315 matches
-
secole numai războinici de elită, antrenați excelent, atât individual cât și în grup, cu un moral la fel de rece și pragmatic ca și piatra cazărmilor. Acea educație grosieră și neiertătoare devenise celebră încă din antichitate, transmițând înfrigurare și posterității. Fiecare băiețel spartan nou născut trebuia prezentat consiliului bătrânilor. Dacă era bine constituit, era redat părinților, dar dacă vreun defect fizic l-ar fi putut face inapt pentru a deveni un bun oștean, era sortit morții și aruncat în prăpastia Apothetilor, la poalele
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
era bine constituit, era redat părinților, dar dacă vreun defect fizic l-ar fi putut face inapt pentru a deveni un bun oștean, era sortit morții și aruncat în prăpastia Apothetilor, la poalele muntelui Tayget. Când împlinea șapte ani, micul spartan era luat de la familie și instalat la cazarmă, împreună cu alți copii de aceeași vârstă. De atunci începea dresajul în comun, program numit ""agoge"". Pe măsură ce creștea, copilul trecea succesiv în alte clase, sau etape, cu reglementări de educație fizică și morală
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
atunci începea dresajul în comun, program numit ""agoge"". Pe măsură ce creștea, copilul trecea succesiv în alte clase, sau etape, cu reglementări de educație fizică și morală din ce în ce mai severe. La treisprezece ani era tuns scurt. Lipsit de orice lenjerie de corp, tănărul spartan trăia și se antrena numai într-o tunică scurtă. Dormea pe un pat de stuf, recoltat de el de pe malurile râului Eurotas, ce curgea pe lângă Sparta, iar iarna, pentru a se feri de frig, se acoperea cu o învelitoare din
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
Războinicii de bază erau cei cuprinși între vârstele de 20 și 50 de ani. Cei mai tineri, sau cei cu vârsta cuprinsă între 50 și 60 de ani, erau păstrați în rezerva disponibilă. Abia după 60 de ani un bărbat spartan nu mai era dator armatei. Xerxes I adusese din străfundurile Asiei Mijlocii și din țările supuse, mai mult de 300.000 de luptători divers înarmați, divers pregătiți, cu o mai mare sau mai mică motivare să lupte. Grație contribuției forțate
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
munți, pe unde s-au infiltrat pentru a ataca prin spate pe apărătorii greci. Înțelegând că rezistența va avea un sfârșit tragic, Leonidas a trimis înapoi cea mai mare parte a trupelor, păstrând alături de sine pe cei 300 de hopliți spartani, pe războinicii din orășelul Thespia și o parte din thebanii voluntari, hotărâți să moară în luptă. În virtutea severelor legi lacedemoniene, războinicii spartani n-aveau dreptul să se retragă din luptă. Herodot sugerează că un oracol delfic ar fi fost cauza
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
Leonidas a trimis înapoi cea mai mare parte a trupelor, păstrând alături de sine pe cei 300 de hopliți spartani, pe războinicii din orășelul Thespia și o parte din thebanii voluntari, hotărâți să moară în luptă. În virtutea severelor legi lacedemoniene, războinicii spartani n-aveau dreptul să se retragă din luptă. Herodot sugerează că un oracol delfic ar fi fost cauza rezistenței singulare a regelui spartan. Cu elan eroic temerar și o dăruire supremă, Leonidas a condus mica lui trupă la un atac
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
Thespia și o parte din thebanii voluntari, hotărâți să moară în luptă. În virtutea severelor legi lacedemoniene, războinicii spartani n-aveau dreptul să se retragă din luptă. Herodot sugerează că un oracol delfic ar fi fost cauza rezistenței singulare a regelui spartan. Cu elan eroic temerar și o dăruire supremă, Leonidas a condus mica lui trupă la un atac disperat, pătrunzând vijelios în tabăra persană și devastând. Lupta, de o intensitate și dezlănțuire rar întâlnită, a provocat asiaticilor pierderi imense, atât în
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
Atica, după dezbateri care au durat 10 zile, după insistenta cerere de ajutor a unei ambasade sosite din partea Atenei, Megarei și Plateei, abia atunci guvernământul laconian s-a decis să trimită trupe dincolo de Istm. Aceste contingente erau formate din cetățeni spartani și perieci, ajutați de hiloți; la trecerea Istmului, lacedemonienii au fost ajunși de alte trupe sosite din Pelopones, din Eubeea și din nordul Greciei.Baza armatei lui Mardonios era stabilită la Teba. Aici, pe malul stâng al fluviului Asopos, generalul
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
