1,263 matches
-
unul fiind la București și al doilea la Cluj-Napoca. Semnatarii plenipotențiari ai armistițiului erau: Efectul pactului de armistițiu a încetat pe 15 septembrie 1947, când Tratatul de pace cu România a intrat în vigoare. Noul tratat punea bazele unei prezențe sovietice militare nelimatate în România, prin Articolul 21, paragraful 1: Delegația română de la Conferința de la Paris a fost condusă de Ministrul de Externe Gheorghe Tătărescu. Tratatul de Pace cu România a fost semnat pe 10 februarie 1947, în Salonul de l
Ocupația sovietică a României () [Corola-website/Science/307760_a_309089]
-
poziție atât de importantă. Armata a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski a contraatacat pe 14 august la fortăreața Modlin, forțând cursul râului Wkra. Polonezii au trebuit să facă față Armatelor a III-a și a XV-a sovietice, superioare numeric și mai bine echipate. După doar o zi, atacurile sovietic asupra Varșoviei și Modlinului fuseseră oprite și, în final, rușii au trebuit să se retragă. Armata a V-a a lui Sikorski a împins neîncetat forțele sovietice epuizate
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
să se retragă și să se regrupeze. El a sperat să-și întărească linia întâi, să oprească atacul polonez și să recâștige inițiativa, dar ordinele date în acest scop au ajuns prea târziu, ori nu au mai ajuns deloc. Armatele sovietice din centru s-au prăbușit în haos. Tuhacevski a ordonat o retragere generală dincol de râul Bug, dar a pierdut contactul cu cea mai mare parte a forțelor bolșevice din jurul Varșoviei și toate planurile sovietice s-au pierdut în dezordinea
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
înaintat o contraofertă pe 2 octombrie. Trei zile mai târziu, sovieticii au prezentat amendamente la oferta poloneză, pe care Varșovia le-a acceptat. Tratatul preliminar de pace și condițiile armistițiului dintre Polonia pe de-o parte și Rusia și Ucraina sovietice au fost semnate pe 12 octombrie, iar armistițiul a intrat în vigoare pe 18 octombrie. Documentele de ratificare ale armistițiului au fost schimbate pe 2 noiembrie la Liepăja (Letonia). După această dată au început un proces mai lung al negocierilor
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
erau interesați de planurile lui Piłsudski de creare a Międzymorze, o Rzeczpospolita Obojga Narodów reînviată. Astfel de abordări politice au dus la pieirea proiectului Międzymorze. Aproximativ un milion de polonezi au rămas în afara granițelor Poloniei și au fost supuși persecuțiilor sovietice pe motive politice, economice și religioase. (Vedeți și:Operațiunea poloneză a NKVD (1937-1938)). Democrații aflați la conducerea statului nu au fost preocupați deloc de soarta lui Petliura și oamenilor săi și nu le-a păsat că oponentul lor politic, Piłsudski
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
URSS, la Moscova, pe care o absolvă cu onoruri. După absolvirea celei mai prestigioase instituții militare în armata sovietică, cu mare greu obține repartizarea pentru serviciul militar în Moldova, în funcția de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe probleme de aviație. A fost, la data aceea unul din cei mai tineri generali (la 40 de ani) din armata sovietică. Apariția Republicii Moldova l-a făcut să se întoarcă printre ai săi, ca să pună umărul la renașterea și consolidarea
Ion Costaș () [Corola-website/Science/307686_a_309015]
-
sovietice la sfârșitul anilor 1970. România, membră a Tratatului de la Varșovia, a decis trecerea la noul calibru la începutul anilor 1980. În loc să fabrice direct o copie a automatului AK-74, conducerea de la București a decis dezvoltarea unei arme independent de cea sovietică. Rezultatul, "Pușca Automată Model 1986", deși similară familiei AK-74, avea unele elemente constructive proprii. Prima versiune a automatului avea patul din lemn al armei PM Md. 1963 (versiunea autohtonă a pistolului-mitralieră AKM) pentru a facilita producția. Versiunea ulterioară era dotată
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
Transnistria), în timp ce 130.000 au fost exterminați de Ungaria Horthystă în Transilvania de nord, fie direct, fie prin deportare în lagărele germane. În total au fost măcelărite 270.000 persoane (35% din populația evreiască română din 1938) și au devenit sovietice 136.250 (18% din populația evreiască română din 1938). Dintre cei 356.237 evrei români din 1952 (47% din populația evreiască română din 1938), până în 1956 au emigrat spre Palestina, Europa Occidentală și America 209.963 persoane, astfel că la
Holocaustul în România () [Corola-website/Science/331501_a_332830]
-
