992 matches
-
din dotare, a venit răspunsul... Alții presupuneau că Donciu s-ar fi sinucis, fiindcă de curând se închisese și fabrica, de care își legase întreg rostul vieții, rămânând șomer!... Casa zace cu jaluzelele Eslinger lăsate, precum pleoapele peste niște ochi somnoroși. De aproape se vede că acoperișul, umbrit de câteva conifere este îmbâcsit cu mușchi. Brazilor li se retezase vârful, ca să nu crească peste măsură... Închiderea fabricii de fier, veche de peste o sută de ani, a provocat necazuri multor altora. Majoritatea
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
se apropie de a lui. Omul avea aerul că Îl scrutează În adâncul ochilor, ca pentru a verifica dacă era În stare să Îl priceapă. Dar poetul pricepea totul. — Cel mai bun dintre cele cinci, repetă el cu un glas somnoros. Există cinci case de dragoste În Florența, messer Alighieri. Iar fiecare e situată În apropiere de una din porțile cetății. Ar trebui să știi acest lucru, ca prior. Priorii nu merg la lupanar. Cinci porți. Cinci bordeluri. În ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tu cu cititul. Ut pictura, lectura. Nu umbla încrâncenat după înțelesuri și pricini acolo unde însuși izvoditorului îi scapă, ci tolănit cum bine-ți șade la umbra istorisirilor în pârg, lasă creionul roșu în iarbă și privește cu ochi blânzi, somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa! Să-i lăsăm acum o vreme pe Metodiu și pe han, pe Iovănuț și pe Huruzuma, să se bucure de dulceața vieții de tabără și să ne aruncăm privirea peste stepă. Ce zărim? Scoală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tot așa, târâș-grăpiș, ba vorbind una, ba ferindu-se să vorbească despre alta, cei doi călugări înaintau prin stepă, apropiindu-se de hotarele Moldovei. în urmă-le, la răsărit, tocmai prindea a miji o geană de lumină, când, din iarba somnoroasă și-naltă, țâșni drept în fața lor o arătare grozavă și, o dată cu ea, bubui un glas de spaimă: — Bine-ați venit în Moldova, da’ stați pe loc! Mâinile sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
v-am poftit la nemică! - zise Stănciuiescu Vasile. Frate Demeter, mai găsim noi ceva în desagă pentru preacuvioșiile lor? — De-nchinat am mai avea, de băut așijderea, dară de mâncat - foicica fagului. Nu se poate! - zise Stăncilescu Vasile. Nestor! Calul răsări somnoros din iarbă. Stănciuiescu Vasile își țuguie buzele și scoase două șuierături ascuțite. Nu cred că mai poate, frate, - zise Stănciuiescu Demeter, privind sceptic dobitocul. Uită-te nițel la el: s-a îngrășat, s-a deformat de tot. Auzind aceste vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
plăcut, ocupa un colț al încăperii. Un discret miros de levănțică și năut se înfiripa dinspre dulapul sculptat din stânga patului în fața căruia o măsuță zveltă, cu picioare subțiri acoperite pudic de-o față de masă străvezie dădea un aer șic fotoliilor somnoroase ce-o înconjurau. Lângă sobă, pe perete, era un păretar de pânză înfățișând cu măiestrie o gospodină surprinsă cu lingura în oală. Pe păretar scria: „Curat și bine aranjat faci din colibă un palat”. Deasupra patului era atârnat un tablou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Potoțki se întinse și scutură cu putere de șnurul gros de la capătul divanului. Un dangăt de clopot răsună grav într-o altă încăpere. Doamna Potoțki așteptă circa un minut, apoi mai smuci o dată. Bătaia de clopot se repetă. în sfârșit, somnoros și puțin cam surd, intră silențios, în papuci de casă, bătrânul majordom Piotr. Bine c-a plouat - zise el înaintând lent pe covor. Dacă mai ținea o săptămână zăpușeala asta, pierdeam toată rapița. Vezi c-a bătut cineva la poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în majoritate scândurile umede și