210 matches
-
bare oblice (de exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care reprezintă silabe (de exemplu, în kana ale limbii japoneze); litere alfabetice, care în mare corespund fonemelor.
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
fenomen de masă, astfel că, în special, în lumea greacă și romană scrisul și cititul au devenit un lucru comun, mai ales în zonele urbane. Primele sisteme de scriere au fost: sumerian, egiptean, hitito-egeean și chinez, din care decurg scrierile silabice. Ulterior, au apărut și sistemele alfabetice (grec, latin, ebraic, arab și indian). Sistemele alfabetice se disting între ele și prin procedeul de a indica vocalele. În alte zone ale lumii antice și chiar medievale și moderne scrierea nu a fost
Alfabetizare () [Corola-website/Science/325608_a_326937]
-
să reprezinte un sunet, ajungându-se astfel la posibilitatea ca scrierea să exprime limba cu relațiile existente între cuvinte. Cele două tipuri de semne au continuat să existe deoarece ideogramele nu au fost înlocuite complet de scrierea fonetică. Semnele numite silabice, ce aveau valoare gramaticală și foloseau la exprimarea acelor părți de vorbire care, prin natura lor, nu puteau fi reprezentate figurativ, erau derivate din ideograme, al căror sens îl pierdeau păstrând doar sunetul. Așadar sumeriana nu a atins niciodată stadiul
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
20-30 de litere care indică cele mai simple sunete în care se poate descompune o limbă și care permit scrierea acestei limbi. După cum reiese din informațiile de mai sus, omul a început să scrie prin metodele cele mai complicate (pictografic, silabic, ideografic) și, prin încercări succesive, a ajuns să inventeze cel mai simplu sistem - cel alfabetic. Nu se cunoaște exact cine sunt autorii acestei invenții și nici locul. Sunt cercetători care consideră că primele forme de litere au derivat din scrierea
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
Nestor, amândouă datate la sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr., inscripții care erau proprietate personală și care conțin dedicații către un zeu. Alfabetul grec își are originile în alfabetul fenician și nu este legat de scriptura linială B sau alfabetul silabic cipriot, sistemele folosite anterior pentru a reprezenta limba greacă în scris. A dat naștere pentru mai multe alfabete folosite în Europa și Orientul Mijlociu, inclusiv latin și chirilic. În afară de funcția sa de reprezentare scrisă a limbii greci, literele alfabetului grec sunt
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
și N. Moldovei se produce proteză lui "a": În dialectul aroman proteză lui "a" este foarte frecvență - de la această proteză vine numele dialectului. În română literară se produce proteză lui "i" în forme pronominale neaccentuate: "îmi", "îți", "îi", "îl"(formă silabica - "l") Sincopa este dispariția unei vocale, de obicei neaccentuate, aflată între două consoane. În latină populară se produce sincopa vocalelor scurte neaccentuate , Sincopa se poate notă prin paranteze: Epenteza este introducerea unei consoane neetimologice sau a unei semivocale neetimologice în
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
la sfarsitul cuvântului. Epiteza lui "e" în latină populară: Ipoteza privind epenteza lui "e" în latină populară aparține lui Sextil Pușcariu. Epiteza lui "a" : Epiteza lui "u": Metateza este schimbarea ordinii unor sunete din cuvânt: În subdialectul crișean există metateza silabica, se schimbă silabele între ele. Anticiparea este pronunțarea mai devreme a unui sunet dintr-un cuvânt. Propagarea este pronunțarea încă o dată a unui sunet dintr-un cuvânt. În limba română se propagă nazalitatea ("m" sau "n") Sinereza este reunirea a
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
se termină într-un mod tragic ca urmare a ideologiei pan-islamiste ce domina operele scriitorilor turci de la acea perioadă. Metrica "aruz", care era reprezentativă pentru literatura arabo-persană și care era tradiționala pentru operele turcești se va schimba în metrica silabică ("hece vezni"). Namik Kemal a fost unul din cei care au adus schimbări în ceea ce privește tematica, în operele sale regăsindu-se subiecte precum civilizația, justiția, relațiile de obligație care există între stat și națiune.
Namik Kemal () [Corola-website/Science/330913_a_332242]
-
uneori, mai era și câte o clasă de copii mici, în general, școlarizarea începea la vârsta de șase ani, parcurgându-se 9 clase, în ordine descrescătoare. În clasa a noua (adică clasa I la noi), copiii începeau citirea după metoda silabică și cartoane mari, care permiteau predarea colectivă. În clasa a opta (clasa a II-a la noi) învățau să citească fluent. Școlarii făceau citiri individuale cu învățătorul și se corectau între ei. Cursurile durau două ore și jumătate dimineața și
José de Calasanz () [Corola-website/Science/336453_a_337782]
-
din [k] sau [ɡ] intervocalic: > "paiier" > fr. mod. "payer" „a plăti”. Deja în secolul al XII-lea, majoritatea diftongilor devin ascendenți prin deplasarea accentului de pe primul element pe al doilea, după care primul element devine semiconsoană, iar al doilea - vocală silabică. De exemplu, evoluția cuvântului "toile" (scris astfel și astăzi) „pânză” este [toi̯lə] (începutul perioadei francezei vechi) > [toe̯lə] > [twelə] > [twal] (franceza modernă). Apare și semiconsoana [ɥ]: "nuit" [nyi̯t] > [nɥit] > fr. mod. [nɥi] „noapte”. Prin același
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]