306 matches
-
Matematica poetică, răspunzându-i parcă lui Mallarmé, Nichita Stănescu zice polemic: "Matematica s-o fi scriind cu cifre / dar poezia nu se scrie cu cuvinte". Dar cu ce se scrie? Răspunsul este binecunoscut: cu necuvinte. Pare o găselniță de ordin sofistic. Opinia s-a și exprimat. Însă poetul e consecvent până la capăt: antimetafizica duce, în plan poetic, la necuvânt. În varii contexte, dar mai ales în eseul Cuvintele și necuvintele în poezie, atrage atenția că poetul folosește cuvintele din disperare, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
posibile, etică afacerilor era mult prea preocupat] de vulgarul mijloc al schimburilor cotidiene - banii. Ins] chiar și filosofia s-a aplecat mai atent asupra lumii reale, iar etică afacerilor și-a g]sit sau câștigat un loc. Noi aplicații și sofistic]ri ale teoriei jocurilor și alegerilor sociale au permis introducerea unui tip de analiz] mai formal în etică afacerilor. Și mai important, interacțiunea și amestecul practicienilor cu directori de firme, cu lideri de sindicat și cu proprietari ai unor mici
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Despre Interpretare al lui Aristotel, traducere, cuvânt Înainte și comentarii de Constantin Noica, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România Aristotel (1958): Organon II. Analitica Primă, traducere și studiu introductiv Mircea Florian, București, Editura Științifică Aristotel (1963): Organon IV. Topica. Respingerile sofistice, traducere și note Mircea Florian, București, Editura Științifică Aristotel (1965): Poetica, studiu introductiv, traducere și comentarii D.M. Pippidi, București, Editura Academiei Republicii Populare Române Aristotle (1984): De Interpretatione.Trans.J.K. Ackrill. The Complete Works of Aristotle: The Revised Oxford Translation
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Răspicat!"13. Textul lui Nae Ionescu referitor la semnificația pastoralei patriarhale nu a rămas fără ecou, fiind atacat de ziarul "Universul", care îi face filosofului român un adevărat proces de intenție, acuzându-l că ar fi recurs "la o interpretare sofistică a pastoralei, spre a ajunge la concluzii ciudate". Răspunsul lui Nae Ionescu nu întârzie să apară, demontând cu argumente critica preopinentului său de la "Universul". Filosoful reia teza sa cu privire la comportamentul Patriarhului, reducând-o la două argumente esențiale: 1. Patriarhul Miron
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Țuțea, Tratat de antropologie creștină. Filosofie și teologie, Iași, Timpul, 2001, p. 126: "Constanța omului este oglinda omului revelat sau a aparentului în același fel. Față de această poziție realistă, împotriva căreia se situează și Kant, conștiința teoretică, practică și tehnică sofistică se crede plăsmuitoare de ficțiuni care operează asupra aparentului, logica omului autonom îndepărtându-se de Real și înlăturându-l ca fiind inutil și incognoscibil... Realul depășește speculațiile dialectice ale rațiunii presupus autonome, fiind transcendent în esență și îmbrăcând dogmatică a
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Newey este că, în opinia sa, această obiecție este rezultatul temerii arogante de a nu "perverti" sau de a nu transforma filosofia politică într-o disciplină "mai puțin respectabilă" prin "contaminarea" cu științele politice 35. Acesta este însă un raționament sofistic (din categoria ad hominem)36. A declara că filosofia politică nu trebuie confundată cu științele politice nu echivalează, desigur, cu a insinua că filosofia politică este o disciplină respectabilă în vreme ce științele politice nu sunt discipline respectabile. Înseamnă doar că filosofia
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
puțin unul dintre următoarele defecte: confuzia între filosofia politică și științele politice, confuzia între normativ și descriptiv, confuzia între filosofia politică și discursurile motivaționale pentru cetățeni sau politicieni, interpretarea eronată a susținerilor, obiectivelor, ambițiilor și metodologiei moraliștilor, recursul la strategii sofistice de argumentare (în special de tip ad hominem sau petitio principii), confuzia sau echivocația între moralismul ca metodologie de argumentare filosofică (sau ca teză despre metodologia adecvată a filosofiei politice) și moralismul ca teorie sau practică evaluativă referitoare la politică
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
cu moraliștii să nu mai fie un dialog al surzilor, unul bazat pe lecturi pe diagonală ale scrierilor moraliste, pe strategii extrem de inechitabile de interpretare a acestor scrieri, pe reflecții foarte grăbite pe marginea lor sau pe recursul la argumentarea sofistică ori la alte practici și manevre mai puțin respectabile de impunere a unei idei sau de atragere de citări (precum transformarea unor gânditori consacrați și foarte influenți în cadrul disciplinei în "oameni de paie"), ci un dialog filosofic autentic, în spiritul
