312 matches
-
spiritului cu grijile lumești, excesul de spirit critic (vigilența încruntată care nu se angajează în nimic), opacitatea agresivă. De cealaltă parte, însușirile care înlesnesc primirea mesajului pericopic sînt: răbdarea plină de speranță, îndrăzneala și perseverența, creativitatea. Potrivit lui Andrei Pleșu, în spunerea pildelor Iisus arată o tactică retorică bine cumpănită: e vorba de dislocarea simțului comun, de înlăturarea clișeelor, de repudierea formulelor fixe. Din acest motiv, vorbele sale nu pot fi prinse în tiparele vreunei ideologii. Iisus nu numai că își contrariază
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
știai pe care anume să-l alegi. Trăgînd spre unul dintre cele două, el avea o mică pauză, ce semăna cu o ezitare, și cuvîntul acela - singurul posibil! - care ne umplea așteptarea producea o lumină nemaipomenită. Era o artă a spunerii, a oralității, a spontaneității (dar hai să mergem pe ipoteza rea, a mimării spontaneității) desăvîrșită. Avea un efect trezitor (s.a.) incredibil" (p. 11). La mai bine de jumătate de secol de la moartea lui Nae Ionescu lecția sa nu mai este
Bucuria de a trăi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11046_a_12371]
-
unele aprecieri, jurnalul de scriitor se așază de fapt la granița transparentă a „translatărilor” ce leagă viețile noastre. Cititm jurnalele de scriitor ca pe niște romane „spontane”. „Obiectivitatea” lor e dată de o detașare specifică obținută prin instalarea profundă a „spunerii” în realitatea eului, o realitate inaccesibilă în mod obișnuit celorlalți și devenită, în faptul scrisului, fascinantă. Firul aglutinărilor de „date” dintr-un jurnal urmează un traseu inițiatic și revelator, livrat în cele din urmă descifrărilor. Sub semnul introspecției Între jurnalele
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
72) În genere, Eugen Simion acceptă toate observațiile lui Călinescu (Creangă nu are sentimentul naturii, nu are fler psihologic, nu are orizont religios), dar se îndepărtează în privința negării individualității. Potrivit lui Eugen Simion, individualitatea lui Creangă stă în stilul inimitabil (ceremonia spunerii) și în conturul inconfundabil al eroului Amintirilor: „Ar fi, desigur, o naivitate din partea noastră să credem că tot ceea ce Creangă povestește în Amintiri i s-a întîmplat, întocmai, copilului din Humulești și că imaginația lui nu are nici o contribuție. Orice
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
portativul cântecului la sonurile de cântec nostalgic în care cuvântul cheamă muzica, este nevoie pentru interpreți de căutarea unor anumite alte mijloace, în pătrunderea creației, a componisticii. Cei doi muzicieni nu au ostenit întâmplător, lucrând pentru a-și șlefui modul spunerii muzicale. Ei s-au ascultat întâi, până au găsit calea, în timp, și acum. De-abia atunci, după ce au aflat-o, ne-au luat să călătorim împreună, devenind laolaltă “toți”, în ceasurile liedului și ale melodiei.
Ceasurile liedului ?i melodiei by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/84244_a_85569]
-
al vieții lăuntrice. De aici, ideea că viața unui mare creator este într-un fel eroică, manifestându-se de fapt, în "cea mai dură singurătate" (nu în izolarea cu efect sterilizator!). Criticul în discuție, dotat și cu o expresivitate a spunerii, nu numai a ideilor, îl aduce martor pe Tolstoi, despre care cineva făcea afirmația aparent paradoxală că e un mare artist "fără voie". Iar despre singurătatea scriitorului de cursă lungă Blanchot scrie memorabil, și-mi face plăcere să-l citez
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
familiei ca un adevărat patriarh, plătind în locul lui ceea ce era de plătit. În spotul luminos pe care-l fac farurile mașinii în noapte pe ghizdul fântânii din sat are loc un fel de reglare a relației dintre tată și fiu, spunerea celor pe care le-a ținut adânc în el acest Moromete taciturn și pieziș. Cel de-al doilea fapt remarcabil al filmului lui Jurgiu sunt câteva grosplanuri, iar cea mai reușită secvență ne înfățișează un Moromete pe cale de a fi
Câinele japonez în poiana lui Iocan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3099_a_4424]
-
deține Radu Cosașu și datorită lui noi îl citim azi ca pe un foarte mare scriitor, unul dintre cei mai importanți ai ultimilor cincizeci de ani, pe nedrept ocultat de ierarhiile obsedate de "marii constructori". în afară de această specială metodă de spunere, care îl face pe Radu Cosașu să pară că vorbește cumva o altă limbă, că, deși lucrează cu un material social și istoric comun cu alți scriitori (Bălăiță, Ivasiuc) pare că vorbește dintr-o altă provincie literară, ceea ce atrage în