din urmă a oferit refugiu guvernului polonez. La data de 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care a conținut și punctul secret privind împărțirea Poloniei în două zone de control: cea germană și cea sovietică. La 1 septembrie 1939 Adolf Hitler a ordonat trupelor sale să intre în Polonia. La început, au fost atacate cetăți în Gdańsk (Westerplatte) și Wieluń. la 17 septembrie și trupele sovietice au atacat Polonia dinspre est, bucurându-se de suportul
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
Varșovia, unde a fost organizată revolta. Aceasta a fost plănuită cu încrederea că forțele sovietice, așteptând pe malul drept al Vistulei, în refacere, vor da un ajutor masiv în bătălia pentru eliberarea Varșoviei. Însă, nici un ajutor nu a venit din partea sovietică. Forțele Uniunii Sovietice au ocupat înainte fluviul și au dat polonezilor care au organizat revolta eticheta de „criminali” în radioemisiuni. În următoarele două luni, sovieticii au observat calm cum naziștii au reprimat cu brutalitate feroce eforturile revoluționarilor. După capitularea polonezilor
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
Wall Street Journal" în editorialul său scria([[4 ianuarie]] [[1995]]): ""Aceasta era tocmai provocarea domnului Gorbaciov care, în ianuarie [[1990]], a argumentat folosirea din partea sa a violenței împotriva Azerbaidjanului care căuta calea independenței, prin faptul că populația acestei republici, foste sovietice, era reprezentată de niște brigăzi de huligani greu înarmați și comercianți de narcotice ce destabilizau țara și probabil primeau sprijin din partea guvernelor străine"". Dar, fiecare folosire a forței dădea naștere și la antiforță, Azerbaidjanul fiind una din primele cărămizi căzute
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
În fiecare an, în ziua de 20 ianuarie, peste un milion de cetățeni vizitează Aleea Martirilor, unde sunt înmormântați eroii celei mai mari și sângeroase mișcări pentru independență din fosta [[Uniunea Sovietică|Uniune Sovietică]]. [[Categorie:Istoria Azerbaidjanului]] [[Categorie:Istoria Azerbaidjanului Sovietice]] [[Categorie:Sentiment anti-azeri]] [[Categorie:1990 în Azerbaidjan]]
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
pe 20 octombrie 1943 prin schimbarea numelui Frontului Central. A fost redenumit Frontul I Bielorus pe 17 februarie 1944 odată cu crearea Fronturilor al II-lea și al III-lea Bielorus. Frontul a luat parte la mai multe mari operațiuni militare sovietice: The Front took part in the following operations: Operațiunea Bagration, Ofensiva Lublin-Brest, Operațiunea Rogacev-Jlobin, Operațiunea Bobruisk, Ofensiva Vistula-Oder, Operațiunea Varșovia-Poznan, Bătălia Berlinului De asemenea, Armatele a 8-a de Gardă, a 27-a, a 47-a, a 65-a, a
Frontul I Belarus () [Corola-website/Science/309452_a_310781]
-
se salveze, ajungând înot la unul din celelalte două vase. După unele surse germane, submarinul ar fi aparținut de flotă sovietică și ar fi avut misiunea din partea britanicilor să împiedice plecarea evreilor către Palestina. După alte surse, tot germane, submarinele sovietice au avut misiunea de a împiedica orice circulție de nave între România și Turcia. Cecertările de după război din documente ale armatei germane datate din august 1944, a rezultat clar că unitățile navale germane au avut ordin de a urmări vasul
MV Mefküre () [Corola-website/Science/330203_a_331532]
-
ca și ustașii iugoslavi, care au fost repatriați din regiunile de ocupație americană și britanică din Germania și Austria în URSS, respectiv în Iugoslavia (Slovenia). Uneori, persoanele repatriate au fost executate sumar imediat după ce autoritățile militare predaseră aceste persoane celor sovietice, precum a fost cazul colaboraționiștilor uciși de partizanii din Iugoslavia în timpul masacrului de la Bleiburg. Cei care nu au fost executați au fost deportați în lagărele de muncă obligatorie (gulaguri). Printre repatriații cu forța s-au numărat și emigranții „albi”, care
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
doilea război mondial. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop - Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit încă un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de
Herța () [Corola-website/Science/298037_a_299366]
-
funcțiile de colaborator științific superior la Institutul de Cercetări Social-Politice al Academiei de Științe din Federația Rusă și de director executiv al Fondului de dezvoltare a științelor sociale al aceleiași Academii. A fost deputat în Sovietul Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM) (1967-1980), deputat în Sovietul Suprem al RSS Tadjikistan (1986-1990), deputat în Sovietul Suprem al URSS (1986-1991). Apoi, între anii 1990-1996, este ales ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM). Din anul 1992 deține
Petru Lucinschi () [Corola-website/Science/298839_a_300168]
-
