267 matches
-
de jale și de chin... Oooof, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale... Gicu bate din palme. Lasă că poate câștigăm În seara asta eurovisionul la anu’ ne-am scos, ne batem pe burtă ca belferii și organizăm sindrofia cu Oprescu-n pol pozișăn. Adică-n cap de formație, Gore, că ai lipsit la orele de engleză, trăgeai mahoarca În piept prin parcuri! Îi băgăm la polivalentă, că-n altă parte nu văd. Da’ se descurcă Oprescu, e manager bun
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de părere că prea multă tristețe nu face bine În combinația cu băutura. Ne dăm cu capul de mese, Sandule, ajungem cu cucuie acasă, la doamne, doamnele ne Întreabă de ce avem cucuie, noi ridicăm din umeri și uite-așa Începe sindrofia, În sensul rău al cuvântului. Aud iar că bem până nu mai știm de noi și venim loviți În frunți, cu toate că noi - cred că sunteți În asentimentul meu - reușim să ne păstrăm luciditatea și În momentele cele mai crâncene, atunci când
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
enorm" și "monstruos" în forma grotescului aglomerării de tip rabelaisian, elocventă fiind bucata Moșii / Tablă de materii. Grobianismul, ca formă a grotescului prin supraabundență alimentară este, de altfel, o constantă a lumii caragialiene gurmande, amatoare nesățioasă de petreceri, bâlciuri sau sindrofii în care elementul gastronomic devine catalizator al discuțiilor sau monedă de schimb pentru diverse interese și servicii (La Moși, Cam târziu, Politică și delicatețe, Țal, Boborul!). Expresie a unei predispoziții spre culminații și exces, captată involuntar în mult comentata formulă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
făcu ochii mari. Ar fi trebuit să-mi iau niște pantofi mai de Doamne-ajută, zise Darcey cu regret. Nu m-am gândit. —Porți același număr ca mine, nu? întrebă Gill. Darcey dădu din cap. — Poți să iei pantofii mei de sindrofii. Se potrivesc cu rochia. Dispăru pentru câteva clipe în camera ei și reveni cu o pereche de pantofi negri de piele întoarsă, cu o fundiță mică de catifea. — Nu pot să împrumut pantofii tăi! exclamă Darcey. —Ai bătături? întrebă Gill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
în sufletul de noapte Cu trupul lui de vis și nemurire, Zăcea întins în somnuri de lumi amestecate. Dar a venit în Zori, fără a mă ști Că voi rămâne Cerul ce se-adâncește-n ape Și dragostea din vieți, prin calme sindrofii S-a prefăcut în clipe arse lungite în EPAVE. L-am privit ca pe-o icoană vie Era un prinț frumos venit din zări Avea în ochi privirea unor arse zile L am îndrăgit ca o nebună prin Spuma unei
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
adormit pe brațul de doruri și păcat Dar Zorii l-au trezit, prin viețuirea-n artă, Iubind eternul suflet din visuri sfărâmat. Cum aș putea să-i spun că tălpile timpului dor, Și sufletul de noapte mi-e plâns în sindrofie Departe-n lume e un pământ de flori, Ce sângerează-n zile, cu o mireasmă vie, Renasc, ca o tăcere din plapuma de soare Și port în mine dorul din patul îngeresc Departe-n lume arde un timp de întristare
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să-i zici muzică. Bud auzi niște țipete, niște urlete venite dinspre arest. Zgomotul se dublă și apoi se triplă În intensitate. Bud văzu o adevărată cursă nebunească dinspre sala comună spre blocul arestaților. O străfulgerare: Stens luînd-o razna, pileală, sindrofie... să-i frigem pe ăia de i-au bușit pe-ai noștri! O luă la goană și ajunse Într-un suflet la ușă. Culoarul era Înțesat, iar ușile de la celule deschise. Se formau cozi. Exley urla, Încercînd să facă ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Nu mai avea capace la roți, iar ștergătoarele de parbriz erau rupte. Hank’s Ranch Market era Înconjurat cu bandă galbenă. În parcare două mașini ale poliției. Nici un tichet de amendă pe parbriz - probabil că-l furaseră vandalii. *** Ajunse cînd sindrofia era În plină desfășurare: Ellis Loew În apartamentul plin cu mahări de la Partidul Republican. Femeile În rochii de seară, bărbații În costume negre. Marele V: costum kaki, cămașă albă, stropită cu sînge de cîine. Jack Îi făcu semn unui chelner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
