9,019 matches
-
o familiarizare cu unele dintre cele mai interesante probleme ale elementului latin moștenit în română; se găsesc reunite aici arhaismele cu forme apropiate de dubletele lor moderne, preluate prin împrumut tîrziu (a deștinde „a coborî”, a împuta „a reproșa”), evoluțiile semantice complicate, care au provocat numeroase discuții și interpretări: a merge (din lat. mergere „a se scufunda”), codru (*quodrum = quadrum “pătrat”, “bucată”), femeie (din lat. familia), pădure (padulem = paludem „mlaștină”), păgîn (paganus “țăran”), a învăța (in-vitiare “a vicia, a răsfăța, a
Etimologie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13065_a_14390]
-
taxonomică (H.-J.Gerigk), Poetica cuvîntului și a genului la Dostoievski în manuscrisele romanului Invierea de Lev Tolstoi (Iakubovici), Poetica tăcerii în universul artistic al lui Dostoievski în contextul culturilor (R.Kleiman), Antropologia literară a lui Dostoievski (Á.Kovács), Aspecte semantice ale identificării textului (K.Kroó), Formule narative ale Subteranei în Lolita de Nabokov (D. Martinsen), "Aromapoetica" în universul artistic al lui Dostoievski (A.Neminuscijs), Vocea interioară a eroului și problema scriiturii /scrisului la Dostoievski (G.Horváth), Motive islamice în opera
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
unui edificiu lăuntric, care proiectează asupra realității din jur un fel de epură a realului, corpul viu al tîlcurilor pe care le trăiește o conștiință excepțională". Mitul orfic al Euridicei e explicat de Doinaș, cu argumente din Blanchot, prin potențialul semantic absolut al subiectului liric. Acesta are acces la "tîlcul suprem care apare pe orice obraz atunci cînd îl atinge eternitatea". Subiectul liric se definește ca activitate interpelatoare a realului. Cei doi poli ai experienței creatoare, subiectul poetic și realul, odată
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
doi poli ai experienței creatoare, subiectul poetic și realul, odată relaționați, generează realul poetic. Important, în această relație e faptul că activitatea subiectului liric anulează condiția pasiv obiectuală a realului, conferindu-i un nou sens. Tocmai acest potențial de reinaugurare semantică, activizat în relația subiect liric-real, convertește pasivitatea naturală a realului în activitate generatoare de real poetic. În procesul generării realului poetic, obiectele lumii imediate "au ieșit din ordinea obiectuală, a lucrurilor neînsuflețite, și au devenit adevărate personaje, la fel de prezente și
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
de suflet (s.a.) în fața lucrurilor, a universului". Realul poetic reprezintă trezirea din automatismele standard. Odată generat, el are valențe de regenerare ontologică. Aceste valențe se transmit și conștiinței receptoare. În ultimă instanță, mesajul liric, odată receptat regenerează umanul, prin insolitare semantică: " O altă (s.a.) imagine a lumii, propusă nouă de către poet, ca rezultat al unui alt raport între eul liric și univers, invită imperios pe cititor să recționeze sufletește altfel (s.a.) în fața operei estetice, îl obligă la o trăire originală (s.a.
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
unui corp de idei". Acest corp de idei însoțește afectivitatea. Pe de altă parte, chiar determinat să revirginizeze limbajul, spiritul poetic ține seamă de memoria acestuia, astfel încît "caracterul (său) referențial" nu se pierde cu totul. Acte extreme de revirginizare semantică a limbajului sînt elocvente în cazul lui Mallarmé, al simboliștilor, suprarealiștilor, expresioniștilor, al construcțiilor hermetice. Ca imagine cu totul insolită a lumii, ca lume revirginizată chiar, poemul e un univers particular. El se constituie în finitudinea limbajului. Prin experierea specifică
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
punct de fugă situat în subiect, firește. Subiectul liric își asumă o perspectivă ireductibilă, rezultat al unei selecții. El e definit ca vedere, diferită de privire. Funcția privirii e una înregistratoare, contabilicească. Vederea e lectură profundă, activată de un potențial semantic absolut. În vedere se concentrează unitatea "stării de spirit a poetului", instanță edificatoare a obiectului estetic, conceput ca obiect împlinitor de cultură. Privirea oferă standardul. Vederea naște subiectul poetic. În constituirea poemului ca obiect estetic, se activează relația dintre subiect
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
care o prezentăm; și caracteristica celor trei cărți ce formează o adevărată trilogie a romantismului.* Amploarea, dar și originalitatea manierei în care este tratat fenomenul se datorează aici, în primul rînd, situării lui exacte în timp și în spațiu. "Aventura semantică" a noțiunii de "romantic" este prezentată de Cornelia Cîrstea în diacronie literară, începînd cu "întîiul romantism german" de la 1800, care "a așezat literatura într-o matcă a sensibilității și a reflexiei asupra condiței umane moderne", dar și în sincronie, romantismul
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
