474 matches
-
de bine și se adeverea peste un număr de zile, săptămâni, luni sau ani, cum vedea punctele în ceașcă... Dumnezeu știe că el nu observa nimic; ea distingea animale, fețe, siluete, umbre, forme în zațul negru sau pe lângă el, în sepia, iar când nu îi plăcea ceva se oprea și spunea ,, Dă doamne bine,, În orice caz, a avut puterea de și-a prevestit moartea la Ani în ceașcă; i-a spus că îi moare cineva drag... să o liniștească i-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
una de la mama ei; de obicei, modelul special „Pentru fiica mea“ cu flori, panglici și o poezie sentimentală fără ritm - spre deosebire de Darcey, lui Minette îi plăcea să sărbătorească zilele de naștere; una de la gemene (felicitare de modă veche de tip sepia dacă o cumpărase Tish; o ilustrație de desen animat dacă fusese rândul lui Amelie să aleagă; gemenele, mai mari decât ea cu un an, își trimiteau întotdeauna felicitările împreună); o felicitare obișnuită cu „La mulți ani“, cu data scrisă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de neînțeles, cum ai vedea o scenă pe o fereastră străină. Fetița care stătea jos pe covor, aliniindu-și păpușile pe marginea patului, trebuie să fi fost sora mea, puțin înainte să moară: o recunoșteam din fotografia (în tonuri de sepia și ea) pe care-o păstra mama în vechea ei geantă stacojie cu acte și mărunțișuri. O descoperisem 38 întîmplător, între legitimații, siguranțe și bonuri, în adolescență, pe când uitasem - sau îmi aduceam vag aminte - că avusesem o surioară. Niciodată, deși
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
floarea ierbii menită cuptorului, îi priveam cum aș fi privit un 80 dagherotip din secolul trecut (fetițe cu cercuri, urâte și botoase, un băiat ghebos cântând la violoncel...), știind că din cei din poză n-au rămas decât pete de sepia pe o emulsie, că trăiseră și ei, crescuseră mari, avuseseră griji și speranțe, purtaseră proteze și suferiseră de boli - ca să devină în cele din urmă, toți până la unul, mortăciuni infecte, trecîndu-și viețile în iluzie și lăsând existenței doar "realitatea" unei
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
neînchipuit. Nu știu cât timp am izbit în poarta aceea sumbră, dar într-un târziu lacătul a cedat pe neașteptate, cu verigile rupte, și am putut privi în interior prin ușa larg deschisă. încet, am pășit peste prag, înglobat deodată în lumina sepia gălbuie, pâlpâitoare, ca într-un fum ireal. In păcăniturile și hârâiturile peliculei vechi desfășurîndu-se de pe rolă am recunoscut camera copilăriei mele, cu pereții zugrăviți umil, "cu rolul", - palmieri lângă palmieri până la tavan - cu bucle de filme alb-negru împrăștiate pe covor
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
aștept pe preoteasă să mă cheme la masă, fac analiza sofisticată a Răpirii din serai, descoperind secretul surâsului enigmatic al cadânei răpite, mă întreb cine or fi cei doi din tabloul de familie de pe perete, tabloul pare mai vechi, culori sepia, un bărbat și o femeie cu capetele apropiate, probabil de mâna talentatului fotograf, nu mă încumet la meditația asupra mandalei colorate din covorul persan, iar peste grădina zoologică de bibelouri din vitrina dulapului îmi las numai să alunece privirea, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
iar restul tabloului l-am pictat într-o singură culoare, roșu intens, personajele stau așezate în jurul ruletei, doar Matei urmărește mersul bilei pe disc, ceilalți sunt întorși spre Iisus, și al treilea tablou, Nudul, un nud de femeie în culori sepia, Ana, în picioare sfioasă, ca la fotograf, încercând fără succes să-și ascundă sânii rotunzi, în planul secund David al lui Michelangelo într-o cu totul altă poziție decât cea cunoscută pe soclu, dar tot David al lui Michelangelo rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
meselor scunde canapele, un șemineu de piatră imens, carpete orientale multicolore, plasate în diferite unghiuri, pentru a fi mărginite de numărul potrivită de plăci de parchet din stejar. Pereții erau lambrisați cu lemn de cireș și erau plini de fotografii sepia înrămate ale familiei și ale înaintașilor ei. Am observat un cocker spaniel împăiat, așezat lângă șemineu, cu un ziar îngălbenit în gură. Madeleine îmi explică: — Ăsta-i Balto. Ziarul este numărul din 1 august 1926 din L.A. Times. În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
