1,199 matches
-
lățise de atâta șezut pe scaun. Și nimeni nu observa că aveam ochii mari, verzi, cu privirile lucitoare, ca pisicile noaptea. Când veneau bărbații în biroul meu, le aruncam în zadar priviri fugitive printre șuvițele rebele de pe frunte, negre ca smoala. Degeaba, că nu-ntâlneam nicio privire...Asta e! Am fost o proastă și lălâie. Îmi chinuiam sânii mari cu un sutien urât, care mi-i ascundea de tot într-o rochie largă, închisă până la gât...Și erau altele ce-și
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
cer, plângând în noapte. Pe trotuare trecătorii-s rari, Doar jos la " Silva " parcă e lumină, Doi moși întârziați, la un pahar, Răstălmăcesc isprăvi de-o săptămână. Balconul meu e suspendat de nori, Văd vârfuri de biserici sub cer de smoală, Iubesc orașul elegiac... Spre zori Suflete triste vin de mă-nconjoară... Sunt cei plecați... " Orașul de pe deal " Se-ndreaptă-n vis spre mâine... Plin de viață, Cu primăvara țintă, ideal, Mă-ndrept și eu spre-o altă dimineață. Mugurel Puscas
SOMNUL ORAŞULUI ( PRIMĂVARĂ REGHINEANĂ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383285_a_384614]
-
toți. Purcezînd de la răsărit oamenii au găsit În țara lui Senaar un șes și au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: «Haidem să facem cărămizi și să le ardem cu foc!» Și-au folosit cărămida În loc de piatră iar smoala În loc de var. Și au zis iarăși: «Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vîrf să ajungă pînă la cer și să ne facem faimă Înainte de a ne Împrăștia pe fața a tot pămîntul!» Atunci s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ușii iar până la culcare ronțăiau pe inima goală câte un cățel din producția anuală. Între timp, bărbații jucau șah. Acolo am auzit odată zicala „cade în picioare ca pisica“. Prin urmare, pisicile rămâneau pe acoperiș până bine după asfințit, pentru că smoala se îmbiba de căldură. Când se ridicau să plece, numai ce nu le pleoscăia sub picioare. Stăteam pe trepte așteptând să se însereze și să vină în pod. Aveau voie să urce pe acolo, ca locatarii, pentru că ele stârpeau șobolanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cel mai tare că acesta era rezultatul muncii sale. Odată cu sfârșitul sezonului, tanti Amália nu prea mai avea multe de făcut pe mal. Plivea doar lichenii gata să se răspândească peste tot, revopsea literele roșii de pe tăblițe și ungea cu smoală toate bărcile. Apoi, după-amiaza, își făcea de lucru prin jurul meu, scutura macrameurile, așeza mai încolo vaza, trebăluia prin casă, amintind mereu de Testament. Mai cu seamă de cel Nou, dar și din cel Vechi mai știa una, alta, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sticlă de whisky. Și acum probabil că dormea la căldurică, cu pisica lui, Fat Shirley, în poală. M-am cățărat pe scară și ajunsă în vârf am rămas nemișcată, verificând să nu fie cineva prin apropiere. Acoperișul era negru ca smoala, pătat ocazional de o lumină portocalie și palidă împrăștiată de un felinar stradal, straniu și inutil, estompată în colțurile ferestrelor de la mansarde. Nimeni nu muncea la ora aia; ferestrele erau negre precum acoperișul, mânjite de un strat gros de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și ude, dar nu-și rupsese nimic. Se ridică în capul oaselor gâfâind. Privi în jur, căutând să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul era de nepă truns, nu vedea nimic, era înconjurat de o beznă neagră ca smoala. Se auzea doar zgomotul picăturilor rare ce se scurgeau de pe copaci, căzând pe covorul de frunze uscate de pe jos. În rest, liniște de mormânt, până și vântul încetase să mai bată. Peste țiuitul care înce puse să-i sune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
moșul, dând drumul brațului lui Cristian. Brusc, bezna pădurii redeveni de nepătruns. Ca și cum cineva acționase un buton ascuns, lumina verzuie dispăruse dintr-o dată. Inspectorul nu mai vedea nimic acum. Se simțea de parcă ar fi căzut într-un cazan plin cu smoală. Nu te speria! auzi de alături vocea șoptită a lui Calistrat. Sunt aici, dacă se repede, te feresc eu. Încet, ochii i se obișnuiau cu întunericul și începu și el să distingă câte ceva în jur. Luna strălucea deasupra lor dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult decât sigur că acel ceva se oprise la intrare și continuase să-l pândească dinăuntru. Pentru numele lui Dumnezeu, ce se întâmplase acolo? Ce urma să-i povestească lui Mihailovici? Practic, nu văzuse nimic. În afară de fumul acela negru ca smoala, nu putea spune că fusese vorba de ceva palpabil. Fum? Nici măcar atât nu putea afirma cu mâna pe inimă. Nu simțise vreun miros, nici în peșteră