830 matches
-
conceptului de canon național (odată cu ideea de "poet național", pe care o consideră o invenție a naționaliștilor români). Aceștia susțin cu frenezie omogenizarea globalistă a literaturilor prin estetic și istoricizare. Un estetic separat de matricea sa ontologic-arheală, rupt abuziv de singularități și o istoricizare totalitar-reducționistă fixată pe problematica "echității" minoritare. Și, ca o remarcă fundamentală la polemica în jurul lui Eminescu și canonul occidental: "Postmoderniștii trăiesc cu iluzia ideologizantă că noi îl inventăm pe Shakespeare și pe Eminescu, pe când, în realitate, ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
analog cu Goethe pentru cultura germană, sau Shakespeare, pentru cea engleză, ca un fel de "canon literar" al culturii naționale. El se distanțează explicit de Nicolae Manolescu, care, în recenta Istorie critică a literaturii române, a procedat la recunoașterea diversității "singularităților" tutelare ale literaturii române. Eminescu joacă, în opinia lui Theodor Codreanu, un rol analog cu cel al lui Rimbaud și Mallarmé în poezia franceză. "Pur și simplu este vorba la Eminescu de o altă direcție întru modernitate, ale cărei virtualități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decât sunt cărămizile create și treaba se complică iar, băieți! Ei, dacă tot s-a ivit ocazia, haideți să ne lămurim! Să înțelegem unde se sfârșește imaginarul colectiv, cu arhetipurile și cu bâjbâielile lui perverse și unde începe, de fapt, Singularitatea. Și cum arată dimensiunea aia grozavă, spirituală, care te întâmpină, zice-se, când vei fi trecut prin spuma cuantică, prin oglindă, Dincolo! Să știm și noi, pentru când va fi să dăm colțul! Să aflăm cum sunt procedurile divine. Să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să merite acest nume datorită calităților sale dezvoltate, exersate și sublimate... Idealul nu există, nu-l întâlnești niciodată - de unde și căutarea infructuoasă cu felinarul. în schimb, acesta luminează cât se poate de mulți indivizi și cât se poate de multe singularități: tâmplarul, retorul, muzicianul, sportivul, perceptorul, delatorul. Același Platon este victima altei năzbâtii cinice într-o zi când perorează în public și definește - din nou! - omul drept un biped fără pene. Fără să fie descumpănit și fără să renunțe la calmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce numesc latinii otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea de sine ca singularitate liberă. Preocuparea de sine și folosirea plăcerilor, va scrie Michel Foucault, care vorbește și de o hermeneutică a subiectului pentru a numi efortul individului de a se modela pe sine prin intermediul filosofiei. Pentru Diogene, fericirea presupune câteva imperative categorice: să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
inconștient supraindividual. Elementele care compun inconștientul colectiv nu au fost niciodată conștiente, în vreme ce inconștientul personal are la bază experiențe care au fost cândva conștiente. Jung demonstrează natura obiectivă a inconștientului colectiv și îl echivalează cu spiritul, în vreme ce inconștientul personal, prin singularitatea conținuturilor sale, va fi echivalent cu sufletul. Intrucât inconștientul colectiv are ca osatură o structură cerebrală moștenită, acesta se va materializa adesea prin conexiuni mitologice, motive sau imagini, care apar oricând și oriunde, fiind indiferente la prejudecățile sau tradițiile istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pot justifica temeinic, în modalitatea noastră de interpretare, o separație între "spațiul interior" (corpus-ul narativ) și "spațiul exterior" (galeria de personaje "convocate")353. Toposul uzitat pentru a face referire la doamna T. este acela al "nișei", semn interpretativ al singularității și funcției speciale căreia îi este menită. Aidoma altor topoi "ușa", "fereastra", "arcada" "nișa" se manifestă ca un hiatus într-un plan, într-o suprafață; depinde de viziune și de proiectul intenționat. Concordant abordării noastre, aceasta are rolul unui "tablou
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
obiectiv. Caracterul inoperant și lipsa de adecvare a termenilor "subiectiv" și "obiectiv" devin, astfel, ușor evidente chiar pentru bunul simț comun, iar formele de impersonalizare sau de subiectivizare a unei opere sunt relative.454 Am încercat să demonstrăm, cu argumente, singularitatea efortului romancierului Camil Petrescu, concentrându-ne asupra Patului lui Procust, pe care îl apreciem ca mai bogat în indicii ale originalității și mult mai aproape de crezul artistic al autorului. Totodată, se desprinde, ca o concluzie, faptul că "...imaginile estetice nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