tânărului Bucky Bleichert din perioada ’40-’41. Propria imagine întrezărită prin ochii împăienjeniți de sudoare m-a adus mai aproape de ea și m-am apucat să răscolesc anticariatele, în căutare de suplimente duminicale și reviste cu știri. Am găsit instantanee sepia în Colliers și portrete de grup în niște numere mai vechi din Boston Globe. Le-am ținut ascunse în garaj și teancul continuă să crească până într-o după-amiază, când a dispărut. În seara aia am auzit-o pe Kay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
chiar mai vechi. Era într-o stare extraordinară, având în vedere vârsta lui venerabilă. Aveam chiar și o carte de bucate, care fusese tipărită în 1952, conținea rețete care aveau printre ingrediente coajă de ouă și fotografii șterse, cu tentă sepia, care reprezentau niște sandviciuri Victoria decorate abundent. Era clar un articol preistoric. Nu m-ar fi surprins deloc dacă pe ușa bucătăriei ar fi intrat vreo doi dinozauri, ar fi consumat câte-o felie de pâine cu unt și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Învățămînt superior, să spargă vitrinele la Cocorul și să strice iarba din fața Teatrului Național. Imaginea se schimbă și pe ecran apare un tanc. Apoi Încă unul. Sonor: Cine iubește și laaasă. Tăiat la: Cadru interior: Morga. CÎteva cadavre Întinse În sepia pe măsuțe murdare de marmoră. Se văd plăgi Împușcate. Plan detaliu: chipul unui mort angelic. Tăiat la: Cadru exterior: Masă de oameni În extremă agitație. Dansează, cîntă, aruncă căciuli În aer, au fețele transfigurate de bucurie. (Decupaj dintr-o filmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gestică lui Bulă care, Într-o mai veche legendă, scotea ceva asemănător ca grosime dar nu la fel de verde, apoi dădea cu teancu-n masă și se scufunda vaporul. ESEURI ÎN BANDULIERĂ G-text* Nu vreau să cad În capcana impecabil pusă-n sepia de Andrei Koncealovski În Riaba, găinușa mea. Acolo e un sat. Cu excepția numelor și a limbii, locul este identic cu unul românesc. Și eroina principală, o femeie trecută de cincizeci de ani, care-ncearcă să facă o mică afacere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mult intrate în istoria unui om ce și el, la rândul său, aparținea acum celor trecute. Priveau acte de tot felul, carnete, chitanțe, scrisori, teancuri de vederi decolorate, cum se tipăreau la începutul secolului, calendare, fotografii mari și mici, în sepia sau alb-negru, invitații la nunți ai căror miri vor fi având de mult nepoți și la botezurile unor prunci ce vor fi fost de acum părinți și ei, adrese, însemnări ordonate și caligrafiate pe foi smulse din caiete școlare, învelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acest nume, nu în ultimul timp, și dacă părea totuși că se conturează ceva vag cunoscut în persoana ei, originea acestui sentiment era neclară și evoca mai puțin întâlniri zilnice și mai degrabă senzația că mi se oferea fotografia în sepia a unui strămoș de mult răposat, în ale cărui trăsături aș putea detecta urma unei asemănări de familie. Fiona... — Când te-ai prezentat, am întrebat, am spus ceva? — Nu prea. Mi s-a părut că erai cam neprietenos. Dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
excelent cuibușor de nebunii. De fiecare dată când nu puteam să traduc fluent toate citatele alea franțuzești care îi plăceau lui Eduardo, mă distram uitându-mă atent la pereți și la rafturile bibliotecii, care erau pline de picturi și fotografii sepia ale înaintașilor lui, cu coroane și diademe superbe, strălucitoare. Cine ar fi crezut că Harry Winston era așa la modă pe atunci? Dacă ar scrie asta în cărțile de istorie, liceenele newyorkeze ar considera unificarea Italiei o parte importantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
se deslușea nimic, nici un fel de apreciere înaintând cu mersul acela contorsionat de șopârlă, la care îl obliga terenul, ocolind mormane primejdioase de cărămizi sparte și sărind peste decavări sterpe, nemaiținând seamă că praful roșiatic îi patinase în nuanțe de sepia costumul lui de un gri-metalic, pe care îl îmbrăca numai și numai la ceremonialul întâlnirilor cu Cristina lui cea adorată, care îl plesnea din când în când cu bilele ei albastre de mercur. Strâmbându-se de durerea aceea a bătăturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
focos, Năzdrăvan și credincios... Se grăbi, imprudent, să sară de pe o muchie de beton, pe o alta, mai îndepărtată, semănând cu marginea unui debarcader, transferat de la amplasamentul său firesc, găsindu-se în preajma unui lac de tencuială seacă, cu reflexe în sepia, năpustindu-se, apoi, într-un galop fără frâu spre fundul unui lac de pulbere de ciment și de praf întunecat. Își stopă, însă, goana, ca un armăsar căruia-i apare brusc, în față, un obstacol de netrecut, nevoit să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
