277 matches
-
Încuviință cu un gest sec, scurt, nedezlipindu-și ochii de pe Alatriste și italian, de parcă Îi prețăluia. Apoi se Întoarse spre mascat și, ca și cum gestul lui ar fi fost un semnal sau o poruncă, acesta li se adresă din nou celor doi spadasini. — Cavalerul care tocmai a plecat, zise, este demn de tot respectul și de Întreaga noastră considerație. Dar nu e singurul care hotărăște În afacerea aceasta, așa că s-ar cuveni să nuanțăm Întrucâtva lucrurile. Ajungând aici, mascatul schimbă o scurtă privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
curajos de felul lui; totuși gestul acela Încerca să abată atenția de la fiorul care Îl străbătuse. Lumina felinarului Îi dădea călugărului un aspect diabolic, iar amenințarea din cuvintele lui l-ar fi dat gata și pe cel mai viteaz dintre spadasini. Lângă căpitan, italianul era palid, de astă dată fără tiruri-ta-ta și fără zâmbet. Nici măcar mascatul cu capul rotund nu Îndrăznea să deschidă gura. O mică doamnă Poate și pentru că adevărata patrie a unui om este copilăria sa, În pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sprâcenele mulțumit, văzând că nu erau nici de Alarcón, nici de Góngora. Apoi se Îndreptă, cu mersul acela al lui șontorog din cauza picioarelor strâmbe - așa le avea de mic, ceea ce nu-l Împiedica să fie un om sprinten și un spadasin de temut -, spre masă, unde luă loc alături de amici. Acolo Întinse mâna după ulciorul cel mai apropiat. Dă-mi, nu fi avar, A lui Bachus licoare de cleștar Îi zise lui Juan Vicuña. După cum v-am mai spus, acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
afaceri necurate, nici de femei; aceasta era regula pe care Își Întemeia compania, Înțelegerea și prietenia. Afacerile tulburi și aventurile sentimentale, zicea, le tratez la confesional. Superiorilor ecleziastici, când Îi reproșau că stă la masă, În cârciumă, cu poeți și spadasini, le răspundea neabătut că sfinții se mântuiesc singuri, pe când pe păcătoși trebuie să mergi să-i cauți acolo unde Își fac veacul. Voi adăuga În cinstea lui că abia dacă se atingea de vin și că nu l-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
efectul unei lovituri de spadă sau al unui foc de archebuză În toiul bătăliei, ci de aproape. Corp la corp. Față În față. Treaba asta cu față În față era importantă, cel puțin pentru el; pentru că Diego Alatriste, spre deosebire de mulți spadasini care Își vindeau serviciile, nu Înjunghia niciodată omul pe la spate. E adevărat că nici nu-i lăsa Întotdeauna răgazul să se pună În gardă cum scrie la carte; dar nu-i mai puțin adevărat că niciodată nu străpunsese pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dacă Alatriste nu i-ar fi deviat spada cu a lui, l-ar fi țintuit pe tânăr de perete. Se Întoarse cu o Înjurătură, și de data asta Alatriste fu cel care trebui să recurgă la toate instinctele sale de spadasin și la Întreaga-i dibăcie de scrimer ca să pareze a doua Împunsătură, la nici două degete de inima lui, pe care italianul i-o repezise cu cele mai perfide intenții din lume. — O să ne mai vedem noi! strigă spadasinul. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de spadasin și la Întreaga-i dibăcie de scrimer ca să pareze a doua Împunsătură, la nici două degete de inima lui, pe care italianul i-o repezise cu cele mai perfide intenții din lume. — O să ne mai vedem noi! strigă spadasinul. Ți-o promit! Și, stingând fanarul cu un șut, o luă la fugă dispărând În Întunericul drumeagului ca o umbră printre umbre. Iar râsul lui se auzi după Încă un moment, din depărtare, precum cea mai sumbră dintre prevestiri. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din insulele Kerkenah de pe coasta tunisiană. Álvaro de la Marca nu uitase și, cu timpul, după ce moștenise averea și titlurile și părăsise cariera armelor În favoarea celei de curtean, nu-l abandonase pe căpitan. Din când În când Îi Închiria serviciile de spadasin ca să rezolve probleme de bani, să-l escorteze În aventuri galante și primejdioase sau să Încheie socotelile cu soți Încornorați, cu rivali În dragoste și cu creditori sâcâitori, cum procedase și În cazul junelui marchiz de Soto, căruia, ne amintim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi țintă câteva clipe. În ochii lui albaștri, un aer disprețuitor luase locul spontaneității surprinse din primele momente de după lupta din fundătură. Avusese timp să rememoreze, și ideea că