272 matches
-
nevoile și, de cum slăbi controlul asupra ființei sale și-i oferi prilejul, el luă hotărâri în locul ei, numaidecât. Ripley se trezi tresărind și era cât pe-aci să se dea cu capul de somiera metalică. Lumina venind de la laborator ajungea sleită până la blocul operator. Ripley se uită la ceas și constată cu stupefacție că se scursese o oră. Destul timp pentru ca moartea să le fi vizitat deja, dar situația părea neschimbată. Nu era surprinsă că nu venise nimeni să o trezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să-l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să-i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gîndurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care-i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și Sfatul Bătrânilor s-au răzgândit. Domeniul nostru nu mai vrea să primească vase străine și nici să câștige din negoț cu străinii. Ne-am lepădat de dorința de a face negoț cu Nueva España. — Atunci... zise samuraiul cu glas sleit, înseamnă că și împrejurările în care noi am fost trimiși ca soli... — Vremurile s-au schimbat. Sunt încredințat că v-a fost greu în lunga voastră călătorie în țări străine. Cu toate acestea, acum Sfatul Bătrânilor nu mai are trebuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
seniorul Ishida... murmură unchiul cu glas vlăguit, s-a lepădat și el de familia noastră? Odinioară unchiul său n-ar fi vorbit cu o voce atât de firavă. Acum se uita întruna în gol înspre flăcările din vatră care pâlpâiau sleite ca niște gâze în prag de iarnă. Cu vremea, se împuținase și la trup. Samuraiul îl alina pe bătrân rostind cuvinte pe care nici el nu le credea. Alături, Riku asculta cu ochii plecați discuția dintre cei doi. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
clinică de neurochirurgie și colectivul său s au bucurat de un anumit prestigiu și de o anumită protecție În fața aberațiilor politice ale epocii. Sub noua conducere (conf. dr. M. Rusu) directorul Direcției Sanitare Iași (conf. C. Cotuțiu) a considerat că sleitul colectiv medical al clinicii de neurochirurgie poate și trebuie să efectueze gărzi și la direcția sanitară (de fapt să se chinuie o noapte pe o canapea În secretariatul direcției) ca să rezolve niște pseudoprobleme sanitare inepte pe care și le imaginau
Istoria Neurochirurgiei Ieşene by Hortensiu Aldea, Nicolae Ianovici, Lucian Eva [Corola-publishinghouse/Memoirs/1293_a_2216]
-
preferințele, obsesiile și neputințele personale. Publicul, prea mulți ani văzut de casele de discuri drept masă de manevră, de consum și de fraierit, a descoperit însă că poate alege fără să pună botul prostește la umpluturi, ghiveciuri și-alte prefabricate sleite. Nu-i vorba, într-o lume ce trăiește too fast, fast-food a devenit stil de (ne)viața. Obsesia trend-ului, ca și teroarea box-office-ului, produce monștri mai mult decat somnul rațiunii. Ispita noului, a grandiosului și-a ne-mai-făcutului împinge la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
tentativă de asasinat. Amintirea fetei îi străbătu creierul cu o mică voluptate. Avea un flacon cu picături tonice acre și amare, ce-i da aceeași cutremurare și un minut de căldură la cap. Numai la cap circula parcă încă sîn-gele, sleit. Când Ada va reuși să pătrundă la Hallipii-Drăgănesti, va afla poate ce a devenit acea cantaridă. Cu capul plecat pe umărul stâng, Maxențiu se uită pe sub viziera de lac la Ada, care urmărea atent pasul elastic al murgului, se uită
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
trunchi de copac, În mâl, sub mâzga apei. Noaptea părăsise pădurea. Riscase cu Cieslakiewicz a doua zi. (Fusese doar o zi? Poate fusese mai mult.) Petrecuse acele săptămâni de vară În cimitir. Apoi apăruse În Zamoșt, chiar În oraș, sălbatic, sleit, putred, ochiul mort holbat - ca un melc de mare. Unul dintre cei cu soarta pecetluită ce adăstase prin toate. Prea puțin a meritat efortul, poate. Sunt momente când a te da bătut e mai rezonabil și mai decent, iar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