nu totdeauna salubre ale destul de incomodelor - pe atunci - vehicole. Dacă în prima treime a secolului al XVII-lea, pe la orele 6-7 dimineața te-ai fi găsit la Veneția, ai fi văzut gondole ticsite de funcționari somnoroși - aprozi în genere - ducându-se la muncă, de meșteșugari aurari, fierari tăcuți întorcându-se de la schimbul trei, de țărănci din împrejurimi încărcate cu coșuri de legume, fructe, de dădace cu bonetă mergând să facă piața, de dieci grăbindu-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de peste Nistru era mare fierbere. Lângă izba atamanului Vasia vreo 40-50 de călăreți, toți bărbați în putere ai satului, așteptau gata încălecați, mișcând ușor caii. Printre cai, nevestele călăreților, fiicele și nurorile lor, cu vaiete lungi, ridicau spre șei copilași somnoroși pe care bărbații îi luau și-i sărutau apăsat, de trei ori, pe obrăjori, ascunzându-și tulburarea, căci nu se cuvenea să te-arăți suflet de muiere în asemenea împrejurări, când poate că pleci pentru totdeauna. Din toate părțile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ureche. — Treaba! - strigă Vodă și făcu un gest care imita săpatul. Merge treaba? — Merge, merge! - se dumeri moșneagul. Foarte bine, bravo! zise Vodă dând pinteni armăsarului. După ce alaiul se pierdu spre palat, moșneagul se întoarse spre un târgoveț înalt și somnoros ce stătea lângă el: — Cine-a fost ăsta, bre? — Ăsta? Vodă! — Vodă! - făcu răzășul. Păi nu era mai bătrân? — Ăla era altul - răspunse târgovețul. — I-auzi! se minună moșneagul. Și ăsta cine-i? — Cine să fie? Vodă! — Bine, bine, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
faci haltă. Dac-aud că i s-a clintit dumnealui un fir de păr în cap, te găsesc și te mănânc. — Putut pleca, bre? - se bucură grecul. — Du-te-n... - făcu turcul. Metodiu urcă pe punte. Ajutat de doi mateloți somnoroși, grecul trase ancora, desprinse parâma și înălță pânzele. Vasul se desprinse ușor de mal. — Să-mi scrii cum ai ajuns! - strigă turcul către Metodiu, făcând semne de rămas bun cu iataganul. — Negreșit - răspunse Metodiu. După ce vasul ajunse în mijlocul Dunării, bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
obiectul sau ființa respectivă se mișca, se mișca și ochiul deschis, în timp ce celălalt, închisul rămânea nemișcat, împlinindu-și somnul. Călugărul nostru verifică acest lucru făcând câțiva pași pe punte: ochiul comandantului turc îl urmări apatic, iar gura otomanului spuse încet, somnoroasă: Te plimbi cam mult, bătrâne... Metodiu se opri, mut de admirație și spaimă: extraordinar popor! După încă două ceasuri, nu cu mult înaintea asfințitului, vasul căpitanului Georgios intră în inima pașalâcului, marele port fluvial. Comandantul turc deschise amândoi ochii, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oglinzii, cum vrei să găsești ceapă? Amuțesc. Omul Își vede mai departe de treaba lui, stivuiește lăzile goale În hăulitul cîntecelor oltenești care țîșnesc dintr-un tranzistor ascuns după borcanele de roșii În bulion. Pe grămada de morcovi se Întinde somnoros un motan tărcat. Ăstuia nu-i spune că lenevește. Plec hotărîtă să nu mai cumpăr niciodată nimic de aici. Dar după cîțiva pași Îmi zic: De unde să știe și, chiar dacă ar ști, cum să Înțeleagă individul ăsta de ce mă culc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Nu știu dacă pe el Îl vede Dumnezeu cînd Își ia startul dimineața pe la ora 7 din spatele blocului cu pantalonii bleu de trening ai lui Tiberiu, de pe vremea cînd nu absolvise Încă Liceul de coregrafie. Dar ascunși pe după perdele, ochii somnoroși ai vecinelor care pîndesc dacă oprește vreun camion cu carne În fața alimentarei, Îl văd cum stă puțin Înclinat Într-o parte În șa, cum Își pierde direcția, cum se oprește din