497 matches
-
o variantă verbală (deci, dinamică, purtând marca „procesualitate”), în sistemul lexical al limbii, paralelă, alternativă la primul nivel de interferență cu sistemul gramatical - nivelul categoriilor (claselor) lexico-gramaticale -, la varianta substantiv/statică (purtând marca „substanțialității”), cu care intră în raport de sinonimie lexicală și de opoziție lexico-gramaticală: a călători - călătorie Îi place a călători/călătoria. a visa - vis Dreptul de a visa/la vis nu mi-l poate lua nimeni. a dormi - somn Nu mai poate dormi./ Nu mai are somn. Raportul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și de opoziție lexico-gramaticală: a călători - călătorie Îi place a călători/călătoria. a visa - vis Dreptul de a visa/la vis nu mi-l poate lua nimeni. a dormi - somn Nu mai poate dormi./ Nu mai are somn. Raportul de sinonimie lexicală s-a reorganizat prin substantivizarea infinitivului lung: amintire, cântare, visare etc. a(-și) aminti - amintirea (singularia tantum) - amintire/amintiri a cânta - cântarea (singularia tantum) - cântare/cântări (cântec/cântece) Devenit substantiv, infinitivul lung păstrează în planul său semantic legătura cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când exprimă existența, el realizează atunci predicate absolute: Lumea este. Nu este dreptate. „Orice este are o rațiune de a fi. Ceea ce nu este și n-a fost niciodată - aceea nu e cu putință.” (M. Eminescu) Când exprimă „prezența” (în sinonimie cu a se afla), verbul a fi cere pentru împlinirea câmpului semantico-sintactic pe care îl generează, în mod obligator, realizarea funcției sintactice de circumstanțial: de timp sau de loc, cel mai adesea, sau a funcției de complement indirect (exprimând semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zice că), parcă ((se) pare că a plecat definitiv.); în relații de subordonare sau de interdependență, conjuncția ‘aparține’ subordonatei sau celuilalt termen al relației de interdependență. Că adverbele acestea sunt mijloace de exprimare a modalității o dovedește și intrarea în sinonimie cu sintagme morfologice, sau cu sintagme cu verbele semiauxiliare care exprimă diferite sensuri modale; sintagmele poate că e bolnav - va fi fiind bolnav - o fi bolnav (prezumtiv) - trebuie să fie bolnav exprimă toate ipoteza. Adverbele desigur, firește, fără îndoială etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă între termeni reprezentând interpretări lingvistice din unghiuri diferite ale aceluiași „obiect” din plan referențial. În plan semantic, termenii nu depind unul de altul (nici reciproc, nici unilateral), dar între ei se desfășoară raporturi de echivalență: • lingvistică, concretizată într-o sinonimie lexicală: „... Am trecut în salon, unde ne așteptau țigări, țigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs - adică pe românește bomboane și lichioruri...” (I.L. Caragiale) • extralingvistică, concretizată în termeni care-și constituie planul semantic prin raportare la același referent: „Eu vreau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unde în seara aceea, și Pavăl, neavând lucru ca alte dăți, se culcase devreme.” (I. Creangă) În enunțurile negative parțiale, constituentul sintactic cu aspect negativ poate intra cu realizarea de aspect pozitiv a aceleiași funcții sintactice într-un raport de sinonimie, nu de opoziție semantică;fenomenul caracterizează mai ales circumstanțialul temporal de posterioritate: „Până să nu crape de ziuă, poate că vom fi chemați să facem cea mai mare jertfă pe care are dreptul patria s-o ceară de la un om
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin specificul seriei de sinonime în care poate intra și prin condiționările pe care le impune sintagmei în care intră. Astfel, verbul a fi, ca verb predicativ, când are adică o sferă semantică suficientă asumării predicației, intră în relație de sinonimie cu verbele a exista, a se întâmpla, a se afla etc., verbe care pot introduce în enunț, prin ele înseși, amândouă componentele semantice ale predicației: „Ce mai este prin oraș?” - „Ce se mai întâmplă prin oraș?” Ca verb copulativ, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a se întâmpla, a se afla etc., verbe care pot introduce în enunț, prin ele înseși, amândouă componentele semantice ale predicației: „Ce mai este prin oraș?” - „Ce se mai întâmplă prin oraș?” Ca verb copulativ, în schimb, el intră în „sinonimie” cu verbe cvasi-desemantizate sub aspect lexical concret: a însemna, a constitui, a reprezenta: „Ce e asta?” - „Ce înseamnă asta?” Ca verb predicativ, verbul a fi nu admite în sintagmă, în afara subiectului, un alt nominativ: substantiv (pronume etc.) sau adjectiv: * Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin atributul de identificare, prin articol hotărât sau prin însăși natura lexico-gramaticală a regentului (substantiv propriu sau pronume). Această particularitate a atributului descriptiv, de a exprima sintactic o trăsătură semantică a regentului fără consecințe în procesul de individualizare, face posibilă sinonimia relației de dependență din care rezultă cu o relație de coordonare copulativă: „Cele citite trec ca niște coji moarte în buzunarul memoriei, de unde ies la iveală apoi tot în aceeași formă”. (M. Eminescu, P.L., 207) - „Cele citite trec ca niște