și nici afară. Și atunci, despre ce era vorba? Oare asta încerca Calistrat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pârlita”, - Pârlituri, evident, nume de batjocură, dat de locuitorii răzeși la care lucrau sau vindeau produsele muncii lor: linguri de lemn, căușe, coveți, alte obiecte, inclusiv bidinele care erau confecționate pe loc, în curtea omului, la focul care topea catranul (smoala), în care, se punea păr de porc înfășurat cu o cârpă pe un băț. Dobreana Toponimul Dobreana este specificat în documentul de danie dat de domnitorii șării Moldovei, Ilie și Ștefan, lui Mihail Oțel, în 1438, în legătură cu stabilirea hotarelor acelei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
omorî pe loc, tăindu-și beregata cu un ciob de sticlă. — Nu chemați poliția, vă rog. Venim chiar acum. Am ieșit În goană În strada Joaquín Costa. Era o noapte rece, cu un vînt tăios și cu un cer de smoală. Am trecut În fugă pe dinaintea Casei Mizericordiei și a Casei Milosteniei, nebăgînd În seamă privirile și murmurele ce șuierau dinspre portalurile Întunecate, mirosind a balegă și a cărbune. Am ajuns la colțul cu strada Fernandina. De aici, strada Joaquín Costa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să ridice picioarele, hai s-o tăiem prin crâng, În căutarea iazurilor tainice. - E trecut de unu și o să intre diavolul În tine, a obiectat el, iar eu nu știu destule despre cai ca să mân unul În Întunericul ăsta ca smoala. - Taci din gură, prostule! a șoptit ea, parcă fără nici o legătură și, Înclinându-se, l-a bătut ușor cu cravașa. Poți să-ți lași gloaba bătrână În grajd și am să ți-o trimit eu mâine. - Dar unchiul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Acolo, atmosferă de film de groază. Tavanul era jos, ne aplecam ca să intrăm, era un fel de balustradă și, dincolo de ea, apa. O apă mare, neagră, oarecum mirositoare. De undeva venea un zgomot înnăbușit de motor, apa neclintită părea de smoală. Îmi aduc aminte că m-am gândit la apa din bazinul nostru când am văzut secvența din Cassanova cu gondola care plutea pe apa lagunei venețiene, pe care Fellini o realizase din folii uriașe de plastic. ― Ar fi o chestie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dispozițe avea forță de lege. Nu prea am memorie pentru cuvinte. De-abia dacă pot să-mi amintesc cuvintele imnului național. Însă unele dintre aceste versuri mi-au rămas în cap precum mirosul persistent al unui amestec de mosc și smoală. În seara aceea am mers cu mașina să o văd pe Katia, văduva lui Bruno, acasă la ei în Berlin-Zehlendorf. Aceasta era a doua mea vizită de la moartea lui Bruno și i-am adus câteva dintre lucrurile de la birou, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
se poate de reală, cea de toate zilele. Pentru a sprijini metafora filosofului-terapeut, tradiția vorbește de Tetrapharmakon-ul epicurian, de cvadruplul remediu. Extrapolarea se face plecând de la un fel de poțiune magică antică preparată din patru ingrediente de bază: ceară, seu, smoală și rășină. Ne putem imagina mai degrabă un excipient decât un compus cu adevărat eficace pe terenul farmacopeei, dar în sfârșit... Se întâmplă că acest cvadruplu remediu nu există explicit în corpusul lui Epicur. Filosoful nu enunță nicăieri clar acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
veac de veac, Schimbarea se apropie ca vârful unui ac, Dar voi vorbi acum de leul-leu de junglă, El sub acoperire, ne latră și ne mușcă, Ba-i câine, ba pisică, el are ochii mari și negri ca huila, ca smoala din Tartar, nu fii cu mine, dragă, prea familiar îmi spune, am fost cândva prieteni, cuprins de sfiiciune i-am dat o adresare ad patres, jalnic leu, are pe piept doar stele și creierul e greu, fălos intră în sală
LEUL de BORIS MEHR în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361402_a_362731]
-
sunt tombe. Pe câmpuri bântuite de ură Înfruntă singurătatea destinul. La ce bun pământeana arvună Când lovitura ne-a dat-o divinul? MEMORABILA TĂCERE Memorabila tăcere din imperiul celor surzi Umple cupa de plăcere la festinul celor cruzi Întunericul de smoală din regatul celor răi Protejează nebunia armatelor de călăi Fulgerele orbitoare izvorâte din genuni Par petreceri nucleare sfi nțite prin rugăciuni. Muzica amețitoare generată de comete Însoțește universuri născătoare de planete Focul rece de pe bolta universului tăcut Amintește de supliciul
POEME NEWYORKEZE (1) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363766_a_365095]
-
