289 matches
-
1788. S-a născut la Constantinopol și era fiul Eufrosinei Rosetti și al unui preot numit Giani (Geani). Se pare că a fost căsătorit cu Ralița, sora lui Grigore Ghica (decapitatul) și că ar fi avut o fiică, Smaranda. Ajunge serdar de Chișinău în 1755, vel serdar în 1756, spătar și capuchehaia al domnitorului Scarlat Ghica în 1757, vel postelnic în 1760, spătar și serdar de Orhei în 1765 și serdar din nou, în 1769 la București, este numit de către Grigore
Manole Giani Ruset () [Corola-website/Science/299758_a_301087]
-
și era fiul Eufrosinei Rosetti și al unui preot numit Giani (Geani). Se pare că a fost căsătorit cu Ralița, sora lui Grigore Ghica (decapitatul) și că ar fi avut o fiică, Smaranda. Ajunge serdar de Chișinău în 1755, vel serdar în 1756, spătar și capuchehaia al domnitorului Scarlat Ghica în 1757, vel postelnic în 1760, spătar și serdar de Orhei în 1765 și serdar din nou, în 1769 la București, este numit de către Grigore al III-lea Ghica în funcția
Manole Giani Ruset () [Corola-website/Science/299758_a_301087]
-
cu Ralița, sora lui Grigore Ghica (decapitatul) și că ar fi avut o fiică, Smaranda. Ajunge serdar de Chișinău în 1755, vel serdar în 1756, spătar și capuchehaia al domnitorului Scarlat Ghica în 1757, vel postelnic în 1760, spătar și serdar de Orhei în 1765 și serdar din nou, în 1769 la București, este numit de către Grigore al III-lea Ghica în funcția de caimacam al Craiovei. Apărând Oltenia pe timpul războiului ruso-turc în 1770, este numit de turci domn al Țării
Manole Giani Ruset () [Corola-website/Science/299758_a_301087]
-
decapitatul) și că ar fi avut o fiică, Smaranda. Ajunge serdar de Chișinău în 1755, vel serdar în 1756, spătar și capuchehaia al domnitorului Scarlat Ghica în 1757, vel postelnic în 1760, spătar și serdar de Orhei în 1765 și serdar din nou, în 1769 la București, este numit de către Grigore al III-lea Ghica în funcția de caimacam al Craiovei. Apărând Oltenia pe timpul războiului ruso-turc în 1770, este numit de turci domn al Țării Românești. Rămâne în Oltenia, dând mai
Manole Giani Ruset () [Corola-website/Science/299758_a_301087]
-
s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său Dumitru Luchian s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama sa Elena Chiriacescu s-a născut la Perieți (Ialomița), în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu. Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri si bun prieten cu Alexandru
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
descendenții acesteia, căminarul Dumitrache Schilli, s-a căsătorit în 1777 cu Ecaterina Scanavi, sora lui Vodă Nicolae Mavrogheni, și a avut mai mulți copii, printre care Costandin Schilli, viitor stolnic în timpul domniei lui Scarlat Callimachi. Costandin Schilli avut trei fii: serdarul Anton, aga Grigore și Petru, tatăl lui Gheorghe Scheletti. Dintre frații lui Gheorghe Scheletti s-a remarcat generalul de divizie Scarlat Scheletti (1841 - 1913), militar de carieră care a participat la Războiul de Independență al României și a ocupat ulterior
Gheorghe Scheletti () [Corola-website/Science/308712_a_310041]
-
Treburilor din Lăuntru, Guvernul Provizoriu îl recomandă pe Nicolae Simoniode și pe Toma Furduescu pentru "Secretariatul Ocârmuirii județului Argeș". La 12 septembrie 1848 a fost desemnat magistrat și apoi președinte de Tribunal. În anul 1853 este ridicat la rangul de serdar și revizor școlar. Contribuie, în mod direct, la înființarea Școlii din mahalaua Oțetari, din București, alături de Pitarul Hristache Ioanin și soția acestuia, Virginia Ioanin-Romanov. După anul 1880 se retrage din viața publică. Moare în anul 1886, fiind înmormântat , în cimitirul
Nicolae Simonide () [Corola-website/Science/307720_a_309049]
-
sau divorțați, iar V.A. Urechia a avut frați vitregi din mariajele anterioare ale părinților. După moartea tatălui său, când avea doar șase ani, el și alți trei frați s-au mutat cu mama sa care s-a recăsătorit cu serdarul Fotino. Învață în casele unor rude bogate, unde-l are pe D. Xenopol, tatăl istoricului A.D. Xenopol, profesor de limbă franceză, apoi urmează cursurile la școala preparandală de la Trei Ierarhi, iar în anul 1844 este înmatriculat la Academia Mihăileană. În
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
1889 Tocilescu a reluat problema, mergând la Ștefan D. Grecianu - un tânăr preot ce slujea la biserica Sărindar, specialist în genealogii. Acesta a precizat că într-o zi a auzit-o pe mama lui George Cantacuzino vorbind despre un anume serdar Fănuță sau Ștefănică, ce locuia în mahalaua Negustori. Cu aceste informații, Tocilescu a plecat la preotul Dimitrie, care slujise o bună vreme în mahalaua serdarului. La rândul său, preotul i-a îndreptat către Natalia Fănuță, mama maiorului Athanasie Fănuță și
