334 matches
-
Solo’s? — Da. — Deschide, Îi porunci Santiago lui Abraham, care În clipa aceea ieșea din palat și trecea pe lîngă Volvo, privindu-i cu coada ochiului. Au coborît toți trei, fără să vadă că un bărbat murdar, cu o șapcă soioasă, se oferea să le curețe mașina, să aibă grijă de ea cel puțin. Bărbatul Îi saluta, dar ei se făcură că nu-l bagă În seamă și străbătură alea largă pînă ajunseră la ușa de la intrare la Freddy Solo’s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
crucial îi scăpa. Se lăsase descoperit în fața unui atac. Trotuarul se lățea și i se rostogolea sub picioare. Nici o explicație rațională. Se ridică și merse încă două cvartale, căutând ceva, orice, care să fie deschis la ora asta. Un birt soios se materializă vizavi. Deschise ușa, făcând să zornăie geamul pe care era pictat peștele lui Iisus. Se trase înapoi exact în momentul în care clopoțelul dinăuntru îl anunța. La o masă din mijloc, patru bărbați șleampeți, în blugi și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
încetini și opri în fața lor, cu geamurile deschise. Banchetele erau ticsite cu lucruri - cutii pline cu haine, mormane de vase, cărți, unelte, chiar și un buchet de flori din plastic. În spate zăcea o saltea gonflabilă, acoperită cu o pătură soioasă de bumbac. Un bărbat de șaptezeci de ani, cu trăsături pronunțate și fața stacojie, fără îndoială Winnebago, se aplecă peste scaunul din dreapta. —Probleme cu mașina? Oarecum, răspunse Mark. Aveți nevoie de ajutor? Am nevoie de ceva. Bărbatul Winnebago deschise ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
va numi după botez) Dora și va fi (pentru noi) cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai iubită de pe fața pământului. În urmă cu doi ani, tot la sfârșit de primăvară, Aliona mi-a ghicit în cărțile ei soioase și exacte. Mi-a descris, cu multe amănunte, plecarea noastră din România, întoarcerea pe care nu mi-o pot deloc imagina (poate și pentru că nu se va petrece în viața astaă și, mai ales, mi-a spus așa : „Veți avea
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
de străzi, un om a fost ucis. Era un italian mărunțel, Între două vîrste, care avea un fel de cărucior fragil, staționat lîngă trotuar, unde ținea o colecție sărăcăcioasă și pestriță de țigări, bomboane ieftine, băuturi Îmbuteliate, o sticlă cam soioasă de suc de portocale Întoarsă cu gura În jos Într-o cană cilindrică cu smalțul alb sărit și o mică sobă cu ulei pe care se aflau mereu mai multe cratițe cu mîncare - spaghete cu cîrnați. Accidentul s-a petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
momente asemănătoare, ca să mai simtă vreo emoție. CÎnd se apropie de polițiști, aceștia Îi făcură loc. Fără să le vorbească, doctorul Înaintă spre cel de pe bancă, Îi descheie cămașa și i-o desfăcu, se aplecă și aplică stetoscopul pe pieptul soios, golaș, Îngrozitor, ascultă atent și concentrat timp de cîteva secunde, apoi mută stetoscopul În alt punct și ascultă iarăși cu atenție. În tot acest timp trăsăturile lui nu trădau nici cea mai mică urmă de emoție, mirare, regret sau curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care i-l desfăcuse doctorul și care rămăsese descheiat, dînd la iveală un buton de alamă prins de guler și urma rotundă, verzuie, lăsată de buton pe pielea Îngălbenită și moartă a gîtului. Polițistul a luat cravata mortului - o fîșie soioasă În dungi albe și roșii - și i-a legat cu ea repede mîinile ca să nu se mai miște. Apoi brancardierii Îl ridicară din nou, porniră, iar polițiștii o luară Înaintea lor spre ieșire, Împingînd mulțimea și strigînd: — Înapoi! Înapoi! Faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
