246 matches
-
este oglindirea aproape perfectă a ideilor esențiale critice ale jurnalistului Lippman și ale poetului Eliot, un aspect care probabil va îngrozi adepții Noului Criticism, mai ales că spiritualistul estetic Eliot poate ajunge să facă parte din aceeași categorie ca și spiritualistul materialist Lippman. Întâmplător, apelul făcut de ei la o literatură transcendentalistă și la un jurnalism care transcende subiectivitatea, s-a produs în același timp, în anul 1920, după Primul Război Mondial, aducând alte dovezi ale transformării ideilor critice totalitare într-
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
V. Voiculescu, continuă sămănătorismul, fie în sensul elogiului patriarhalității , fie al confruntării frumosului cu divinitatea. Ortodoxismul ajuns la un limbaj încrâncenat și găunos a umbrit și acele distincții care n-au căzut în ierarhizări sau exclusivisme fatale. De pe o platformă spiritualistă, gândirismul a încercat să stăvilească o sumă de compromisuri cu ideologia burgheză. Numai că încercând să opună civilizației cultura a făcut eroarea de a denunța democrația și raționalismul , N. Crainic punând accentul pe „mit și mister” a împins uneori spre
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Pentru că știai mai bine decât ei nu numai manuscrisele lui Abulafia XE "Abulafia" , ci și comentariile asupra lor, precum și multe altele... M.I.: Că știam mai mult decât ei, asta era clar. Dar din punct de vedere al materialului, dimensiunea asta spiritualistă, nonteritorialistă, nonistorică a lui Abulafia XE "Abulafia" a creat o problemă adâncă - nu în felul în care am prezentat eu Cabala, ci în felul în care înțeleg ei Cabala. Pentru ei, de exemplu, Cabala este foarte, foarte mesianică. Eu am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
a artistului se hrănește din individuația unor principii ale reflexivității, adică primește contribuția în mod surprinzător "calculată" a instanței regulative supreme. De aceea, în virtutea unui paralelism frecvent utilizat, conștiința de sine reproduce la scară subiectivă o intervenție de natură pan-spiritualistă a idealității în materia umanității istorice și reia cu arme individuale tema legăturii strânse care trebuie să existe între talent și cenzorul său. Apoi, simetric, receptorul creației artistice reverifică în forul său interior, într-o considerație exigentă a operei, tot
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
restrictivă a exercitărilor lor contribuția unui impuls preponderent aptitudinal, de instinctivă raportare la o realitate în esență permisivă (care poate teoretic îngădui o evoluție axată pe mecanica aplicată a răspunsului tipic). Se presupune, atunci când reflexivitatea își intră în atribuția sa spiritualistă, că obiectivitatea deja a devenit în chip sensibil solicitantă și că reverberațiile sale în subiectivitate reclamă replieri avizate ale cogniției interioare, menite să suplinească dificultatea pe care o poate întâmpina conștiința morală generală pe latura sa legată de imperativele actului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
din împrejurarea că ea este sau nu necesară pentru a putea distinge între experiență și imaginație, realitate și vis. În felul acesta, li s-a răpit baza tuturor sistemelor speculative, care tindeau să depășească orice experiență posibilă. Teologia și psihologia spiritualistă au devenit imposibile ca științe. Kant nu a ajuns la acest rezultat fără o luptă interioară. Fiindcă, așa cum declara el, avusese soarta să fie îndrăgostit de metafizică, iar acum vedea că aceasta era imposibilă. Într-o astfel de sciziune a
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
s-au exprimat în acest sens. India e o cale bătută, interesantă desigur, dar condamnată din punct de vedere literar să alunece ușor în una din cele două extreme: fie exotismul de joa-să factură de tip Bollywood sau de coloratură spiritualistă cu inițiați levitând, fie tânguiala postcolonială compensatorie. Tânăra prozatoare are abilitatea să nu cadă în nici una dintre ele. Ea alege câteva personaje cu totul speciale, în primul rând un bătrân indian englezit, cu studii la Cambridge, unul dintre primii indieni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
a lui Lipton vine pe fondul unei temeinice dominanțe a evoluționismului social și cultural de tip darwinist. Tocmai de aceea un mic excurs în istoria americană a acestuia este mai mult de cât necesar pentru a înțelege noutatea noii biologii spiritualiste a lui Bruce Lipton. Cu ceva timp în urmă, în SUA s-a conturat orientarea biologică a neoevoluționismului prin autori precum Julien Steward și Leslie White. Primul a fost cel care a fondat ecologia culturală, fiind interesat în mod special
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
spune limpede în Jurnalul său), căutînd să se demarce de proliferarea abuzivă a unui anume tip de fantastic în literatura secolului al XIX-lea, precum și de orientarea ezoterică tradițională în Europa. Eliade nu recurge la magie sau la alte practici spiritualiste pentru a da un sens Naturii, pentru a descoperi hierofaniile și structura religiozității cosmice; atingerea sacrului, după cum afirmă într-o notă de Jurnal, i-a devenit posibilă printr-o meditație asupra experienței obișnuite a țăranilor români și bengali. Sacrul nu
