376 matches
-
mesei, se atingeau În tăcere, se simțeau În absență. Primele cuvinte le-au schimbat În biblioteca din casa de pe bulevardul Tibidabo, Într-o seară cu furtună În care „Vila Penélope“ era inundată de strălucirea lumînărilor, doar cîteva secunde furate În semiîntuneric, cînd Julián crezu că vede În ochii fetei certitudinea că amîndoi simțeau același lucru, că Îi devora aceeași taină. Nimeni nu părea să bage de seamă. Nimeni, cu excepția Jacintei, care vedea cu o neliniște crescîndă jocul de priviri țesut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am stins lumina și m-am dus În sufragerie, unde mă aștepta fotoliul predilect al tatei. M-am Înfășurat În pled și m-am ghemuit cum am putut, convins că n-aveam să Închid un ochi. Imaginea raclelor albe În semiîntuneric Îmi sîngera În minte. Am Închis ochii și m-am străduit din răsputeri să alung acea viziune. În locul ei, am invocat imaginea Beei, goală pe pleduri, În baia aceea, la lumina lumînărilor. Lăsîndu-mă În voia acestor gînduri fericite, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să urc scara și am constatat că numele lui Miquel Moliner rămăsese pe cutia poștală. M-am Întrebat dacă nu cumva aceea era prima hibă pe care urma să i-o semnalez Nuriei Monfort În povestea ei. În timp ce urcam În semiîntuneric, aproape că-mi doream să n-o găsesc acasă. Nimeni nu simte atîta compasiune față de un mincinos precum cineva de aceeași condiție. CÎnd am ajuns pe palier, m-am oprit să-mi adun curajul și să urzesc un pretext prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu carne și păr, probabil cu cincisprezece-douăzeci de ani mai tînăr. A doua prezenta chipul unei femei cu ochii Închiși și cu pielea de marmură. Mi-au trebuit cîteva secunde s-o recunosc, Întrucît mă obișnuisem s-o văd În semiîntuneric. Un om al străzii asasinează o femeie În plină zi Barcelona/ agenții (Redacție) Poliția caută un om al străzii care a asasinat-o azi după-amiază, cu lovituri de cuțit, pe Nuria Monfort Masdedeu, În vîrstă de treizeci și șapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În tăcere o bună bucată de vreme. Apoi, cînd ploaia s-a sfîrșit, l-am Întrebat cine era P. — Penélope, mi-a răspuns. L-am rugat să-mi vorbească despre ea, despre acei treisprezece ani de exil la Paris. În semiîntuneric, Julián mi-a spus, În șoaptă, că Penélope era singura femeie pe care o iubise. Într-o noapte de iarnă din anul 1921, Irene Marceau l-a Întîlnit pe Julián Carax rătăcind pe străzi, neînstare să-și amintească nici cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din bronz fuseseră smulse. Vila Își arăta doar scheletul despuiat. Ne-am oprit la baza scărilor. Privirea lui Julián s-a pierdut În sus. S-a Întors o clipă să mă privească și am vrut să-i zîmbesc, Însă În semiîntuneric abia ne ghiceam privirea. L-am urmat pe scări În sus, străbătînd treptele unde Julián o văzuse pentru prima oară pe Penélope. Știam Încotro ne Îndreptam și m-a năpădit un frig ce nu avea nimic de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
știa exact cum arată o bacantă, dar și-o Închipuia astfel, Împodobită din cap până-n picioare În flori și fructe de tot felul. E drept că aici florile lipseau - și totuși trupul slăbănog al domnișoarei Lily Fundyfer strălucea, luminând În semiîntuneric, acoperit cu sute și mii de bucățele de confeti ce pluteau În jur. Amintindu-și acum de această scenă, Noimann fu cuprins de un sentiment nu tocmai plăcut. Pur și simplu Îi era groază de toată nebunia ce se petrecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tot timpul o găleată cu apă rece, acoperită cu un fund de lemn și cu un ștergar gros de in. Într-o altă cameră agoniza cineva, un bătrân sau o bătrână, bunic, unchi, rudă Îndepărtată sau pur și simplu strămoș. Semiântunericul și răcoarea se păstrau constante În toată casa și În tot lungul zilei. E clar că amintirile lui provin dintr-o zi de vară! — La ce-ți servește să fii atât de sigur de asta? - Întrebă Grințu. Vei vedea, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și, fără să se apuce imediat să-i Întoarcă remontorul, se Îndreaptă spre ușă și iese pe culoar. Lumina de pe palierului etajului Întâi e mult mai scăzută decât cea din camera pedagogului. În capătul Îndepărtat al culoarului se ghicește În semiântuneric un scaun gol. Grințu strigă: — Planton! Planton! În același scenariu pe care Își Închipuie că-l