1,315 matches
-
și că, prin acest început și prin acest sfîrșit, va îngădui jocul cauzelor și efectelor. " (p. 59) Pentru Baudrillard, oamenii sunt prinși într-o cursă de maraton căreia nu-i mai pot întrezări linia de sosire. Aleargă alandala, înconjurați de simulacre, de travestiuri și de măști. În această alergare, spune Baudrillard, cîteva cuvinte ne pot ajuta să ieșim pe margine, sustrăgîndu-ne cursei și dîndu-ne posibilitatea să-i contemplăm acerba derulare în gol. Cuvintele acestea sunt numite "de acces", fiindcă ne înlesnesc
O spiralădin cuvinte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7331_a_8656]
-
care le-au salvat de la pieire ar trebui să fie însoțite de modestul lor nume. Căsătoria lui Gogol, pusă în scenă de Valentin Fokin, sărbătorit pentru împlinirea a 40 de ani de teatru. Aproape totul se petrece în incinta unui simulacru de patinoar, pe suprafața căruia personajele, încălțate cu patine, fac piruete, se avântă pe gheață sau se opresc brusc. Există în acest spectacol o grație "teatralizată", o atmosferă diafană care netezește asperitățile realiste ale textului. De o vreme încoace mă
George BANU - Sankt Petersburg, oraș de piatră by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/7650_a_8975]
-
încrustată și concentrată. Lucrurile nu stau, totuși, neapărat astfel: Oliveira descrie mai sus tocmai felul în care amintirile au o oarecare valabilitate temporală până când aceasta se diluează și dispare ca orice pe lumea aceasta. Supraviețuim prin substitute, crede Oliveira, prin simulacre. Și prin rupturile de personalitate de tip Janus bifrons. Dar aceasta nu este, oare, o formă de maladie? Să te autosubstitui prin ceva care ai putea fi tu, fără să fii! Cine și ce este Horacio Oliveira, personajul-cheie al lui
Julio Cortázar, scrisori de dragoste by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/7484_a_8809]
-
o singură replică separă acceptarea de răzmeriță, un război surd se declanșează între cei doi pe măsură ce între fiul cel mare și tată se cimentează solidarități dincolo de asperitățile și răceala relației de putere. Nu odată tatăl îi abandonează, este doar un simulacru, în ambele cazuri are loc recuperarea lor, însă gestul parcă reface abandonul generic al absenței timp de 12 ani. Lăsați singuri, derutați, cei doi se acomodează diferit cu situația. Andrei răspunde la comezi, la duritățile care însoțesc un drum prin
Tați și fii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6006_a_7331]
-
n-a fost decît o contrarevoluție, al cărei rezultat îl reprezintă 957 de morți. „O crimă în masă", comisă cu sînge rece de către „nucleul CFSN condus de troika moscovită Iliescu-Militaru-Brucan". Acesteia i se poate imputa inclusiv execuția Ceaușeștilor, în urma unui simulacru de proces, conform paradigmei staliniste puse iarăși în funcțiune: „Într-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, generalul Stănculescu povestește cum i-a fost dat ordinul de lichidare a Ceaușeștilor: «Cei din grupul lui Iliescu mi-au spus că trebuie
Cum au sfîrșit dictatorii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6034_a_7359]
-
larg al Hollywoodului, emfaza gesticulației în absența cuvântului rostit etc. revendică nu doar o sensibilitate melodramatică, ci și o vârstă idilică a cinematografului. Însă, filmul lui Hazanavicius este departe de a fi nostalgic, el este mai degrabă o clonă, un simulacru realizat cu materiale de calitate, fără ștersături, aproape perfect. George Valentin (Jean Dujardin), aluzie probabil la carismaticul Rudolf Valentino, își plimbă zâmbetul imperturbabil de pe afiș și ecran în existența cotidiană. Actorul pare să joace non-stop exersându-și zâmbetul de gumilastic
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
arta, substitut al credinței abhorate, „religia mea” ce „mă îndrumă prin sute de adevăruri”. Dar nu e decît o propoziție intenabilă. Căci întreg efortul literar al lui M. H. Simionescu îl reprezintă ironizarea, demontarea, parodierea creației literare, răsturnarea ei în simulacre burlești, în negativități provocatoare. Nimic genuin, constructiv, serios nu se menține în pagina prozei sale cu miză formală, care atinge virtuozitățile unui iluzionist. Scriitorul nu pare stimulat de conceptul de literatură, ci complexat. „Deosebindu-se de Borges, scrie I. Negoițescu
Cu toate cărțile pe masă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5305_a_6630]
-
eficacitate este discutabilă”; dispariția diferențierilor între aspirația estetică și locul comun sau între creație și reproducția mecanică; înlocuirea inovației stilistice cu „parodia ” sau pastișa, mediatizarea și politizarea fiecărui aspect al producției culturale, și apariția „unei noi culturi a imaginii și simulacrului”8. Dacă adaugăm la această listă subminarea simțului realității - deja compromis de propaganda comunistă dar în continuare diluat de „isteria producției și reproducției realului”9 practicată de unele guverne de tranziție postcomunistă - nu ne miră faptul că Baudrillard este „teoreticianul
