345 matches
-
ceva ce te va înveseli. O să prezint un număr sâmbăta viitoare în River Club. Vii? — Nu tocmai ți-am spus că nu îți mai prezic viitorul? Așteaptă și vei vedea. 13tc "13" Luni dimineața, Craig își urmărea mama prin cameră, smiorcăindu-se: —De ce faci curat? Clodagh a luat de pe jos un mănunchi de ciorapi și l-a aruncat în coșul de rufe, apoi s-a repezit în muntele de haine de pe scaunul din dormitor, aruncând la nimereală pulovere în sertare, rochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Sau, și mai rău, poate încerca să reactiveze lucrurile. —Uite, usuc-o, spuse ea, împingând-o pe Molly către el. Eu mă grăbesc. În timp ce Clodagh scotea Nissan-ul Micra de pe alee în marșarier, Molly stătea în dreptul ușii de la intrare și se smiorcăia: — Vreau și eu să merg! Plângea cu atâta agonie, încât câțiva vecini au ieșit de urgență la geamuri să vadă cine era omorât. Și eu, chițăi Craig la unison cu sora lui. Vino înapoi, mami, întoarce-te. Șantajiști afurisiți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
vineri seară, vom munci toate sâmbătă, anunță Lisa. Avem nevoie de oameni să care hainele, să plimbe cafelele, chestii de genul ăsta. A urmat o serie unanimă de plângeri, dar nu au avut nici un efect. —E o târfă sclavagistă, se smiorcăi Ashling, în timp ce lua cina cu Marcus la Mao. Cea mai rea persoană pe care am întâlnit-o vreodată. —Nu te abține, o rugă Marcus, turnându-i un pahar cu vin. Dă-i înainte, scuipă tot. A, nu, spuse Ashling, ducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dusese și în concedii. Se dusese și când o părăsise soțul. Așa că ce avea acum? Și de ce nu era bine? Fusese mereu obsedată de control și nu înțelesese niciodată ce era cu cei care o luau razna, cei care plecau smiorcăindu-se de la birourile lor și nu se mai întorceau niciodată. Dar ea avea în minte o curiozitate perversă despre cum era să o iei razna, bănuind că era ceva liniștitor în treaba asta. Nu era oare eliberator să fii absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
vorbă cu el: «Sunt sărman, gol și nenorocit, mi-a murit soția, medicamente n-am avut cu ce să-i cumpăr, iar astă-iarnă un copil mi s-a congelat; fiică-mea cea mai mare a ajuns țiitoareea cuiva...» - veșnic se smiorcăie, veșnic se plânge! Ah, nici un pic, nici un pic de milă n-am avut și nu am pentru acești proști, asta o spun cu mândrie! De ce nu a ajuns un Rotschild? Cine-i de vină că nu are milioanele lui Rotschild
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
știu că nu voi face cum spuneți. Pentru asta ar trebui să am o inimă ca a dumneavoastră. În plus, și el s-a făcut nervos și s-a nărăvit să mă privească acum cam prea de sus. Ba se smiorcăie și mă îmbrățișează, ba începe hodoronc-tronc să mă umilească și să-și bată joc de mine cu dispreț. Așa că o să fac să se vadă poalele redingotei, cu bună știință o s-o fac, he-he! La revedere, prințe, căci îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un gâlgâit de plâns. Din ce în ce mai uimită, Livia îl apucă cu putere de braț. — Și tu simți pericolul, nu? Aprobă în tăcere. Ce altceva ar putea face? A sosit momentul, își zice Livia mulțumită. Inspiră cu putere. Acum ori niciodată. Se smiorcăie cu glas stins: Dacă nu disprețuiești gândul că, femeie fiind, îndrăznesc să te avertizez, atunci când cei mai buni prieteni ai tăi, deși la curent cu ceea ce se întâmplă, nu cutează a-ți vorbi deschis... Își cuibărește din nou fața în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
rască înspre el. Cerșește, cu brațele întinse, mila împăratului: — Iertare, preamilostive stăpâne, dar înălțându-l astfel, îl con damni fie la moarte, fie la nebunie, fie la amândouă la un loc. — Cum îndrăznești? șuieră Augustus. — Preabunule, iartă-mi cutezanța, se smiorcăie secretarul. Atinge podeaua cu fruntea. Împăratul îl privește consternat preț de câteva minute bune. Înțelege că e vorba de ceva foarte grav, altminteri Ianuarius - cu sobrietatea lui caracteristică - nu s-ar preta la un asemenea circ. Se apleacă și-l
