1,605 matches
-
Gîndiți-vă le-a hotărît bărbatul, vrînd să încheie discuția grăbit, uitîndu-se mereu la ceas. Peste două-trei zile sînt în Iași; trec să vă văd. Nemișcată în visarea ei, bătrîna își amintește că era o zi friguroasă de toamnă cînd, auzind soneria, a tresărit, rămînînd un timp locului, să-și potolească inima, căci de trei ani știe cam ce fel de oameni o caută, apoi, impunîndu-și să fie tare, a mers să deschidă: Sărut mîinile! Am învățat că la oraș sînt sonerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
soneria, a tresărit, rămînînd un timp locului, să-și potolească inima, căci de trei ani știe cam ce fel de oameni o caută, apoi, impunîndu-și să fie tare, a mers să deschidă: Sărut mîinile! Am învățat că la oraș sînt sonerii a surîs bărbatul aflat în prag -, dar latina încă nu s-a prins de mine a continuat el gluma, intrînd. Vedeți ce bine ne împăcăm a arătat spre copilul din brațele sale, mic cît o păpușă, cu ochii mari, speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu "insolența" avea să afle mult mai tîrziu, cînd soțul i-a fost reabilitat post-mortem), sau se gîndește la el numai să aibă un punct de sprijin în noaptea de coșmar, ce nu se mai sfîrșea. A treia zi, seara, soneria a țîrîit o dată, scurt, așa cum cei ce o luau la anchetă nu erau obișnuiți să o facă. În prag, cu aceeași căciulă mare și cu gulerul ridicat din cauza lapoviței, stătea Săteanu. Sărut mîna! i-a spus încet. Am auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
între timp traistele, s-a retras să învețe, schimbată dintr-o dată, cu ochi răi, de dușmancă. Ea, în aceeași stare de fericire nelămurită, a continuat să se învîrtă prin casă, cu urechea ciulită mereu, în speranța că va auzi țîrîitul soneriei (telefonul le fusese ridicat), sau că geamul camerei sale va fi lovit de vîrful degetului. "Mîine îl caut!" și-a zis, dar a doua zi o așteptau necazurile, interogatoriul formal, în timpul căruia unul, fost elev al ei, la cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în care Dave 2 intrase în casa din Melrose Mansions, amândoi fuseseră frapați de vitalitatea și adaptabilitatea lui, de felul în care distrugea rutina vieților lor, pe care o credeau mai rezistentă decât o anvelopă de camion. „Bing-bong“, se auzi soneria la ora șapte; Dave intrase în vestibul și stătea cu mâinile în șold; gura îi era întredeschisă, iar claia de păr sârmos, de culoarea nisipului, i se zburlise într-o parte, atingând gulerul jachetei militare uzate. Haina era semnul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cenușiu care păta fața de pernă înflorată. Carol se ridică de pe ceea ce mai rămăsese din Dan și căută cu ochii un prosop cu care să se șteargă. Era pe palier, legându-și cordonul de la halatul de baie, când auzi țârâitul soneriei. Holul de la parter era întunecat, dar, din locul în care se afla și unde răzbătea o lumină aprinsă în vestibulul din spate, distingea clar silueta asimetrică a lui Dave 2. Când murise, intestinele lui Dan se goliseră și, dacă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
urmă, încolțit din toate părțile, tata le-a zis că el e inginer energetician și să nu-l mai cicălească atât, că nu se pricepe la plante. Cineva l-a sfătuit, dacă tot lucrează în domeniu, să-și repare măcar soneria. Or, în privința reparațiilor, tata era un iluzionist. Te convingea imediat, cu o mină gravă și cu explicații docte, că nimic nu poate fi reparat. Despre priza de pe hol, de lângă ușa de la baie, a susținut trei-patru ani că nu primește curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
acolo până când eu m-am dat bătut, strigând asta cât puteam de tare. Târziu, dar nu foarte târziu, la scurt timp după ce dl Dina și dl Ștefănescu și-au luat fetele acasă, a mai ciocănit cineva la ușa noastră (unde soneria, ca de obicei, nu funcționa). Era Mircea. Gâfâind puțin. Îmi adusese în dar un Pegas verde, modelul cel mai scump, cu ghidonul și cu șaua reglabile, gata potrivite pentru statura mea. Ca să nu se prăfuiască roțile, venise cu bicicleta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de cadouri, și poate tocmai de aceea doamna Wilcox nu-l putea suferi. Rowe zîmbi cu duioșie văzînd pe ușă o plăcuță pe care scria: „Voluntar În Apărarea Civilă“. Se așteptase la asta. Totuși, șovăi Înainte de a apăsa pe butonul soneriei. 