afară, Să văd drumu-nzăpezit Și fulgii cum zboară. Mare a fost surpriza mea, Privind spre ogradă, Să văd proaspăt înălțat Un om de zăpadă! Avea ochii din tăciuni Și pe cap o oală Iar din câlți avea perciuni Mâzgăliți cu smoală. Un ardei în loc de nas Roșu ca mărgica Și să-l sprijine la pas Avea măturica. Tata, mândru făurar Mă chema-n ogradă Să-mi ofere mie-n dar Omul de zăpadă! Ei, ce spuneți acum? V-am convins că am
SELECŢIUNI DIN VOLUMUL CAPTIV PE TĂRÂMUL COPILĂRIEI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 922 din 10 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363911_a_365240]
-
Vânt de vise Când timpul toamnei se dezminte În stropi de ploi, căzuți intens, Iubiri ce nu pot fi rostite Dezleagă norii albi de sens Și fie numai până-n poală De cer, arsură pe dorință, Să ducă-n sine neagra smoală, Din primii fulgi...de suferință... Acolo, palma ta Iubite, Să-mi prindă fluturii de noapte- Iubiri ce nu pot fi rostite Și să le ningă-n altă parte, Pe alt meridian mai liber Sub alte tâmple-n rame scrise Mă
VÂNT DE VISE de SHANTI NILAYA în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362408_a_363737]
-
îndrăzneala omului și se ridică amenințător deasupra lor. - Dispari, Satana, în unghierele tale întunecate, în locuri neumblate sau blestemate. Du-te la vrăjitoarele tale care te slugăresc, ia-le sufletul și pârjolește-l în focul iadului tău, hrănește-le cu smoală, dar lasă omenirea cu necazurile, bucuriile și păcatele sale să fie judecată de Domnul, nu de tine, împărat al întunericului!... Deodată o lumină strălucitoare inundă pădurea. Urletele lugubre se sting treptat în ecouri, iar balaurul se transformă într-un vârtej
III. PRINCIPELE MOŞTENITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362392_a_363721]
-
strigai disperarea filozofând pe la icoane, mocirla gurii tale a izbucnit în claritatea lacului, țiganii, de la capătul satului , bat potcoave rupând bariera fonică a timpului, potcovind răsăritul dimineții, chipul tău atât de neînchipuit, fumegă, alungând strigoii de pe pereți, îmbraci mantia de smoală, în timp ce pe coaste îți umblă câmpia, țiganul despotcovind răsăritul ți-a adus potcoavele, numai două, două ți-a adus din cele patru cerute, nu e nimic, ai să îl bagi mâine la carceră, știi, carcera aceea cu drugi de metal
POEM FILOZOFIC de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2213 din 21 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362538_a_363867]
-
o stâncă,-necându-mă-n ochiul-nisip Și-am absorbit dintr-o scoică o perla murdară; Cojite, sparte, lacrimi așteaptă să curgă pe chip, Știind că sunt acum cea mai tristă povară. Fără să văd, din scorburi, copacii turnau prin noapte Urme de smoala,-n care topeau aburi de ceață, Iar umerii reci aruncau peste ceafa și spate Tămâie, scrum, busuioc, în șanțuri de gheață. Lumină din ochi cernea infinit, prezentul tăcea - Timpul torcea din fuiorul cu ceasuri oprite, Iar luna pe crengi și
MĂTURĂ-MI RACLA ŞI SPALĂ-MI CU LAPTE CRUCEA MURDARĂ de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2033 din 25 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/361043_a_362372]
-
poate a fost mângâiere,/ în aer s-a rupt - creangă de lut./ Eu ți-am cules umbra mâinii, ca o părere,/ și-n vis m-am plecat s-o sărut. („Vorbitor”, p. 47); Haine de temniță, roșii, cu vine ca smoala pe ele.../ Mi s-au făcut carne pe oase, mi s-au făcut piele./ Din teaca lor vie nu pot să mă smulg și să fug,/ fiece mușchi are-un lacăt, fiece os un belciug... („Haine roșii”, p. 49); Din
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
și descoperiri în Electrochimie, că dacă ar fi fost ajutat aducea premiul Nobel pentru chimie Țării. De aceea a și fost săpat și distrus tot timpul, pentru că așa suntem noi, românii, bolnavi de axiofagie. Ne mâncăm valorile de parcă am mânca smoală crezând că este miere, cea mai a dracului boală, și care ne-a nenorocit toată istoria, iar acum ne distruge definitiv. De asta suntem acum unde suntem, pe fundul prăpastiei, afundați până la ochi în scârna istoriei...Un om de o
„ANTON PANN” OPERETA STRĂLUCITOARE A COMPOZITORULUI MARIN VOICAN de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364027_a_365356]
-
pe tărâmul Scorpiei, sora și mai malefică a Gheoanoiei cu care se afla în perpetuă dispută pentru pământurile pe care le pustiau ca-ntr-o adevărată apocalipsă ori de câte ori aveau chef. Nicio sămânță nu mai încolțea aici, aerul era fierbinte ca smoala clocotită, iar de izvoare de potolit setea nici pomeneală: „De prăpăd și fierbințeală/ N-aveai loc să pui piciorul:/ Aerul duhnea a smoală,/ Însetat era izvorul ... / - „Făt-Frumos, în șa te ține:/ Scorpiei nu-i știu pereche -/ Gheonoaia, pentru tine,/ A
RESCRIEREA – O FORMĂ DE INTERTEXTUALITATE de ION ROŞIORU în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364215_a_365544]