634 matches
-
perimetru determinat de controlul total asupra educației și formării membrilor săi, accentul total pus pe statul autarhic în defavoarea individului. Într-un cuvânt, o apologie - seducătoare și subtilă, și tocmai de aceea primejdioasă - a totalitarismului; apoteoza unui Creon deopotrivă tiran și sofist. A doua obiecție este cea enunțată de Denis de Rougement într-un text exemplar: „Les options fondamentales de l’Europe” (publicat întâia dată în „Annuaire de l’IUEE” în 1957 și reluat în primul tom al celui de-al treilea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
p. 121). Republica începe cu un dialog cvasiindependent, Thrasimachos, desfășurat în maniera dialogurilor de tinerețe ale lui Platon și având în centrul său tema dreptății. Ce e dreptatea? Ceea ce e în avantajul celui mai puternic; legea celui mai puternic - răspunde sofistul. Astfel, dreptatea este redusă la dimensiunea ei instrumentală și e situată strict la nivelul unui consens social. Or, problema lui Socrate e următoarea: ce anume e dreptatea în sine, adică raportată nu la ceva de ordin exterior (beneficii, de pildă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și Platon sunt de acord (și poate că aici Platon este „mai de acord” cu el însuși decât cu Socrate!) că: - Formele sunt inaccesibile simțurilor (Phaidon, 65d); - Formele nu pot suferi absolut nici o schimbare (Hippias Maior, 292e); - Formele sunt incorporale (Sofistul, 246c); - Formele există în sine și prin sine (Phaidon, 65e-66a; 78d). Locul excelent în problema care interesează aici e de regăsit în Banchetul, 211a-b. Înaintea acestui loc, Diotima atrage atenția lui Socrate: „încearcă acum să mă asculți cu cea mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
îndepărteze noutățile. Arta răscolește adânc pasiunile: ea este deci un lucru mult prea serios pentru a fi lăsat în seama artiștilor.” Artistul poate fi fermecător, trezind plăcerea, cea care îi conduce pe cei mai mulți dintre oameni. La fel ca retorul și sofistul, artistul reprezintă pentru sistem un pericol care nu poate fi ignorat. O libertate rău folosită de artist poate produce ceea ce azi am numi „un crah” al imaginarului colectiv declanșat prin „liberalizarea” extremă a semnificațiilor. Arta trebuie ținută sub control din
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai grav, ne îndepărtează de adevăr. Dacă vrem să ajungem la adevărata imagine a divinului, nu trebuie aleasă această cale, ci asceza corpului, a sufletului și a inteligenței.” Revine aici acea asemănare pe care Platon o vede între pictor și sofist. Ambii sunt producători de idoli înșelători. În sens originar eidolon însemna „fantomă a mortului din Hades”) Pictorul, la fel ca și sofistul se blochează într-o retorică a imaginii lipsită de consistență gnoseologică. Scopul lor este manipularea. Seducția exercitată în numele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
corpului, a sufletului și a inteligenței.” Revine aici acea asemănare pe care Platon o vede între pictor și sofist. Ambii sunt producători de idoli înșelători. În sens originar eidolon însemna „fantomă a mortului din Hades”) Pictorul, la fel ca și sofistul se blochează într-o retorică a imaginii lipsită de consistență gnoseologică. Scopul lor este manipularea. Seducția exercitată în numele plăcerii îi amăgește pe oameni, profitând de ignoranța lor. Totuși la un examen mai atent orice om își poate da seama că
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
într-o retorică a imaginii lipsită de consistență gnoseologică. Scopul lor este manipularea. Seducția exercitată în numele plăcerii îi amăgește pe oameni, profitând de ignoranța lor. Totuși la un examen mai atent orice om își poate da seama că pictorul sau sofistul nu posedă vreun fel anume de cunoaștere. Iar pentru Platon binele nu poate fi niciodată desprins de cunoaștere și adevăr. Tocmai de aceea „... sofiștii și retorii se întâlnesc în același domeniu de preocupări comune și nu pot preciza cu ce