însă obligația respectării textului original cu toate ambiguitățile sale. Ediția lui Ignacy Paderewski a operelor complete ale lui Chopin (de referință până la apariția ediției mai recente a lui Jan Ekier), introduce schimbări de notație care au ca urmare semnificative modificări semantice. Într-un studiu al profesorului Günther Reinhold asupra diferențelor între autografe și Urtext (apărut în revista EPTA, Bilten, Ljubljana 2001) este prezentat cazul modificării enarmonice (declarate, de altfel, expres) în ediția Paderewski, a notației Preludiului nr. 4 în mi minor
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
domeniu sau altul al cunoașterii sau al spiritului, este de înțeles că mai mulți termeni diferiți în limba din care se face traducerea ajung să fie echivalați cu unul și același termen în limba în care traducem. Sărăcia lexicala și semantica a unei limbi, inca nedesțelenite și necultivate, face ca traducerea să utilizeze unul și același cuvânt că echivalent semantic pentru o clasă întreaga de termeni din limba tradusă. Dar la Eminescu, oarecum curios, se produce fenomenul invers. Unul și același
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
care se face traducerea ajung să fie echivalați cu unul și același termen în limba în care traducem. Sărăcia lexicala și semantica a unei limbi, inca nedesțelenite și necultivate, face ca traducerea să utilizeze unul și același cuvânt că echivalent semantic pentru o clasă întreaga de termeni din limba tradusă. Dar la Eminescu, oarecum curios, se produce fenomenul invers. Unul și același termen kantian ajunge să fie redat prin mai mulți termeni românești. Este, desigur, o maximă a traducerii aceea de
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
aceea de a păstra o anumita constantă în echivalarea unui termen străin - a se păstra, pe cât posibil și depinzând de context, pentru un termen străin unul și același cuvânt în limba română. Eminescu, însă, nu se luptă doar cu echivalarea semantica, ci de-a dreptul și cu gândul kantian - el interpretează, de fiecare dată, cuvântul dat, în funcție de contextul apariției sale, si ne dă nu atât o corelare semantica stabilă, cât o interpretare și reinterpretare ale contextului în care apare gândul filosofic
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
o fază anterioară a limbii și culturii? Dar dacă nu este vorba de așa ceva?! Dar dacă ar fi vorba, mai degrabă, de un sănătos impuls filosofic? De o intuiție corectă că echivalarea unor termeni filosofici atât de încarcați conceptual și semantic se poate realiza printr-o clasa de termeni echivalenți, fiecare marcând una dintre nuanțele semantice ale acelui termen polisemantic? Aici începe lecția kantiana a lui Eminescu (traducerea laolaltă cu interpretarea): Termenul de „judecată” spune mai multe lucruri laolaltă. Termenul este
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
dacă ar fi vorba, mai degrabă, de un sănătos impuls filosofic? De o intuiție corectă că echivalarea unor termeni filosofici atât de încarcați conceptual și semantic se poate realiza printr-o clasa de termeni echivalenți, fiecare marcând una dintre nuanțele semantice ale acelui termen polisemantic? Aici începe lecția kantiana a lui Eminescu (traducerea laolaltă cu interpretarea): Termenul de „judecată” spune mai multe lucruri laolaltă. Termenul este echivoc sau ambiguu: judecată înseamnă, în sens juridic, și procesul, dar și sentința, iar filosofic
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
conținutul judicativ al procesului de judecare. Termenul stă și pentru procesul (psihologic), dar și pentru produsul (logic obiectiv al) acelui proces. Să deplângem, acum, aceasta bogăție de sensuri, acest echivoc sau ambiguitate sistematică? Nicidecum. Limba naturală, cu toate aceste caractistici semantice și pragmatice, care par a fi infirmități, este întru totul în ordine, așa cum este ea. Nu are nevoie de vreo reforma specială. Este adevărat că avem nevoie de o bună punere în ordine a cuvintelor care redau aceste concepte. Și
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
vers, iar al doilea în versul imediat următor. Aparent ele sunt simple, doar contextul și punerea lor într-un loc bine determinat în vers le ridică valoarea literară, conferindu-le de fiecare dată un sens deosebit de complex, cu multe fațete semantice și cu o complexitate greu de redat uneori în limba engleză (poezia 82 - ,,l-am bănuit poate așa cum bănui nepătrunsul /în pătruns / ‘’). Spuneam că poetul stă singur pe scenă, în lumina crudă și de formă rotundă dată de un reflector
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
notarea ei cu foarte bine. Conf. univ. (ss) Ov. S. Crohmălniceanu" Clasificarea, menționată în referat, a tipurilor de parodie este ilustrativă pentru spiritul metodic al autorului. Prima disociere întreprinsă de el vizează termenii de "pastișă" și "parodie", ale căror sfere semantice interferează, dar nu coincid. Există pastișe lipsite de intenții caricaturale, și tot astfel parodii care nu recurg la pastișă, întrucît nu țintesc reliefarea unor ticuri stilistice, ci tratarea unei teme proprii în cadrul unor tipare preexistente. Sînt acele texte care apelează
