656 matches
-
și un supliment umoristic săptămânal, intitulat „Pinguinul”. Într-un editorial din numărul al doilea, după ce schițează tipologia ideală a unui cotidian de informație, arătând că „ziarul este un instrument de educație delicat, care are nevoie de oameni destoinici și de sforțări leale”, că trebuie să dea „educație literară mulțimii și prin urmare trebuie scris frumos și corect”, să caute „a ridica nivelul cititorului celui mai modest, nicidecum a se coborî la ceea ce se pretinde că acesta cere”, G. Călinescu promite: „Ne
TRIBUNA POPORULUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290257_a_291586]
-
exprimării spontane, a relatării trepidante, pe nerăsuflate. Aducerile-aminte năvălesc în conștiință impetuos, clipele trecute sunt retrăite cu o nouă febrilitate, o vibrație intensă, un zguduitor plâns lăuntric se zbuciumă în vorbe, încercând să le stranguleze, vânzolindu-se, cedând până la urmă sforțării de a păstra calmul, sobrietatea tonului, ceea ce duce la asociații aparent incoerente, la învălmășiri de idei, la necesitatea întreruperilor, revenirilor, precizărilor repetate. Procedeul e dictat de temperatura specială a prozei lui S. și, împreună cu alte elemente de tehnică literară, precum
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
pulmonare. Sub raport funcțional, parametrii ventilației pulmonare se îmbunătățesc, frecvența respiratorie scade în timp ce amplitudinea mișcărilor respiratorii crește, capacitatea vitală crește, consumul maxim de oxigen se ridică în mod considerabil (Ifrim, 1986). 2.1. Efortul fizic Cuvântul efort (din franceză „effort” = sforțare) semnifică o încordare voluntară accentuată a unui organ sau a întregului organism pentru realizarea unui randament mai mare decât obișnuit; el se referă la mobilizarea forțelor fizice sau intelectuale. Teoretic sensul cuvântului efort semnifică o stare opusă repausului. În fiziologia
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
tratează despre faptele spiritului, ca psihologia, sociologia, morala și istoria. Această colaborare arată o apropiere Între cei ce caută a desfunda tărâmul adevărului și dovedește că reprezentanții științelor pozitive nu mai privesc disciplinele mintale ca Îndeletniciri literare, ci ca niște sforțări de a face să lucească adevărul pe toate faptele despre care spiritul poate lua cunoștință. Este adevărat că apropierea nu este pentru moment decât exterioară; căci caracteristica științei Îndeobște, pentru științele mentale, decât cu psihologia și sociologia, care trebuie, prin
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
decât Pământul pe discul astrului central, lungirea unui drug de fier expus la căldură, producerea acidului carbonic prin arderea cărbunelui, Încârcirea (atrofierea) organelor care nu mai slujesc la nici o trebuință, congestia cerebrală În urma unei băi luate cu stomacul Încărcat, alegerea sforțării celei mai mici din partea tuturor animalelor pentru a-și mulțumi trebuințele, coborârea prețului unei mărfi când oferta Întrece cererea, dobândirea unei destoinicii cu atât mai desăvârșite cu cât exercițiul a fost mai des repetat - toate aceste legi și sumă de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
patriotic. În boema bucureșteană a începutului de secol, sonetele lui P., la fel și epigramele, se bucurau de succes. Nici critica, de la cea emisă de prieteni până la câteva condeie ilustre, nu le-a trecut cu vederea. Dacă E. Lovinescu, apreciind „sforțarea și meșteșugul real al condensării”, consideră că P. „n-a avut nici idei poetice originale și nici nu le-a realizat într-un material dur”, Perpessicius, cu larghețea-i binecunoscută, îi dă acolada: „poet în întregul înțeles al cuvântului”. Adevărul
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a rea vestire”. Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă a unui bântuit și, nu mai puțin, a unui avid de a se proiecta pe sine în metafizic. În contrabalans, pastelurile sunt calme, contemplative, fără contorsiuni agonice. Dominanta eseisticii lui A. o reprezintă teatrul. Pariul teoreticianului, care se lasă
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
aș putea preciza câte voi putea scrie În acest răstimp. Asta nu depinde numai de bunăvoința și nici chiar de ambiția deĂÎntrecere cu cei tineri. (Ă). Cred că nu numai muncitorii de la orașe și sate, ci cu toții trebuie să depună sforțări maxime, iar scriitorii, și În genere artiștii, au obligația morală să stimuleze, să Însuflețească și să preamărească pe Înfăptuitorii acestui plan măreț. Și Între acești obligați, mă găsesc și eu”. Sculptorul VIDA: „ (Ă) Mai am de asemenea În plan cel
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