3 PÎnă să sune el, Însă, ușa se deschise, și În pragul ei apăru Henry. Un Henry cam schimbat: nebărbierit și Îmbrăcat Într-o salopetă albastră destul de murdară, deși de obicei era foarte Îngrijit - nevastă-sa avea totdeauna grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Spre adăpost“. DÎnd mereu peste ele, aveai impresia că te Învîrtești Într-un cerc. — Domnul Travers a zis că trebuie să Îl așteptați. — Nu sunt la ordinele domnului Travers, Îi răspunse Rowe. Hotelul era cît se poate de modern: În loc de sonerie avea un sistem de semnale luminoase, ce se aprindeau și se stingeau, Într-o liniște desăvîrșită și alarmantă. Ai fi zis că locatarii transmit fără Încetare știri urgente, de o importanță vitală. Acum, cînd nu se mai auzeau fluierăturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
are nici un rost să plîngi toată viața după cineva. E morbid. — Da, da... La revedere. 2 Apartamentul se afla la etajul al treilea. Rowe ar fi vrut ca scările să nu se mai sfîrșească niciodată - iar cînd apăsă pe butonul soneriei, nădăjdui că nu va veni nimeni să-i deschidă. lîngă ușă, pe palierul Întunecos, zări o sticlă de lapte goală, În care era vîrÎt un bilet. Îl scoase și citi: „Pentru mîine doar o jumătate de litru, te rog“. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
scoase și citi: „Pentru mîine doar o jumătate de litru, te rog“. În clipa aceea, În timp ce mai ținea biletul În mînă, ușa se deschise, și Rowe auzi glasul dezolat la Annei Hilfe: — Dumneata erai! — Da, eu. — De cîte ori auzeam soneria, mă temeam c-ai să fii dumneata. — Ce te făcea să crezi că te voi găsi? — Poliția n-a fost Încă desființată. Acum, ne țin sub supraveghere biroul. Rowe intră după ea. Nu așa Își imaginase el atunci - sub vraja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pensie mizeră și o moștenire uriașă ce îi căzuse în gheare după revoluție și care venise de la fufa din Paris. Mă înțelegeam bine cu bătrânul și petreceam mult timp împreună: jucam table sub vița-de-vie din curte, înregistram piese scurte pentru soneriile telefoanelor mobile, ne uitam la televizor la meciurile din campionatul bulgar și, în fiecare seară, ieșeam la plimbare printre blocurile care înconjurau strada pe care locuiam amândoi. În timp ce eu fumam două-trei pachete de țigări, el îmi povestea întâmplări din viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ANGST Sunt singur în birou. Colegii au plecat de mult acasă. Am rămas să termin de citit niște dosare. Așa pretind, cel puțin. De fapt, îmi este frică. Mi-e frică să merg acasă, unde ar putea suna telefonul sau soneria, ar putea bate la ușă. De-aia stau aici, în siguranță. De frică. În urmă cu patru ani, într-o seară ploioasă ca acum, mă întorceam de la mare cu mașina. O luasem pe variantă, pe drumul prin Slobozia, bănuind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
fiecare copăcel se cuibăreau mașini aliniate cu boturile spre trunchi, ca purcelușii la scroafă, pentru a beneficia de protecția maximă oferită de paravanul trunchiat al frunzișului gri-verzui. Ușa era încuiată, dar fu deschisă cu amabilitate când domnul J.L.B. Matekoni acționă soneria. În magazin, în spatele tejghelei, se afla un bărbat slab, îmbrăcat în kaki. Avea țeasta îngustă, iar ochii ușor înclinați, precum și nuanța gălbuie a pielii, sugerau că are ceva sânge de nomad - sângele boșimanilor din Kalahari. Dar dacă era pe-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
tot, tren, hotel, masă... Pot găsi oricând pe cineva, scriitori n-are Iașul?, da’ m-am gândit la tine pentru că suntem prieteni. Ce zici? *** A încuiat și yala de jos, se teme să n-o fure cineva. Înfig degetul în sonerie. Îi aud pantofii pe gresie. Pune ochiul pe vizor. Mă strâmb. - Nu sunt surdă, de ce suni așa ca nebunul? - Și tu ce te încui așa? - De ce nu-ți iei și cheia de jos? - Bine... Ce pute? Dulceag-putred... - Am dat c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
