311 matches
-
unul din tovarășii săi. - Cred, răspunse el, în d. prefect al poliției și în d. prim-procuror. Zicea foarte mult prin aceste cuvinte. [Î]și luă sabia-n dinți, câte un pistol în fiece mână și cu curaj începu a scoborî treptele scării. Spectacolul cel mai extraordinar îl aștepta pătrunzând în pimniță. Toate sticlele săreau din loc în loc, formând figurile cele mai grațioase. Sticlele pecetluite cu verde înfățișau pe bărbați și cele cu roșu înfățișau pe femei. Era chiar și o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
că-i râde în nas, și strigă: - Cel puțin voi avea una! O imensă gălăgie-i răspunse. Dar el deja suise treptele și, arătând butelia tovarășilor săi, le zise: - Iată-l pe împielițatul!... Sînteți niște dobitoace că nu îndrăzniți să scoborâți în pimniță!... Ironia lui era amară. Soldații năvăliră în pimniță, unde nu se găsi decât o sticlă de Bordeaux spartă. Restul era la loc. {EminescuOpVIII 592} Tovarășii lui deplânseră soarta sticlei sparte, însă, ca niște oameni bravi, ținură a ieși
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
populară din mai vechiul substantiv "papistași": aceștia fiind strămoșii Papei ăstuia pe care l-a căinat uina Slauca, pe când a spus că mai bine i-ar sta acasă, pe lângă cuina papală, decât prin avioanele din care cu atâta dificultate se scoboară pentru țeremonii și cuvântări. Ar mai fi de spus că, în cazul substantivului "sâmbătar", sufixul își are implicită semantic o vădită aplecare spre acțiune, nomen agentis, de felul mai des folositelor vorbe precum muncitor sau, și mai atractiv, director. Sufixul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
în toți anii de când ne cunoaștem! Abia aștept ocazia, părinte. Acum, să nu mi-o iei în nume de rău, dar parcă mai plăcut era să tăifăsuim de adevăratelea. Dar, vorba ceea: de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere. Așa că scoboară frumușel din așternut și pregătește-te pentru gustărică. Afară-i o dimineață cum puține altele au fost. Soarele abia așteptă să ne dea binețe și apoi să ne însoțească cât îi ziulica de lungă... Am ascultat porunca - dacă poruncă se
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
pecetea unui pesimism filosofic, în timp ce la Eschil tragicul este mai ales suferința fecundă a celui care se întâlnește cu misterul și luptă cu el (p. 326). Urmărind să arate îndeosebi mizeria vieții omenești, Euripide recade în pesimismul înțelepciunii populare și scoboară nivelul tragediei pe tărâmul psihologic (p. 337). El prezintă omul în dimensiunile sale naturale, în timp ce precursorii săi îl creează pe omul culturii, valorificând în el acea nouă dimensiune ce apare numai în clipa când ființa omenească, transcendând natura ei telurică
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
obscuritate mătăsoasă, de-ntuneric dureros. Patima amurgurilor o așază în centrul zvârcolirilor noastre - vietate anonimă transfigurată de gustul nostru de umbre. În durerile mari, în durerile monstruoase, a muri nu înseamnă nimic, este atât de natural, că nu te poți scoborî la nivelul unei atari banalități. Problema cea mare este atunci a trăi; a căuta secretul acestei chinuitoare imposibilități, a dezlega taina respirației și a speranțelor. Așa se explică de ce reformatorii - frământați până la obsesie de a da alte tipare vieții - au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândește pe sine. Tot ce e posibilitate de viață în ea respiră prin mine și nu exist decât prin timpul de care e capabilă veșnicia ei. Întru cât se apără de propriul ei absolut, întru cât se refuză măreției și scoboară de bunăvoie într-o degradare temporală, într-atît sânt Până și-n moarte caut viața, și rostul meu nu este decât a o descoperi în tot ce nu e ea. Dacă mortăciunea divină ar fi mai vie, de mult aș poposi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nesfârșitul azurului. Cerul măcar n-are granițe și pare făcut pe măsura verticalei sinucideri. Iubirea-i o ispitire de înec, o tentație de adâncime. Prin aceasta seamănă morții. Așa se explică de ce