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
a 2-a, Editura Paralela 45, 2005, 362 pag. 8 Jameson, Fredric. Postmodernism, or, the Cultural Logic of Late Capitalism (Postmodernismul sau logica culturală a capitalismmului târziu). Durham: Duke UP, 1991, pag. 4, 6, 15, 19. 9 Baudrillard, Jean. Simulations (Simulacre și simulări). Traducere de Paul Foss, Paul Patton, și Philip Bleitchman. New York: Semio-text(e)/Columbia University, 1983, pag. 44. 10 Boym, Svetlana. Common Places: Mythologies of Everyday Life in Russia (Locuri comune: Mitologiile vieții zilnice în Rusia). Cambridge: Harvard UP
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
iar lapidaritate pare deviza poetului-actor George Drăghescu. Așezat în marginea haikuului și a aforismului, d-sa se străduiește a face economie de cuvinte într-o vreme în care cuvintele se risipesc prea adesea într- o vînturare sterilă, într-un zadarnic simulacru al plăsmuirii poetice. Se află implicat în pasiunea lui George Drăghescu pentru concentrare un protest împotriva acestei întristătoare inflații. Util, întrucît nu o dată pierdem simțul măsurii, acea disciplină a mijloacelor care face cu putință atingerea unui țel. Bîjbîim în negura
Vîrsta edenică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5469_a_6794]
-
cu grapă, indicată de dicționare, nu-l ajută să supraviețuiască. Varianta grăbiș pare justificată de legătura cu termenul grabă. Apropierea lui grăpiș de grabă e dovedită de unele asociații de idei și argumente din texte contemporane: „Practic, asistăm la un simulacru de reformă realizată «târâș-grăbiș», ale cărei părți pozitive nu pot fi ignorate, însă care pe ansamblu are menirea de a distruge și lucrurile bune care mai existau. (...) Nefiind nici o surpriză că graba strică treaba!” (proatitudine.ro). Inevitabil, noua motivare lexical
Târâș-grăpiș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5100_a_6425]
-
plin. Ambiguitatea sexuală ritmând chestionarea febrilă și anxioasă a propriei identități devine o marcă a întregului film. Regizorul Eva (Eva Mattes) încearcă o adaptare a romanului Dama cu camelii al lui Dumas-fiul într-o casă abandonată. Decorul decadent populat cu simulacre și postișe al unei case abandonate în care regizorul se autoclaustrează cu actori cu tot se acomodează cu dezinhibarea sexuală a generației Hippie a anilor ’60. Viziunea regizorală a Evei recuperează inspirat propriile chagrins d’amour într-un film care
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
-i acorde o atenție tot mai mare, pînă acolo că universul virtual al tehnologiei devine mai real decît realitatea însăși. Se naște un fel de hiperrealitate care sufocă realitatea. Verdictul lui Baudrillard: realul nu mai există, oamenii trăind într-un simulacru de lume în care cuvîntul de ordine aparține ficțiunii, fantasmelor și simbolurilor absurde. Potrivit francezului, singurul mod de a te sustrage acestui univers mediatic este seducția. Pentru Baudrillard „seducția” nu are nimic de-a face cu ispitirea sufletului grație unor
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
-și poate găsi termeni convingători pentru susținerea unei autonomii care să-i insufle o existență creatoare comparabilă cu cea a modernismului de care e disociat printr-o forțare speculativă. E vorba mai curînd de un artificiu izvorît din impulsul unui simulacru de „progres“. „Bunurile“ așa-zisului postmodernism și ale modernismului ne apar comune, organic contopite. S-ar cuveni să recunoaștem doar o anume evoluție internă, o modificare a aceluiași țesut organic, aidoma unui fruct ce se coace. Cromatica rumenelii sale nu
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
pe o anume idealizare a grupurilor sociale dezavantajate ceea ce duce la o permanentă căutare în realitate a unui limbaj care tinzând spre un anume respect al celor oprimați, amână rezolvarea problemelor lor sociale, economice, politice. Urma, în acest caz, este simulacrul permanent al prezenței limbajului correct din punct de vedere politic, simultan cu amânarea soluțiilor de fond. Fără a obosi cititorul cu limbajul, adesea greu digerabil, al eseurilor derridiene, Philip Roth ne oferă, deci, un roman care nu numai că a
Derridianul Philip Roth by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/6084_a_7409]
-
paralizate în indeterminare. În povestea acestui habitus, Vișniec diluează savuros și profesionist alchimia spectacolului mediatic. Lumea din Dezordinea preventivă gravitează în jurul seducțiilor autodistructive. Mathieu Caradin, Marcel Crasnac și mai ales George sunt vocile unei singure instanțe critice. Matei Vișniec evaluează simulacrul unei lumi de consum în care omul mlaștină -„îmbâcsit de informații inutile” - este individul despărțit de subiectivitate, un om „intoxicat”. Problema este cum această fragilitate poate fi recuperată poetic din spectacolul consumist. La un anumit nivel inițiatic, Mathieu Caradin descifrează
Noua soteriologie by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4733_a_6058]
-
