55,270 matches
-
vorba aici de subiectivisme, de preferințele mele, de diferența, inevitabilă, de păreri. Nu. Este vorba de coerența cu sine, de scoaterea în față a unor producții. Premiile sînt risipite astfel. Dacă Hamlet, de pildă, a fost socotit "cel mai bun spectacol", ce altă categorie îl mai susține? Unchiul Vanea a avut șase nominalizări și, în final, un singur premiu, cel de regie. E puțin bizar. Nu există două premii care să se întîlnească și să certifice valoarea unui rol, spectacol, a
Nevoia de celălalt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15303_a_16628]
-
bun spectacol", ce altă categorie îl mai susține? Unchiul Vanea a avut șase nominalizări și, în final, un singur premiu, cel de regie. E puțin bizar. Nu există două premii care să se întîlnească și să certifice valoarea unui rol, spectacol, a unei regii sau scenografii. Probabil că acesta este pragul, psihologic, pe care trebuie să-l depășim după zece ani. Și asta nu o putem face decît împreună, onești și cu infinită iubire față de teatru, de celălalt.
Nevoia de celălalt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15303_a_16628]
-
privirilor îndreptate către viitor. S-ar putea înțelege că e și epoca noastră, deși Boorstin evită să afirme direct lucrul acesta. Căutătorii oferă, dincolo de propunerea segmentării în trei epoci, cu care orice cititor e liber să nu fie de acord, spectacolul abil al unei erudite incursiuni în domenii ale cunoașterii extrem de diferite. Misiunea Antoanetei Ralian, traducătoarea, nu a fost, prin urmare, una ușoară, din moment ce o asemenea carte presupune echivalarea unor terminologii foarte diferite. Dar oricît de reușită ar fi traducerea, ea
O istorie a căutării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15291_a_16616]
-
propun să avansăm împreună pe drumul cunoașterii, nu atât al piesei sau al personajelor, cât al felului cum cuvintele devin teatru: procesul identificării se desfășoară la vedere, mișcarea, decorul, imaginea se înfiripă în imaginație: libertatea de a-ți alcătui propriul spectacol (care nu trebuie confundată niciodată cu arbitrarul) este cu atât mai deplină, cu cât punctele de pornire sunt mai precis definite. în serile următoare, pe micul spațiu lăsat liber de năvala spectatorilor - tinerii, indiferenți la protocol, s-au așezat pe
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
premergătoare premierei. Dar aceasta și alte obiecții eventual posibil de formulat pălesc în fața marii calități exprimate solidar de Macrinici și Afrim: lor le pasă. Le pasă de deriva semenilor lor, nu doar așa ca să fie lăudați de profesioniștii din artele spectacolului, ci prin încercarea de a intra într-un dialog direct cu cei pe care frica îi face să înspăimânte lumea. E nevoie de curaj artistic pentru a cere brusc socoteală statului român întrebându-l de ce nu și-a plătit datoriile
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
E nevoie de curaj artistic pentru a cere brusc socoteală statului român întrebându-l de ce nu și-a plătit datoriile față de cetățenii săi, chiar și față de cei mai răi dintre ei. Spaima de iremediabil alimentează patetismul de bună calitate al spectacolului și "îngerul dramatic" lasă un spațiu speranței.