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că dacă îl faci cavaler și-l înalți atâta o să i se aprindă și mai abitir în suflet nebunia asta fără speranță. Își înghite cu greu nodul de amărăciune din gât. — O să-l dea pe mâna lui Seius Strabo, se smiorcăie nefe ricit. — Ce caută Seius Strabo în povestea asta? tresaltă alarmat Au gustus. Ianuarius ezită, mușcându-și buzele indecis. Imploră iertare din ochi și murmură abia audibil: — Plautius Silvanus are de gând să-și mărite fata cu un ca valer
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Tu să mi spui repede-repejor... Își pierde răbdarea. Cine e implicat în povestea asta? Trio se codește. Nu așa și-a programat discursul. Ar prefera să înceapă cu faptele... A plasat chipul tău alături de statuile morților din familia lui... Se smiorcăie: — ...de Sextus Pompeius... Augustus rămâne impasibil, deși curiozitatea îl zgândăre. — Numele bărbatului! cere impacientat. Respiră adânc: — E și o femeie în treaba asta, din câte spunea soția mea. Fulcinius trage și el cu putere aer în piept. Acum e acum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în sufletul ei. Surâde compătimitor. A îmbătrânit și el, nu numai ea. E un gând consolator. — Tămâie! cere din nou Rex Sacrorum. — Puneți-o pe altar, le sfătuiește principele, ca să sfințiți lă ca șul curat al Vestei. — Mă doare, se smiorcăie Asinia lângă ea. O zgâlțâie din nou cu putere. — Divinitatea eternului Caesar păzește eternul foc! adaugă pontifex. Ei aș! mormăie ursuză Occia. Dacă n-am fi noi s-ar stinge la iuțeală. Măcar de-ar pleca mai repede! — Vesta îi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care se cuvine să te porți cu decență. Măcar în public, suspină pentru sine. Asinia se pornește zgomotos pe plâns. Nou-venita îi urmează exemplul. Occia se silește să rămână calmă, deși o mănâncă palmele. Măcar să le dea motiv să se smiorcăie! Reușește să se stăpânească. Lasă-le să dea apă la șoareci cât le poftește inima, dacă asta doresc. Cel mai bine e să le ignore și să nu le acorde nici o atenție. I se adresează Corneliei pe un ton voit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
murmură consternată. Atinge cu mâna pântecul rotunjit. — Ție și lui ăsta mic, șoptește. Nu știe cum s-o încurajeze. Are, în mod evident, o nouă de presie din cauza sarcinii. — N-ai putea vedea dacă își scriu cumva? insistă tânăra. Se smiorcăie ușor, apoi șuieră pe neașteptate cu o lucire haină în ochi. — Sunt sigură că au găsit o modalitate să comunice. Vipsania simte privirea întrebătoare a Antoniei îndreptată asupra lor. Răbufnește, agasată: Eu nu sunt ghicitoare în stele, dacă asta îți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Scau rus nu va mai ști ce sărută... Rânjește satisfăcută. — ...Obraz sau buboi? — Din ce s-au luat? șoptește Vipsania îngrozită către An tonia. Domitia Lepida o ia înaintea mătușii: — Eu am venit fiindcă m-ai invitat la lectură, se smiorcăie pe un ton de reproș. O arată pe Agrippina. Nu să mă insulte isterica asta nefutută de bărbatu său! Antonia și Vipsania abia reușesc să o stăpânească pe Agrippina, care urlă ca ieșită din minți: — Ia nu-ți mai da
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
protestează fără vlagă Vipsania. Pune mâna împăciuitor pe umărul ei. — Nu e momentul unei astfel de discuții... — Dar când e momentul potrivit să afli de farmecele pe care ți le face bărbatu-tău? se răstește sora ei. Începe să se smiorcăie: — Și de otrava pe care ți-o pune în mâncare? — Otravă? pălește Antonia. Agrippina abandonează aerul plângăcios și își răsfrânge buzele cu dispreț: — Păi cum altfel crezi că a convins-o să se mărite cu el decât prin vrăji? Și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-i lucească în ochi. — Și valoarea cu care le vindem este de zece ori mai mare... — Adică 150 de milioane? îngaimă tovarășul său. I-a dispărut până și glasul. — Da! declară cu seninătate Scribonius Libo. Începe imediat să se smiorcăie: — Fără banii care-mi revin din tranzacții sunt ca și mort. — Chiar așa? surâde Asinius Gallus. Este din nou batjocoritor. Gluma lui reușește să-l înfurie pe Libo. Vede roșu în fața ochilor. — Păi numai piperul! urlă răgușit. În India îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
