223 matches
-
de găini roșcate, gâște cu ciocurile late, rațe leșești, încenușate și călcând într-o parte, cu gâturile pline, grase și oloage, curcani negri-albăstrii, cu pene bătând în roșu, porumbi pe acoperiș, iar lingă poartă gâfâia un porc creț. Casa, albă, spoită cu var și împodobită cu preșuri, totul lună, să nu te-atingi! La început fură stingheriți și unii, și alții. Aglaia vorbea pentru toți: c-o fi, c-o păți, că boul bălții. Se vedea bine că mai cununase oameni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bălegar de pe rampă, se uita la vecini, speriată, îl amesteca în apă cu lut și lipea chirpiciul pe pereții de scânduri subțiri pe care bărbatul îi potrivise în grinzi. Au ridicat două odăi acoperite cu carton și muierea le-a spoit cu albastru. Pe urmă au sosit ceferiștii. Chirică, acarul, Spiridon, fochistul, și Ilie, de umbla și el cu trenurile. Aveau mai mulți copii decât lucruri, în camioanele care-i aduceau ar mai fi încăput. Se umpluse maidanul de plozi. Stere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei pricopsiți, cu bani mulți. Umblau cu mașini și aveau droaie de servitori. Între gardurile acelea de gresie, acoperite cu trandafiri urcători, se deschideau străzi pavate, cu tei pe margini. Casele rare, temeinice și mândre, aveau caturi și balcoane. Zidurile spoite cu var, în culori dulci, străluceau în soare și pomii din curțile umbroase erau tunși cu îngrijire. Pe aleile acoperite cu pietriș, alergau dini mari, cenușii, călcând pe picioarele lor lungi, ca ale berzelor. De la scările de ciment se deschideau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la fel? Dacă le place, că n-o să cânte cocoșul tău pe gardul lor! N-ai să te duci să le ceri. Fă cum îți spun! După vreun ceas, Stere plecase. Afară, soarele ardea puternic. Privise casele din centrul orașului, spoite cu var trandafiriu și împodobite cu flori de piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile de preț din 87 fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase, bătuse la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și ascuțită, se învîrtea o zi și-o noapte, dac-o lăsai. Băiatul doar o mângâia cu coada biciului, privind mândru împrejur. Se uita Petre, se uita Beghe, frati-său, fetele lui Chirică nu-și mai luau ochii. Ene o spoise pe deasupra cu vopsele; când se învîrtea ziceai că-i curcubeu, nu altceva. La mijloc îi potrivise și un punct roșu, care se micșora și se mărea, după cum juca ținta de sub ea, mai repede sau mai încet. În fața cârciumii, negustorul întinsese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A dat sfoară în mahala să-i caute cineva un chiriaș, că-și adusese aminte de-o odaie pe care o ținea degeaba în fundul curții. Ar mai fi scos sărăcia din casă. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se-ncălzi, și cu câteva trențe și lucruri de-i prisoseau, se numea că poate să ia ceva bani. Într-adevăr, la vreo două
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat! Și privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oțet
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prin masca lui Aubrey de Vere, cu sulemeniri de o rară și aleasă extravaganță, cu palori de heruvim, sub fard conturându-se stigmatele nealterate Încă ale decadenței: „Pudra cu care Își văruise obrazul era albastră, buzele și nările și le spoise cu o vopsea violetă, părul și-l poleise, presărându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le trăsese jur-Împrejur largi cearcăne negre-vinete ce-i dădeau o Înfățișare de cântăreață sau de dănțuitoare”1. Înveșmântat fără cusur, În frac albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Între o pietricică și gaura din care fusese dislocată În seara precedentă; bucurându-mă de scurta suprafață netedă a unui podeț peste un pârâu; mergând de-a lungul gardului de sârmă al terenului de tenis; deschizând cu botul bicicletei poarta spoită cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