Arta parodiei by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12051_a_13376]
-
aveau la ei o sticlă cu coniac, deci erau în stare de ebrietate. Problema e discutată și într-o adunare generală a anului IV. Inculpatul Cazimir ia cuvîntul și se declară incapabil de a demonstra prin ce transformări fonetice și semantice s-a ajuns de la colonie la coniac. Mare ilaritate în asistență. Graur, prezent la dezbateri, trage o concluzie: Cazimir e neserios. Zalis ține un mare discurs, plin de greșeli tactice. Graur mai trage încă o concluzie: Cazimir îi mînă pe
Între colonie și coniac by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12138_a_13463]
-
de această dihotomie fundamentală a cunoașterii umane: aceea a vieții și a morții. Traumatismul acestei percepții a sfârșitului este marcat și de folosirea în două ipostaze a verbului "a uita", care, de altfel, se află într-o relație de contaminare semantică și simbolică cu verbul "a se uita". De altfel, regimul dominant al imaginilor este acela vizual, o vizualitate de o pregnanță extremă, ce amplifică dramatismul desenului liric: "M-au ascuns bătrânii după obicei/ Să nu uit de frica păsării tăiate
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
de lumi ci de rostul cuvîntului, cînd nu e nici ieri, cum nu e nici azi și cu atît mai mult nu e mîine sînt un copil bătrîn născut de o mamă în lanțuri, nu pot păși decît prin praful semantic prin care ajung la mine răcoroasele priviri ale ostaticilor în timp ce adunarea îngerilor Abelé mă scade din tikun cu ascuțișul colților cu care ne crestam, în copilăria iluziei, articulația pumnului și ne sugeam apoi unul altuia din rană seva amară pe
RABBI by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/12809_a_14134]
-
ideea poetică incipientă. Întregul volum lasă o impresie generală de meditație rece, tristă, zdrențuită, calmă. Adică transmite totuși mesajul trist al banalităților fără scăpare, fără ieșire și fără chef. Alteori, absurdul e mesajul născut dintr-un simplu procedeu al incongruenței semantice, nu prea inedit nici el: “un curcubeu paranoic/iubește inutilitatea. (Lipsa de comunicare)”. Un singur poem miniatural mi-a plăcut, el se numește Ruinele toamnei, deși seamănă, totuși, cu o producție de cenaclu de elevi: “ Și iar gestul de a
Lecturi la zi by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13545_a_14870]
-
de autonomie temporală." „Dinamica temporală a romanului," intervine Radu Lupan, „relevă o dispariție frecventă a timpului ca prezență, el fiind mai mult o absență, o amintire involuntară." Autorul se situează, așadar, pe o poziție deconstructivistă nedeclarată, în care absența, sincopa semantică, relația aleatorie, instabilă, dintre semnificant și semnificat, imposibilitatea fixării unui sens unic și unitar sunt ingrediente indispensabile ale jargonului critic. Astfel poziționat, autorul nu face decât să interpreteze proleptic operele lui Proust și Joyce ca „anticipări" ale postmodernismului. Pe de
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/13814_a_15139]
-
poezie ludică, parodică, în fine, antilirică. O parte din comentatori au trecut însă și dincolo de aparențe. Chiar G. Călinescu credea că "temele poemelor sale sunt de categoria sublimului și a tragicului", Negoițescu vedea o depășire a esteticului prin moral ("demistificarea semantică e semnul unui tragism"); dincolo de tratamentul acid al realităților social-artistice, Ion Pop remarca și el "neliniștea reprimată a unei subiectivități în căutare de certitudini". Restul, par să spună aceștia, e dramatizare și stil din dorința de a menține vie condiția
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
noștri. (Capitolul De ce s-a oprit Alexandru cel Mare este pastișa perfectă la Toate focurile, focul a lui Cortasar.) Nimic însă nu pare să scape de sub controlul auctorial care compune, recompune și descompune orice cade sub incidența jocului textual - (poli)semantic. "Nimic nu se pierde, totul se transhicgurează" în virtutea valențelor multiple și ascunse ale limbajului, precum celebrul precept talmudic. Dar despre toate acestea au vorbit deja criticii primei ediții. Deși aria acestui tip de experiment lingvistic digresiv e aproape nelimitată, textul
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
în spațiu, în nuanțe, în detalii. De aici isvorăște pentru romantici concepția evoluției neîntrerupte, a „evoluției organice" aplicată tuturor așezămintelor sociale și politice, dar în primul rând, statului." (Tradiționalism și raționalism, 1924) Un amănunt interesant, de data aceasta de ordin semantic, are în vedere metamorfozele unor cuvinte precum conservator sau reacționar în vocabularul politic românesc, metamorfoze ce amintesc de „filosofia" lui Humpty Dumpty, celebrul personaj carrollian: „Când folosesc un cuvânt, acesta are exact sensul pe care i-l dau eu." În
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14304_a_15629]