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
a ajunsă să stăvilească și zidul despărțitor reprezentativ pentru psihofiziologia lui Müller existent, dintre modalitățile senzoriale și cele de mișcare. Contribuțiile lui Helmholtz au fost recunoscute în mod egal de Secenov, ca și de Wundt. Deseori ele au fost reinterpretate spiritualist, așa cum a făcut-o Schopenhauer. Faptele psihice rămân încă un apanaj al cabinetelor filosofilor. Deseori aici este minimalizat rolul obiectului în producerea reflectării, fapt care de fiecare dată reface prăpastia dintre reflectarea conștientă și realitate. Cu toate că Helmholtz a încercat să
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
psihologiei, să studieze problematica răspândită a isteriei, pe cea a hipnozei sau sugestiei, tot ceea ce interesa câmpului reflectării clare a conștiinței și a efectelor acesteia asupra organismului. Totul se întâmpla într-o epocă dominată de o seamă de alte tendințe spiritualiste, oculte, metafizic sterile, ale căror aplicații se aflau sub cea mai serioasă acuză de șarlatanie. În ceea ce privește problematica inconștientului, prioritatea poate să-i fie acordată medicului și filosofului Pierre Jannet (1859-1947) care, în teza sa de doctorat asupra automatismelor psihologice, susținută
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
Sfântului Atanasie cel Mare, îmbogățită prin aportul teologic al celor trei mari Capadocieni: Sf. Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz și Grigore de Nyssa: o teologie alexandrină a unei îndumnezeiri eliberate de orice urmă de origenism și de idealul său spiritualist de evadare prin contemplare. Prin urmare, desăvârșită în veacul viitor, cunoașterea lui Dumnezeu va fi rezultatul îndumnezeirii finale. Vederea lui Dumnezeu față către față va fi vederea nu numai a firii umane a lui Hristos, ci și a Persoanei divine
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
mai desăvârșit, dacă devine conștient de natura filosofiei sale). Inimosul dascăl vedea În filosofia românească o filosofie generoasă, „filosofia idealului”, care ne Învață că „rostul pe această lume este ca să realizăm Înțelegerea”. Filosofia românească era, În ochii săi, „o armonie spiritualistă sau un spiritualism armonic”. În optica ei - invocând principiul naționalităților pentru izbânda umanitarismului -, „când fiecare națiune va fi pătrunsă de sfințenia existenței alteia, atunci războiul de nimicire va fi Înlocuit prin Întrecerea În cultură; ceea ce este, netăgăduit, scopul ultim al
Prelegeri academice by Alexandru Husar () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92344]
-
A reprezentat pentru ei o stea polară, un model, un reper, o referință. Mulți s-au regăsit, moral și spiritual, în comportamentul înțeleptului de la Păltiniș. Figura sa exotică, de guru, atrăgea și intriga în același timp. Mesajul său presupunea afinități spiritualiste, mai mult sau mai puțin inițiatice. Dar influența sa a fost, după noi, mai mult extensivă și superficială, decât adâncă. Preocupările etico-estetice și spiritul critic de care dau dovadă discipoli ca Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, pentru a nu mai
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de mult, dar publica atât de puțin și, fiind în orice caz cel mai filolog dintre amândoi, căuta să adune detaliile determinante pentru definirea cadrului epistemologic al științei religiilor. Exemplificăm la întâmplare: conflictul dintre interpretările materialiste (azi spunem reducționiste) și spiritualiste, interpretarea fenomenului în sine, impasurile istoricismului și psihologismului, raportul dintre mit și poezie, divergența dintre studiul istoric (idiografic) și studiul sistematic (nomotetic), legătura dintre mit și limbă ca structuri, istoricizarea simbolurilor, condiționarea formației religioase asupra viziunii despre lume și istorie
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
dela simple ipoteze pe care le admitea ca evidente. Adoptând forma matematică a lui Pitagora, trăgea conclusiuni, pe care le da drept adevăruri indiscutabile, fără a lua în samă că punctul de plecare nu era bazat pe nimic. Cercul filosofiei spiritualiste germane se deschide cu Leibnitz și, continuând cu Wolf, Kant, Fichte, Schelling, se închide cu Hegel. Leibnitz dă o teorie complectă a ideilor înăscute, teorie pe care Descartes o schițase numai; continuă cu teoria monadelor, atât de admirată azi, (ființe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
V. Voiculescu, continuă sămănătorismul, fie în sensul elogiului patriarhalității , fie al confruntării frumosului cu divinitatea. Ortodoxismul ajuns la un limbaj încrâncenat și găunos a umbrit și acele distincții care n-au căzut în ierarhizări sau exclusivisme fatale. De pe o platformă spiritualistă, gândirismul a încercat să stăvilească o sumă de compromisuri cu ideologia burgheză. Numai că încercând să opună civilizației cultura a făcut eroarea de a denunța democrația și raționalismul , N. Crainic punând accentul pe „mit și mister” a împins uneori spre
