434 matches
-
din 1906 și 1907) marchează acest prim punct critic. Editorialul program al revistei, „Aprindeți torțele!“ - în care unii au văzut „primul manifest avangardist din literatura română” -, îl reia, nemărturisit, pe Rémy de Gourmont din Le Livre des Masques. Ideile criticului simbolist francez au fost, de fapt, ideile directoare ale revoltei antiacademiste. Ideea diferențierii individualiste, refuzul banalului și al imitației, libertatea inovativă sînt afirmate impetuos: „Aprindeți torțele să luminăm prezentul literar! (...) este bine să se știe de către toți cei care se intereseză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
profesie, corect ca o pagină copiată de un maestru de caligrafie”), Victor Eftimiu (taxat de Dem. Theodorescu, alias „Teo”) și Cincinat Pavelescu (autor: Nae Ionescu, alias „A”), ca și rubrica „Note, informațiuni, inserții și reclame literare“. În fine, un „sotissier” simbolist - „Serviciul de ecarisaj literar“ - etalează fragmente literare „compromițătoare”, fapt ce va fi atras, desigur, antipatia lui O. Densusianu. A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire, un prefuturist? Unii exegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
post-cezannian țineau deja prim-planul -, în 1896 se expatriase în urma unui incident de presă (ulterior, realizase de unul singur o Révue Franco-Roumaine și trimisese în țară numeroase corespondențe de presă, inclusiv despre Afacerea Dreyfuss), fostul frecventator al cenaclului macedonskian, poet simbolist mediocru, dar gazetar social-cultural activ, autor al unui volum-dicționar de Figuri contimporane din România (1909) și realizator al primului catalog de muzeu de la noi (în 1908, la invitația lui A. Simu), se remarcă îndeosebi printr-un text plasat în deschiderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de note, e prezentată „lucrarea despre cubism scrisă de Metzinger și Gleizes, doi dintre cei mai de seamă reprezentanți ai noului curent”, iar în numărul 2, o „poezioară” a lui Cincinat Pavelescu e ironizată astfel: „magistratul se afirmă dacă nu simbolist, cel puțin futurist à outrance”. Sînt anunțate numeroase volume ale colaboratorilor sau afinilor. Susținător financiar și principal responsabil cu partea grafică a revistei este elevul lui Iser, Marcel Iancu (n. 1895); tînărul grafician publică aici cîteva remarcabile ilustrații stilizate (pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din partea încă modeștilor Samyro și Iovanaki, ci dinspre Emil Isac și Adrian Maniu. „Protopopii familei mele“ (în nr. 1), amplă compoziție a celui dintîi, este o foarte modernă bucată ludico-ironică și fantezist-parodică, plină de alunecări pe semnificant de tip „urmuzian”. Simbolistul ardelean (o excepție dincolo de Carpați), care scandalizase, cu un an înainte, publicul tradiționalist al Teatrului Național din București cu dramoleta erotică Maica cea tînără, acuzată de blasfemie, răspunde aici unor insinuări antisemite ale publicațiilor naționaliste, intrigate de rezonanța numelui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
III. Publicistica literară preavangardistă a tînărului Ion Vinea: nn promotor critic al postsimbolismului Nu există, în această etapă, nici un centru de autoritate critică al noilor orientări apt să trieze corespunzător o producție literară eterogenă: faptul devine alarmant chiar pentru unii simboliști. N. Iorga, G. Ibrăileanu, M. Dragomirescu, Ilarie Chendi, Ion Trivale erau, în forme diferite, adepți ai tradiționalismului ruralizant și/sau adversari ai modernității „înstrăinate”. Apologet declarativ al „poeziei orașelor” și al „sufletului nou în literatură”, mentorul Vieții noi, Ovid Densusianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Păltînea, excelează prin confuzie în materie. Critic universitar morganatic, fără antene pentru actualitate, D. Caracostea nu poate fi luat în serios ca susținător (sporadic) al simbolismului; foiletonist la Vieața nouă înainte de 1910, el nu a putut vedea dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