puternică fortificație în așteptarea atacului grec. Locul unde s-a produs ciocnirea (luna august 479), în apropiere de localitatea Plateea, era mărginit la nord de albia Asoposului, iar la sud de înălțimile masivului Cithairon. Comandantul tuturor trupelor grecești era regele spartan Pausanias. El a obținut aici o victorie strălucită, decisivă, sărbătorită în anii următori prin sacrifici și organizarea unor festivaluri denumite "Eleutheria", "Sărbătorile eliberării". Mardonios și-a pierdut viața pe câmpul de luptă, conducătorii tebani care i-au sprijinit pe perși
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
Tracia și Macedonia, dar în luna august veștile apropierii iminente a perșilor au ajuns în Grecia. În acea perioadă a anului, spartanii (liderii militari "de facto" ai alianței) celebrau sărbătoarea Carneia. În timpul acestor festivități, activitatea militară era interzisă de legea spartană - cu ani înainte, spartanii ajunseseră cu întârziere la Bătălia de la Maraton respectând-o. Era de asemenea vremea Jocurilor Olimpice și a armistițiului olimpic, astfel încât armata spartană ar fi comis un dublu sacrilegiu pornind la război. De această dată, eforii au hotărât
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
facto" ai alianței) celebrau sărbătoarea Carneia. În timpul acestor festivități, activitatea militară era interzisă de legea spartană - cu ani înainte, spartanii ajunseseră cu întârziere la Bătălia de la Maraton respectând-o. Era de asemenea vremea Jocurilor Olimpice și a armistițiului olimpic, astfel încât armata spartană ar fi comis un dublu sacrilegiu pornind la război. De această dată, eforii au hotărât însă că pericolul era atât de mare încât oștenii trebuiau să pornească de îndată să blocheze trecătoarea, conduși de unul dintre cei doi regi ai
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
din garda regală, "Hippeis", precum și un număr mai mare de trupe auxiliare aduse din alte părți ale Lacedemoniei (incluzând hiloți). Scopul expediției era să strângă cât mai multe trupe aliate de-a lungul marșului și să aștepte sosirea armatei principale spartane. Legenda spune că spartanii consultaseră Oracolul din Delfi mai devreme în acel an. Oracolul profețise una din două: ori cetatea Lacedemoniei va fi jefuită de „fiii lui Perseu”, ori întregul ținut Laconian avea să jelească pierderea unui rege, descendent al
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
Herodot relatează că Leonidas, știind de profeție, era convins că merge la moarte, întrucât armata pe care o comanda nu îi dădea sorți de izbândă, așa că alesese doar spartani care aveau deja fii în viață. În drum către Termopile, armata spartană a fost întărită cu contingente din diferite orașe astfel că număra mai mult de 5.000 de oameni atunci când a ajuns la trecătoare. Leonidas a ales să-și așeze tabăra la "Poarta din mijloc", cel mai îngust loc al trecătorii
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
o nouă piatră instalată în 1955. Textul, așa cum îl reproduce Herodot este: Această mostră a liricii grecești antice are forma unui cuplet elegiac. O traducere: La locul bătăliei mai există un monument modern, numit „monumentul lui Leonidas” în onoarea regelui spartan. Este compus dintr-o statuie de bronz a lui Leonidas, înscrisă doar cu replica „Μολών λαβέ” („Vino și ia-le!”). Metopa de sub statuie înfățișează scene din bătălie. Cele două statui din stânga și dreapta monumentului reprezintă râul Eurotas și muntele Tayget
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
pe lângă evenimentele istorice principale. Aceste informații nu sunt, bineînțeles, verificabile, dar formează o parte integrală a legendei bătăliei. Multe dintre ele sunt exemple relevante ale discursului (și spiritului) laconic al spartanilor. Astfel, Plutarh amintește în lucrarea sa "Vorbe ale femeilor spartane" că soția lui Leonidas, Gorgo, l-a întrebat ce să facă dacă el nu s-ar întoarce. Leonidas i-a răspuns ""Mărită-te cu un om bun și fă-i copii buni"". Se spune că, ajunși la Termopile, perșii au
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
întoarcă. Când iscoada i-a raportat lui Xerxes mărimea oastei grecești și faptul că spartanii făceau gimnastică de înviorare și-și pieptănau pletele, regele persan a râs la aflarea acestor informații. El i-a cerut sfatul lui Demaratus, un rege spartan exilat din suita sa, care l-a informat că spartanii se pregăteau de luptă, și că le era în obicei să-și împodobească părul atunci când urmau să-și riște viețile. Demaratus i-a numit "cei mai viteji dintre greci" și
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
mai adăugat că daca Xerxes i-ar fi învins vreodată pe toți spartanii, nici un alt popor din lume nu i s-ar mai fi opus. Herodot povestește de asemenea primirea unei solii persane de către Leonidas. Solul i-a spus regelui spartan că Xerxes îi va oferi toată Grecia dacă ar trece de partea sa. Leonidas i-a răspuns: ""Dacă ai ști care sunt cu adevărat lucrurile nobile în viață, nu m-ai ispiti cu dorințe asupra averilor altora; ci eu mai