altele, printr-un optimism lucid, printr-o concentrare statornică asupra obiectului ce-i iese din mâini. El se uită Încordat În jur, ca nu cumva acei ce-i pândesc veninos mișcările, să i-l fure ori Înstrăineze, Întâmpinându-și rezultatele sforțărilor lui cu o Înaltă, dar În fond modestă mândrie, inima lui solicită cântecul liric, Însărcinat să-i exalte opera, și să i-o transmită. Spre a-și Înțelege prezentul atât de fructuos și mai cu seamă perspectivele, omul muncii socialiste
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Banuș apărute În ultimul număr al Vieții românești (Între altele și poeziile Cântecul părului alb și Unui urmaș) corespondentul nostru voluntar e de părere că «străbate prin ele oboseala» și «sentimentul de bătrânețe». (Ă). Tov. Maria Banuș trebuie să facă sforțări serioase pentru a nu se Împotmoli În adâncurile poeziei așa-zise „intimiste”, sau „de cameră”, al cărei unic aliment e scormonirea stearpă a propriului „eu”, a unui „eu” izolat de viața intensă, plină de avânt creator a semenilor. Ea are
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
atare. Ea „prinde” ceea ce știința legată de limbaj și de concepte nu va putea atinge vreodată. Din această perspectivă, o bună parte din istoria filosofiei, apreciază Cassirer, ni se înfățișeză, dincolo de opoziția dintre orientări și sisteme, ca o suită de sforțări îndreptate în una și aceeași direcție. Iar lipsa unor rezultate convingătoare ale acestor eforturi mereu reluate este cea care nutrește scepticismul. El se asociază fiecăruia dintre ele așa cum se asociază umbra obiectului. Toate aceste mișcări de la o extremă la alta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tind să treacă dincolo de aceste limite. Cultivarea talentelor reprezintă mijlocul în vederea atingerii acestui scop. Ceea ce face din om o ființă rațională - tendința de a-și cultiva talentele - ar deveni imposibil potrivit maximei de a trăi cât mai comod, evitând orice sforțări. O ființă rațională nu poate dori să fie împiedicată dezvoltarea aptitudinilor și talentelor ei fără a renunța la calitatea de a fi înzestrată cu voință. A voi ca refuzul cultivării talentelor să fie o lege universală înseamnă, prin urmare, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
câtuși de puțin că o anumită alegere, decizie sau acțiune își va pierde orice valoare morală de îndată ce va fi în acord cu înclinațiile agentului. Kant ar fi zis, poate, că acei oameni care urmează de cele mai multe ori glasul rațiunii fără sforțări extreme, necesare pentru a învinge înclinații contrare, sunt oameni care au o fire fericită. Asta nu îl va împiedica să-i admire cu deosebire pe cei care rămân fideli poruncilor rațiunii la capătul unei lupte grele cu impulsul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în română, care ar putea fi redată prin „atitudine pătrunsă de conștiința priorității datoriei”. Virtutea nu este contemplarea plină de venerație a binelui, ci tăria morală a voinței în îndeplinirea datoriei. Virtutea reprezintă pentru Kant, înainte de toate, înălțare, depășire prin sforțare. Ca atare, ea nu este ceva demn de răsplată, ci constituie propriul ei scop și propria ei răsplată. Virtutea există doar acolo unde există înaintare, perfecționare, în direcția pe care o indică imperativele rațiunii practice. Vorbind despre datoria față de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
îngriji doar de propriul ei bine și aceasta adesea în dauna binelui semenilor. Tocmai deoarece, în opoziție cu o „voință pură”, voința noastră de a face binele este unul din acele lucruri care se obține doar cu prețul unor mari sforțări, Kant admitea că „omul divin” nu va putea fi dat drept pildă „omului natural”2. Filosoful vedea în „natura umană sensibilă” o piedică de netrecut în calea înfăptuirii depline a idealului moral. Adresându-se celor care sperau că o colectivitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
scrie despre virtute că „ea trebuie să fie considerată pentru sine drept propriul ei scop și drept propria ei răsplată”15. În centrul reprezentării kantiene despre viața bună stă ideea că aceasta va putea fi câștigată și păstrată numai prin sforțarea aspră și continuă a omului de a-și supune deciziile și acțiunile controlului rațiunii. Ca ființă sensibilă, omul are predispoziții și înclinații parțial bune și parțial rele. Răul în purtarea omului nu izvorăște din înclinații, ca atare, ci din lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
buna lui reputație, într-o colectivitate cu moravuri bune. Mobilul faptelor sale constant bune va fi, în acest caz, preocuparea pentru păstrarea și consolidarea reputației, și nu intenția pură, izvorâtă din legea morală. Viața bună se obține, așadar, printr-o sforțare necontenită de a face din legea morală resortul și mobilul acțiunii, acea sforțare prin care omul câștigă și menține controlul rațiunii asupra a tot ce năzuiește, decide și întreprinde. Mai mult, pentru Kant viața bună este însăși această sforțare și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