momelile petrecerilor și de ațâțările ospețelor. Dar n-are cum să-l aștepte douăzeci și cinci de ani, până va fi lăsat la vatră. O s-o dea în acest timp ai ei după vreun alt fiu de căpetenie. Lacrimile îl podidesc. Se smiorcăie co pilărește și-și trece palmele peste față. Cu privirea încă înrourată, cată spre tovarășul său. Rufus pare dus cu gândurile departe. Și viața ta e hotărâtă de alții, ar vrea să-i strige. Nu ca să-și răcorească inima, ci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prea afectat. Se uită tulburat la femeie. Doar nu cumva...? — Bine că mi-ai adus aminte, face grăbit cezarul. Îl cheamă cu degetul pe flaminul lui Marte: Nu uitați să distribuiți pâinea și vinul... Dar asta e datoria mea, se smiorcăie Fabius Maximus. Își ciocăne capul pieptului cu degetele osoase: — Eu, în calitate de flamin al lui Jupiter... — Tu, în calitate de pater familias, îl întrerupe fără menajamente soția, trebuie să vii acasă și să discuți cu părinții viitorului tău ginere. Luat din scurt, bătrânul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
febră, cum taie acidul o placă metalică. Pentru prima oară de când Anjali l-a târât în încăpere pe Pran Nath, se întoarce să-l privească. Băiatul a îngenunchiat pe podea, cu sângele curgându-i dintr-o rană de la tâmplă. Răvășit, smiorcăindu-se, arată revoltător. În cele din urmă, Razdan începe să înțeleagă de ce l-a evitat în tot acest timp. Întotdeauna a crezut că a făcut-o din cauza mamei lui. Femeia obișnuia să vorbească singură, în șoaptă. Când intra în încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
totul rezervat deja, confrate Toal, insist eu, punând receptorul În furcă. Ray a pus-o pe vaca bătrână și proastă să scrie inventarul. Pipăi prespapierul din buzunar. El Îmi face semn spre ușă și plecăm. În vreme ce ne-ndepărtăm, băbătia se smiorcăie nenorocită: — Prespapierul ăla nu valora mare lucru. Pare scump, dar nu e decât din aur de proastă calitate. Are doar valoare sentimentală. Jim mi l-a adus din Italia după război. Eram săraci ca niște cerșetori atunci. Ștoarfă zaharisită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
prăpăditul ăsta singuratic. Ajung la mine-n birou și găsesc un mesaj cum că o femeie m-a căutat, nu și-a dat numele. Probabil e Carole, mai mult ca sigur. Dându-și seama că s-a purtat nasol. Se smiorcăie puțin că e singură acu când vine Crăciunul. Asta-i problema ei. Tresă mă car la doctor. Am programare. Conduc prin oraș. Puțoii ăștia au schimbat sensurile unice să te buimăcească și mai dihai. Să Încerci să traversezi orașu dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
li se amintească cum stau lucrurile. Ca un anumit tânăr gentleman pe nume Raymond Lennox, de exemplu. — Tânărul Ray Lennox n-a prea avut multe de zis n apărarea lui la curs, Îi spun lui Gus. — Mda, Încă se mai smiorcăie, zâmbește Gus cu un pic de afecțiune. — Ascultă Gus, spun eu, coborându-mi vocea, nu mioluan nume de rău, da ai grijă ce spui n fațalu Ray. Nu zic căi băiat rău. De fapt Îmi place la greu de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cu greu s-ar spune că-s lipsit de frecușuri. Sper că o să fie mai bine decât ultima oară. A fost o vacă ciudată, camera video a părut să o excite, dar când am scos vibratorul a Început să se smiorcăie și să-mi tot turuie despre Bob și despre viața ei care-i vraiște. Nu poți Înțelege niciodată o pizdă. Mă uit la calendarul Federației de Poliție Scoțiene. Cinci decembrie. Nu mai e chiar atât de mult până la Crăciun, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
repede chiloții, dresul și ghetele. Îmi trag și eu pe mine pantalonii și chiloții, apoi ne mutăm În tăcere pe scaunele din față. Nu mă mai uit aproape deloc la ea, deși pot să-i simt dispoziția plină de amărăciune smiorcăită În vreme ce-o duc acasă. Bruce Robertson rămâne până la sfârșit un gentleman. — Ne mai vedem păpușă, flutur eu un adio tandru Înspre spatele ei acoperit cu o haină lungă În timp ce tocurile ei țăcăne pe dalele trotuarului. Însă ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ce morții măsii! — Nu știu ce să fac... Își pune capul În palme. Îmi las țeapăn mâna să cadă În jurul umerilor lui. — Îți face viața un calvar, ei frățâne. — Se pare că nu-s În stare să fac nimic ca lumea, se smiorcăie el, ori Îi stau În drum dacă sunt acolo, ori o neglijez dacă sunt plecat... Craig nu face decât să-și bată joc și să-și pună muzica aia techno de rahat... ce vrea de la mine Bruce? Cum și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]