659 matches
-
Astăzi îi scriu din nou... Ceea ce are să-ți trimită (copiile) nu le-a scos, o va face probabil zilele acestea. La Ploești am ajuns la 11,30 noaptea. Am venit singură, norocul a fost că am avut luna tovarășă și scârțâitul pantofilor pe care i am schimbat imediat ce m-am dat jos din tren, fiind mai comozi ceilalți. Țuțule drag, la școală n-am găsit-o pe Marilena, era plecată la verișoara ei. Am găsit o altă cheie și am intrat
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
depănăm amintiri. Te așteptăm cu drag, Victoria și Vasile Bratosin. Călieni 3 septembrie 1998 Dragul nostru, Ne-am bucurat de realizările tale din această vară, inclusiv faptul că la vârsta ta și a noastră, te simți bine chiar cu unele scârțâituri pe la încheieturi. Să știi că nici doamna Victoria nu s-a lăsat mai pre jos. A mai văruit o cameră plus curățenie generală în restul camerelor. Prea mult muncește și prin curte și grădină și peste tot ea este prezentă
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
om. Râul înghețase aproape de mal și se așternuse și acolo zăpadă. Nu mai era nimeni pe străzi în afară de mine. Nu bătea vântul, nu se zăreau păsărele. Absolut nici o mișcare în jur. Se auzea doar zăpada scârțâind sub picioarele mele. Un scârțâit ciudat al cărui ecou se izbea parcă de zidurile caselor. Când m-am apropiat de poartă, l-am văzut pe Paznic în piațetă, sub căruța pe care o reparase împreună cu Umbra. Îi ungea osia și roțile. Căruța era încărcată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rămân craniile curate. Pune gaz peste cadavre și le dă foc. — Și apoi se introduc vise vechi în cranii și acestea sunt depozitate la bibliotecă, nu? De ce? De ce tocmai în cranii? Colonelul nu mi-a răspuns. N-am auzit decât scârțâitul pardoselii sub pașii lui grei. Se îndrepta spre fereastră. Apoi tot el a rupt tăcerea. — O să ajungi să înțelegi lucrul acesta dacă mai citești vise. N-am voie să-ți explic eu. Tu ești cititorul-de-vise și trebuie să-ți dai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aceea neagră, gâfâitul fetei și zdrăngănitul lucrurilor din rucsac au fost acoperite de un zgomot puternic. Cu cât înaintam mai mult, cu atât se auzea mai clar. Aveam impresia că ne avântam chiar spre sursă. La început a fost un scârțâit, apoi un huruit ce s-a transformat în pârâit. Îmi simțeam stomacul în gât. Nu mai aveam aer, nu mai puteam respira. Parcă mă ștrangula ceva. Din gâtlej nu-mi mai ieșea nici un sunet. Bubuituri groaznice de parcă se prăvăleau niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am privit îndelung zăpada viscolită. Apoi am coborât dealul. Ningea tare și bătea vântul cumplit. Abia vedeam la câțiva pași înainte. Mi-am băgat ochelarii în buzunar și mi-am tras fularul până sub ochi. Se auzeau doar păsările și scârțâitul zăpezii sub pașii mei. Mă întrebam ce simțeau păsările pe vremea asta. Dar animalele? Am ajuns la bibliotecă cu o oră mai devreme decât de obicei. Ea stătea lângă sobă și aștepta să se încălzească încăperea. Mi-a scuturat paltonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aș spune, complet iritant pentru un străin care nu sosește cu intenția de a se lăsa complet dus de val. Nu de puține ori Alfonso rămâne rupt de discuție, prins de ciripitul unei păsări, șuieratul vântului sau pur și simplu scârțâitul vreunui lemn în podea. Stăm la masă și auzim un greiere cântând entuziasmat pe undeva în spatele peretelui. Alfonso ascultă cu atenție. Ce zice, ce zice?? întreb, mai în poantă, mai în serios. Alfonso zâmbește și începe să traducă: „Mâine vor
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
și iese în curtea care dă spre drumul mare, nu direct, căci vila e puțin retrasă, ci pe o cărare mărginită de vegetație săracă, pe jumătate acoperită de nisip. Motea, care tocmai deschide portița, bombăne pentru că balamalele ruginite scot un scârțâit strident. Nu aude sunetele ascuțite, surâde doamna Segal, și asta o irită. Acum, că folosim poarta asta din nou, o s-o ungem." Are totuși un aer de femeie cumsecade doamna Segal, cheia enigmei trebuie căutată altundeva. Locotenentul încalecă pe calul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