bune va fi, în acest caz, preocuparea pentru păstrarea și consolidarea reputației, și nu intenția pură, izvorâtă din legea morală. Viața bună se obține, așadar, printr-o sforțare necontenită de a face din legea morală resortul și mobilul acțiunii, acea sforțare prin care omul câștigă și menține controlul rațiunii asupra a tot ce năzuiește, decide și întreprinde. Mai mult, pentru Kant viața bună este însăși această sforțare și luptă. Suntem în fața unui motiv central al gândirii sale morale, care va putea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o sforțare necontenită de a face din legea morală resortul și mobilul acțiunii, acea sforțare prin care omul câștigă și menține controlul rațiunii asupra a tot ce năzuiește, decide și întreprinde. Mai mult, pentru Kant viața bună este însăși această sforțare și luptă. Suntem în fața unui motiv central al gândirii sale morale, care va putea fi caracterizat drept o transfigurare a motivului creștin al jertfei, al sacrificiului. În „Prefața” la Metafizica moravurilor, se vorbește de „o forță și putere herculeană” care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
atacurilor Răului, el trebuie, pentru a-și afirma libertatea, să fie tot timpul pregătit de luptă. Preț are numai ceea ce se obține prin această luptă. Meritul moral, un merit care poate să revină doar ființelor raționale imperfecte, se câștigă prin sforțare împinsă până la sacrificiu. Constrângerea care decurge din imperativul moral nu se exercită asupra ființelor raționale în genere, afirmă Kant, ci intervine numai „pentru oameni ca ființe naturale raționale, care sunt îndeajuns de lipsiți de sfințenie încât să poată fi cuprinși
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unde dușmanul este puternic și activ. Nu putem vorbi de virtute la ființele sfinte, acele ființe care nu sunt tentate, nici măcar o dată, să încalce legea datoriei 23. Înțelegerea kantiană a vieții bune drept ceva ce se poate obține doar prin sforțare, luptă și sacrificiu și constă în însăși această sforțare și luptă amintește de o exprimare memorabilă a lui Friedrich Schiller. Acesta spunea că nu adevărul, ci năzuința și sforțarea neîncetată de a se apropia de el, constituie fericirea cercetătorului. Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de virtute la ființele sfinte, acele ființe care nu sunt tentate, nici măcar o dată, să încalce legea datoriei 23. Înțelegerea kantiană a vieții bune drept ceva ce se poate obține doar prin sforțare, luptă și sacrificiu și constă în însăși această sforțare și luptă amintește de o exprimare memorabilă a lui Friedrich Schiller. Acesta spunea că nu adevărul, ci năzuința și sforțarea neîncetată de a se apropia de el, constituie fericirea cercetătorului. Kant, la rândul său, socotea că cea mai înaltă satisfacție
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a vieții bune drept ceva ce se poate obține doar prin sforțare, luptă și sacrificiu și constă în însăși această sforțare și luptă amintește de o exprimare memorabilă a lui Friedrich Schiller. Acesta spunea că nu adevărul, ci năzuința și sforțarea neîncetată de a se apropia de el, constituie fericirea cercetătorului. Kant, la rândul său, socotea că cea mai înaltă satisfacție pe care o poate trăi o ființă rațională imperfectă este conștiința faptului că și-a făcut datoria, rezistând unor tentații
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fericirea cercetătorului. Kant, la rândul său, socotea că cea mai înaltă satisfacție pe care o poate trăi o ființă rațională imperfectă este conștiința faptului că și-a făcut datoria, rezistând unor tentații dintre cele mai puternice, izbutind cu prețul unei sforțări tenace să-și pună voința sub controlul rațiunii. Este o stare pe care Kant o va descrie în „Prefața” celei de-a doua părții a Metafizii moravurilor, scriind că cel care a învins atracțiile viciului, făcându-și datoria care este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
până la urmă decât procesul în care îi sunt inculcate, cu mijloace mai mult sau mai puțin autoritare, opiniile dominante, obiceiurile, datinile, moravurile și respectul necritic față de anumite autorități, proprii ambianței umane în care se naște și crește. Fără o energică sforțare și fără foarte mult curaj ieșirea din minorat, scuturarea jugului prejudecăților este, așadar, cu neputință. Rațiunea este, într-adevăr, un principiu activ, care n-ar trebui să împrumute nimic de la simpla autoritate a altuia și nici de la experiență dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]