941 matches
-
prefac nici față de mine, nici față de ceilalți și aș fi luat-o razna. Astăzi, ciudat, nu-i mai țin minte chipul. Au rămas În memorie bunătatea ei, trupul gol, alb, frumos și, o să râzi, de o puritate nemaivăzută. Nici amănuntele sordide și de neocolit ale acelei Împreunări dincolo de fire (apa pentru spălat trebuia Încălzită pe aragaz, căci statul făcea economie de energie; sau, Îmi amintesc, n-aveam decât un nenorocit de prezervativ de contrabandă - politica demografică de atunci interzicea fabricarea ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zguduit sala și a emoționat-o, impresionând-o profund."428 Falsa urzeală a "cronicilor" servește pentru a camufla o conștiință apatică, care se complace în a fi statică și dureros de mixtă. Eufemismul se referă, întâi, la "caruselul" ridicol și sordid al vizitatorilor: "...tânărul, după ce a ezitat câteva clipe, neștiind ce să facă, sau poate la un semn, neobservat de mine, al vreuneia din femei, se decide și, după ce bălăbănește puțin mâinile, se strecoară prin ușa deschisă în vestibul, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cei cu relații. Zona dintre blocuri, niște chichinețe de beton nevăruite, era un șantier părăginit, cu munți de pământ, bozii și câini maidanezi rămași de la demolări - lingeau pe jos urmele de sânge animal scurs din pachetele de la cozi. Un peisaj sordid, pe care-l părăseam când ne întorceam acasă de la rând pe ulița cu case vechi, vizavi de stadionul „IUC” (astăzi „Astra”). Cele mai ample și mai agresive cozi erau, de departe, cele la carne. Coada la carne era, alături de cea
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
moment literar aservit academismului aseptic și pompierismului proletcultist, ce propulsa numai numele utile conjuncturii socio-politice; o perspectivă discreționară în valorizare, apelând la un tablou tematic normativ, construit prin conjuncția apriorismului sociologic cu realismul fotografic. Romanul dezvăluia, în schimb, un peisaj sordid, biciuind imaginația senzorială. Până a pătrunde în circuitul didactic, tratamentul aplicat romanului și romancierului a sancționat drastic deviația de la normele curente, procustiene, din producția epocii. Dacă e privită nu doar prin fereastra unei lecturi tematice (multă vreme exclusivistă), ceea ce se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
și începuturile meseriei de ziarist, iar în Subomul (1993) și în Prea târziu (1996) buna surprindere a atmosferei din mină indică reminiscențe din stagiul de geolog. Preferința se îndreaptă spre cazurile extrem-dramatice, înscrise pe fundalul cenușiului exasperant sau al negrului sordid, ceea ce consonează cu alegerea universului închis ca spațiu de desfășurare a acțiunii. Transpunerea ficțională presupune o documentare atentă, dar și permanenta grijă de a o depăși prin încapsularea parabolică, uneori cu derivații de factură senzațională. Tehnica de compoziție a scrierilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288942_a_290271]
-
În realitatea subpământeană a minei din Fundesac au loc o serie de crime și textul se organizează sub forma unei anchete. Rezolvarea presupune recurgerea la un deloc binevenit efect de senzațional: ucigașul nu e racolat dintre cei care alcătuiesc fauna sordidă a locului (personaje reușite ar fi Îngeru’ sau omul cu caprele), ci este „subomul”, creatură cu aspect de maimuță, ins tarat psihic, refugiat pentru totdeauna în mină. Nu parabola, destul de anemică, interesează - moartea concomitentă a anchetatorului și a „subomului” -, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288942_a_290271]
-
caracterizarea ar putea fi adecvată, însă la o examinare nuanțată lucrurile nu se mai prezintă chiar atât de simplu. Pe de o parte, nu puțini optzeciști importanți manifestau o deschidere certă, incontestabilă către real, către biografismul derizoriu sau către cotidianul sordid, precum și o angajare puternică, o autenticitate ostentativă, deși mediată de ingineria textuării. Pe de altă parte, nouăzeciștii sunt departe de a fi străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
sau mai exact nu prea mult, dar într-un sens fals) de vis, invocându-l tot împotriva realității „crude” sau „vulgare”, dar visul e o experiență, deci o realitate umană revelatoare, de multe ori foarte crudă și divulgând nu rareori sordide latențe. Visăria extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa de stupidă ca și alta înrudită, anume poetizarea sau, cu o expresie fără noimă, care se încetățenește: „poematizarea”. Nici un poet
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