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
într-o zi a auzit-o pe mama lui George Cantacuzino vorbind despre un anume serdar Fănuță sau Ștefănică, ce locuia în mahalaua Negustori. Cu aceste informații, Tocilescu a plecat la preotul Dimitrie, care slujise o bună vreme în mahalaua serdarului. La rândul său, preotul i-a îndreptat către Natalia Fănuță, mama maiorului Athanasie Fănuță și soția lui Ștefan Fănuță. Ajungând la ea, a întrebat-o dacă deține vechi documente de familie, iar Natalia i-a adus un ghiozdan de mătase
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
cei cu știință și nezavisnici” și care conținea mai multe hârtii rămase de la soțul ei. "„Deschizând, mare mi-a fost surprinderea când am recunoscut în manuscrisele și hârtiile din el aceeași mână a lui Zilot și cu semnătura: Ștefan Fănuță serdarul. Descoperirea era făcută”". Printre hârtii se aflau și un număr de 38 de poezii scrise în perioada 1828 - 1847, pe care Tocilescu le-a copiat spre publicare. Ele au apărut abia în 1996. În 1938, cercetătorul de arhive Ion Ionașcu
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
Zilot Românul”". Căutând prin catagrafiile anilor 1829, 1830 și 1831, Ionașcu găsește doi medelniceri cu acest nume dar nu reușește să tragă o concluzie hotărâtoare asupra familiei lui Zilot Românul. Oricum, după cum se va vedea, din 1827 medelnicerul Ștefan devenise serdar; în plus a fost omis în catagrafiile din 1829 și 1831. În poezia „Altele asupra nenorocirei mele cu grabnică văduvie”, rămasă inedită multă vreme, Zilot spune: "„De aceea, ticăloase Ștefane, ajung atât, / Ajungă atâtea lacrămi, nu mai plânge amărât.”", iar
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
Constantin și nevasta în satul Turcheș din Transilvania (astăzi în municipiul Săcele), unde se stabilește o vreme. Revine la București în toamna anului următor. La 18 aprilie 1825 Ștefan Fănuță este numit epitrop la Departamentul Obștirilor (sau Cutia Milei), împreună cu serdarul Răducanu Trestianu, însă amândoi demisionează în scurtă vreme. La 6 iulie 1827, domnitorul Grigore al IV-lea Ghica numește alți doi boieri în funcție. Pe 23 septembrie același an, domnitorul îl ridică la rangul de serdar. Înainte de mai 1828 se
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
sau Cutia Milei), împreună cu serdarul Răducanu Trestianu, însă amândoi demisionează în scurtă vreme. La 6 iulie 1827, domnitorul Grigore al IV-lea Ghica numește alți doi boieri în funcție. Pe 23 septembrie același an, domnitorul îl ridică la rangul de serdar. Înainte de mai 1828 se însoară cu a doua soție, Hrisi din neamul Arion. Ea va pieri trei ani mai târziu, prin mai 1831, acest fapt pricinuindu-i soțului o mare durere, după cum reiese din poeziile sale. Catagrafia din 1831 îl
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
singur, fără nevastă sau copii (Constantin murise în timpul ciumei din iunie 1828, la o vârstă școlărească), însă ținea la el un nepot mai mic, Iancu Borănescu (n. 1813 - d. 1843). În aceeași catagrafie este menționată și funcția sa: biv vel serdar (fost mare serdar) ceea ce înseamnă că a fost trecut în categoria marilor boieri (primul din a treia clasă). Între 25 noiembrie 1831 și 24 aprilie 1832 va face parte din primul Sfat orășenesc ales al Bucureștiului, în urma demisiei vornicului Constantin
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
sau copii (Constantin murise în timpul ciumei din iunie 1828, la o vârstă școlărească), însă ținea la el un nepot mai mic, Iancu Borănescu (n. 1813 - d. 1843). În aceeași catagrafie este menționată și funcția sa: biv vel serdar (fost mare serdar) ceea ce înseamnă că a fost trecut în categoria marilor boieri (primul din a treia clasă). Între 25 noiembrie 1831 și 24 aprilie 1832 va face parte din primul Sfat orășenesc ales al Bucureștiului, în urma demisiei vornicului Constantin Câmpineanu, și va
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
Ce caută turcu-n țara noastră? / E românească, nu e turcească”". Aceste idei ale relațiilor țării cu Poarta le va relua iarăși în poezia „Către unii din români fără mai adânci științe” (1851). În ultimii 20 de ani de viață sănătatea serdarului a fost destul de șubredă, după cum reiese din actele rămase de la el. Boala s-a accentuat după incendiul din 1847, Ștefan Fănuță fiind prea mâhnit de pierderile suferite. Se stinge din viață la 12 noiembrie 1853, în urma unor arsuri serioase pe
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