promovării literaturii (ultra)moderne. Ruptura față de academizarea „curentului nou”, patronată de Ovid Densusianu, e vădită: directorul Vieții noi va fi desființat atît în calitate de poet, cît și de șef de școală: „dar d-l Ovid mai e și sprijinitorul teoretic al simboliștilor; e un șef de școală. Cînd ai o poziție socială însemnată, îți poți permite capriciul titulaturilor” (ibid.). Ca argument ironic în sprijinul acestei afirmații este citat un articol sociologic al lui G. Duhamel, din Mercure de France, „asupra școlilor literare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atacurile antilovinesciene ale Farului și Insulei, dar și pamfletele lui Tudor Arghezi. În epoca „pașilor pe nisip”, criticul nu era agreat, de fapt, nici de „tradiționaliști”, nici de „moderniști”. E. Simion observa, întemeiat, că „E. Lovinescu nu e un critic simbolist ca N. Davidescu, și a-l considera ca atare (cum procedează I. Negoițescu) e o eroare. (...) Criticul nu face, apoi, greșeala, ca N. Davidescu și B. Fundoianu, de a socoti că poezia română începe și se sfîrșește cu simbolismul. (...) formația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din epocă, realizat de Dorina Grăsoiu în „Bătălia” Arghezi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984). În faza „pașilor pe nisip”, criticul se arată reticent față de curentele noi, resimțite ca superficiale. E. Simion e îndreptățit să constate că „Acceptînd, rînd pe rînd, pe simboliști, Lovinescu sfîrșește prin a deveni criticul cel mai însemnat al simbolismului, în vreme ce Ovid Densusianu, propagator al noii mișcări, în 1905, respinge apoi mai tot ce a produs valoros în cîmpul poeziei, la noi, această școală: „aderențele simboliste” de care vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mișcarea futuristă a prozatorului Luigi Capuana, cu afirmația „e de o mie de ori mai bine să fii futurist decît romantic întîrziat” (v. și Geo Șerban, „Preludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis, ed. cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din alte țări și că o modernisare a ei, în toate direcțiile, se impunea. Sub sugestiuni din Franța, dînșii au însemnat în programul lor cîteva idei juste — inspirația din vieața modernă și, în ce privește forma, principiul versificației libere, amîndouă luate de la simboliști și continuatorii lor, deși Marinetti și tovarășii săi nu vreau parcă să o recunoască, nu o mărturisesc fățiș. Sub eticheta futuristă aceste idei au avut însă nenorocul să sufere denaturări. De altă parte, alături de ele am văzut furișîndu-se extravaganțe, aberații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
singurul scriitor autentic autohton prin creația sa este Ion Creangă. În cazul de față, „originalitatea” nu vizează doar forma, ci și „lumea” evocată. În „Arta lui Adrian Maniu“ (nr. 28), literatura acestui „vizual pînă la minuțiozitate”, descins doar aparent din simboliștii francezi (cu care a avut în comun imboldul către singularizare și dedublarea anxioasă, artistă: altfel, „literaturii simboliste române i-a aparținut vremelnic și doar ca militant sub un steag de revoltă”), e plasată de Vinea sub semnul unei „sălbăticii rafinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
latine est la cause de l’archie, la cause de l’ordre. Umila noastră strădanie a răsărit și ea din aceeași caldă și neclintită credință”. Admirația pentru Ovid Densusianu - teoretician și promotor moderat al artei moderne, însă la fel de sever față de simboliștii și moderniștii autohtoni ca și față de sămănătoriști și poporaniști - nu ține atît de orientarea occidentalistă și citadinistă a acestuia, cît de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu totul divergent de mișcarea anarhică actuală”: „A fost acolo o atmosferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
casei evanghelice din icoană, precum și introducerea unui slăbănog, așternut pe o targă, printre căpriorii acoperișului, acoperiș prăvălindu-se deja zurnitor către pământ și atunci madam Nicolici îi spunea: - La Limba și Literatura Română. Pune mâna și învață, în special, despre simboliști. Mâna o pusese. Tocise. Despre curentul ăsta literar învățase. Nu se dumirise însă, nici negru cât unghie, despre ceea ce simbolizau simboliștii. Scotoci pe întuneric, în autobuz, în haina de uniformă și pescui o fițuică. Apărea copiat acolo cum că simboliștii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pământ și atunci madam Nicolici îi spunea: - La Limba și Literatura Română. Pune mâna și învață, în special, despre simboliști. Mâna o pusese. Tocise. Despre curentul ăsta literar învățase. Nu se dumirise însă, nici negru cât unghie, despre ceea ce simbolizau simboliștii. Scotoci pe întuneric, în autobuz, în haina de uniformă și pescui o fițuică. Apărea copiat acolo cum că simboliștii, "prin armonie verbală și melodie... căutau să se apropie de muzică", ceea ce i se păru, din partea celor ce, trăncăneau despre simboliști
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
simboliști. Mâna o pusese. Tocise. Despre curentul ăsta literar învățase. Nu se dumirise însă, nici negru cât unghie, despre ceea ce simbolizau simboliștii. Scotoci pe întuneric, în autobuz, în haina de uniformă și pescui o fițuică. Apărea copiat acolo cum că simboliștii, "prin armonie verbală și melodie... căutau să se apropie de muzică", ceea ce i se păru, din partea celor ce, trăncăneau despre simboliști, o uriașă nerușinare. El mai punea urechea, mai degusta la muzică. Dar simboliștii nici prin vis nu se apropiaseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