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lor. Totuși la un examen mai atent orice om își poate da seama că pictorul sau sofistul nu posedă vreun fel anume de cunoaștere. Iar pentru Platon binele nu poate fi niciodată desprins de cunoaștere și adevăr. Tocmai de aceea „... sofiștii și retorii se întâlnesc în același domeniu de preocupări comune și nu pot preciza cu ce anume se ocupă, nici ei înșiși, și nici ceilalți oameni cu privire la ei”. Există un dualism antropologic care se naște la Platon prin situarea opozitivă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
perioadă de timp interpretat prin matematizare excesivă e ușor de probat. Ideile au apărut multor comentatori ca fiind similare propozițiilor matematice cu justificarea că locul supracelest este prin definiție aspațial. Ceea ce rămâne în genere acceptat este faptul că o dată cu Parmenide, Sofistul, Politicul și Timaios se constată o atenuare a teoriei Ideilor în sensul unei orientări logistice. Această tendință de interpretare a filosofiei lui Platon din direcție logicistă se leagă în opinia noastră de apetențele tradiției spirituale occidentale care leagă strâns raționalul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
drept să spui, Cratylos, că nu există cunoaștere, dacă toate lucrurile se transformă și nimic nu rămâne?”. Inteligența subtilă care îl caracterizează îl va feri pe Platon de celălalt pericol extrem: căderea în eleatism. De aceea, el va preciza (în Sofistul) că Ființa este simultan stabilitate, permanență, dar și mișcare. Ființa este în viziunea lui Platon „un al treilea termen, paralel cu mișcarea și repausul”. Această ieșire din binaritatea logică nu face decât să infirme ipotezele comentatorilor care susțineau că platonismul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
intermitentă” (la alegeri) se pretează excelent unui astfel de demers. Există în continuare acele produse demagogice ale inteligenței virusate care ascund cu greu amprenta mahalalei sub glodul unei pretinse erudiții. Nu rigoarea logică face, de cele mai multe ori, succesul unui discurs. Sofistul Antichității s-a machiat pentru contemporani și, respectând cerințele modei actuale, a devenit „tehnocratul competent”. Mesajul poetic și deopotrivă, cel publicitar, se insinuează într-o zonă a intimă a necesității de securizare intelectuală. Această securitate se întreține prin promisiunile camuflate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
198c 198c-199b 199c-201c 199e 201c-d 201d de două ori 210c 210e de două ori 210e-212b 211a-b 216c 216d de trei ori 216d-217a 216e de două ori 217a 217a-219e 217c-d 218c 219b 219b-d 219c 219c-d 219e 222b 223d Lysis 212d 219e Sofistul 217b 253c 256e sqq Phaidros 231a-233a 232a 233c 241d 245b-c 246b 247b 248b-c 249d 250d-e 251d-252b 253b-c 253d 253e 254a 254b-c 254e 255b-256a 255b-c 255e 262d 264a 265e 272e 274b-275b 279e Menexenos 238c 238d 240e 245d 247a Omul politic 257c
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ibidem: „ei scaldă sufletul iubitului în unda cea sfințită, făcându-l să semene, pe cât mai mult cu putință, cu zeul de care sunt legați”. Cf. ibidem, 248b-c. Cf. ibidem, 279e. Cf. ibidem, 264a. Cf. ibidem, 262d, dar și 272e. Cf. Sofistul, 253c. Cf. ibidem, 256e sqq., ceea ce oferă modelul judecății nedeterminate de tip „S est non P”, iar abia Aristotel a modificat acest regim al negației (cf. Metafizica, XIII, 2, 1089b sqq.) sugerând faptul că ea are sens doar în interiorul predicației
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Cf. idem, Omul politic, 287d. Cf. ibidem, 278d, 286a. Cf. ibidem, 279a-280b. Cf. Platon, Republica, 414d-415d. Idem, Omul politic, 311c (trad. Elena Popescu, Platon, Opere, VI, Ed. Științifică și Enciclopedică., București, 1989). Cf. ibidem, 257c. Cf. ibidem, 260b. Cf. Platon, Sofistul, 217b. Cf. idem, Omul politic, 268c. Cf. ibidem, 269e. Cf. P. Frutiger, Les mythes de Platon, Felix Alcan, Paris, 1930, p. 185 și urm. Cf. Platon, Omul politic, 275c. Cf. ibidem, 293a. K.R. Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, I
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