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
la materia umilă, resimțită ca fiind cea mai reprezentativă și cea mai durabilă, asemenea microorganismelor al căror tipar a supraviețuit de-a lungul evoluției biologice unor specii mult mai complicate și mai de efect. Se străduiește a-i contrapune un spectacol al rezistenței celei mai tenace, al nivelelor primare prin care viața se poate afirma în durată, capabilă astfel a-i proteja propria ființă. Umilitatea nu reprezintă decît o regie a supraviețuirii. Un truc sfîșietor prin nostalgie. Dar spectacolul de acest
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
contrapune un spectacol al rezistenței celei mai tenace, al nivelelor primare prin care viața se poate afirma în durată, capabilă astfel a-i proteja propria ființă. Umilitatea nu reprezintă decît o regie a supraviețuirii. Un truc sfîșietor prin nostalgie. Dar spectacolul de acest gen compensator e, în esența sa, unul baroc. Desigur, un baroc sui generis, epurat de teatralitate, de fast (cu toate că unele inserturi ale reificării somptuoase, ale trăirilor bogat ornamentale nu lipsesc), bizuit pe reducții, pe goluri în locul plinurilor redundante
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
primitivă, pentru restul. Partea ciudată e că ambele sunt egal de neplăcute la privit, deși din motive diferite. Insolența bogăției unor români e întrecută doar de disperarea sărăciei ce i-a prins în menghină pe ceilalți. Nimic mai respingător, ca spectacol al degradării umane, decât certurile cotidiene iradiind din mediul eminamente dubios al fotbalului spre sferele marii corupții. După cum nimic mai înspăimântător decât mamele care-și leapădă copiii la canalul de dejecții. Pungile de plastic ce conțin rămășițele feților abandonați constituie
Securitatea purifică N.A.T.O. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15286_a_16611]
-
la o lumină lină... El este, poate tocmai de aceea, singurul care scapă. (De remarcat că nici un personaj pozitiv - cu excepția lui Christian, personaj ambiguu - nu e danez!). Cât despre regele Christian, acesta crede că totul în jurul său e doar un spectacol de teatru (și tocmai de aceea piesele de teatru pe care le joacă par a exprima, prin revers, eul său autentic) din care speră să fie izbăvit de "stăpâna universului", Dumnezeu neavând timp pentru el. Această stăpână a universului e
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
oarecum hegeliană, e însă subliniat inclusiv de o scenă de la începutul romanului, care se plasează în timp după căderea lui Struensee. Comparația provine din raportul unui diplomat englez care a avut prilejul să îi întâlnească pe cei doi în timpul unui spectacol de teatru. în timpul discuției pe care o reproduce Enquist, regele bolnav exclamase: "Struensee trăiește!" La protestul dojenitor al lui Guldberg, regele începe să facă obișnuitele sale reverențe teatral-mecanice, dar dă răspunsul care se vrea a fi în același timp cheia
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
cititorului și eliberarea acestuia din raportul de dependență față de un recitator? Oare nu instituie autorii în felul acesta o nouă autoritate în ceea ce privește situația unei lecturi oarecum impuse? Un argument contrar este faptul că asemenea obiecții s-ar putea aduce fiecărui spectacol teatral, fiecărei predici sau prelegeri. "Ça n'empęche pas d'exister!" am putea să strigăm împreună cu Sigismund Freud și profesorul său Charcot. Oare nu rămânem opaci în felul acesta tocmai față de ceea ce reprezintă "vitalitatea textelor", față de înlesnirea unor condiții diferite
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
marcă personală, greu de definit în cuvinte, construită sub emblema unui tip de manierism personal, foarte dificil de pus în filiații, cu toată cerneala care s-a consumat pentru a-l face pe Geo Dumitrescu descendent sau deschizător de drumuri. Spectacolul luptei dramatice cu toată tradiția simbolizată de metafora selenară pe de-o parte, iar pe de altă parte lupta cu propria trăire, cu propria originalitate îl regăsim integral în poezia Singur-lună. E o poezie a continuei neîmpăcări care domină opera
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
anonim președintele lor care a fost, după știința mea, dl Eugen Simion. Dar nu știința de carte era în discuție, ci competența în materie sau, ca să nu zic vorbe mari, obligația elementară a "cărturarilor" dlui ministru de a fi văzut spectacolele. Cine să creadă că dl Simion și compania au făcut naveta între diferitele teatre din Capitală și din provincie de unde provin laureații? De la groteștile Premii de Stat din anii '50 nu s-a mai întîmplat ca recompense de o asemenea
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
De altfel, motivul pe care dl Marcel Iureș, laureat al unuia din premiile principale, cel de interpretare masculină, l-a invocat în refuzul său a fost că nu înțelege să fie apreciat de oameni care nu l-au văzut în spectacole ori de clădirea M.C.C. Am citit în presă scrisoarea dlui Iureș. Nimeni n-a pomenit-o la gală. Cum nimeni n-a pomenit de scrisoarea de refuz a directorului Teatrului "Lucia Sturza Bulandra", nici de adevăratul motiv al absenței de la
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