loc! Faceți loc! Faceți loc! Acum mîinile mortului se liniștiseră, legate peste piept, dar hainele lui vechi și ponosite fîlfîiau, iar obrajii galben-cenușii tremurau la fiecare pas al brancardierilor. Marginile gulerului desfăcut se legănau rigid În mers, iar cămașa albă, soioasă, puțin desfăcută lăsa să se vadă o parte din pieptul mort, osos și gălbejit; pălăria cafenie, veche și uzată Îi căzuse atît de mult pe față, Încît i se sprijinea pe nas, iar aceasta, Împreună cu zîmbetul vag și supt ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șase feluri, dar la care nu se uită nimeni, și o tejghea de lemn Împodobită sărăcăcios cu sticle răcoritoare stătute, cîteva pachete de țigări și o cutie de țigări de foi ieftine, așezate sub o vitrină mizeră de sub un glob soios de sticlă, cîteva sandvișuri cu șuncă și brînză, care zac acolo de la deschiderea localului și vor continua să zacă acolo pînă la sfîrșitul războiului. Între timp, prostituatele Își joacă pe tăcute, sub o mască străvezie, rolul de chelnerițe, mișcîndu-se Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de sînge pe pietrișul terasamentului, un țipăt pierdut În vuietul roților mișcătoare, o Încolăcire de măruntaie pe barele manivelelor, o zvîrcolire scurtă și neînțeleasă de sînge și oase și creier pe grinzile de lemn sau doar o grămadă informă veche, soioasă, cenușie și cafenie prăbușită Într-o dimineață În fața unei uși dărăpănate, pe o stradă din oraș, sub șinele trenului suspendat, o grămadă de zdrențe și oase, rece și fără viață, ce urmează a fi ridicată de poliție, anonimă și uitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ocupanți ai cabinelor, toate avînd cam același conținut: „Mai ieșiți odată de acolo, ce dracu’, și lăsați-ne și pe noi!“. Era o noapte sufocant de caldă, pe la mijlocul lui august: pe coridor aerul era Înăbușitor, istovitor, Încărcat de o abureală soioasă. Pretutindeni plutea fumul de tutun greu, apăsător, stătut și Împuțit, mirosul bărbaților, mirosul de pudră și parfum ieftin al femeilor și, Încă mai puternic decît toate, pătrunzător, cleios, aspru, proaspăt, de neuitat, nestăpînit ca natura și ca dorința primitivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum. Intră, dragă! Femeia deschise ușa Încet și intră În Încăpere. În cămăruța primitivă, oribilă, Încinsă, se aflau, În afară de un scaun, un pat răvășit și răscolit și o masă de toaletă, pe care era o păpușă Împodobită cu o panglică soioasă de mătase legată Într-o fundă marc, fotografia unui marinar tînăr cu dedicația: „Pentru Margaret, prietena mea cea mai bună - Ed“ și un pachet de țigări. Un ventilator electric se rotea Încet de la dreapta la stînga, zumzăind neîncetat și răcorind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bărbați care ieșiseră din „junglă“ pe șosea și Înaintau, Într-o procesiune lentă, spre turnul de apă, cel mai În vîrstă avea probabil cincizeci de ani, dar era atît de prăbușit, semăna Într-atît cu un maldăr fără formă de zdrențe soioase, păr Încîlcit și substanță umană, Încît era imposibil să-i stabilești vîrsta. Aducea cu un obiect turtit și făcut una cu pămîntul de o ploaie puternică. Cel mai tînăr era un băiat de la țară, cu pielea fragedă și ochii plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe nas fumul Înțepător În fuioare groase. Șezi, băiete! Băiatul se așeză pe vagonet, lîngă bărbat. Timp de cîteva clipe, pe cînd Bull fuma, doi dintre vagabonzi se priviră În liniște, zîmbindu-și pe furiș, apoi cel tînăr, Îmbrăcat În costumul soios cu dungi, dădu din cap și, zîmbind ca pentru sine din buzele supte peste gura fără dinți, bombăni batjocoritor: — Doamne! Bull nu zise nimic, ci rămase pe loc fumînd puțin aplecat Înainte, neclintit ca o stîncă. Era aproape Întuneric, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un hotel care se afla în cealaltă parte a orașului, în apropierea gării. Intrarea în hotel era pe o străduță mică care fusese mai demult un centru de distracție pentru marinarii în trecere și avea încă un aspect aglomerat și soios. Se aflau acolo cafenele, dar și depozite de brînză și un post de poliție de cartier. Cealaltă parte dădea spre o acumulare de apă, unde erau priponite două vapoare de agrement nefolosite acum, iarna, și de-a curmezișul căreia se