scrie ar mai fi nevoie și de o imagine pe care să se odihnească privirea spectatorului În timp ce el așteaptă să răspundă cineva la strigătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de cuvinte, reocupându-și drepturi temporar uzurpate. Se Îndreaptă spre casa În care Bobocică și Radu Grințu au rămas să povestească și să bea vin rece. Pătrunde În grădina casei, În casă, În camera În care televizorul se adresează patetic semiântunericului. Nu e nimeni aici. Urechile rămân vătuite, privirea-și păstrează fixitatea, buzele, limba, gâtlejul Încă nu se desparte de izvor. Mirosul ciochinilor zumzăitori, culoarea lor albă (Înalțată spre mai pur de vecinătatea fragmentară a verdelui), gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-și păstrează fixitatea, buzele, limba, gâtlejul Încă nu se desparte de izvor. Mirosul ciochinilor zumzăitori, culoarea lor albă (Înalțată spre mai pur de vecinătatea fragmentară a verdelui), gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul se luptă cu toate acestea, palpită, zvâcnește, transformă semiântunericul Într-o fosforescență violetă. Camera se populează treptat, este duminică 8 mai ’77 și sunt mai multe meciuri de văzut. Zgomotul zarurilor În cutia de table, clinchet de pahare, un vin roșu bine păstrat peste iarnă. Așteptare. Ecranul Își toarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
profilul nemișcat... Doar o mână a celui mai desăvârșit sculptor ar fi putut modela asemenea minune!... Rotunjimea sânilor tresălta odată cu respirația, iar șoldurile, de o frumusețe desăvârșită, se profilau amețitor... După un timp, șerpoaica a făcut lampa mică, rămânând în semiîntuneric. Lotrul abia putea respira de valul nebun al dorinței de a o avea, care îi ferecase sufletul și orice alt gând! Nu a putut face un pas până când lampa nu a fost stinsă... În acea seară, lotrul nu s-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
o zgâlțâie, îi desface sariul, asaltând-o ca un câine uriaș, asmuțit asupra ei. Apoi o lasă, iar ea se strecoară din vâltoare, zgribulindu-se sub atingerea vântului pe pielea-i goală. Obiecte de diferite forme trec pe lângă ea în semiântuneric, bărbați, animale și lucruri de preț ale lumii defuncte, care a trecut deja în uitare. Aceea a fost vechea lume, iar ea este zămislitoarea unei vieți noi. Străpunge cu privirea întunecimea apei și scoate din ea un bărbat cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la Îndemână, cu fundul ori cu cracii-n sus. Așa că se scoborî din așternut, călcă - precum un gigant În devenire ce se afla, pe una dintre pisicile cu care Își Împărțea odaia și se opri În fața oglinzii. Își admiră În semiîntuneric profilul ce i se părea mai misterios decât oricând. Își Încruntă fruntea. Din ochi izbuti să scoată câteva fulgere ce desemnau clar asprime și hotărâre. Încordă bicepșii și pectoralii. Îi veni În minte, fără să vrea, că-l lăsase nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe mine. Voiam ca dansul acela să fie perfect, În măsura În care eu puteam da dovadă de perfecțiune. ― Bună Alisia! mă salută ea cu un zâmbet blând. Sunt la fel de emoționată ca și tine, spuse făcându mi cu ochiul. Studioul era cufundat În semiîntuneric și am ales să dansez așa. Îmi era mai ușor dacă credeam că nu pot fi văzută. Era o impresie total eronată, desigur, căci mai târziu Angela mi-a urmărit Îngrijorător de atent fiecare mișcare. Am dat drumul melodiei și
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
nu Îmi fusese niciodată mai ușor să dansez. Totul curgea de la sine, iar eu nu trebuia decât să simt. Am repetat finalul de mai multe ori, până m-am convins că era exact așa cum mi-am imaginat. În timp ce dansam În semiîntuneric, am simțit ceva ciudat, ca un junghi În stomac, ca și când nu aș fi fost singură În cameră. Am deschis ochii și totul În jurul meu, inclusiv propria persoană, au Înghețat de uimire. Una din draperii alunecase puțin Într-o parte, lăsând
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
o pompă de picior din garaj. Cinci minute mai târziu, Judy era deja în formă. Zăcea pe pat și îi zâmbea. Wilt închise ochii pe jumătate și se uită la ea printre gene. Se văzu nevoit să accepte că, în semiântunericul din încăpere, păpușa semăna hidos de tare cu o ființă vie. O Eva de plastic cu sâni de cauciuc. Nu-i mai rămânea decât s-o îmbrace. Scotoci prin câteva sertare, în căutarea unui sutien și a unei bluze, hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