amintit și faptul că Virpi Pahkinen a lucrat pentru mai multe producții teatrale ale lui Ingmar Bergman, de la Teatrul Regal din Stockholm. Dar ce ne-a dăruit nouă, la București? Două solo-uri, în propria ei interpretare. în primul, intitulat Sepia Longa, Aspectus Brevis, ce pare o parafrază la Ars longa, vita brevis, pe muzică de Gunnar Idenstam, imaginea scenică a fost dominată de contrastul a două culori, roșul sângeriu al rochiei lungi, cu mâneci tot lungi și albul chipului, gâtului
Răzvan Mazilu și invitații săi by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8662_a_9987]
-
Nu vroiam mai mult, deși am văzut soți care își mărturiseau unul altuia cât de mult se iubesc chiar ocolindu-și privirile, fără să mai spun că atunci când li se întîlneau ai fi crezut că o lumină, ca să zic așa, sepia cădea asupra lor și îi învăluia; o șoaptă, un mic gest, o tăcere a unuia din ei drept răspuns, totul era atât de intim și în același timp detașat, încît, privindu-i, nu te puteai stăpâni să nu te întrebi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pricepe cineva ce vroiam să fac. În sprijinul poveștilor mele virtuale, produceam dosare și fișe, xeroxuri după originale splendide, dar inaccesibile (și, din motivul ăsta, neverificabile), poze inexistente, citate cu pagină și paragraf făcute acasă, pe calculator și voalate în sepia, cu pete de grăsime uscată, ca să imite patina timpului. Întreaga literatură se transforma într-o întindere viermuitoare, irigată de milioane de cuvinte, fascinant de exactă și imprecisă, fără început și fără sfârșit, mișcându-se în toate direcțiile cam în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
recunoșteai costumul, cu insigna cu tricolorul pe-un rever și legitimația atârnată la gât, pe sub sacou (politica firmei); pe-al doilea rever era capsat microfonul telefonului. Noaptea își făcea comerțul cu vechituri, apărea tot la costum, cu cataloage și fotografii sepia, ca pe vremea bunicilor. Doar tricolorul lipsea de pe revere: nu te verifica nimeni, în afara orelor de serviciu. Nu sufeream costumele, dar, la ocazii, scoteam ce trebuie din dulap: Maria se îngrijise să-mi completeze garderoba. Mă sufocam în ele, cravata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
casă la țară, mă mut într-un an.“ Suna înduioșător. Cu un aruncător de flăcări, aș fi topit toată melasa asta umană, făcând-o să fumege bolborosit. Lângă bloc, mai era și depoul. Exista de mult, îl identificasem în pozele sepia făcute de bunicu’ Vitalian din Messerschmitt, cu tramvaiele de lemn care întorceau în piațetă, sub coroanele castanilor. Numele i se schimbase în funcție de marotele politice ale conducătorilor: comuniștii îl botezaseră „Ilie Pintilie“ (suna bine și se memora ușor); ceilalți, veniți după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oprind timpul și privirea în evantaie de culori și celuloză: Vaillant-urile, almanahurile „Scânteia“, vederile de epocă scrise pe spate cu cerneală roz, ghidurile montane, colecția ziarului „Curentul“ pe iulie-august 1940, Legendele Olimpului (repovestite de Alexandru Mitru), manualul micului grădinar, pozele sepia ale militarilor de la Oituz, cărămizile de „Omagii“, frânturi din colecția BPT, Rebarbor, Simion Săveanu, hărțile Cadrilaterului, Un om adevărat de Boris Polevoi, albumele Luchian și Mützner, poeziile lui Minulescu, O lume dispărută - toate străluceau stins în pupilă, sub mișcarea pofticioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
NICI BIROU DE INFORMAȚII!“ Pe pereți, atârnați în spânzurătoarea tablourilor, dormeau clasicii literaturii române: Sadoveanu, Rebreanu, Blaga, Arghezi, Vianu. Fețele lor vitrificate, cu ochelarii topiți pe nas și tenul încărcat de pori de praf, păreau prinse pentru eternitate în pasta sepia a fotografiei, ca într-o hârtie de muște. Mai mulți nu încăpuseră pe culoar; îi găseai pe restul prin cabinete și săli de curs, suspendați de sfori groase, la înălțimi prudente și intangibile. Într-o seară, unul din studenții mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fișele de înregistrare, pierdeai automat locul. „Ce face, mă, Cezar?“, s-a interesat Mihnea. „Plătește. A zis să-l așteptăm.“ M-am uitat iar la cutia televizorului. Cineva mutase iar canalul, acum curgea o muzică stelară, de Teleenciclopedia, cu împerecherea sepiilor; mă fascina cum își schimbau culorile. „Merge să citim și ultimele scrisori?“ „Nu știu.“, i-am răspuns. „Vedem din mers.“ M-am tras cu tot cu băncuță lângă Mihnea și-am butonat telefonul. Pe ecranul lui 6210 i au început să curgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]