printr-un tavan parțial, acoperit impecabil cu stuf, și să fie deschis către briza oceanului, chiar dacă asta Înseamnă distrugerea la cote alarmante, din cauza sării marine, a antichităților maure. Casa Papa, cum poreclise Lauren casa tatălui ei, este un castel mexican spoit cu var, decolorat de soare, cu o piscină albastră care-l Înconjoară ca un șanț de apărare. Când am ajuns, Lauren m-a condus prin casă până la salonul cu pereți de piatră. În clipa aceea, o menajeră Îmbrăcată la patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
că zboară -, porumb cu bob mic, orz, linte, rapiță și-i explică în ce fel trebuie hrănită Pestrița și cum să-i facă o casă mare și luminoasă. Reintrară și ei în casa mică și cam întunecoasă a portarului, dar spoită cu var alb și ținută curată de nevasta lui nea Cercel. Femeia nu suporta porumbeii, fiindcă, zicea ea, au și sufrageria și privata și promenada în același loc. — La primăvară vii să-i cumperi perechea, porumbeii se vând câte doi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cocoța pe pervazul ferestrei și, ca un făcut, fusta i se agăța Într-un cîrlig. Ieșeau la iveală două picioare lungi și albe ca două fire de praz atîrnate deasupra tarabei la Ziua Recoltei. Glasul roților de tren, bidinelele chivuțelor spoind kilometri pătrați de paiantă și cercelul de argint sclipind În urechea tuciurie a găzarului. Capoate de zenana În jurul ceștilor de cafea, capoate de zenana la porii, capoate de zenana făcînd pasiențe, capoate de zenana adresîndu-se unul altuia madam cutare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se pune foarte serios), la care răspund însă curând cu da, fiindcă în urma frecării și zgâlțâielilor disperate ale acestui incapabil se înalță ceva care aduce a penis erect și se uită în jur, nu vede însă decât o cabină împuțită spoită cu vopsea verde care s‑a coșcovit. O iubire nu se manifestă niciodată într‑un asemenea cadru și nu se manifestă nici de data aceasta. El e îndrăgostit de mult de Anna, dar asta nu‑l ajută cu nimic. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Nu-i nimic. N-avea timp, desigur, deși i se părea că se pot strânge toate ca un telescop și că le poți rezolva printr-un singur paragraf, dacă reușești să-l faci cum trebuie. Era o casă din bârne, spoită cu var, pe un deal deasupra lacului. Lângă ușă, agățat de un stâlp, era un clopot cu care se chemau oamenii la masă. În spatele casei se-ntindea câmpia și dincolo de ea Începeau pădurile. Un șir de plopi de Lombardia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așă cum să cuvini. Antuzî! Adî apî caldî ca sî sî speli dumnealor di colb, cî o bătut atâta drum!... În clipa următoare, o nălucă de fată, toată numai nuri, a și sosit cu un lighean și o oală frumos spoită plină cu apă caldă. Pe braț purta un șervet nou-nouț... Țăranii și-au scos pălăriile și-au suflecat mânecile cămășii și s-au spălat cum se cuvine... Când au fost gata, piranda le-a deschis ușa unei camere, poftindu-i
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai mici către momentul în care reflectoarele aveau să fie aprinse din nou, iar măștile aruncate de pe fețe. Fețe ridate, hidoase, inumane. Fețe spoite în culori cenușii, cu ochi holbați, apoși, aproape morți. O sală de spectacol în care moartea scrijelea cuvinte obscene pe toți pereții, iar spectatorii aplaudau doar atunci când Iepurele era chinuit suplimentar. Un Magician care mergea de-a lungul unor ziduri