simboliștii. Scotoci pe întuneric, în autobuz, în haina de uniformă și pescui o fițuică. Apărea copiat acolo cum că simboliștii, "prin armonie verbală și melodie... căutau să se apropie de muzică", ceea ce i se păru, din partea celor ce, trăncăneau despre simboliști, o uriașă nerușinare. El mai punea urechea, mai degusta la muzică. Dar simboliștii nici prin vis nu se apropiaseră de zonă. Fusese, într-adevăr, ascultat, de către profesoara sa Carabulea, în ziua pronosticată, exact despre simboliști. Dar nu fusese capabil să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fițuică. Apărea copiat acolo cum că simboliștii, "prin armonie verbală și melodie... căutau să se apropie de muzică", ceea ce i se păru, din partea celor ce, trăncăneau despre simboliști, o uriașă nerușinare. El mai punea urechea, mai degusta la muzică. Dar simboliștii nici prin vis nu se apropiaseră de zonă. Fusese, într-adevăr, ascultat, de către profesoara sa Carabulea, în ziua pronosticată, exact despre simboliști. Dar nu fusese capabil să pretindă că niște versuri în care niște cioroi ce fâlfâiau, cârâind, peste niște
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din partea celor ce, trăncăneau despre simboliști, o uriașă nerușinare. El mai punea urechea, mai degusta la muzică. Dar simboliștii nici prin vis nu se apropiaseră de zonă. Fusese, într-adevăr, ascultat, de către profesoara sa Carabulea, în ziua pronosticată, exact despre simboliști. Dar nu fusese capabil să pretindă că niște versuri în care niște cioroi ce fâlfâiau, cârâind, peste niște câmpuri, constituiau vreo muzică. Dimpotrivă. Ca să fim sinceri. Nu constituiau. Primise, aidoma tuturor persoanelor ce fuseseră sincere, de-a lungul timpurilor, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Dar nu fusese capabil să pretindă că niște versuri în care niște cioroi ce fâlfâiau, cârâind, peste niște câmpuri, constituiau vreo muzică. Dimpotrivă. Ca să fim sinceri. Nu constituiau. Primise, aidoma tuturor persoanelor ce fuseseră sincere, de-a lungul timpurilor, cu simboliștii, nota trei. Acum, în vreme ce era temeinic zgâlțâit, la coada mașinii, de către lipsa suspensiilor, execută rapid, în gând, un calcul elementar. 346 DANIEL BĂNULESCU pentru Fiola și al treilea pentru sănătatea Ierbii Fiarelor. Pentru Suveran nu prea închina, pentru că, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe esofag! Unul pentru Otilia-Fiola. Altul pentru Iarba-Fiarelor. Unul pentru propria beregată. Și-al patrulea, pentru treiul ce-l înțepase, în seara aceea, la Literatura Română. Ăsta din urmă era paharul ce îi crea cea mai profundă satisfacție. Simțea că simboliștii, nocivi, încercau, prin orice procedee, să scoată din el un bețiv, după cum, se pare, citise undeva, că și dânșii nu evitaseră. Coborî din autobuz pe șoseaua Olteniței. O luă agale pe Stoian Militaru. Deschise portița celui de-al doilea rând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
chipoasă, din invidie, madam Nicolici nici nu i-o mai cără în cămăruță și, pentru multă vreme, Sinistratului poezia lui Nichita Stănescu nu-i mai spuse nimic, astfel că el rămase cu un gol de neiertat în literatura română. Soțiile simboliștilor erau cam blegoase, se retrăgeau într-un colț, își răsfirau degetele lor prelungi pe boala lor de piept și, interiorizate, trebuia să-ți bați mult capul până să scoți puțină literatură de la ele. Avangardistele erau neastâmpărate. Îi perforau cu capse
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trecut. Sunt plecările care vor veni. CÎt de mult am iubit acel provizorat, acea incertitudine, acea libertate a călătoriei” (Obrazul de cretă). Din acest vast repertoriu de posibilități, „plecările imaginate” sînt cele ce prevalează; nu spre ținuturi exotice, ca la simboliști, ci - cum spuneam mai sus - În spațiul promițător de mereu alte orizonturi al cuvintelor. Visătorul avangardist nu are neapărat nevoie de Rio de la Plata, de Basra sau New York (precum Ion Minulescu sau Ion Pillat) pentru a compensa o frustrare sau
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
evocării, produs al unei imaginații extensive, exersată cu consecvență de prozatorii naturaliști din speța lui Zola. Din această perspectivă, distincției conotație/denotație îi putem substitui - poate cu mai mult temei - distincția dintre liric și epic: În ultimă analiză separarea de către simboliști a poeziei de tot ceea ce nu e ea însăși (ca să revenim la cunoscuta frază a lui Valéry) reprezintă, de fapt, separarea formei lirice de forma literară epică 207. Esențială ni se pare, din această perspectivă, tocmai acea putere de evocare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]