fusese la cheremul unui spadasin necunoscut Îi rănea amorul propriu. De aici acea recentă aroganță pe care Alatriste nu i-o văzuse deloc atunci când, la lumina fanarului, Își Încrucișau spadele. Cred că nu mai avem nimic de Împărțit, spuse În sfârșit englezul. Și, Întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ba Încă și pe cele mai rele de după, pot depune mărturie. În ce-l privește pe Diego Alatriste, semeția și orgoliul le avea pe dinăuntru și se manifestau doar În tăcerile-i Încăpățânate. V-am mai spus că, spre deosebire de mulțimea spadasinilor și bătăușilor care Își răsuceau mustața și vorbeau cât mai gălăgios pe străzile și În toate locurile de clacă ale Curții, pe el nu l-am auzit niciodată grozăvindu-se cu amintirile lungii lui vieți militare. Însă, uneori, vechii camarazi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
timp. Vii de bunăvoie sau nu? Ce-mi rămâne de făcut? Saldaña se gândi puțin. Posibilități nu prea existau. — Bun, ce să-ți spun, conchise. Pot rămâne aici până te descurci tu cu ăi de-afară... Nu-s ei mari spadasini, dar Îs șase; și mira-m-aș să poți ajunge În stradă, chiar și tu, fără vreo două drăgălașe de spintecături și cel puțin o Împușcătură. — Și drumul? În caretă zăvorâtă, deci n-ai nici o șansă. Trebuia să-ți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Îl face pe un om să părăsească tabăra Domnului ca să treacă la dușman, În rândurile păgâne ale ereticilor? Era culmea, gândi Diego Alatriste, să numești tabără a Domnului pe cea formată din tine Însuți, copistul cu mască și acel sinistru spadasin italian. În alte Împrejurări ar fi rânjit ca de o glumă bună, dar atunci nu era momentul. Așa că se mulțumi să Înfrunte fără să clipească privirea dominicanului; ba și pe a celuilalt, care terminase cu scrisul și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nemiloase. Orice ar fi făcut, orice ar fi zis, privirea aceea implacabilă Îl condamnase deja, ca și aparenta indiferență cu care mascatul mânuia din nou pana pe hârtie. Viața lui Diego Alatriste y Tenorio, soldat al vechilor tercios din Flandra, spadasin care Își vindea serviciile În Madridul regelui don Filip al IV-lea, depindea doar de ce mai voiau să afle cei doi bărbați din fața lui. Ceea ce, judecând după Întorsătura luată de discuție, nu mai era mare lucru. — Colegul domniei tale din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu palma deschisă și, fandând puternic, Îi vârî un cot bun de oțel În piept. Impulsul celuilalt făcu restul, Încât se pomeni tras În țeapă, aruncă arma cu un „Iisuse!“, iar aceasta sună metalic pe jos, În spatele căpitanului. Al doilea spadasin, care tocmai dădea să se repeadă, se opri brusc. Alatriste trase lama spadei din pieptul primului, care căzu ca o boccea, și Își Înfruntă ultimul dușman, Încercând să-și recapete suflarea. Norii se Îndepărtaseră suficient pentru ca, la lumina lunii, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca un nemernic oarecare. Răsună râsul aspru al italianului. — Poate. Dar sunt un nemernic viu. Pe când domnia ta ești mort și Îngropat, căpitane Alatriste. — Nu În noaptea asta. Adversarul păru să-și reconsidere situația. Aruncă o privire trupului inert al celuilalt spadasin. Apoi se uită spre locul unde mă aflam eu, căzut, lângă cel de al treilea zbir, care abia de mai mișca pe pământul gol. Pesemne că era grav rănit de Împușcătura mea, fiindcă Îl auzeam gemând Încet și cerând spovedanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care se țineau la distanță, În mulțime. — Te urmăresc pe dumneata, căpitane? Întrebă Încet, dând impresia că vorbea de cu totul altceva. Sau pe mine? Alatriste, cu fereală, aruncă o iute ocheadă spre perechea aceea. Păreau a fi potere, sau spadasini năimiți. Simțindu-se observați, se Întoarseră pe jumătate, fără grabă. — Aș zice că pe mine, don Francisco. Dar cu domnia voastră și cu versurile domniei voastre, nu se știe niciodată. Poetul se uită Încruntat la stăpânul meu. — Să presupunem c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