locul. Mamă-sa, singura la care ținea în chip deosebit, moare abia în 1876. Mai scumpă în lume îi fusese negreșit iubita cu ochi mari73. Aparent, gospodăria familiei Eminovici își mișca aceleași roți, dar cine avea urechi de auzit sesiza scârțâitul lor; grijile tăinuite își făceau una câte una loc în cuibarul plin de datorii al căminarului. Speranțe mai erau totuși, numai că prima lor spulberare își făcu repede apariția. Vestea căzu ca fulgerul: pe 28 decembrie 1863, Ilie moare la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care merge tot pe culoarul din mijloc. Motorul tușește de cîteva ori, în timp ce șoferul accelerează și trece pe culoarul de margine. Motorul a tăcut deja, iar mașina mai merge douăzeci de metri, oprindu-se chiar pe bordură, însoțită de un scîrțîit prelung. Pînă aici i-a fost, zice unul de lîngă mine. Șoferul încearcă să pornească motorul de cîteva ori, dar nu reușește. Se ridică de pe scaun, se întoarce spre interiorul cursei și spune: Nu mai poate porni. De-aceea nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce vorbești? ă I-am spus că trebuie să se oprească. ă Ce? ă Aducea fete aici. El nega asta. Dar eu le-am văzut și le-am auzit. Încerca să le strecoare pe scări în sus. Dar eu știu scârțâitul și sunetul fiecărei trepte, iar în fața ușii sale se află o scândură a cărei trosnitură o cunosc. Au ajuns la primul etaj. Tolkachenco arătă înspre ușa din dreapta și dădu din cap. Salitov îi făcu semn să dechidă ușa. Apartamentul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fi chemat înapoi, ceilalți îl așteaptă mereu acolo în câmpiile fără sfârșit, pline de praf și ciulini de dincolo de Don. Ieși în curtea inundată de o noapte neagră fără lună, nimeri din obișnuință portița care la deschidere protestă cu un scârțâit jalnic, parcă a pustiu și cu pas hotărât, aproape milităresc, porni spre gară stârnind praful drumului pe care-l simțea moale și pufos sub tălpile cizmelor cazone. Se îndreptă spre calea ferată, locul unde-i plăcea să se joace când
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
văzu trecând prin fața luminii lămpii, Isidora să-i faci patul în odaia cu icoane, dumnealui rămâne în noaptea aceasta la noi. Lăsându-l pe Simiuc în fața scării de lemn din trei trepte, se mistui în întunericul din spatele casei și doar scârțâitul roabei se mai auzi un timp ca o părere. Ușa de la intrare se deschise și glasul acela plăcut, care în mod ciudat mai căpăta câte o notă dură care trecea repede, se auzi din dreptunghiul ușii chemându-l să poftească
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și am rămas cu sechele. Acum ele mă poartă. Vorbea ca și cum ar fi vorbit despre altcineva și tocmai această seninătate și detașare deplină îl făcu pe Simiuc să se cutremure. De undeva se auzi foșnetul pământului răsturnat și aproape imediat scârțâitul roabei trecând prin fața casei. Fata, așa cum stătea acum în lumină părea mult mai mică decât i se păruse inițial. Avea capul și bustul dezvoltate normal, cu sâni provocatori, proeminenți, apoi trupul se împuțina din ce în ce devenind infantil
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
domol ca și cum ar f trebuit să fie notate undeva, semn că lucrul acesta nu fusese gândit acum la repezeală, ci era rezultatul unor frământări mai vechi. Izvorau limpede și precis, uneori drepte și liniare, alteori cu modulații neașteptate și numai scârțâitul roabei de afară părea un adaos nefiresc. - Despre cifre greșiți când spuneți că nu au viață, sau poate asta numai presupuneți. Au o viață proprie și tocmai noi le purtăm, suntem într-un fel întruchiparea lor, materializarea lor, poate de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mai acut povara cifrelor. Apoi tăcu multă vreme. Se auzea doar clinchetele tacâmurilor, greierul acela care își încerca iar glasul de undeva de sub geam și arar mârâitul câinelui ca un sunet de alarmă prevenitor. La intervale regulate se auzea și scârțâitul neostenit al roabei. Simiuc mâncă în tăcere, cu gândul aiurea, fata își luase păpușa și trecuse în altă cameră de unde se auziră câteva bufnituri înfundate, poate așeza pernele pe pat, se gândi Simiuc, apoi fără să vrea gândul îl purtă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și mai mult pe omul acela. Simțea acum că nu se va putea face nimic. Se culcă în patul înalt și moale, în camera ceea unde candela arunca un sâmbure discret de lumină abia zărit și adormi. Târziu în noapte scârțâitul repetat al roabei de afară, se amplifică și se transformă într-un duruit aspru și amenințător de șenile, cineva parcă strigă speriat „Vine buldozerul!”, sunetul devenea din ce în ca mai puternic și parcă se îndrepta direct spre el, căută