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
a argumentației lui Newey din After Politics a fost oferită, după știința mea, de Paul Kelly, în Liberalism (Polity Press, Cambridge, 2005), pp. 92-111. 35 Newey, After Politics, p. 22. 36 Newey uită, în plus, că un astfel de raționament sofistic ar putea fi foarte ușor întors împotriva sa. Mai exact, un raționament similar ar putea fi invocat și împotriva acelor politologi care insinuează că, pentru a avea vreo valoare, filosofia trebuie să preia din metodele și "lecțiile" științelor politice, că
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
lumea adusă de scriitor în descendența celei interbelice, căreia însă îi perpetuează și alte trăsături. În felul acesta, nume ale unor personalități ale artei, ale filosofiei, discuții în care se fac referiri, de pildă, la metafizica neoscolastică ori la o sofistică a iubirii etc. trasează imaginea unei umanități pentru care contează substanțial și lăuntrul a individului, nu doar viața din afară, din societate. De aici derivă, organic, apoi, existența în roman a unor pagini sau pasaje eseistice, spre exemplu despre raportul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui intelectual în context ideologic, politic mai ales universalist a dus la o mică victorie pe care unii o speculează, și anume s-a creat impresia că intelectualul ar fi și înțelept. Iată cum specia a înghițit genul, tip de sofistică în care civilizația modernă a cuvintelor se complace. Încă în prima parte a secolului al XX-lea, la fixarea neologismului în limba română, Mircea Eliade voia să-i dirijeze sensul spre termenul greu, moștenit, propunând etimologia general romanică intus și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
măsura în care "gnoza de la Princeton" prefigurează eonul transmodern (tezele, intențiile și erorile acesteia), impostura feminismului reclamată de aceiași gnostici (cu vârful de lance în speculațiile "decodificării" operelor lui Leonardo da Vinci și în invocarea unor scrieri apocrife, cu substanță sofistică), conchizând că la temeliile transmodernității și ale transdisciplinarității stă filosofia neoraționalistă a lui Ștefan Lupașcu, umanitatea fiind destinată să treacă "prin trei eoni, trei paradigme, corespunzând, poate, celor trei materii lupasciene: tradiția, modernitatea și transmodernitatea." A treia parte a cărții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Carta din 1994 este terenul propice de decolare, invitând la un dialog generalizat. Marea rivalitate privește "sofistica în jurul postmodernității" (p. 9) și, desigur, fulminanta carieră a conceptului. Theodor Codreanu se războiește, cheltuind muniție (argumente) din belșug, cu suporterii acestui "termen sofistic", refuzând net "dieta compusă din postmodernismul cinic" (Camille Paglia). Dar "trece" prin Deleuze, Rorty, Foucautt, prin ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu părăsește tema transmodernistă, preconizată de Radu Enescu și Basarab Nicolescu. Numai H.-R. Patapievici, prin lucrarea sa Omul recent a rămas în zona simulacrelor filosofice. Considerațiile acestuia sunt în afara unei filosofări, remarcă Th. Codreanu -, altfel-zis navighează într-o zonă sofistică. Cultura de masă pe care și-a asumat-o socialismul a fost substituită de cultura de consum (alții o numesc cultură de coca-cola), marcată de spiritul ludic, prevalentă concretului, întoarcerea la real, conștiință textuala, biografism, ironie parodică etc. Nu întâmplător
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și a lui Eugen Negrici (" Performanțele mistificatoare ating cote incredibile") etc., și mai presus de toate, modul în care este prezentat Mihai Eminescu ("curios că "demitizarea" canonicității eminesciene se face fără argumentele estetice ale canonului, împotmolindu-se într-o penibilă sofistică, fals aureolată cu o "mândrie" critică îmbrățișată, în ultimii ani de tot mai mulți resentimentari"). Exegeza lui Theodor Codreanu trebuie înțeleasă ca un act de conștiință națională lezată, ce se pronunță fără menajamente și mai ales fără complexe, în legătură cu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dezbracă mereu, de la carte la carte, pe "corecții" elitiști de la București și de aiurea, pe cei de azi, dar și pe părinții ori pe strămoșii lor de tristă amintire, inspiră respect. Dincolo de argumentarea strânsă, transdisciplinară, fără nici un fel de fisuri sofistice sau stridențe demagogice, în demersul său se impune un crez nestrămutat, o convingere. Rostul scrisului, crede cu neclintire Theodor Codreanu, nu ține de orgoliul narcisiac, nici de interesul de grup, meschin și părtinitor, și nici de vreo ideologie agresivă planetară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