o pauză de marș pe marginea drumului. Având, se pare, experiența frontului, voia să aștepte retragerea tancurilor rămase, sperând să facă rost de transport, cel puțin pentru cei doi care șchiopătau și pentru bătrânul rătăcit din Volkssturm. Oricum, noi eram sleiți. Din fericire, nu l-a pus pe oricare altul dintre băieți să stea de pază pe drumul de pădure, ci pe mine, și mi-a dat indicația de a ține ochii larg deschiși. Din nou rezultă o imagine: eu însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care se asemănau de parcă au fost cioplite din trunchiuri gemene... Și totuși mâinile lor erau atat de aproape, iar spațiul respira a libertate și a gol, cum nu a mai mirosit niciodată...A cui mâna trebuia să încerce căutarea? Ele, sleitele, stăteau cuminți, odihnindu-se, de parcă cineva le-a încrustat adânc în palme cuvântul “interzis”. Se priveau neputincioase și vinovate, sfărâmându-și iluziile acelea care se îngrămădeau în colțul cel mai întunecat de vis dulceag risipit în coșmar sleit de zvârcolire
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să‑l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
început să vibreze încet și apoi s-a urnit. — Eu nu... — Eu nu... îl imită Endō pe Gaston. Te luăm cu noi. — Câine-san! — Ce? — Napoleon-san... Gaston privi în urmă și, la lumina palidă a felinarului de pe stradă, își zări câinele, sleit, fugind din răsputeri după mașină. Gaston își lipi fața de geam și strigă: — Aaaaaa! Napoleon-san!... Dar Napoleon era prea bătrân și bolnav. Nu vedea pe unde merge, așa că s-a ciocnit de un stâlp. În cele din urmă a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-ar zice, m-am adaptat, chiar dacă șobolanul nu lasă sfântul să-și facă apariția. Atunci, după ce-am dat de câteva ori ocol gării, m-am pomenit deodată că nu mai vroiam nimic. Trecuse liniștea. Energiile mele vitale păreau sleite. Așa a început criza pe care o prevestise calmul meu nefiresc; cu o stare de letargie care m-a cuprins și apoi m-a doborât. Nu știu dacă ați trăit vreodată o asemenea stare. Nu ești nici mort, nici viu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scurgea pe picioare. ― La naiba! De ce Mama nu încălzește înainte de a ne scoate din hibernare? bombănea, ștergându-și picioarele. Încercă să-și amintească unde-și pusese hainele. ― Știi bine de ce! (Parker era mult prea ocupat cu propriul corp unsuros și sleit, pentru a-și mai pierde vremea cu examinarea furișă a anatomiei navigatoarei). Asta-i politica celor din Companie, continuă el. Economie de energie, sau altfel spus, rentabilitatea Companiei. La ce bun să cheltuiască un plus de energie pentru încălzirea compartimentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
acolo, se gândi ea. ― Pare corect, murmură Dallas urmărind două linii de; extensie pe un ecran de control cu un aer de satisfacție. Porniți gravitația artificială! Lambert împinse o manetă. Nava se cabră. Stomacul lui Dallas se răzvrăti când gravitația sleită a micii planete care se îndepărta fu înlocuită de-o împingere fantastică, implacabilă. ― Pornită, raportă Lambert după ce organele ei interne își regăsiră locul. Ochii lui Ripley se plimbau fără răgaz de la un contor la altul. Pe un ecran de lectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Nu uitase întâmplarea, deși trecuseră o mie de ani. O clipăanapoda, acolo, în stradă, unde cotea șoseaua asfaltată spre oraș. Acolo se răsuciseră, brusc, unul spre celălalt. Un fel de stânjenire, apoi, de parcă după-amiaza s-ar fi rupt și atârna sleita în marginea orei leneșe. O liniște obeză, otrăvită, te scufundă în mâlul ei verde, pașii se clatină și auzi, undeva, șuiere suspecte, șopârle invizibile. Buzele unor adolescenți grăbiți, asta fusese. Nu se puteau elibera de ridicola secvență,continuau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