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să însemne decât nuanțe și sensuri noi și, de ce nu, în cele din urmă, o nouă bucurie spirituală. Erotica feminină în proza eminesciană Motto: „Femeie ea? Un înger a fost [...]Ce e femeia? Acest om ce trăiește pentru a-și spoi fața cu colori, vorba cu minciună, și ochii cu lacrimi înșelătoare? O sfinx ce plânge când te tradă, ce râde în inima ei, când ochii ei sunt plini de lacrimi. O, ea n-a fost femeie...” Geniu pustiu Temă romantică
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
cireșe, vișine și rămășițe de fructe alterate sau viermănoase peste care zbura un popor de muște, de toate semințiile. Nici un aspect nu e mai oriental decît acesta pe care îl oferă ochilor cîteva haimanale care mănîncă o felie de pepene, spoindu-se pînă la urechi cu zeama fructului. Nu e vorba numai de țigănia acestui aspect, cît e vorba de murdăria pe care o lasă pe străzi și de lipsa de higienă a acestui fel de comerț”.15 ) Acum, ori de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
are tradiție în literatura noastră), partea revelatorie este viziunea luptei între organicul divin și înmulțirea dezordonată, parazitară, replică diabolică la nativitatea cartofilor și smaraldelor, urmare la geneza mușiței pe care a invocat-o cu altă ocazie poetul: Pe tine, cadavru spoit cu unsoare, Te blestem să te-mpuți pe picioare. Să-ți crească măduva, bogată și largă, Umflată-n sofale, mutată pe targă. Să nu se cunoască de frunte piciorul, Rotund ca dovleacul, gingaș ca urciorul. Oriunde cu zgârciuri ghicești mădulare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
poeta se străduiește să inventeze tropi dintre cei mai curioși, de pură esență formalistă, ajungând până la urmă la următoarea imagine „originală” a păcii: «Să crească o pace nu strâmbă-n găoace, Ci aripă ninsă pe harta Întinsă, Nu șubredă, slabă, spoită-n tabără Ci dreaptă și darnică, Lungă și trainică». (Nina Cassian, Sufletul nostru, EPLA, 1949, p. 46). Pe cât de ermetică este această strofă, pe atât e de hilară. O pace care să nu fie «strâmtă-n găoace», nu «spoită-n
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
slabă, spoită-n tabără Ci dreaptă și darnică, Lungă și trainică». (Nina Cassian, Sufletul nostru, EPLA, 1949, p. 46). Pe cât de ermetică este această strofă, pe atât e de hilară. O pace care să nu fie «strâmtă-n găoace», nu «spoită-n tabără» ci «aripă ninsă / pe harta Întinsă» etc, este o idee pe care a Înțeles-o cel mult poeta. Poezia nu cuprinde imagini realiste; cuprinde - În schimb - imagism steril. (Ă). De unde provine formalismul poeziei amintite a Ninei Cassian? Din
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în ceea ce are mai semnificativ. Astfel, din punct de vedere administrativ, inspectorii menționau: "cea d'antăia preocupațiune a noastră a fost de a inspecta alimentațiunea bolnavilor", ceea ce i-a dus la constatări ca "bucătărie întreținută în bună stare, vasele sunt spoite și curate... am examinat mâncarea și o am găsit în calitate și cantitate satisfăcătoare și că se distribuie după Prospectul eliberat de medicul respectiv". Cămara, în stare bună, cuprindea alimente suficiente: mazăre, cartofi, orez, porumb etc., etc., toate cântărite, în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
pictură de mari dimensiuni, accentuat decorativistă. "Kimonologhiile" constituie fundalul descalificant pe care se detașează un pictor precum Luchian, și dincolo de imprecație, merită reținut efectul de contrast pe care Arghezi îl dorește decisiv și incriminatoriu pentru pictorii falsificați. "În sălile "Tinerimii", spoite cu kimonologhii, acaparate de ceea ce el numește "mușamale", în acest mare sanatorium de lucruri mici bolnave, frescheța și vivacitatea lui Luchian atrag îndată, de cum sunt întrezărite, în fundul camerei lor, prin învălmășagul de vopselărie și zahăr policrom al expoziției"412. Din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]