politic” al UTM-ului. Ședințele Biroului CC al UTM sunt descrise cu ochi critic: Virgil Trofin, prim secretarul inflexibil, dezaxatul Petre Gheorghe, dar mai ales șeful studenților, etern zâmbitorul și versatilul Ion Iliescu, maestru al eschivei și al supraviețuirii prin simulacru abil și obediență mereu avantajoasă. Popescu îl descrie pe Iliescu drept „copilul de suflet” al lui Nicolae Ceaușescu. Fără protecția lui Ceaușescu, într-adevăr, Iliescu n-ar fi reușit să urce în ierarhia comunistă atât de rapid și spectaculos în
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
acest talent al actorului de a crea iluzia că se află acolo unde el deja a plecat, că ceea ce trăiește personajul lui este mai real decât realul pentru a ne juca cu o formulare în maniera Jean Baudrillard a hiperrealismului simulacrului. Inevitabil, privirea lui Laurence Olivier vede imediat greșelile actriței americane, le amendează de pe poziția unui actor profesionist, obișnuit cu tensiunea mult mai dură a scenei de teatru, unde nu mai există duble salvatoare pentru un eșec. Însă un singur moment
A fi sau a nu fi Marilyn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4696_a_6021]
-
Cosmin Ciotloș Eugen Negrici, Simulacrele normalității Pitești, Editura Paralela 45, 2011, 200 pag. În anii nouăzeci, printre semnăturile cu greutate din paginile „României literare”, se putea întâlni și aceea a lui Eugen Negrici. A fost, dacă nu mă înșel, singura dată când criticul șia asumat
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
semnăturile cu greutate din paginile „României literare”, se putea întâlni și aceea a lui Eugen Negrici. A fost, dacă nu mă înșel, singura dată când criticul șia asumat o misiune publicistică de asemenea anduranță. E adevărat că nici rubrica, numită Simulacrele normalității, nu era una restrictivă. La drept vorbind, titularul ei avea, în privința temei, destul de multă libertate. Mai ales în context, care era, știm bine, tulbure. Orice subiect (sau, în tot cazul, aproape orice subiect) se preta, în definitiv, unui comentariu
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
restrictivă. La drept vorbind, titularul ei avea, în privința temei, destul de multă libertate. Mai ales în context, care era, știm bine, tulbure. Orice subiect (sau, în tot cazul, aproape orice subiect) se preta, în definitiv, unui comentariu în lumina acestei metafore. Simulacrele normalității. Și probleme de strictă teorie, imune la contingent (cum ar fi aceea, sumbră, a inerentei perimări a cărților, făcând pandant cu salutara expresivitate involuntară), și așteptata schimbare de paradigmă (în special în poezie și în special la nivel formal
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
Dimachi sau, în Ardeal, Vasile Aron și sfârșind, în același secol al nouăsprezecelea, cu Eminescu). Așadar, în anii nouăzeci, Eugen Negrici era o prezență constantă și marcantă în presa culturală de la noi. Dar devenise el, astfel, un publicist? Apariția volumului Simulacrele normalității (cuprinzând o parte din articolele acelei perioade) poate conduce, dacă nu la un răspuns clar, măcar la câteva ipoteze clarificatoare. De pildă, în ce privește raporturile lui Negrici cu publicistica. Adică, în primul rând, cu magistratura cronicii literare. Are, față de aceasta
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
un spațiu mai mare, observația lui Eugen Negrici ar suna mai convingător. Așa cum se întâmplă cu un alt eseu iconoclast, Resursele populiste ale Luceafărului, care, din punctul de vedere al argumentației, nu are cusur. (De altfel, Negrici ilustrează aici, în Simulacrele normalității, o priză excelentă la poezia lui Eminescu.) Revenind la întrebarea de la- nceput. E Negrici, cel din Simulacrele normalității, publicist? Mă cam îndoiesc. Publiciștii autentici scot, dintr-o jumătate de idee, trei articole. Eugen Negrici, din trei idei strălucite
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
iconoclast, Resursele populiste ale Luceafărului, care, din punctul de vedere al argumentației, nu are cusur. (De altfel, Negrici ilustrează aici, în Simulacrele normalității, o priză excelentă la poezia lui Eminescu.) Revenind la întrebarea de la- nceput. E Negrici, cel din Simulacrele normalității, publicist? Mă cam îndoiesc. Publiciștii autentici scot, dintr-o jumătate de idee, trei articole. Eugen Negrici, din trei idei strălucite, abia umple o pagină de revistă. Dar ce pagină!
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
transfigurat, jurînd a fi întrezărit printre pietre pocrovul Maicii Domnului și, într-o clipă de abandon, de a fi simțit adierea pulpanei cristice, autorul ar fi făcut figura unui spirit atins de clișeu conformist. Și ar fi dezamăgit negreșit, prin simulacrul de simțire pe care l-ar fi pretins. Așa însă, Dan C. Mihăilescu e sincer, fără mască și fără calcule de imagine. Se înfățișează nud în fibra seacă a necredinței sale: un intelectual sceptic, hedonist, trăind departe de ritualul Bisericii
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]