NORAD și USNORTHCOM nu au legături directe de comandă și control cu U.S. Department of Homeland Security (Departamentul de Siguranță Internă al Statelor Unite), dar cele două organizații își coordonează misiunile de instruire și planificare. Amplificarea percepției cu privire la amenințarea bombardierelor strategice sovietice cu rază lungă de acțiune, dotate cu arme nucleare, a dus la o strânsă cooperare între Canada și Statele Unite în domeniul apărării aeriene. La începutul anilor '50, cele două state au convenit asupra construirii unei serii de stații radar pe
NORAD () [Corola-website/Science/302176_a_303505]
-
echipament tehnic pentru cultivarea și testarea microbilor. El a planificat creșterea ponderii produselelor destinate spitalelor civile și laboratoarelor medicale la peste 40%, cât era alocat la acea vreme. Alibek a fost ulterior însărcinat cu pregătiri intensive pentru inspecțiile unităților biologice sovietice de către o delegație anglo-americană. Când și el a participat la rândul său la delegația sovietică de inspectare a unităților similare americane, i s-a confirmat că Statele Unite nu au program ofensiv de arme biologice. În timp ce se afla în SUA, Uniunea
Ken Alibek () [Corola-website/Science/335974_a_337303]
-
în mod explicit ""rearanjamentele teritoriale și politice"" din zonele acestor țări care urmau să fie făcute de comun acord de țările semnatare. Ca urmare, țările vizate au fost invadate, ocupate sau forțate să cedeze părți ale teritoriului lor în favoarea Uniunii Sovietice și/sau Germaniei Naziste. Între Polonia și Germania existau deja tensiuni în legătură cu Orașul Liber Danzig și cu coridorul polonez. În ciuda declarațiilor belicoase ale lui Hitler sau masării de trupe naziste la frontieră, Polonia a refuzat să cedeze în fața pretențiilor dictatorului
Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/303903_a_305232]
-
propagandă în scopul agitării unor conflicte interetnice). La 8 ianuarie, conflictul dintre Președintele Parlamentului Vytautas Landsbergis și mai pragmatica șefă a guvernului Kazimira Prunskienė a culminat cu demisia celei din urmă. Prunskienė se întâlnise în acea zi cu președintele Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov. El i-a refuzat cererea de a fi asigurată că nu se vor întreprinde acțiuni militare. La 8 ianuarie, mișcarea Iedinstvo a organizat un miting în fața Consiliului Suprem al Lituaniei. Protestatarii au încercat să pătrundă în clădirea parlamentului
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
soldați, 3.229 de tancuri, 57.000 de tunuri și 3.395 avioane de luptă. O simplă comparație ne arată că puterea Armatei Roșii era încă inferioare celei germane, cu excepția tancurilor, numai că în cazul acesta din urmă, calitatea blindatelor sovietice era (oarecum) inferioară celei germane. După încheierea ofensivei de iarnă, atât STAVKA (Marele Stat Major al Armatei Roșii) cât și Stalin credeau că următoarea ofensivă germană va avea ca obiectiv tot Moscova, sprijinită de o a doua ofensivă importantă în
A doua bătălie de la Harkov () [Corola-website/Science/307036_a_308365]
-
a lungul râului Doneț, la răsărit de Harkov. Luptele grele au continuat în aprilie, când Moskalenko a forțat cu succes cursul Donețului și a stabilit un mic cap de pod pe malul apusean, în timp ce în sud, Armata a 6-a sovietică înregistra unele succese limitate în lupta cu germanii, care păstraseră la rândul lor un cap de pod pe malul răsăritean al râului. Atenția lui Stalin a fost atrasă de situația din zonă, acesta considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea
A doua bătălie de la Harkov () [Corola-website/Science/307036_a_308365]
-
sale petrolifere, iar, ca obiectiv secundar, orașul Stalingrad. Planificarea Operaiunii Friderikus în aprilie a fost un imbold pentru creșterea efectivelor din zonă ale Armatei a VI-a de sub comanda lui Paulus. De aceea, în condițiile în care serviciile de spionaj sovietice nu au reușit să obțină nici o informație, germanii au întreprins o amplă mișcare de regrupare și redistribuire a forțelor în zona desemnată ca centru al operațiunilor viitoare. Paulus a definitivat planurile pentru Operațiunea Friderikus pe 10 mai, el fiind foarte
A doua bătălie de la Harkov () [Corola-website/Science/307036_a_308365]
-
Paulus a definitivat planurile pentru Operațiunea Friderikus pe 10 mai, el fiind foarte conștient de amenințarea unui atac sovietic. În acel moment, germanii erau pregătiți complet să facă față atacului lui Timoșenko, sau să declanșeze ofensiva proprie spre Caucaz. Ofensiva sovietica a fost declanșată la ora 6:30 dimineața pe 12 mai 1942. După o pregătire puternică de artilerie de o oră și un atac de 20 de minute al aviației, la 7:30 a fost declanșată manevra de învăluire dublă
A doua bătălie de la Harkov () [Corola-website/Science/307036_a_308365]