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ei nu pot participa simultan la realizarea planului semantic concret al unei funcții sintactice și al relației sintactice în care funcția își are originea. Opțiunea poate fi doar de natură lingvistică, când termenii sunt, de fapt, în relație semantică de sinonimie: „Asemenea înjghebări sau improvizări de trupe arată din două lucruri unul, sau puțin respect pentru public, sau ignorarea deplină a exigențelor unui oraș mare cum sunt Bucureștii.” (M. Eminescu, Despre cultură, 197) sau poate fi impusă și orientată de realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ontologică, coordonarea realizată prin conjuncția ci este o alternativă sintactică, printr-un raport de cvasisinonimie, la relația de dependență care generează funcția sintactică de circumstanțial opozițional: Nu învață, ci doarme./ În loc să învețe, el doarme. Enunțurile dezvoltă un grad ridicat de sinonimie când în amândouă s-ar putea presupune, relativ asemănător ca în frazele cu subordonate concesive sau cu coordonare adversativă, o stare de așteptare frustrată: În loc să învețe (cum era de așteptat), el doarme./ Nu învață (cum era de așteptat), ci doarme
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantice" În funcție de realizarea specifică a raportului semantic dintre cei doi termeni implicați în desfășurarea ei, relația de apoziție dezvoltă patru variante principale: • denominativă • descriptivă • de identificare • interpretativă. Apoziția denominativătc "Apozi]ia denominativ\" Apoziția denominativă se întemeiază pe un raport de sinonimie lingvistică, lexicală sau frastică: „Gebeaua e un fel de mers armenesc, adică împrăștiat și legănat.” (C.Hogaș, 144), „Strabon, citând după alții, pomenește de sternophthalmi, ceea ce ar însemna oameni cu ochiul în piept.” (G. Călinescu, U.P., 122), „Soldatul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de forme inutile"32. Adică, departe de a ilustra o economie echilibrată, de corespondență perfectă între numărul formelor și cel al ideilor, limbile sunt fie prea bogate, fie prea sărace. Categoriile gramaticale care exprimă acest dezechilibru permanent sunt cele ale sinonimiei, paronimiei și polisemiei pe care Herder le explică prin intervenția factorului afectiv. Sinonimele apar în momentul în care ființa umană își transcrie senzațiile, numărul cuvintelor care se referă la același lucru, ilustrând multiplicitatea pozițiilor și atitudinilor ființei în fața lumii: există
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
e genetică - se vorbește despre origine, despre felul în care se formează reprezentările sonore în limbă, despre nașterea cuvintelor. Însă dincolo de aspectul diacronic, se poate identifica dimensiunea limbii pe care o vizează reflecțiile lui Herder. Indiferent dacă e vorba de sinonimie sau polisemie, realitatea limbii e constituită aici din verticalități: relații de vecinătate paradigmatică, de omologie, de paralelism etc. Herder se referă la cuvinte apropiate care se contaminează prin sensuri comune, cuvinte concurente care vizează același lucru, cuvinte derivate care își
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Opere, I, Partea întâi. Scrieri istorice, politice și economice, ediție îngrijită de G. Zane, Fundația pentru Literatură și Artă, București, 1940, p. 273. 41 Trimit la studiul fundamental de semantică istorică al lui Paul Cornea, "Cuvântul "popor" în epoca pașoptistă: sinonimii, polisemii și conotații", în Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii: concepte, convenții, modele, Eminescu, București, 1980, pp. 208-243. Despre încărcătura idealizantă a cuvântului și despre reinterpretările cu caracter radical revoluționar pe care le implica, la pp. 226-239. 42 Heliade Rădulescu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
expresie colocviala, cu același semnificat, si anume: a înșela sau a fi înșelat, dar cognitiv implică sintagma "prin mijloace perfide". c) planul obiect-imagine. Faptul că pentru conceptul (B) Alianță D.A. folosește două idiomuri diferite ne determină să vorbim despre o sinonimie conceptuală, deși se observă o antinomie cognitivă dacă analizăm structura conceptuală a obiectelor, structura care, prin valorile funcționale ale obiectelor, ne ajută să delimitam tipul de legături motivaționale (L1-2): Trăsături semantice Valori funcționale Zahărel [+ dulce] Aliment pentru a îndulci (acadea
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
facilități speciale pentru integrare, chiar dacă și unii dintre ei vor putea duce o viață autonomă (surzii, nevăzătorii, unii handicapați locomotori). Incapacitatea În Dicționarul de sinonime 18, incapacitatea este asimilată incompetenței, nepregătirii, neputinței, nepriceperii. Este încă o dovadă că nu există sinonimie perfectă în limba română. Pentru tema noastră, incapacitatea reprezintă neputință, iar nepriceperea și incompetența tot din neputință provin. Și, uneori, din nepregătire, ca în cazul tulburărilor pe un fond social. Preluată după A. Gherghuț 19, definiția incapacității ar fi "diminuarea