știu foarte bine ce nu vor (și uneori au dreptate); și exista și cele programatic potrivnice ideii de umanism; opțiunile delirului puterii. Mai există și tendința de a discredita conștiința umană ca atare. Sunt scriitori și critici care o socotesc sordidă și vor s-o elimine din literatură, din filozofie, din artă. Treaba lor! Rezultatul e că nu ajung să-i intereseze decât pe snobi. Nimic nu ne poate pasiona fără implicarea conștiinței. martie, 1972 - IV - În loc de încheiere ALAIN, SAU STILUL
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
detașează pe tineri și povestirile lor din fața posibilității unei condamnări morale.”137 Se poate vedea în rama cărții „o alegorie a zborului de la insuportabila realitate spre confortul oferit de artă: crearea unei lumi proprii ca un refugiu departe de condițiile sordide ale lumii reale a experienței. Dacă există o astfel de alegorie trebuie să remarcăm că lumea în care tinerii își găsesc loc mai apoi, din turnul lor de fildeș pe aripile propriei lor fantezii, nu este o utopie sau un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Îndrăznește! nu te speria de noutate, nici de necunoscut, nici de risc, încearcă să înfrunți, să te lansezi, să experimentezi ceea ce nu ai îndrăznit niciodată să faci. 6. Fii realist! privește lucrurile și oamenii așa cum sunt, nu idealiza ceea ce este sordid, nici nu considera sordid ceea ce este normal, să nu crezi în mijloace magice și să știi că totul este relativ. 7. Depășește dificultățile! - nu fugi de ele, nu le nega într-un mod defensiv automat și orb. Unii subiecți dau
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
de noutate, nici de necunoscut, nici de risc, încearcă să înfrunți, să te lansezi, să experimentezi ceea ce nu ai îndrăznit niciodată să faci. 6. Fii realist! privește lucrurile și oamenii așa cum sunt, nu idealiza ceea ce este sordid, nici nu considera sordid ceea ce este normal, să nu crezi în mijloace magice și să știi că totul este relativ. 7. Depășește dificultățile! - nu fugi de ele, nu le nega într-un mod defensiv automat și orb. Unii subiecți dau înapoi în fața luptei declarând
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își percepe neputința într-un mod ironic și tragic, în egală măsură. Deși aflat în slujba descoperirii adevărului, el constată, adeseori, că acesta e sordid, respingător, malign, agresiv și rapace. Marlowe e, de fapt, un Don Quijote fără iluzii, un însingurat care, în absența lui Sancho Panza, își proiectează fantasmele pe cadranul opac al paginii de carte. El este deziluzionat și din ce în ce mai înăcrit. E un bărbat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
avea de ce să le scoată la iveală. Ca mai toți colegii de breaslă, Philip Marlowe e și el mereu pe drumuri, mereu în căutarea - sau evitarea - aventurii. El unește biografii și destine, spune istorii și descrie locuri incompatibile: de la străzile sordide de unde se recrutează actorii crimei până la palatele opulente în care trăiesc indivizi întru nimic mai respectabili decât asasinii care-i vânează. Amestec de sociolog și agent sanitar, detectivul creat de Raymond Chandler este ghidul moral eșuat într-o lume instinctiv
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
singuratic și un alcoolic. Personajul este, prin urmare, o modalitate prin care Chandler și-ar putea explica propria recluziune excentrică (Hiney, 1997, p. 102). Caracterul lui Philip Marlowe e marcat, în egală măsură, de voința autorului, dar și de lumea sordidă prin care își plimbă frustrările. Alcoolici, drogați, neguțători de literatură pornografică, personaje imorale, cadavre și crime - iată orizontul la marginea căruia se ivește, în The Big Sleep, detectivul. Înainte de a fi un autor de intrigi polițiste, Raymond Chandler este un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în care nimfomanele drogate și afacerile cu literatură pornografică se află la concurență cu obsesia adulterului și asasinatul comis de un homosexual pentru a-și răzbuna partenerul. Violența e tratată însă oarecum de sus, fără a se insista pe detaliile sordide ale scenelor. Ne aflăm în fața unei lumi respingătoare mai degrabă pentru că așa ne informează naratorul. Dar el nu ne oferă și descrierea propriu-zisă, în cheie naturalistă - adică probele. Precum un filtru, perspectiva lui Marlowe îngăduie să ajungă la cititor o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-o cu o irepresibilă tandrețe? Romanul iese, în felul acesta, de sub tirania simbolului morții, al „somnului de veci”. Adevărata încheiere ne trimite într-o neașteptată lume a dorinței neîmplinite, a pasiunii născute enigmatic într-o seară ploioasă, într-o casă sordidă: În drum spre centru, m-am oprit la un bar și-am băut câteva whisky-uri. Nu m-au ajutat deloc. M-au făcut doar să mă gândesc la Perucă Argintie, pe care n-am mai văzut-o niciodată. A