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Concilierea pedagogiei sociale cu educația nouă; munca pe echipe 90 7.3. Progresivismul 93 7.4. Reacții față de "educația nouă" 97 8. TENDINȚE ÎN FILOSOFIA EDUCAȚIEI 100 8.1. Aspirația spre valorile "eterne" pedagogia culturii 100 8.2. O teorie spiritualistă asupra educației 104 9. AFIRMAREA UNEI TEORII PEDAGOGICE ÎNTEMEIATE PE IDEOLOGIA MARXISTĂ. CONSTITUIREA PEDAGOGIEI SOVIETICE 110 9.1. Pedagogia sovietică 110 10. PEDAGOGIA FASCISTĂ ȘI NAȚIONAL-SOCIALISTĂ 116 11. ȘCOALA ȘI PEDAGOGIA DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA DINTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
tendințelor interne, lasă impresia unei poziții dominant biologizante). De altfel, după cum s-a arătat, se află în concepția sa o contradicție care nu a scăpat unora dintre contemporanii ei (15). Pe de o parte, pedagogul italian a adoptat o concepție spiritualistă privind dezvoltarea psihicului copilului, iar, pe de altă parte, la baza metodei sale de educație se află o concepție senzualistă, potrivit căreia dezvoltarea se realizează de la periferie spre interior. Prin teoria sa, Montessori ne amintește de J.-J. Rousseau; ca
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de vedere acceptat de mai mulți teoreticieni ai educației din acea vreme: numai un număr foarte restrîns de oameni se pot ridica la nivelul personalităților a personalității creatoare de valori considerată ca ideal al educației (6). 8.2. O teorie spiritualistă asupra educației În tot cursul istoriei umanității s-au afirmat cu mai multă sau mai redusă intensitate, cu ecouri mai puternice sau mai stinse în plan social numeroase concepții spiritualiste cele mai multe ezoterice sau cu componente ezoterice. Ele își au originea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
considerată ca ideal al educației (6). 8.2. O teorie spiritualistă asupra educației În tot cursul istoriei umanității s-au afirmat cu mai multă sau mai redusă intensitate, cu ecouri mai puternice sau mai stinse în plan social numeroase concepții spiritualiste cele mai multe ezoterice sau cu componente ezoterice. Ele își au originea în antichitatea egipteană și indiană, fiind continuate de ocultismul medieval și modern (7). Dezvoltarea științei în secolul al XIX-lea, ca și progresele tehnicii bazate pe rezultatele cercetărilor experimentale, au
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
modern (7). Dezvoltarea științei în secolul al XIX-lea, ca și progresele tehnicii bazate pe rezultatele cercetărilor experimentale, au condus la o creștere a prestigiului științei, a filosofiei materialiste (de diverse nuanțe) și la o scădere a încrederii în concepțiile spiritualiste. Nu înseamnă că acestea au lipsit în acea perioadă; tocmai spre sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX s-au afirmat mari personalități ale spiritualismului mondial ca, de pildă, Swami Vivekananda. Unul dintre aceștia, Rudolph Steiner, a elaborat
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
9, p. 107). Întrucît ideile despre educație ale lui R. Steiner sînt întemeiate pe cele filosofice, este necesară o foarte scurtă expunere a unora dintre acestea (atît cît am putut surprinde ca un neinițiat în acest domeniu). Adept al monismului spiritualist, el a promovat ideea unei "științei spirituale", care consideră că obiectele lumii sensibile își au originea în lumea spirituală, că ele sînt o altă formă a ființelor spirituale. Sufletul, care continuă să existe și după moarte, se reîncarnează, după un
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
științei spirituale". Ceea ce surprinde ca element de noutate în teoria pedagogică steineriană nu sînt atît inovațiile în sine, cît justificarea necesității adoptării lor justificare rezultată nu dintr-o cercetare empirică (ca în cazul educației noi), ci dintr-o concepție filosofică spiritualistă a unui "inițiat", așa încît, în ultimă instanță, adoptarea acestor inovații este o chestiune de credință. În a doua jumătate a secolului XX școlile Waldorf au cunoscut o relativă extindere în Europa, inclusiv în România (v. nota 13). 9 AFIRMAREA
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
unor intervenții exterioare. În felul acesta, aprecia filosoful francez, personalismul depășește atît soluția "biologică" (freudismul), care pune accentul pe instinct, cît și pe cea "economică" (marxismul) în care locul primordial îl ocupă condițiile vieții materiale. Soluția personalistă este explicit una spiritualistă, care aspira să se întemeieze pe dimensiunile cele mai profunde ale omului. Spiritul este o infrastructură" (16, p. 28); de spiritual depinde întreaga configurație a omului și a lumii sale. Potrivit concepției lui Em. Mounier, ființei umane îi este propriu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]