viață nu era interesant decât prin culoarea și, așa zicând, exotismul (ori insolitul) său, evidențiat de sursele, punctuale și subiective, ce subîntindeau o asemenea istorie: amintirile, memoriile, observațiile directe chiar sau cronicile, fără a uita, desigur, documentele (explorate însă în singularitatea lor). Iată, bunăoară, cum înțelegea un istoric român, altminteri demn de tot respectul, cu aproape patru decenii în urmă, să evoce viața de zi cu zi a românilor într-o carte care, deși metodologic și „filosofic” depășită, își mai păstrează
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
parodie de l’idée.” (Goethe) Ori de câte ori o amintire, o experiență personală sau colectivă este scrisă, trecută în text, ea devine atât un document, cât și o ficțiune. Fascinați de bogăția destinelor individuale și în același timp incapabili de a stăpâni singularitatea ireductibilă a vieții unui individ, istoricii au abordat recent problema biografică în maniere diferite, optând pentru analiza stilului propriu al unei epoci, lăsându-le altora acea depărtare în raport cu stilul propriu al unei epoci pe care o numim stil personal. și
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
În acest spațiu-substrat, Thom distinge între punctele regulate, corespunzătoare zonelor de continuitate, și punctele de catastrofă, în care aparența fenomenologică a substratului se schimbă brusc (vezi figura 1). Prin analogie, o „figură globală” este redusă la „un punct”, la „o singularitate” (la un model simplificat, am putea spune). „Modelul” capătă stabilitate atunci când este „desfășurat”, obiectivat într-un spațiu-substrat natural. Figura 1. Puncte regulate și puncte de catastrofă Cuplul punct regulat - punct de catastrofă are o mare putere explicativă, putând servi la
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
modernitatea târzie și cu realitatea axiologixă a societății postindustriale. Revendicările noilor m.s. urmăresc salvgardarea autonomiei personale și protejarea societății împotriva dominației din ce în ce mai apăsătoare a sistemului politico-administrativ și a pieței (della Porta și Diani, 1999) asupra vieții de zi cu zi. Singularitatea noilor m.s. a fost combătută cu argumente puternice de mulți sociologi nord-americani (Pichardo, 1997; Mertig și Dunlop, 2001). Organizarea mișcărilor sociale Deși ideea de m.s. sugerează informalitate sau spontaneitate, organizațiile au un rol important în existența lor. Așa cum am arătat
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
ansamblul lor, un loc important genului feminin. La egalitate cu masculinul, pentru că fiecare are nevoie de celălalt pentru a exista cu adevărat. în aceeași ordine de idei, în îndemnul de orgii, la sărbători sexuale generalizate, femeile contează mai puțin ca singularități, ca subiectivități distincte decât ca niște chintesențe: ele incarnează Femininul, Feminitatea căreia i se consacră un adevărat cult. Iată cum se explică faptul că pe Marcu Magicianul îl găsim alături de femeile cele mai frumoase - mărturisește Irineu. Primatul Galiilor precizează că
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să merite acest nume datorită calităților sale dezvoltate, exersate și sublimate... Idealul nu există, nu-l întâlnești niciodată - de unde și căutarea infructuoasă cu felinarul. în schimb, acesta luminează cât se poate de mulți indivizi și cât se poate de multe singularități: tâmplarul, retorul, muzicianul, sportivul, perceptorul, delatorul. Același Platon este victima altei năzbâtii cinice într-o zi când perorează în public și definește - din nou! - omul drept un biped fără pene. Fără să fie descumpănit și fără să renunțe la calmul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce numesc latinii otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea de sine ca singularitate liberă. Preocuparea de sine și folosirea plăcerilor, va scrie Michel Foucault, care vorbește și de o hermeneutică a subiectului pentru a numi efortul individului de a se modela pe sine prin intermediul filosofiei. Pentru Diogene, fericirea presupune câteva imperative categorice: să
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
exemplu, afirmația atribuită lui Ludovic al XIV-lea " Statul sunt eu", lingvistul nu ar trebui să vadă în ea decât un enunț specific sistemului limbii franceze, o "vorbire" în accepția lui Saussure. De aici rezultă că studierea acestui enunț în singularitatea lui, în încercarea de a stabili circumstanțele și motivele care stau la baza producerii sale, le revine istoricilor. Teoriile lingvistice referitoare la enunțare resping tocmai diferențierea dintre lingvistică și "extralingvistică". Ele disting două aspecte în evenimentul enunțiativ: pe de o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
leagă imediat substantivul propriu de personajul feminin încă anonim. Acest tip de prezentare este un fel de "cadrare" care înscrie noul personaj într-un spațiu balizat în prealabil; se potrivește unui roman istoric în care naratorul nu percepe lumea prin singularitatea unei conștiințe. Educația sentimentală începe cu totul altfel: [...] Frédéric, ca să ajungă la locul lui, împinse grilajul clasei I și deranjă doi vânători cu câinii lor. Fu ca o apariție. Ea era așezată în mijlocul băncii, singură de tot, sau cel puțin
