Îndrepte spre Rowe printr-un soi de mecanism. Cine sîntem noi, ca să judecăm? Fotoliul se apropie și mai mult, scîrțîind. — Exact! Un guvern ca acela pe care l-am avut atunci și pe care-l mai avem... — E o crimă ca oricare alta, spuse Rowe cu glas șoptit. Implică atîția nevinovați... Nu se justifică nici faptul că prima victimă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o somație să se predea. — Taci, te rog! șopti ea. Ne ascultă... M-am plictisit de jocul ăsta de-a șoarecele și pisica. Nici măcar nu știm dacă e cineva În bucătărie. Încearcă să ne sperie cu zgomote de uși ce scîrțîie pe Întuneric. Și strigă, cu glas ațîțat: — Intră o dată, omule! Nu te mai osteni să bați la ușă! Neprimind, Însă, nici un răspuns, adăugă cu furie: Se Înșală amarnic! Își Închipuie că pot obține totul prin intimidare. Dar știi și dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dar Își jurase să stea de vorbă cu Stone și era hotărît să meargă pînă la capăt. Ajuns la etajul al doilea, o porni pe un coridor, chemînd În șoaptă: — Stone! Stone! Nu auzi nici un răspuns. Linoleumul vechi și crăpat scîrțîia sub pașii lui, prinzîndu-i uneori degetele. Avu din nou senzația unui lucru cunoscut, ca și cum această explorare de-a lungul unui coridor Întunecos ar fi mai aproape de lumea lui decît dormitorul confortabil din cealaltă aripă a clădirii. — Stone! Stone! chemă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lui Stone simțul datoriei ostășești față de semenii săi. Recunoașterea făcută În „Pavilionul special“ se dovedi mai ușoară decît se așteptase Digby, care nu sperase ca doctorul să lipsească atît de mult. Ajuns repede la ușa acoperită cu draperia verde, care scîrțîi Într-un fel ce-i aminti de gemetele lui Stone - parcă-l implora să se Întoarcă! - Digby trecu repede prin salon și urcă apoi, ceva mai Încet, scările, pînă ajunse din nou În fața ușii deschise de la camera lui Johns. Johns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
declarație? — Am văzut o fotografie Într-un ziar și... — Te căutăm de cîteva luni... Abia aseară am aflat. — Pari a fi dus o viață cam retrasă... — Am stat Într-un sanatoriu. Vedeți dumneavoastră... Ori de cîte ori deschidea gura, creionul scîrțîia pe hîrtie, adunîndu-i Într-o formă coerentă vorbele răzlețe. — Care sanatoriu? — Sanatoriul doctorului Forester. Și Rowe indică numele stației de cale ferată, căci altă adresă nu cunoștea. Se pare că mi-am pierdut memoria În timpul unui bombardament aerian, urmă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
știu că nu sînt un criminal, mă pot bucura... Zărind casa aceea parcă familiară, Rowe se opri buimăcit, ca În fața unei priveliști de vis. Recunoștea vag grădinița neîngrijită, cu statuia coclită căzută de pe soclu și cu portița de fier care scîrțîia. Toate storurile erau trase, iar ușa era deschisă; ai fi zis că murise cineva și nu te-ai fi mirat să vezi mobilele etichetate, gata să fie scoase la licitație. Pe asta, cel puțin am prins-o? șopti domnul Prentice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]