scăpa de datorii. Definiția, cumva, clasică a ironiei în sensul actual, inclusiv cel socratic, o datorăm lui Quintilian, Institutio Oratorica, IX, 2, 44: „ironia este tropul prin care se sugerează contrariul a ceea ce se spune”. Platon însuși numește eirōn pe sofist („imitatorul prefăcut” - Sofistul, 268a) și eirōnikon - sofistica ignobilă. Cf. Republica, 337a. Cf. Gorgias, 489d-e. Cf. ibidem, p. 31. Prestigiul „ironiei” crește, ca să fiu ironic, cu fiecare răsunător eșec pe care-l înregistrează. Cf. ibidem, p. 32. Ca eirōn paradigmatic declanșează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Definiția, cumva, clasică a ironiei în sensul actual, inclusiv cel socratic, o datorăm lui Quintilian, Institutio Oratorica, IX, 2, 44: „ironia este tropul prin care se sugerează contrariul a ceea ce se spune”. Platon însuși numește eirōn pe sofist („imitatorul prefăcut” - Sofistul, 268a) și eirōnikon - sofistica ignobilă. Cf. Republica, 337a. Cf. Gorgias, 489d-e. Cf. ibidem, p. 31. Prestigiul „ironiei” crește, ca să fiu ironic, cu fiecare răsunător eșec pe care-l înregistrează. Cf. ibidem, p. 32. Ca eirōn paradigmatic declanșează Socrate o schimbare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
vizibilă la moment dat, într-un loc dat, într-un timp dat. Cât despre ceea ce a trecut, nimic nu ne spune că va fi întotdeauna vorba de un adevăr... Montaigne ia pe cont propriu opțiunile adversarilor emblematici ai lui Platon, sofiștii, pentru care omul este măsura oricărui lucru. Opinia prezentată ca o certitudine definitivă cristalizează o stare de lucruri punctuală, repede perimată însă. Relativism, perspectivism: nu poți găsi o altă armă mai eficientă contra pretențiilor la adevărurile eterne. Cele ale lui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să considerăm adevărul ca pe o formă luată la un moment printr-o percepție, o afirmație relativă: este adevărat ceea ce pare adevărat momentan, înaintea unei depășiri posibile și probabile. Pretinsul pyrrhonism al lui Montaigne asunde un relativism și un perspectivism sofist - în sensul filosofic al termenului: Protagoros și Gorgias, relativiști și perspectiviști susțin și ei niște adevăruri. în primul rând: omul este măsura oricărui lucru. Dar când, în Eseuri, sunt condamnați creștinii care distrug civilizațiile din Lumea Nouă, în 1492, constatăm
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
natura îndrăgostită de plăcere” -1Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își fabrica fără probleme mica lui gîndire personală efectuând colaje din fragmente împrumutate din diferite doctrine. Fiecare prelua ceea ce prezenta
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trupul, dorința, socialul, natura sau familia. Plăcerea definește în consecință bucuria de sine ca o suveranitate realizată, cucerită și radioasă. MOMENTUL AL DOILEA îNTREBUINȚĂRI TERAPEUTICE ALE CUVÂNTULUI: SOFISTICA ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în consecință bucuria de sine ca o suveranitate realizată, cucerită și radioasă. MOMENTUL AL DOILEA îNTREBUINȚĂRI TERAPEUTICE ALE CUVÂNTULUI: SOFISTICA ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Lyceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a fi socratizat îceea ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune care urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littră adăuga chiar și o sophisterie, azi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
supusă greșelii; Littră adăuga chiar și o sophisterie, azi ieșită din uz. în toate cazurile, trebuie mers la definiție pentru a găsi accepția inițială și referința la filosofii Antichității grecești. De altfel, cel mai mare adesea, ezităm să le recunoaștem sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește la fel de binevoitor pe atomiștii din Abdera: niște dușmani și nimic mai mult. Nici măcar niște adversari
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
niște adversari care trebuie respectați și criticați fără a le deforma tezele. Nu: niște dușmani, într-adevăr, acesta-i termenul potrivit... Totuși, ansamblul dialogurilor lui Platon se plasează sub semnul acestei gândiri, fără de care n-ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]