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Șiria sau Ineu. Pe ele le-a înfruntat unchiul Tonăs cu vaporul, cu puțin înaintea primului război. Dintr-odată altfel m-am uitat la unchiul cel de nebăgat în seamă, altfel mi s-a părut înfățișarea lui părăginită, nădragii cei soioși de nonagenar, mâinile cele uscate, cu vene încordate, vinete la culoare din cauza trecerii timpului, bastonul său și pantofii dumisale cei legați cu sfoară altfel mi s-au arătat. Moșulică soarbe încetișor din paharul cel mititel puținea răchie și eu mult
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătîndu-se, plângea și bolborosea "Doamne, iartă-mă", pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, "Cobaiul lui Dumnezeu. " Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune și în plăcerile lumești și în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ticăloasă?" l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducîndu-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat, ca să nu-și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dumneata despre o societate care consideră „Curcanul din fân“ drept unul dintre stâlpii culturii ei? Cine crede așa ceva? întrebă plictisit bătrânul. — Toată lumea. În special cântăreții de muzică populară și învățătorii, îl auzi tot timpul repetat, ca un descântec, de studenți soioși și de copii de școală primară. Ignatius râgâi. Cred că voi mai lua unul din carnații aceștia picanți. După cel de-al patrulea crenvurșt, Ignatius își plimbă limba lui roz impresionantă peste buze și mustață și-i spuse bătrânului: — Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la începutul unei coridor îngust și jos. Tapetul galben și murdar absorbea lumina chioară. Porfiri apăsă soneria de pe birou, iar aceasta scoase un țiuit spart. După ceva vreme un portar bărbos își făcu apariția de sub o arcadă. Purta o uniformă soioasă deschisă la brăcinar peste o vestă decolorată. Portarul îi întâmpină pe cei doi cu o expresie insolentă: ă O cameră pentru o oră, nu-i așa? ă Cum îți permiți? strigă Salitov. Viteza cu care se înfurie îl uimi până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dar, se pare că, de fiecare dată prin erau luați prin surprindere. Sau poate că aveau gândurile aiurea. Apoi au trântit corpul cu putere pe masa de examinare înaltă până la brâu, a cărei suprafață din lemn de pin era la fel de soioasă și pătată precum cea a unui măcelar. Masa avea marginile ridicate și o gaură de scurgere la un capăt peste o tavă de porțelan, iar lângă ea se afla o masă mai mică, cu un set mare de balanțe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și Desert Rose. Era un avion mic, murdar, un fel de autobuz Greyhound zburător, plin de pasageri Înfășurați În pături uzate. Kitty se uită În jur și se gândi: „Dacă au atât de mulți clienți și dacă sunt atât de soioase și de uzate, de ce au companiile aeriene atâtea datorii? Probabil din cauza salariilor sau a conducerii sau a altor cheltuieli, sigur nu din cauza minunatelor servicii oferite“. Însă, când avionul se Înălță deasupra coastei Pacificului, scârțâind și huruind din toate Încheieturile, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, „Cobaiul lui Dumnezeu”. Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune și în plăcerile lumești și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat, ca să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asistentei, Henrietta zâmbea îndreptându-se spre parcare. Simțea deja cum se țese o idilă. La semaforul de la intrarea în Woodbury, chiar peste drum de primărie, două pușlamale care spălau parbrize, dușmanii dintotdeauna ai Henriettei, stăteau la pândă cu bureții lor soioși. Fiindcă era prea târziu ca să recurgă la tactica ei obișnuită de-a porni ștergătoarele de îndată ce-i vedea, Henrietta fu silită să-și vadă parbrizul mânjit. Cu nemăsurată satisfacție își dădu seama că nu avea mărunțiș și nici de-a naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]