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
să-i găsească, dintr-un irepresibil spirit de fairplay, câteva circumstanțe atenuante. Ele n-au însă de-a face nici cu justiția și nici cu căutarea neabătută a adevărului. În discuția cu locotenentul Randall, Marlowe întoarce pe toate fețele istoria sordidă a unei femei care n-a vrut, de fapt, decât să scape din lumea mizerabilă în care se născuse. Accentele melodramatice nu alterează fondul dramei, nu diminuează culpele și nu scapă vinovații de justiție. Helen Grayle decide să-și fie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
este de folos în ideea de a trece drept Crystal Kingsley. Ea îi trimisese, prin urmare, telegrama din El Paso lui Kingsley și, într-un fel, tot ea declanșase ancheta la capătul căreia Marlowe avea să dezlege firele unui scenariu sordid. În fine, într-un acces de ură animalică, Degarmo o ucide pe Muriel, cea care-i distrusese viața. Totodată, viciosul polițist aranjează lucrurile în așa fel încât asasinul sadic al lui Muriel să pară a fi Marlowe. Elementul de bază
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un semieșec. Cred cu tărie că ne aflăm în fața uneia dintre cele mai bune cărți ale sale, o veritabilă capodoperă camuflată nedrept în raftul al doilea. Organic legată de creațiile anterioare, The Little Sister reprezintă o spirală superioară în cartografierea sordidei lumi californiene a anilor ’40. Ca și în cărțile anterioare, femeile ocupă un rol privilegiat. Și tot ca în The High Window, Farewell, My Lovely sau The Lady in the Lake, femeile sunt distribuite în partituri negative - ceea ce nu le
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tot mai subțiri, cele mai recente fiind acoperite de cele mai vechi, precum o cochilie întoarsă din interior spre exterior. The Little Sister debutează în forță, la cel mai înalt nivel al prozei chandleriene, cu o înșurubare fermă în solul sordid al universului unde, uitat de lume, Philip Marlowe pare supraviețuitorul unei civilizații dispărute: Pe ușa cu geam jivrat e o placă scrisă cu litere negre, scorojite: Philip Marlowe... Birou de cercetări. O ușă destul de jalnică, la capătul unui coridor la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
favorizat - după cum se știe - pătrunderea în zona centrală a unor forme considerate până atunci marginale. În opinia lui Jacques Barzun, „înnobilarea” operei de divertisment este consecința silogismului potrivit căruia literatura se ocupă de realitate, iar marca realității este oroarea și sordidul, și, drept urmare, o povestire îmbibată de aceste miasme este - sau echivalează cu - literatură (Barzun, 1977, p. 160). Am ales acest citat pentru că el își găsește un ecou perfect în demersul ambițios soldat cu scrierea romanului The Long Goodbye. Realitatea sordidă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sordidul, și, drept urmare, o povestire îmbibată de aceste miasme este - sau echivalează cu - literatură (Barzun, 1977, p. 160). Am ales acest citat pentru că el își găsește un ecou perfect în demersul ambițios soldat cu scrierea romanului The Long Goodbye. Realitatea sordidă din Idle Valley, țesătura încurcată de relații sociale, pasiuni perverse, gelozii și violență sunt, toate, „semne ale realității” - și încă ale uneia în care vechiul concept dickensian al „abjecției” este ilustrat cu asupra de măsură. În aceeași linie, ipoteza lui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a valma, eroi și victime, asasini și păcătoși, ratați și lacomi, bețivi și abstinenți. Contradicția majoră a lui Marlowe provine din conflictul ireconciliabil între înaltul model moral profesat și precaritatea - aproape mizeria - în care-și duce existența. „E o viață sordidă, dar m-am obișnuit cu ea”, îi replică, pe un ton mușcător, Lindei Loring, ușor dezamăgită de sărăcia în care trăia bărbatul pe care deja începuse să-l iubească. Dar, cum ar zice un poet-filozof, există sordid și sordid. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
E o viață sordidă, dar m-am obișnuit cu ea”, îi replică, pe un ton mușcător, Lindei Loring, ușor dezamăgită de sărăcia în care trăia bărbatul pe care deja începuse să-l iubească. Dar, cum ar zice un poet-filozof, există sordid și sordid. Pentru Marlowe, mizerabilă nu e sărăcia, ci starea de nepăsare, aroganță, abrutizare și violență la care conduce automat posesia marilor sume de bani. Este o viziune, firește, limitativ-resentimentară - dar e singura la care un personaj cu datele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]