arhetipului" lui Eliade, "logicii lui Hermes" și "devenirii întru ființă" a lui Noica, "lumenului" Părintelui Stăniloae, "nivelurilor de realitate" cu "terțul ascuns" al lui Ștefan Lupașcu și a sintezei transdisciplinare a lui Basarab Nicolescu. Problema cheie care a declanșat marea sofistică în jurul postmodernității este transcendența". În jurul transcendenței se dau și bătăliile "incorectului" polemist cu "minoritarii minții". Numai raportarea la absolut poate să fie dreapta măsură a adevărului, la fel cum numai raportarea la absolut poate să mijlocească și să îndreptățească o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a celui care a ales să trăiască într-un butoi. Bineînțeles că acest comportament de Diogene va întări convingerea publică asupra nebuniei sale, zurbagiul fiind întors de fiecare dată la balamuc". Ceea ce intensifică drama poetului care s-a ridicat împotriva sofisticii epocii sale și care a avut drept țel scoaterea-din-ascundere a adevărului (alétheia), după cum se exprimă Heidegger, dar nu prin intermediul metodologiei instaurate de Socrate, cea a "moșitului", ci brutal, câinește, întocmai ca acel Diogene Câinele, supranume de unde derivă numele kynism. "Violența
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
infinită a sofiștilor de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice), semnalează dificultățile argumentării într-o discuție, dificultăți distribuite cu aceeași măsură și de partea celui care pune întrebări și de partea celui ce răspunde. Dificultățile indică limite ale raționamentului în toate formele sale aristotelice demonstrativ, dialectic, eristic -, nicidecum posibilități infinite
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă regulă a metodei intră, cumva, în conștiința filosofică a momentului: pentru unii filosofi (sofiștii), ca fapt indubitabil, pentru alții (cei care nu se foloseau de procedee sofistice pentru a-și legitima opiniile), ca problemă. Înainte de a reface împrejurările în care s-a constituit logica înțeleasă ca un instrument necesar dobândirii adevărului de fapt, în ton cu ceea ce se susține aici, înainte de a pune în discuție poziția judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
puțin formală, având sensul trecerii în față a problemei dobândirii adevărului. La limită, s-ar putea spune că dobândirea adevărului, prima problemă a cunoașterii, se poate petrece pe orice cale, chiar și pe aceasta doar "subiectivă" (subiectivarea obiectului, în sensul sofistic). În măsura în care conștiința cunoscătoare operează în direcția adevărului, ei îi este îngăduită orice atitudine, chiar și aceea care corespunde propriei sale afirmări de sine, în disprețul condiției de obiect. Gorgias spune: nimic nu există; dacă, totuși, există ceva, atunci ceea ce există
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în argumentare, în fond, să dezvăluie erorile logice ale sofiștilor (adică "sofismele"). Tocmai pentru atingerea acestui scop, Aristotel implică în discuție conceptul adevărului, singurul criteriu în baza căruia putem decide dacă un produs al gândirii reprezintă o eroare; produsele gândirii sofistice trebuiau testate pe temeiul adevărului, pentru că ele păreau a cuprinde erori; e drept, este pus la cale un test "formal", dar justificat doar din perspectiva noțiunii adevărului. Din acest motiv al elaborării conceptului de adevăr și, în urmare, al instrumentalizării
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la lucru, mai bine-zis, a cuvintelor legate la stările de lucruri. Ontologia aristotelică din Categorii este însoțită de o lingvistică, iar nu invers; astfel putem înțelege îndreptățirea scopului "logic" al întregului Organon, pe care și l-a propus Aristotel: "respingerile sofistice". Dar astfel putem înțelege un fapt cu mult mai important decât cel tocmai semnalat, anume prezența chestiunii adevărului în acest context și, în ultimă instanță, constituirea rațiunilor dictaturii judicativului, fapt ce corespunde obiectului unuia dintre scopurile acestei lucrări, chiar prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evenimentul constituirii logos-ului formal, întrebarea dialectică are, poate, potențialul non-judicativ cel mai consistent. Modelul ei se află în dialogurile lui Platon. Ipostaza sa formalizată o găsim însă în Cărțile I și a VIII-a ale Topicii și în Respingerile sofistice ale lui Aristotel; ea apare, aici, cu un rol determinat de reguli, subordonată fiind construcției raționamentelor dialectice, în primul rând, apoi eristice etc. Acum însă nu vreau să mă refer la aceste contexte, care vor fi avute în vedere în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin obiect ("într-un caz sau altul") și prin premise ("obiecții din două puncte de vedere"). Particularizarea este operată ea însăși după reguli: acesta este de fapt scopul pe care Aristotel îl urmărește, uneori, în Topica (și, cumva, în Respingerile sofistice). 3.1.1.3. Interferența orizonturilor analiticii și dialecticii Unul dintre scopurile principale ale lui Aristotel, în privința construcției logicii-organon, este acela de a delimita între raționamentul corect și cel sofistic; acesta este scopul instituit ca atare de Stagirit în prima
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]