când venea mai abțiguit... Nu-i așa, tanti Tinco? Când venea mai afumat, nu mai nimerea blocul, se ducea pe la toate scările, urca, cobora, încerca să descuie, „Cum paștele și dumnevranghela mă-sii să ții minte? Ușile-s la fel, soneriile la fel, liftul la fel...”. Se ducea la leagăne și stătea acolo până cobora Ionel sau Dana să-l ia. Îi era rușine să strige în spate. „Bă, tat-tu nu mai știe unde locuiește... Nu mai nimerește... Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se pierdea cîte o săptămînă, de intrau în boală toate rubedeniile căutîndu-l și renunțînd să-l mai caute, auzea deslușit grohăitul porcilor sălbăticiți, însemnați cu fierul roșu, să nu se încurce stăpînii la numărătoare, îl auzea mai clar decît zbîrnîitul soneriilor ori hodorogeala automobilelor sub geamul biroului, tot ce venea dinlăuntru era mai puternic, mai plin de viață decît viața care-l înconjura. Și mai erau și alte semne, unele despre care nu bănuia nimic, abia mai tîrziu își dădea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Pământul făgăduinței. (Și când Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atât de dușmănit și atât de hulit!) La un moment dat am luat hotărârea de a ne despărți. Și, precum un copil retardat, Îi presimțeam intențiile după țârâitul soneriei, după răsucirea cheii În broască. „Nu trebuie nimeni Îndurerat“, spunea el. „Eu nu am dreptul la dragoste.“ Astfel ne vom despărți de mai multe ori „definitiv“, rupând legătura noastră precum se rupe firul mătăsii „când perlele se rostogolesc pe scândura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o împinge pe zdrențăroasă cu fața în umflătura din pantaloni. Buzele ei se mișcă în jurul petei umede care se lățește tot mai mult. Buzele zdrențăroasei, îi spune Evelyn lui Packer, cunoaște buzele astea. Se aude un mic sunet, genul de sonerie ascuțită care-i face pe toate alea care așteaptă valetul să-și caute mobilul în buzunarul hainei de blană. Dumnezeule, spune doamna Keyes. Spune: — Packer, zdrențăroasa aia pe care o pipăie bețivul parcă ar fi Inky. Elizabeth Ethbridge Fulton Whelps
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ascuțită care-i face pe toate alea care așteaptă valetul să-și caute mobilul în buzunarul hainei de blană. Dumnezeule, spune doamna Keyes. Spune: — Packer, zdrențăroasa aia pe care o pipăie bețivul parcă ar fi Inky. Elizabeth Ethbridge Fulton Whelps. Soneria se aude din nou, și zdrențăroasa se apleacă, își suflecă un crac al pantalonului, fără tiv, cu poliesterul bej deșirat, și dă la iveală un bandaj elastic strâns în jurul gambei. Cu buzele încă în prohabul bețivului, scoate dintre straturile bandajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și zdrențăroasa se apleacă, își suflecă un crac al pantalonului, fără tiv, cu poliesterul bej deșirat, și dă la iveală un bandaj elastic strâns în jurul gambei. Cu buzele încă în prohabul bețivului, scoate dintre straturile bandajului un mic obiect negru. Soneria se aude încă o dată. Din câte știa Evelyn, Inky era șefă la o revistă. Parcă la Vogue. Își petrecea jumătate din an în Franța, hotărând cât de lungi să fie fustele în sezonul următor. Stătea lângă podium la prezentările colecțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
invitându-l și pe inginerul Noia. Distracția se încheie cu o oarecare apropiere între ei. Radu venise cu un buchet de flori și se arătase atent față de ea pe tot parcursul serii. La nici zece minute de la plecarea musafirilor, auzi soneria. Inima Luanei tresări. Cu speranța că el pricepuse mesajul ei nerostit, acela că ar fi dat orice să rămână singuri, se grăbi să deschidă. Când îl văzu pe Costi rămase perplexă. Se întorsese să ceară un pahar cu apă. Dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
luna trecută n-a existat nicicând. Fiecare noapte e aceeași noapte. Viața o ia de la capăt la șase și jumătate fix și se Învârte ca limbile unui ceasornic. Nu-i nici o scăpare. Așa a fost mereu În orașul ăsta. 5 Soneria s-a oprit chiar În clipa când Margaret a deschis ochii. Telefonul sunase Îndelung. O durea groaznic capul. S-a uitat chiorâș la ceas: nouă și patruzeci. Nu ținea minte când se mai trezise atât de târziu. În drum spre
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
compot făcut de mama sa, cu siguranță că mai avea câțiva biscuiți, stomacul ei obișnuit cu tratamente severe era foarte puțin pretențios și se mulțumea cu orice primea. Încerca să se înșele, să-și insufle o automulțumire superioară, când auzi soneria. Fu extrem de mirată să-i descopere în prag pe soții Alexe, surâzători, joviali. Pătrunseră în hol, copleșind-o cu amabilități: află că este suplă ca un manechin, că are un aer interesant și intelectual, că este îmbrăcată după ultimul jurnal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]