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
boabe mari și limpezi izvorând din ochii aceia frumoși, rostogolindu-se repede până în bărbie. Simiuc o ajută să se ridice și ea plecă aplecată mult în față ca sub o imensă povară, neștiută până acum. De afară se auzi iar scârțâitul indiferent al roabei, un cocoș cântă lung și ascuțit, anunțând zorii. Nu mai adormi, ce rost mai avea. Și șeful voia o acțiune „umanitară”. Cu buldozerul... Omul zăpezii S atul nostru era undeva pe aproape de Hotin, nici zece kilometri, am
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și doar răceala fulgilor care-i mai biciuiau fața părea să-i stârnească un oarecare disconfort, cu care de altfel începu să se obișnuiască în curând. De undeva, ca o profanare a liniștii aceleia, se auzi un zgomot ca un scârțâit de pași. Se gândi un moment că poate să fie un om, dar parcă se supără că îi strică liniștea ceea învăluitoare, că vrea să-i deranjeze starea aceea de moleșeală călduță, în care somnul voia să-i cuprindă tandru
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
odată aproape de ureche: „Mama mi-e foame!”. Dar maică-sa o puse repede jos lângă ceilalți, șopti: „Niculaie” și alergă spre poartă pe care o deschise dintr-o smucitură și ieși în uliță. Portița reveni la loc încet cu un scârțâit prelung și tânguitor, parcă prevestitor de rele, ceea ce o făcu să-și întețească și mai mult pașii. Școala nu era departe. Un fel de casă mai mare cu două săli și un coridor între ele, era suficient pentru satul acela
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
în tihnă bucatele de pe masă. Ștefan, îmbrăcat la costum, amuțise la intrarea în restaurant toată suflarea feminină. Și-au lăsat colegii în sala de festivitate să-și ciocnească, până la cioburi, cupele de șampanie. Au urcat tiptil în cameră, îngroziți de scârțâitul scărilor din lemn și de gândul că cineva i-ar putea urmări, furându-le clipa de singurătate. S-au oprit în mijlocul camerei și atunci când hainele au coborât să se odihnească pe covor, la lumina palidă a becurilor de afară, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
părea că se rătăcise un norișor de un alb strălucitor. La Paris, se plîngea uneori că nu dispăruseră unele senzații, cărora le păstrase o amintire nostalgică: o pală de aer Încălzit de soare pe obraz, jocul luminii printre frunze sau scîrțîitul pietrișului sub pașii mulțimii, și chiar gustul prafului. Miracolul Însă se petrecea la Vichy. În timp ce se gîndea la discuția cu Lecoeur, se simțea parcă Învăluit de ambianță și nu-i scăpa nimic din ce se Întîmpla În jur. GÎndea? Visa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
aer în piept și intră. Alarma încă era dezactivată. Asta însemna probabil că Max era tot în casă. Se întreba dacă Maria plecase. Urcă scările în vârful picioarelor și intră în camera sa, cu o tresărire de teamă la auzul scârțâitului ușii. Apoi se așeză pe pat și răsuflă ușurată. Trecură zece minute până când se auzi bătaia în ușă. Când deschise, în fața ei se afla Max, îmbrăcat acum într-o pereche de pantaloni lejeri și un tricou de polo; era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
butonul interfonului și poarta se deschise. Mașina trecu încet pe cărarea pietruită și se opri lângă celelalte șase mașini parcate lângă ușa impresionantă a castelului. Cei doi ieșiră din BMW și rămaseră să contemple clădirea. Ușa se deschise cu un scârțâit și o femeie apăru zâmbind. Eu sunt Andrea Finan, spuse ea. Sunteți bineveniți. Vreți să aruncați o privire înainte să luați mașina? Aidan dădu din cap. El și Stephen trecură prin aceleași camere pe care Nieve și Lorelei le văzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
tuturor, 22 aprilie, n-ar mai trebui, dar încă ceva din mine tresare neliniștit ori de câte ori se întâmplă ca Aida să treacă pe aici, nimic nu mă poate opri să nu-mi arunc privirea spre fereastră atunci când recunosc în auz inconfundabilul scârțâit al porții, tocurile ei pe trotuarul pietruit din curte, silueta elegantă trecând pe lângă ferestrele mele, apoi îndepărtat urcând scările de piatră spre apartamentele de deasupra, o seară frumoasă, să ies sau nu în întâmpinarea ei?! Nu înțeleg de ce te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]