exponatele egiptene. E trăsnet. Am ajuns Într‑o galerie mai mică, cam de dimensiunea unui teren de tenis, În mijlocul căreia trona o masă cu douăzeci și patru de scaune În jurul ei. Robert Isabell Își merita faima, asta era clar. El era organizatorul sindrofiilor din New York, unicul capabil să nimerească specificul adecvat fiecăreia, cu atenție extremă la detalii: În ton cu moda, dar nu extravagant, luxos, dar nu ostentativ, unic, dar nu exagerat. Miranda insistase ca Robert să facă totul, dar singura dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de stres, extenuare și foame făcea să am dificultăți În a‑mi concentra privirea pe hârtia cu antet de Ritz care era pe birou. — Andrea, ai baftă din nou. — Zău? Nu prea mă simt prea băftoasă În clipa asta, Briget. Sindrofiile astea se desfășoară mereu În engleză. Nu e nevoie să traduci nimic. Poți să scrii discursul, da? Da, da, o să Îl scriu, am mormăit eu și am pus telefonul În furcă. Nici nu am avut timp să iau În considerare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
energie pe care am cunoscut-o vreodată - era folosită Împotriva ei, ca și cum forța vitală Însăși putea fi deturnată și reinvestită În unicul scop al morții. Ultima dată când am văzut-o a fost la petrecerea de la Edwin Morgan Forster, o sindrofie de catralioane de dolari cu temă arabă, cu nisip adevărat și o cămilă furioasă. Cu un turban pe cap care să-i ascundă smocurile de păr rămase, Jill m-a făcut să râd, ca de obicei. —Spintecă și dă foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mare tămbălău în Cetatea noastră în toată noaptea aceea... Iar pe furnica-hoață Marea Farmazoană a exclus-o din Ordinul înaripatelor fără aripi, fiindcă încălcase știuta Lege ca, niciodată, să nu apeleze la ceea ce era neîngăduit: la vulgarul Miracol! Seara, la sindrofia solemnă, greierele-viorist, căruia îi plăcuse de tânăra furnică, atât de simplă în felul ei de a raționa (c'est un roseau pensant! medită el), căuta să-i stea mereu prin preajmă. O invită la dans și, pe netede hexagoane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Încheind vorbirea Întinse mîinile - culcată cum era - chemîndu-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră În somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel Își ținea, În ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, În camera de lîngă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curînd și canapeaua joasă cu cuvertură lînoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părînd a ființa dincolo de evenimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Îngrijește obrajii, fruntea, micile, din ce În ce mai stăruitoarele striațiuni din prelungirea ochilor, ca un evantai spre tîmple, se apără cum poate de valurile acestui timp care bate pentru ea (și pentru femeile, și ele În vîrstă, cu care se compară, ale acelor sindrofii), din ce În ce mai vizibil secetos. Domnului Pavel nu-i pasă, el e asemeni stîlpului de telegraf din fața porții, cu care se compară cîteodată, rîzÎnd, uscat și drept, avînd grijă de verticalitatea ținutei, foarte micile, mai vizibile, mai nu, crăpături ale suprafeței neavînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pavel. La noi nu e loc? Am camera de-alături, aranjăm noi; să nu aud așa ceva! și nu lăsă lucrurile În voia lor, stărui pînă ce Învățătorul Încheie, mulțumind aprobativ, măgulit și bine dispus. 2. Anii nu stinseră cu totul sindrofiile doamnei Pavel. Doamnele de altădată, femeile acelea multicolor Îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria Încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre nord, cu cele două fotolii, cu bufetul-vitrină, cu masa grea, dreptunghiulară, de stejar și caldul covoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din ele Închiseseră ochii definitiv, iar celelalte nu mai erau În puterea sănătății de atunci și veneau mai rar, un fel de părăsire, se bucurau că trăiesc, dovadă că viața Își are felul ei de nemurire, gîndeau peste Înșelăciunile timpului. Sindrofiile acelea rărite Încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii În urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. VÎrstele devastaseră veselia, spontaneitățile și rîsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acelea rărite Încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii În urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. VÎrstele devastaseră veselia, spontaneitățile și rîsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea „noutăți” ca fiind invenții ale lumii, sătule de uniformitatea trecerii timpului; anecdotele rămîneau, În schimb, prin ele Însele, neatinse de duhul pierzării, de asemenea legendele locului, mereu Întinerite, nemuritoare prin permanenta lor reluare. Se rîdea, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
va zîmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, Încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rînduitele sindrofii, doi bărbați de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea pe Întristata noastră prezență, Îi era Însă milă de doamna Pavel, dar n-o mai putea ajuta, traversa acum lumi necunoscute, avea dezinvoltura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
interesa de grăunțele și mălaiul pentru păsări, de coteț de care era nemulțumit și acum că e prea mic, de proviziile pentru iarnă ale doamnei Pavel, dar oricît de rar venea se retrăgea Însă totdeauna În acele ore săptămînale de sindrofii ale soției ca să nu le tulbure naivitatea și voia bună iscoditoarelor doamne, care văzîndu-l Îmbrăcat În costumul cu care fusese Îngropat, s-ar fi speriat căci n-ar mai fi Încăput vreo Îndoială asupra faptului că venea din lumea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
n-ați putea să mă introduceți diseară la Nastasia Filippovna? Trebuie s-o văd neapărat chiar astăzi; am o problemă; dar nu știu deloc cum să intru. I-am fost prezentat adineaori, totuși nu m-a invitat: astăzi acolo e sindrofie. De altminteri, sunt gata să trec peste unele conveniențe și n-au decât să râdă de mine, numai să intru cumva. Ați avut, tinere prieten, exact, dar exact aceeași idee ca și mine! exclamă generalul entuziasmat. Că doar nu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
abia v-a cunoscut și v-a și invitat la ea? — Tocmai asta-i: nu m-a invitat. Atunci cum vă duceți? exclamă Kolea și chiar se opri în mijlocul trotuarului. Și... și cu asemenea haine, când acolo e o adevărată sindrofie? — Zău că n-am habar cum o să intru. Mă primește - bine, nu - înseamnă că am pierdut prilejul. Cât despre haine, ce să fac? — Aveți vreo treabă? Sau mergeți așa, pour passer le temps* în „lumea bună“? — Nu, la drept vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și devenise deja o modă să fie invitată la anumite serate, în îmbrăcămintea ei de mare lux, pieptănată ca la o expoziție, pentru a fi așezată, ca un tablou splendid, la vedere, înfrumusețând astfel petrecerea, la fel cum unii, pentru sindrofiile lor, împrumută de la cunoscuți, pentru o seară, un tablou, o vază, o statuie sau un paravan pentru șemineu. Cât despre bărbați, Ptițân, de pildă, era amic cu Rogojin; Ferdâșcenko se simțea ca peștele în apă; iar Ganecika tot nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar care, ca și Epancinii, puteau fi, cine știe de ce, întâlniți uneori în acest cerc „de elită“. În virtutea unui anume tact, luat de ei drept literă de lege, Epancinilor le plăcea să amestece, în rarele cazuri când dădeau câte o sindrofie la ei acasă, înalta societate cu persoane de condiție mai modestă, cu reprezentanți aleși ai „oamenilor de condiție mijlocie“. Pentru asta, Epancinii erau chiar lăudați și se spunea despre ei că sunt oameni cu tact, că își știu locul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se hrănească gratis din munca acestuia, așa că renunță la rangul preoțesc căpătat în ajun, iar scrisoarea o tipărește în ziarele liberale - deci, asemeni seminaristului francez, cică și prințul fusese ipocrit în felul lui. Se zicea că ar fi așteptat dinadins sindrofia dată de părinții logodnicei, prilej cu care fusese prezentat mai multor persoane foarte importante, profitând de moment ca să-și exprime pe față, în prezența tuturor, mentalitatea, să le vorbească urât acelor demnitari respectabili, să renunțe la logodnică în mod public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în a maimuțări drepturile & libertățile omului. Legatarii cadavrului indimenticabil, zombii averilor inaccesibile într-o viață de bancher, uteciștii de ieri, capitaliștii de azi și, poate, de mâine, au pus gheara și pe muzica rock. Fuseseră instruiți prin tabere ori pe la sindrofii cine ce cântă. Știau trupe, aveau discuri, casete sau benzi. Nu ascultau Europa Liberă, să afle ultimele noutăți; le luau de la „oamenii lor“ Ăcel mai pregătit în domeniu era chiar secretar de partid; cabotin perfect, mimează că-i june rebel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]