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
a cerut atunci să-și depună armele, la care Leonidas i-a dat faimosul răspuns ""Vino și ia-le!"". Astfel de replici laconice și încrezute au contribuit fără îndoială la ridicarea moralului grecilor. Herodot scrie că atunci când Dienekes, un soldat spartan, a aflat că perșii sunt atât de mulți încât săgețile lor ar acoperi lumina soarelui, a răspuns netulburat "" Cu atât mai bine, ne vom bate la umbră"". După luptă, Xerxes a vrut să afle scopul grecilor (mirat probabil pentru că avuseseră
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
romanii foloseau compuși ai manganului la fabricarea sticlei, fie pentru a o colora, fie pentru a o decolora. De asemenea, în minereurile de fier folosite de spartani se găsea și mangan, iar unii cercetători susțin că duritatea excepțională a oțelurilor spartane se datorează realizării accidentale a unui aliaj fier-mangan. În secolul 17, chimistul german Johann Glauber a obținut pentru prima oară permanganat, un reactiv chimic des utilizat după aceea. La mijlocul secolului 18, bioxidul de mangan se folosea la obținerea clorului (care
Mangan () [Corola-website/Science/302786_a_304115]
-
a scris lucrarea "Istoria războiului peloponesiac", un conflict pe care îl prezintă obiectiv, imparțial, dar cu ceva inacuratete, un război în care Atena și Sparta luptă pentru dominația asupra Greciei. Cauza acestui război a fost ascensiunea Atenei ca putere regională, spartani fiind astfel îngrijorați că această ar putea obține supremația militară și economică, și că distribuirea puterii va deveni inegală. Un punct important al operei sale este "dialogul melian", reprezentând poziția insulei Melos în conflict. Insula Melos se declarase neutră în cadrul
Realismul în relațiile internaționale () [Corola-website/Science/303284_a_304613]
-
fastuos la Romă. În 256 î.Hr., consulul Marcus Attilius Regulus, dopat de o victorie navală, a lansat o ofensivă în Africa. Expediția a eșuat lamentabil, corpul expediționar silit să capituleze. După câteva victorii, Regulus a fost învins de Xantippos, general spartan, aflat în serviciul Cartaginei. Xantippos l-a zdrobit pe Regulus în Bătălia de la Tunis. Consulul a fost luat prizonier, trimis la Romă pentru a negocia pacea și ulterior lichidat. Generalul cartaginez Hamilcar Barcă a repurtat victorii în Sicilia, iar în
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
lui Carol, au avut 6 copii : Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich și Maria. Al treilea lor copil, pe numele său Carol Ludovic de Hohenzollern, s-a născut în ziua de 7/20 aprilie 1839, a primit în familie o educație spartană, băieții fiind destinați unor cariere militare. Deviza acestei case era "Nihil sine Deo" ("Nimic fără Dumnezeu") care a fost preluată și de către Dinastia Română. Carol I, după terminarea cursurilor secundare a intrat la Școala de Cadeți din Münster (1856), apoi
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
Camera de Malachit, camera principală de primire a țarinei, a fost creată după ce Camera de Jad fusese distrusă în urma incendiului. Cu toate că palatele sale erau pline de splendoare, țarul însuși iubea simplitatea. Dormitorul lui din Palatul de Iarnă avea un interior spartan, fără ornamente, cu excepția unor hărți și a unei icoane, iar monarhul dormea pe un pat militar cu o saltea umplută cu paie. În timp ce camerele de stat ocupau aripile de nord și de est ale palatului și camerele private ale familiei
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
vecinii. Spartanii nu doreau să cultive pământurile, de aceea au cucerit populațiile locale invecinnate, obținând o populație de "iloți". Nu erau sclavi, dar erau lipsiți de drepturi civile, având datoria de a furniza hrană și mijloace de trăi pentru familiile spartane. Orașul-stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în care nevoile individuale erau sacrificate pentru binele comun. Copii slabi sau infirmi erau lăsați să moară, iar cei lăsați în viață erau trimiși de la vârstă de șapte ani la "agoge" unde
Antichitatea () [Corola-website/Science/304633_a_305962]
-
nu doreau să cultive pământurile, de aceea au cucerit populațiile locale invecinnate, obținând o populație de "iloți". Nu erau sclavi, dar erau lipsiți de drepturi civile, având datoria de a furniza hrană și mijloace de trăi pentru familiile spartane. Orașul-stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în care nevoile individuale erau sacrificate pentru binele comun. Copii slabi sau infirmi erau lăsați să moară, iar cei lăsați în viață erau trimiși de la vârstă de șapte ani la "agoge" unde începeau o
Antichitatea () [Corola-website/Science/304633_a_305962]