sentimentul sfârșitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieții, până în prospețimea fatală a morții. Nu sânt fulgere ca să te lovească în îmbrățișări, iar ferestrele dau spre spațiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire și prea multă nefericire în suișurile și scoborâșurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la bărbăție în treburile religioase. Altădată se ridicau pumnii spre cer, azi doar privirile. Despre gradul de imanență al eroticii nu-ți dai seama decât în muzica religioasă. O asculți și nu pricepi. Spre ce zonă dureroasă a pământului te scoboară femeia? Sau, când te despămîntenește, unde rătăcești de nu descoperi cerul? Bach n-a amuțit nici un amant. Nici chiar nemângâiat în dragoste, nu-l înțelegi; doar în vacanța erotică. Și poate și mai mult. În vacanța lumii. Oare, în afară de iubire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rău - derivă din condiția vietății ca atare, iar la om ea nu-i împlinire decât aparținând, prin toate slăbiciunile, formei de viață ce el o reprezintă. Femeia - acest om prin excelență - s-o ridici la tine nu poți, să te scobori la ea, mai puțin. Atunci, trăiești în preajma ei și suferi, învăluind-o în ne-umanitate. Perversiunea aceasta, de a iubi o ființă omenească atunci când nu mai ai senzații de om, când nu ești nici deasupra și nici dedesubt, ci în afară de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
femeie. Doar în fața mării îți dai seama ce lipsă de poezie ascunde rezistența noastră la valurile morții... Poezie înseamnă leșin, abandonare, nonrezistență la farmec... Și cum orice farmec este dispariție, cine ar putea găsi o singură poezie înălțătoare? Ea ne scoboară spre suprem... Sânt inimi, a căror muzică de s-ar concentra într-un trăsnet sonor - viața ar începe de la capăt. De-am ști atinge coarda cosmogonică a fiecărei inimi... Duplicitatea esențială a oricărei tristeți: cu o mână ai vrea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe fundurile lui? Absența din lume a femeilor dezamăgite le împrumută nemărmurirea unei lumini solidificate. Omul depinde de Dumnezeu în felul în care acesta depinde de Divinitate. Totul se bălăcește în neant. Iar neantul în el însuși. Ostenit de a scoborî clipă de clipă din Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai propriu făpturii ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată-ți întunecimile, scoboară-ți nopțile ca-n ele să-mi așez țărâna spaimelor și carnea defunctă de nădejdi! Sicriu făr-de-nceput, așază-mă sub negrul cerului tău și stelele fi-vor cuie pe acoperișul meu și-al tău! Una este să descoperi pe Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a vieții. Cine n-a omorât în el îngerul e menit pieirii. Fără erori, nu se poate respira nici măcar o clipă. Ochii stinși nu se aprind decât de dorul morții; sângele nu se-nflăcărează decât într-un imn de agonie. Scobor sau urc spre povârnișurile firii? Un animal care a văzut viața și care vrea încă să trăiască: omul. Drama lui se epuizează în această îndîrjire. Într-o inimă în care s-a așezat nimicul, irupția dragostei e atât de nespus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și de rafinament. De fapt însă, atâția sânt chinuiți de un apus al vieții în reflexe încă sigure! Doruri îndelungi, îmbrățișînd desfășurările cosmice și înflorindu-le de nesiguranțele visului - de unde ar porni ele, dacă imboldurile de la temeiul nostru n-ar scoborî și n-ar urca povârnișul slăbiciunilor noastre? Și dorințele, de ce n-au ele un curs necutremurat, cine introduce legănarea în pofte, dacă nu nedespărțirea afirmațiilor și negațiilor sîngelui? De-ar avea instinctele noastre o direcție și slăbiciunile alta, n-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