i-a venit măreața idee (care îi servește atît de bine pe guvernanți) de la nemulțumirea unui influent director de teatru, scriitor mediocru, și a unui actor pe cît de valoros, pe atît de oportunist, cauzată de faptul că unul din spectacolele (de altminteri, agreabil) produse de teatrul cu pricina și în care actorul se număra printre protagoniști n-a fost nominalizat la premiile UNITER și a mai și fost criticat (ce oroare!) în România literară. (Unele represalii contra reviste noastre n-
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
a mai și fost criticat (ce oroare!) în România literară. (Unele represalii contra reviste noastre n-au așteptat înființarea și decernarea Premiilor Naționale: pe un panou de afișaj al teatrului pe care l-am supărat, alături de tăieturi din publicațiile favorabile spectacolului, se poate vedea, din luna octombrie încoace, încercuită cu un roșu pedepsitor, cronica din România literară, ca excepție de la regula corului de lăudători; din ziua apariției cronicii, nimeni de la revista noastră, n-a mai primit invitație la vreo premieră, nici
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
primită în dar de la Școala Centrală de fete. Un arhitect este acel artist care își urmărește o idee de la desen, la concretețea volumelor, spațiilor, liniilor, care îi dă personalitate, distincție, rasă. Acum, în sala Izvor se întîmplă un altfel de spectacol care deja face parte din exercițiul meu de memorie, de neuitare, de prețuire și respect față de o profesiune al cărei protagonist, arhitectul, rămîne în culise, ca și regizorul cînd luminile din foaierul teatrului se aprind și sosesc invitații. Povestea acestui
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
noțiunii de "film de autor", mi se pare una dintre cele mai grave maladii de care suferim. Acest zid al Berlinului, ridicat artificial între cele două concepte, nu face decît să omoare o idee veche, valabilă și importantă, ideea de spectacol. Filmul este, în oricare dintre accepțiile lui, de la început pînă la sfîrșit, un spectacol. Filmul fără public este film de familie. Se face, în general, cu o cameră video sau cu un aparat de filmat de opt milimetri și se
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
de care suferim. Acest zid al Berlinului, ridicat artificial între cele două concepte, nu face decît să omoare o idee veche, valabilă și importantă, ideea de spectacol. Filmul este, în oricare dintre accepțiile lui, de la început pînă la sfîrșit, un spectacol. Filmul fără public este film de familie. Se face, în general, cu o cameră video sau cu un aparat de filmat de opt milimetri și se proiectează pentru amici și rude. Eu încerc să fac spectacol de bună calitate, fiind
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
pînă la sfîrșit, un spectacol. Filmul fără public este film de familie. Se face, în general, cu o cameră video sau cu un aparat de filmat de opt milimetri și se proiectează pentru amici și rude. Eu încerc să fac spectacol de bună calitate, fiind convins că spectacolul de bună calitate are o oarecare tangență, mai mică sau mai mare, cu ceea ce în mod pompos numim artă. Cît de greu v-a fost să faceți Filantropica? Principala dificultate la Filantropica a
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
public este film de familie. Se face, în general, cu o cameră video sau cu un aparat de filmat de opt milimetri și se proiectează pentru amici și rude. Eu încerc să fac spectacol de bună calitate, fiind convins că spectacolul de bună calitate are o oarecare tangență, mai mică sau mai mare, cu ceea ce în mod pompos numim artă. Cît de greu v-a fost să faceți Filantropica? Principala dificultate la Filantropica a fost timpul - timpul de filmare extrem de scurt
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
joc al manieristului, încă o strategie. Cartea se încheie cu o apropiere între Cioran și Ionescu, atinși amîndoi de disperarea de a fi, dar diferiți în atitudinea față de istorie. Iarăși, sîntem undeva în afara binelui și a răului și în fața unui spectacol căreia autoarea încearcă să-i înțeleagă resorturile, pe baza documentelor scrise de cei doi mari intelectuali. Exact însă acesta este și punctul nevralgic al eseurilor Martei Petreu. Apelînd permanent la documente autoarea face și bine și rău. Face bine pentru că
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
izbucnire a unei revolte față de un lucru care se întâmplă fără să vrei tu, dar pe care nu-l pui la inimă. Humorul întărește organismul, chiar și fizic! Matale nu te născuseși când eu mă duceam la Tănase, la toate spectacolele. "Era rău cu der-die-das, dar mai rău cu davai ceas...". L-a costat asta, a făcut pușcărie, l-au bătut acolo, s-a îmbolnăvit și a murit. Ăștia n-aveau humor. Humorul mi-a făcut și mie destul rău. La
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
scape, prin oboseală, de întrebările pe care ți le pui ție însuți, pe care vă temeți să vi le puneți și pe care le puneți întruna celorlalți". Orașul care are ziua un aer maritim, orașul străbătut de taxiuri galbene, orașul spectacolelor, care noaptea pare acoperit de bijuterii, are o atmosferă fulminantă, în viață ca și în sălile de pe Broadway ("era o atmosferă pe care ne-am dori-o în Franța, unde publicul de elită este rezervat și se teme de ridicol
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]