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mult în literatură a investigației autobiografice în adâncime, a scrutării ființei morale a scriitorului (autoanaliza) în zonele sale ascunse, profunde, ireductibile. O altă trăsătură ar fi apariția tot mai insistentă a conștiinței unicității. Scriitorii încep să descopere emoția și voluptatea singularității morale. În acest sens, în necrologul la moartea lui Eminescu, Hasdeu afirma că numai în actul creației poetul este "mai el însuși, mai individual ca oricând"94. Autenticitatea devine un dat, o calitate naturală care trebuie doar conservată. A fi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
El a descris universul ca fiind în continuă extindere, dând cosmologilor "temă pentru acasă". Ideea de la care pornesc este aceea că la începuturi, cu miliarde de ani în urmă, universul nu exista. A fost doar un punct, numit punct de singularitate, ceva fără dimensiune și cu energie nedefinită. La momentul zero, acest punct a ieșit din starea lui de singularitate, nu se știe de ce, și și-a manifestat uriașa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul. În 1940 fizicianul ruso
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
aceea că la începuturi, cu miliarde de ani în urmă, universul nu exista. A fost doar un punct, numit punct de singularitate, ceva fără dimensiune și cu energie nedefinită. La momentul zero, acest punct a ieșit din starea lui de singularitate, nu se știe de ce, și și-a manifestat uriașa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul. În 1940 fizicianul ruso american George Gamov și asistenții săi Ralph Alpher și Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescentă de materie
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
principalele opere. Cea mai mare parte este consacrată producției europene din secolul al XVI-lea până în a doua jumătate a secolului XX. BAUDRY P., La pornographie et ses images, Armand Colin, Paris, 1997. Studiu sociologic despre pornografia contemporană care abordează singularitatea raportului dintre consumator și imaginea pornografică. Deși această carte nu se ocupă de literatura pornografică, un anumit număr de reflecții i se pot aplica și acesteia. BERTRAND C.-J. și BARON-CARVAIS A., Introduction à la pornographie. Un panorama critique, La
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
și prin formă. Departe de a-și fi epuizat resursele creatoare, Arghezi se găsește totuși la o vârstă când "trecutul și amintirile trebuiesc mutate din peizajul lor în caiet". Prin discursul autoreferențial, Arghezi își mărturisește, nu fără un disimulat orgoliu, singularitatea eului poetic: "Când alții ajungeau la țintă și se odihneau de un efort sfârșit sau renunțau să mai fie, eu de-abia ridicam traista și mă uitam, din prispă, încotro să apuc". Sau: "sunt incapabil să rostesc un gând dacă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-ți dea. Dacă o vei găsi săracă, Itaca nu te-a înșelat. Înțelept cum ești după atâtea experiențe, tu ai înțeles în cele din urmă ce înseamnă orice Itacă 224. Astfel Itaca cea unică devine multiplă. Experiența timpului a pulverizat singularitatea ei într-o miriadă de imagini variate, schimbătoare, strălucitoare care luminează drumul călătorului. Acest loc paradigmatic al ospitalității a fost metamorfozat de către timp, deformat de către amintire, reconstruit de imaginație, transfigurat de dorință. Itaca, capăt și țintă ale căutării ospitaliere, a
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
povestiră, dragă lui Rousseau, ne miră prin violența ei neobișnuită la Jean-Jacques care e de acord că și-a găsit sursa de inspirație într-un "subiect atât de crud", unul din episoadele biblice cele mai cumplite. El ne interesează prin singularitatea lui și datorită faptului că este vorba de o dublă poveste de ospitalitate. Nu vom stărui prea mult asupra rescrierii propriu-zise a episodului. Rousseau urmează cu destulă fidelitate Cartea judecătorilor în privința povestirii care primește însă o haină proprie. Ca și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
va arăta mai multă atenție față de originalitatea și geniul celuilalt, al străinului. Acum lumea începe să creadă că pitorescul, culoarea locală, moravurile și obiceiurile, stilul și sensibilitatea, departe de a fi adaptate, trebuie, dimpotrivă să fie redate cu toată puterea singularității lor, ceea ce poate să conducă la extrema inversă și să dea naștere la traduceri care, fiindcă s-au impregnat prea mult de caracterele cele mai străine, chiar cele mai exotice, ajung la texte foarte puțin comprehensibile și lizibile. Hölderlin care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]