criteriu pentru o ierarhie a valorilor. Experiența om a reușit doar pentru clipele în care acesta se crede Dumnezeu. Timpul se destramă în ondulații vagi, ca o spumă solemnă, de câte ori moartea împovărează simțurile cu ruina ei de farmece sau norii scoboară cu cer cu tot în gânduri. Ispășesc lipsa de decepții a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune. - Iată sensul decadenței. Iar pe planul culturii, câteva secole de creații și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea până la capăt? Voi umili pe Dumnezeu, cu supranaturalul meu dezmăț? Cu cât urc spre cer, cu atât scobor mai tare spre pământ. Spiritul, dezlipit de toate, se-ndreaptă cu aceeași tărie în direcții opuse. Nu poți adera la ceva fără să faci o rezervă egală. Orice pasiune trezește simultan antipodul ei. Contrariile sânt substanța respirației omului. Am de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putem scăpa, dar care ne torturează cu intermitențe? Momentele agonice indică o înaintare a morții în viață, o dramă în conștiință, rezultată din ruperea echilibrului dintre viață și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este un indiciu de descompunere și prăbușire. Moartea este ceva scârbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci când vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și activi nu găsesc destule elemente și resurse în ei pentru a-și considera destinul atât de interesant încît să-l pună în problemă. Pentru a face din destinul tău o problemă subiectivă și universală în același timp, trebuie să scobori toate treptele unui iad lăuntric. Dacă n-ai ajuns încă cenușă, atunci poți face filozofie lirică, adică o filozofie în care ideea are rădăcini organice, tot atât de organice ca și poezia. Atunci realizezi o formă superioară de existență personală, când lumea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lucru a fi om; încerci una dintre cele mai serioase tragedii, o dramă aproape monumentală, căci a fi om înseamnă a viețui într-o ordine de existență cu totul nouă, mai complicată și mai dramatică decât cea naturală. Din ce scobori de la om înspre natura neanimată, intensitatea fenomenului dramatic scade treptat, până la a deveni nulă. Omul tinde tot mai mult să ia monopolul dramei și al suferinței din lume. De aceea mântuirea este pentru el o problemă atât de arzătoare și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
plutind „cămeșa” peste pădure. Pornesc la vânătoare. Alde Morcov și-a făcut colibă În cornul acela de pădure și așteaptă să-i pice cămeșa din cer’ - chiar se laudă: că două (dintre care una mai lunguță - de fată-mare) i-au scoborât drept În brațe! Oamenii Îi ajută pe cei rămași Încurcați, aninați de crengi, să se descurce, să coboare, fără să-și rupă oasele. După aceea desprind cămeșele, le taie, le Împart... - Dar cu parașutiștii ce fac?, Îl Întreb pe Moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la ele, că i-am cântat filmu cu sălbatecu care l-au pus maimuțile dipotat. A doua zi, iepurașa sălta pân toată harabaia chiar ca căprița. Mandea, care io obișnuiesc să pun frână În fața scării, i-am poroncit să să scoboare după o ușă stricată, cu gând s-o iau la controale. Zis și făcut, și-a Început să facă fețe-fețe. Da cum o șteam bambină corajoasă, am vrut să-mi facă pă voie fără somație, care să-i alung pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
călărie, nu erau cai de călărie în Vladia, însă cizmele înalte erau potrivite pentru ulițele tîrgului, se îndreaptă cu pasul său ușor săltat, orice aviator care se respectă provine din cavalerie, către capătul celălalt al așezării, către Cramă, s-a scoborît repede de pe coasta înzăpezit-noroiată și a sunat la poarta mare din blăni de stejar, întărită cu drugi de fier. Probabil că l-a văzut cineva pe fereastră, de vreme ce poarta s-a deschis după un bîzîit ușor. Era o inovație adusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Nicolae Labiș a fost atât de impresionat când a citit în volum povestirea, încât a scris în replică poemul Moartea căprioarei. Înecatultc "Înecatul" Aveam în lunca de sălcii și plopi de dincolo de apă niște vite. Din când în când, mă scoboram din sat de la Barboși, trecând Siretul și mă duceam să le văd. Umblam pe cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fâlfâiau cârcâind spăriate. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]