stăpânul meu. — Să presupunem c-ar fi vorba de dumneata. E ceva grav? — S-ar putea să fie. — Ei comedie! În cazul ăsta nu ne rămâne decât să ne batem... Ai nevoie de ajutor? — Deocamdată, nu... Căpitanul Îi privea pe spadasini mijindu-și puțin ochii, ca și când vroia să-și Întipărească mutrele lor În minte. Și-n plus, domnia voastră are suficiente necazuri ca să nu se mai Încurce și cu ale mele. Don Francisco rămase tăcut un moment. Apoi Își răsuci mustața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-i primară; că s-a văzut și la corzile de chitară: chiar dacă-i „primă“, tot sună dogit, bătăușul cu capa Împăturită În patru Îl șâșâi din nou pe Diego Alatriste, și de data asta i se alăturară doi din ceilalți spadasini care profitaseră de antract pentru a veni mai aproape. Căpitanul Însuși se folosise cândva de același tertip, așa că pentru el afacerea era limpede ca apa; cu atât mai mult cu cât ceilalți doi scandalagii se apropiau și ei croindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să apară din nou la fereastră; așa că atunci când Își recăpătă stăpânirea de sine pe care fusese cât pe ce să și-o piardă, cei doi englezi se aflau deja În patio-ul corral-ului de comedii, Înfruntându-i pe cei cinci spadasini care Îi Încolțeau pe Francisco de Quevedo și pe Diego Alatriste. Episodul acela era din cele ce rămân Înscrise În anale; Încât nu e de mirare că odăile de sus, rândurile de bănci, locul rezervat femeilor, patio-ul Întreg, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
spatele, odată cu Buckingham, dezinteresându-se suveran de mersul evenimentelor, În aplauzele unui public entuziasmat de spectacol. Pe don Francisco de Quevedo Îl lăsară să plece din ordinul personal al regelui, căruia pesemne Îi plăcuse ultimul lui sonet. Din cei cinci spadasini, doi scăpară În vălmășagul intervenției, pe unul Îl purtară pe sus fiind rănit destul de grav, iar doi fură arestați odată cu Alatriste și aruncați Într-o celulă de lângă a lui. Plecând cu Saldaña dimineața, căpitanul trecuse prin fața acelei celule. Goală. Contele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la curent... Împinse teancul la o parte, cu bruschețe. Toate astea creează o situație supărătoare. Foarte delicată. Acum, ministrul Îl măsura pe Alatriste de sus În jos, Întrebându-se parcă ce să facă cu el. — Păcat, urmă, că cei cinci spadasini de ieri nu și-au făcut mai bine datoria. Cel care i-a plătit știa el ce știa... Într-un anumit fel, asta ar fi rezolvat chestiunea. — Îmi pare rău că nu vă pot Împărtăși regretul, Excelență. — Îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Aerul familiar al individului care intră În Încăpere se accentuă când Alatriste Îi auzi vocea. Pe toți dracii. Chestia aia, decise el, Începea să semene a reuniune Între vechi cunoscuți, și nu mai lipseau acolo decât părintele Emilio Bocanegra și spadasinul italian ca să completeze echipa. Noul venit avea capul rotund, pe care se zbârleau neajutorate câteva meșe de păr Între castaniu și gri. Tot părul lui era dealtfel neîngrijit și rar: favoriții până la mijlocul feței, bărbuța foarte strâmtă și tăiată scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
categoriile de greutate în care sânt tradițional, încadrați boxerii. Că sânt puși să boxeze, sub ochii noștri, matahale de supergrea cu prichindei rapizi ca țânțarii. Ba, și mai ciudat, că un boxer e pus să lupte în ring cu un spadasin, cu un jucător de ping-pong sau cu un șahist. Situația pare fantezistă și din altă lume. Doar în străvechile arene romane mai întîlneai luptând gladiatori ce se bazau pe arme dintre cele mai eteroclite. Dar situația din poezia actuală e
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nu-l puteau epata niciodată. Era incredibil. Am ajuns să cred că știe absolut totul. În mintea mea, dădusem de mult jos tăblița care-l numea pur și simplu Proprietarul biroului și pusesem lîngă capul lui alte două noi tăblițe : SPADASINUL și PURTĂTORUL CHEII CUNOAȘTERII. De aici era doar un pas, pe care-l făcea imaginea cheii, către Sf. Petru. Și așa s-a făcut că imaginea lui Norman Shine s-a amestecat În mintea mea cu cea a sanctității. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
exista. Profesorul de la catedra respectivă mă simpatiza; și eu pe el. Era, în felul lui, un filozof devotat filozofiei; umbla singur prin parcul „Sub arini“, meditând vădit probleme, iar la cursuri nu se putea împiedica să aibă gesturi impetuoase de spadasin atunci când găsea, inspirat, câte o replică împotriva unuia din marii filozofi. Uneori, îi mai și împrumutam câte o carte, eu având, pe vremea aceea și sarcina să aduc regulat de la București, în fiecare vacanță (și erau destule la teologie), cărți
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]