50... Aș găsi un serviciu, da. Chiar dacă ar continua să mă hăituiască prin prea numeroșii săi complici profesioniști, viclean și răzbunător cum este. Dar am și eu dreptul să văd spectacolul până la capăt. Acum, când a devenit mai echivoc și sleit. O întruchipare! Slujește unei instructive contemplații. Pot urmări mai bine amploarea degenerării, când am un obiectiv știut în detalii. Dispun de o întruchipare imediată, accesibilă. Și ambiguă, mai ales. În ambiguitatea care ne și face complici, ne întinde mereu oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strige, dar glasul se oprise de mult.Încetaseră și întrebările, tăcerea se lungise, devenise oboseală. Aștepta să reînceapă chinul, întrebările, dar pauza se prelungi, liniștea deveni oboseală, ațipeală, ar fi trebuit să aprindă lumina, n-avea putere. Zorile îl găsiră sleit. Traseul spre întâlnire, asta caut? Cum vor întâlni ei eu moartea, cine va fi alesul? Cum se îndreaptă spre viitor, adică spre moarte? N-avem nemuritori, nici posteritate... Un veac fără nemuritori și fără posteritate? Cum își reîntâlnesc trecutul, părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
el o fi fost... Gușa Dușa Păpușa Spiridușa, cum îl mai cheamă. Octavian, fantoma Octavian. De curiozitate, sub un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul va zâmbi, sleit. Ar scoate o batistă din buzunar, ar renunța la batistă, ar spune că e obosit... dar va renunța să mai spună ceva, n-avea cum evita subiectul, cunoștea insistența aiuritului. Se vor privi îndelung în ochi, căutând o soluție. Soluția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la fel de nesățios și imprudent pe cât de urgentă, hămesită, imprudentă fusese partida de amor, nu absolvea manechinul de suspiciunea de care nimeni nu mai avea dreptul să fie absolvit. Mai ascultă, o clipă, înainte de a pleca. Nimic, neant, nici o mișcare. Ieși, sleit, din nacela de reanimare. Se opri, lipit de ușă. Zori cenușii, vineții. Lumina abia se ridica, noaptea mai lenevea, sarcastică, peste orașul avariat. Scările abia se distingeau. Aprinse un chibrit, să coboare. Dar se întoarse să citească numele de pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
portocale nu-mi trebuiau. Poftim, portocale, ce mi-or fi trebuit... Tolea arătă din nou cele două pungi cu pui decapitați. Își deznodă fularul bordo de la gât. Un toreador obosit. Coana Venera, speriată, cu mâna pe clanță, se pleoștise, amețită, sleită. — Ca să vezi, m-am luat cu vorba. De fapt, scumpă doamnă, venisem pentru amicul Cușa. Cu Tavi am ceva de discutat. Câinele tresări, nu tresări, imposibil de știut. Dar bătrânica descleștase mâna de pe clanță. Își ștersepalmele transpirate în poala halatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Care nici nu e mut, mutulache, deloc! De curiozitate, subt un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Plic cu doliu, cu emblemă, din alea, știi ’mneata. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul zâmbi, sleit. Scoase o batistă din buzunar, dar renunță la batistă, vru să repete că e obosit, dar renunță. Așa că înlocuitorul reluă atacul. — Viu ori mort, să-l aducem pe becher, așa vrea conașul din Buenos Aires. Asta vrea el, crimă, plastografie, coșmaruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a zilei, așa fusese. Noaptea nu exista, o mlaștină vicleană, fără contur. Înnămolire barbară, preistorică. Instantaneu, o uita, ziua o și anulase, readucând energia, reflexele... oare când, când oare s-a schimbat zodia, egalizând totul, când s-a statornicit cenușiul sleit și orb? Sufocare, larvă care nu poate ieși la țărm... se dislocaseră toate și lunecaseră în hău și se pierduseră în cerul gros, fără cer, al pustiului. Încă mai purta, pe ultimele trepte ce urcau dinspre tunelul de lumină al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-o amuțești, cum s-o ignori... S-a dus fata morgana, s-a spulberat hipnoza, gata. Alte voci, undeva, în preajmă, alte voci. Dispăruseră, iată, dispăruseră. Reațipi, sleit, împăcat cu lenea și soarele. Se trezi iar și se pierdu iar și se trezi și iar închise ochii. O mișcare. O umbră greoaie, bătrână... Trebuiaatenție, maximă atenție, cineva foșgăia, undeva, aproape. — Ce vezi? Unde te uiți? La ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi! Lasă-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă, sleit, nu se mai auzea nici un sunet, nu se mai vedea nimic... era un leșin doar, soarele călduț, toropitor... dar vocea reveni. — Grăsuțul ăla chior nu știe leacul. Am să mor, toți mă mint. Mor, nu e leac la moarte. Crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]