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
1984). Cu alte cuvinte, dacă un oarecare coeficient de confuzie în respectivul limbaj este datorat faptului că autorii desemnează prin aceiași termeni lucruri relativ diferite, este constatabil și fenomenul invers: prin expresii deosebite se vizează conținuturi identice, mergând de la simple sinonimii („valoric”, „axiologic”), trecând prin sintagme și enunțuri („atitudini față de valori”, „valori interiorizate”, „scara individuală de valori”, „filtrajul personal al valorilor”) și ajungând la nex-uri propoziționale echivalente. Evident, afirmația are o valabilitate generală pentru dinamica științei și filosofiei, dar în
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
să treacă granița oficializării lingvistice, fiind considerate expresii sărace în conținut, cu nuanțe marcate doar de intonație și context). Utilizarea argoului presupune anumite abilități; el se învață, se exersează prin variații, prin jocuri de cuvinte, prin ambiguități. Întrecerea în "poante", sinonimii și formule cu dublu înțeles pare esențială pentru apartenența la comunitatea deținuților; e oricum un criteriu pentru dobîndirea unei superiorități între arestați ("Mormînt. Mă știți pe mine că umblu cu "jetul"? Eu n-am să vă "sifonez" niciodată, cu toate că m-
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Port Royal”, în care Chomsky crede că apar primele elemente ale gramaticii transformaționale 67. Conceptul de transformare și distincția dintre cele doua structuri sunt elementele definitorii ale gramaticii generative de tip transforma țional. Cu ajutorul lor pot fi interpretate situațiile de sinonimie și omonimie (ambiguitatea) sintactica. Pentru aceasta, gramatica urmează să distingă și să definească eu precizie noțiunile de funcție gramaticală (de tipul subiect, obiect, predicat), de relație gramaticală (de tipul raportului dintre subiect și predicat, verb tranzitiv și obiect, determinat și
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
folosirii lor corecte și adecvate, trebuie să se bazeze pe legăturile strânse dintre semantică, morfologie și sintaxă, aceasta din urmă, fiind deosebit de importantă, deoarece în îmbinările cuvintelor dintr-un context se descoperă mai ușor și mai clar opozițiile de sens, sinonimia, polisemia, omonimia, etc. 80 Clara Georgeta Chiosa, "Exprimarea elevilor din gimnaziu", în "Limbă și literatură", seria I,I, Teorie literară, stilistică și compoziție, II. școli și curente în literatura română, cursuri de vară, Bistrița, 1980, Societatea de Științe filologice, București
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
imaginea poetică, ajutând-o să se constituie autonom. Repetiția este absolut necesară pentru a întreține ritmul alert, vivace. Respectând o caracteristică a liricii folclorice în general, s. are o structură internă construită pe baza paralelismelor. Sunt utilizate frecvent paralelismele de sinonimie, de gradație, de enumerație și, mai ales, paralelismul contrastant. Contrastul poate fi aparent, pentru a sublinia o trăsătură caracterologică („Fata muicăi cea bărbată / Cu cânepa nelucrată / Cu casa nescuturată”), sau poate fi real, reliefând o satiră socială („Are hâda șese
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289980_a_291309]
-
ar fi onomatopee: "Tango trimite la tambur, adică la tam-tam sau la "candombé" de la sărbătorile negrilor, un instrument lung de percuție. Dansatorul i se adresa în bozal 125 cântărețului de candombé, cerându-i: "cântă un tango" sau "cântă la tambur". Sinonimia acestor două cuvinte fonetic apropiate era frecvență în regiunile de metisaj de albi și negri... La începutul secolului al XIX-lea, cartierul Tamburului era cartierul Negrilor"126. În privința originii controversate a locului în care a apărut tangoul, iată ce spune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ultimă instanță, patologic. Iată, succint, observațiile mele pe marginea textului lui Sharf: 1. Cercul vicios: orice cuvânt este întru câtva folosit ambiguu, prin umbra lui de neprins, și își modifică sensul în funcție de contexte particulare (astfel se explică, de exemplu, imposibilitatea sinonimiei perfecte sau a... tradu cerii perfecte); totuși, prin chiar aceasta, el reușește să ofere „vehiculul“ care face posibilă comunicarea și, în genere, orice legătură la nivel de limbaj. Problema este aceeași pentru absolut orice termen, inclusiv pentru termenii utili zați
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
existențiale de tipul mi-e foame, e cald etc. s-au propus două analize, ca subiect sau ca nume predicativ. Analiza ca subiect este soluția tradițională din studiile românești, adoptată și în GALR (II: 369-370), unde se oferă ca argument "sinonimia cu un tipar tranzitiv, conținând verbul-centru [a avea + poziția OD108]: Am teamă., Am greață., Am lehamite.109" (p. 370). Tot în GALR se oferă și argumentele pentru considerarea nominalului postverbal drept nume predicativ: - apariția unor adverbe în aceeași poziție (Mi-
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]