de teama pasvangiilor și de cutremurui din același an, 1802. Continuă cu domnia lui Constantin Ipsilanti (1802 - 1806) al cărei început a fost marcată de amintitul seism. Războiul ruso-turc ditre 1806 și 1812 ocupă noi pagini în cronica zilotiană. Fănuță serdarul vorbește despre situația de nesiguranță din principate și schimbările politice survenite, despre rolul lui Napoleon Bonaparte în această confruntare și despre deznodământul ei cu rezultatele pentru părțile implicate și țările române, cărora li se răpește Basarabia. Domnia lui Caragea era
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
poezii ocazionale. O a treia latură a creației lui Zilot o reprezintă cea literară, ilustrată în poeziile sale cu caracter personal. Multe dintre ele au fost descoperite de către Gr. Tocilescu în 1890 și publicate abia în 1996. După 1828, Ștefan serdarul a încercat să-și publice manuscrisele în repetate rânduri, manuscrisele sale circulând însă în cercuri restrânse. Din păcate, în timpul vieții sale a apucat să-și vadă publicată o singură poezie („La o carte de câteva leacuri, alcătuită pre limba românească
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
cercuri restrânse. Din păcate, în timpul vieții sale a apucat să-și vadă publicată o singură poezie („La o carte de câteva leacuri, alcătuită pre limba românească de un bun prieten dohtor”), în 1825. O primă șansă i s-a ivit serdarului în 1832, când mitropolitul Grigore Dascălul, aflat în exil la Buzău, a dorit să adune toate cronicile țării și să le publice. Astfel, prin corespondența cu frații Bâțcoveni (pitarul Ioniță și logofătul Mitropoliei, Nicolae) a reușit să intre în posesia
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
dar și firească pornire am avut, fiindu-mi foarte dragă patriia, căci văzând-o în nevoi mai totdeauna. De aceea, să nu rămână netrecute, ca să le afle și fiii miei, viindu-și în dăstoinica vârstă, și să mă pomenească. Ștefan serdar”". Ca și în cazul altor epistole către domnitor, nu a primit nici un răspuns. Curând după aceea moare, manuscrisele sale împrăștiindu-se pe la diverși amatori, de unde sunt recuperate și publicate 20 de ani mai târziu de către istorici, unul câte unul. Ultima
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
mi-au fost dragă din firească pricină (sau pornire); și cu toate că la românie (precum să află acuma limba patriei) prea cu greu cade a poezi, dar pă mine această greutate nu m-au putut depărta de dânsa”". Creația poetică a serdarului Fănuță se remarcă în special prin narațiunea versificată, gen specific timpului în care a trăit scriitorul. Din acest punct de vedere, relatarea sa despre uciderea lui Constantin Hangerli este socotită ca "„cea mai importantă din punct de vedere literar”" dintre
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
noiembrie 1838 inginerul Iosef Raschek, contractat de către administratorul grădinii pentru dezvoltarea parcului, a semnat un tabel înregistrând metrajul de parmaclâc (gard) care înconjura terenul la acea dată. În martie 1839 administratorul Privileghie a reziliat contractul cu municipalitatea, fiind înlocuit cu serdarul Vraghie. Acesta a constatat că în afară de două fântâni parțial finalizate (fără îngrădire), alte construcții nu fuseseră ridicate. De asemenea, erau plantați arbori doar pe jumătate din suprafața grădinii, iar gardul era incomplet. Începând cu anul 1840 s-a lansat un
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
și a rebelilor Kirdjalii. Teresenicli-Oglu este numit ca pașă de către sultan, iar sfetnicul său Manuc Mirzaian devine prim negustor și vistiernic al provinciei. Implicat în mijlocirea relațiilor economice dintre Rusciuc și București , Manuc primește în anul 1802 rangul boieresc de "serdar", iar în anul următor pe cel de "paharnic" din partea domnitorului Constantin Ipsilanti al Țării Românești (1802-1806). Încă în primăvara anului 1806, dându-și seama de apropierea unui război ruso-turc și temându-se că acesta i-ar dăuna mult afacerilor, Manuc
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
Sever Zotta, "Neamul Cantemireștilor", ref.4 în secțiunea Note). Cariera militară i-a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali, dar și al suzeranului. A deținut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaș (1668-1672), serdar (1672-1681) și mare clucer (1681-1684)” Rangul de mare clucer era o dregătorie mică ce nu da dreptul la șederea în divan. De la 1672 și până la urcarea pe scaun în 1685, el cumpără de la răzeși părți din nouă sate în ținutul
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]