douăzeci În douăzeci de metri și probabil că În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Carlei, scoțând un cucurigu cam hârâit. Cocoșii fermei au răspunseseră imediat, dar nu numai ei - încet-încet se treziseră chiar și cocoșii din Castellana. I-am auzit din depărtare ca pe un imn spontan, închinat luminii care își arătase primele gene somnoroase printre fuioarele gri-albastre ale nopții mediteraneene. Carla zâmbea cu toată fața roșie, ținându-și mâinile puternice pe piept. Franco ne-a povestit că tânăra Carla aștepta un copil, al lui signor Fumo, lucru obișnuit în acea regiune unde vitalitatea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de interes, de asta m-ai chemat? Dând din cap mustrător și acoperindu-și gura cu palma, dădaca mă privea cu ochii ei plini de veselie și de iubire. - Da, da, îi răspunsei eu, încercând s-o înșel cu liniștea somnoroasă a glasului, numai de asta. Apoi sării rapid din pat și, aplecat ca un ucigaș gata să se arunce asupra victimei, cu mâinile ascunse la spate de parcă aș fi avut în ele un pumnal și tropăind cu picioarele desculțe în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fălcile; în gura deschisă i se vede limba cum urcă și coboară, iar din gât îi iese un geamăt articulat într-un „a-o-i“ urcător și, apoi, într-un „i-o-a“ coborâtor. Cu ochii încă plini de lacrimi somnoroase, acesta clatină mustrător din cap și-și freacă fața atât de tare, de parcă ar vrea să smulgă de pe ea și pielea, și somnul. E sigur că acestei pofte de somn a lui Matei i se datorează faptul că locatarii imobilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
parcă m-am trezit direct din camera lui Hirghe la poarta aceasta. Îndelung și fără de sfârșit mi se pare că tremur în fața ușii strălucind în lumina verde a lunii, apoi se aprinde lumina galbenă în spatele ei și apare Matei căscând somnoros; infinită este urcarea scării, deschiderea ușii de la apartament, strecuratul prin coridorul negru și prin sufragerie spre dormitorul liniștit al mamei, tremurul dulce al iubirii pentru mama, al unei iubiri pe care n-o mai cunoscusem și pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
putea refuza cezarului, dar lăsând să se înțeleagă clar că, la urma urmelor, către dumnezeu și către autoritate, celălalt nume al său, vor sfârși prin a se întoarce, mai devreme sau mai târziu, toate beneficiile. Prin urmare, cei doi adjutanți somnoroși găsiră un om liniștit, sigur de sine, când apărură, la rândul lor, câteva minute mai târziu în încăpere, încă în halatele cu însemnele poliției și în pijama, și târșindu-și fără vlagă papucii de casă. Șeful socotise că avea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din armuri. Fețe vineții și Încă somnoroase se iveau printre creneluri, azvârlind sudălmi și făcând gesturi obscene În jos. - Deschide poarta, canalie! se hotărî până la urmă să strige bargello, lăsându-se recunoscut. De sus, zbieretele Încetară pe dată, Înlocuite fiind după câteva clipe de zgomotul lanțului dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rost. Nimic din ceea ce veți vedea nu e Împotriva regulii voastre. Se Îndreptă cu repeziciune spre magaziile de stofe de lână, Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ucisă o fetiță. Știam că în câteva ore îi voi revedea, pe ea și pântecul ei rotund ca un dovleac frumos, acel pântec în care, dacă-mi lipeam urechea de el, puteam auzi loviturile copilului și-i puteam simți mișcările somnoroase. În ziua aceea eram, fără îndoială, cel mai fericit om de pe pământ, în mijlocul atâtor oameni care, nu departe, ucideau și mureau, aproape de un asasin fără chip care strangula copile de zece ani. Eram cel mai fericit om. Nu-mi făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]