muzica. Fum, vedenii magnetice, mirosul arderii și al cenușii. Doar Tolea le vedea. Singur singur, ca un mort, și n-avea putere nici să clipească. Lumina camerei deveni violentă, ostilă. Stinse lumina. Se retrase de la fereastră. Camera se pacifică, parcă. Semiîntunericul moderase bezna dinăuntru și lumina din afară, într-un soi de complicitate acceptabilă. Cândva, când oare, se furișase prin ușă umbra fumurie. — Sunt Toma, ne cunoaștem. Sper că nu deranjez. Vocea cunoscută: dresată, politicoasă. Vocea delatorului, vocea nopții. — Citiți? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe locul corespunzător instrumentului la care cântă, Îl vede mișcând arcușul cu mâna dreaptă, vede mâna stângă, stângă dar nu mai puțin agilă 8 decât cealaltă, urcând și coborând de-a lungul corzilor, la fel cum ea Însăși făcuse În semiîntuneric, deși niciodată nu Învățase muzică, nici măcar cel mai elementar dintre solfegii, cel În măsura de trei pătrimi. Dirijorul Întrerupse repetiția, bătu cu bagheta În marginea pupitrului pentru a face un comentariu și a da un ordin, cere ca În partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Însă a fost tare drăguț că m-a invitat. Unde aș mai găsi așa multe celebrități pe metrul pătrat... Îl văd că vine. —Daisy. Făt-Frumos se îndreaptă spre noi. Are niște dinți impresionant de albi, care strălucesc chiar și în semiîntuneric, iar pectoralii sunt foarte bine puși în evidență de puloverul strâmt și mă gândesc că ar trebui să purtăm genul acela de ochelari pe care ți-i dau la cinema pentru a profita de o imagine tridimensională. O îmbrățișează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
blugi de culoare deschisă. Are un aspect foarte îngrijit. Ochii verzi capătă nuanțe gri, tenul e un pic bronzat (în Kew Gardens, probabil), iar părul e o claie de șuvițe blonde. Poartă două inele din argint masiv, care strălucesc în semiîntuneric pe degetele lui lungi. Altul mai bun n-aș fi putut găsi. Abia aștept să afle Patrick despre prietenul meu minune. Trag cu privirea la oglinda din spatele mesei. Arăt destul de bine, mi-am pus un trandafir în păr și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
proaspătă ca un trandafir, iar pe salteaua bătrânului găsiseră o revistă sadic-pornografică, poate i-o fi venit ideea năstrușnică să se ducă să tragă cu ochiul În camera doamnei respective pe gaura cheii și văzuse vreo perdea agitându-se În semiântuneric. Singurul lucru cert este că odaia nu-i În ordine și că Ardenti s-a volatilizat. Dar acum am vorbit prea mult. E rândul dumneavoastră, domnule Belbo. Singura urmă pe care am găsit-o e o foaie care era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nici unuia nu-i cedează. Îi transformă pe proști În smintiți, pe bogați În nenorociți, pe filosofi În huhurezi, și pe cei Înșelați În prea elocvenți Înșelători... (Trithemius, Annalium Hirsagensium, Tomus II, S. Gallo, 1690, 225). Pe neașteptate, sala căzu În semiântuneric, iar pereții se luminară. Mi-am dat seama că erau acoperiți pe trei sferturi de un ecran semicircular pe care urmau să fie proiectate niște imagini. Cum apărură, am putut observa că o parte din tavan și din podea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe biroul copleșit de tratate de psihiatrie. Din difuzoarele computerului aflat în stand-by, un cântăreț de muzică populară susținea cu o voce groasă că: „noi suntem români, noi suntem români! și suntem pe veci aici stăpâni”. Încăperea se afla în semiîntuneric. Doar o lampă rotativă, închipuind un bazin cu pești exotici, scânteia pe pervazul ferestrei. - Ia loc, Cosmine, dacă tot nu au reușit să te oprească la parter. Cele două fotolii mici, meschine, îl iritară mai mult: - N-aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
banii pomană pentru mamaia, ca să aibă și ea, amărâta, cât de cât, când o fi s-o-ngroape, rostește el. Îngerul merge și deschide atunci ușa capelei, pe toată lărgimea și îi cheamă lângă sine, pe toți cei rămași. În semiîntuneric, spre Septentrion, pe aleea centrală asfaltată a cimitirului, adastă trupurile paznicilor morți, înjunghiați pe furiș de Șobolan, înțoliți în uniformele lor spălăcite, de gardieni publici. Răsfirați unul după altul, ca paiele pe arie, după treieriș! Spre Soare-Răsare, în poala Lunii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]