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
aproape) că nu se întîmplă nimic - dar dincolo de nimic mocnește crima; se știe cîtă migală presupune această aparentă neglijență stilistică - de la imaginea atît de expresivă în nervozitatea ei (Silviu Stavilă) pînă la sunet și montaj. Regizorul are - printre altele - simțul "spunerii firești", al umorului zgrunțuros și al micului gest memorabil (ca mostre de imagini emblematice, de reținut profilul lui Papadopol, la volan - după ce a văzut reglarea de conturi - și acasă, singur la masă, profilul unui om speriat și trist, care a
Care marfă? Care bani? by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16020_a_17345]
-
fund un triunghi al Bermudelor/ pe unde realitatea dispare fără urmă". (Cum își reglează inima avantaje din viitor). Potopul descris la început e un pretext pentru a destructura și biografia poetului. Tonul scăzut, egal, pare să nu mai însoțească o spunere, ci doar să convertească tragicul lăuntric într-un limbaj exclusiv al poeziei, cum ar spune Paul Valéry. Nonsensul și oniricul se instalează ca la ele acasă: "capul de vultur rebel/ cumpărat azi din piață/ cu cît tace mai mult la
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
dar suntem în aceeași poveste: cunoaștem „bărbații buni” din viața mamei lui Roy, după divorț și după sinuciderea tatălui. David Vann știe să dozeze acțiunea și să focalizeze privirea auctorială astfel încât povestirile să te țină cu sufletul la gură, în ciuda „spunerii” lente, pe îndelete. Aceasta despre care vorbim debutează cu împușcarea accidentală a lui Roy de unul dintre iubiții mamei, iar cea mai mare parte a ei relatează cum Roy a spart propria lor casă, pătrunzând prin efracție, pe geamul din
Exorcizarea prin ficțiune by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2927_a_4252]
-
ideile filozofice, sursa lor nu e de găsit în literatură, ci în gîndire, iar astăzi gîndirea liberă e sistematic blocată de presiunea mediatică a ideologiei dominante. Aproape că îți vine să spui că ultimul lucru care se dorește astăzi e spunerea adevărului și revelarea rostului vieții umane. Dimpotrivă, ținta pare să fie ocultarea lor. Oricum, pentru Ciprian Vălcan mixajul dintre filozofie și litaratură reprezintă ceea ce Sloterdijk numea "geniul centauresc": putința de a practica atît idiomul sever al științei cît și limbajul
Surîsul centaurului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8257_a_9582]
-
sau ,Cele mai frumoase balene sinucigașe apar pe malul oceanului în luna mai." Prima parte, care ,prefațează" Nebulon-ul propriu-zis, făcută, ca și el, din sedimente de vîrste diferite e despre ,maeștri" adevărați sau născociți, despre ritualuri de călătorie și de spunere, despre marile ,inițieri" și micile surprize: Haritina, vrăcița cu trupul acoperit de flori desenate, o natură moartă schimbată în tableau vivant, ,unchiul" Solomon, Maharajahul, semănînd așa de bine, peste ani, cu un anume scriitor Salman (Rushdie, sîntem lăsați să completăm
Bouquet garni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11382_a_12707]
-
în poem(e). Dar nu numai în poem(e). Aceasta înseamnă că există o experiență, pe care o numesc atașament, și căreia i-am putea foarte bine spune locuire (Wohnung) și, în același timp, o supraveghere neobosită a limbii. Deci spunerea acestei experiențe este o spunere care se supraveghează; cu alte cuvinte, nu are o proximitate față de lucruri decât în măsura în care se bucură de o proximitate față de sine însăși, din punct de vedere formal. Ponge a enunțat-o explicit: acel parti pris
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
numai în poem(e). Aceasta înseamnă că există o experiență, pe care o numesc atașament, și căreia i-am putea foarte bine spune locuire (Wohnung) și, în același timp, o supraveghere neobosită a limbii. Deci spunerea acestei experiențe este o spunere care se supraveghează; cu alte cuvinte, nu are o proximitate față de lucruri decât în măsura în care se bucură de o proximitate față de sine însăși, din punct de vedere formal. Ponge a enunțat-o explicit: acel parti pris al cuvintelor prilejuiește o atenție
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
pris al cuvintelor prilejuiește o atenție poetică autentic fixată asupra lucrurilor. Dar de fiecare dată trebuie început prin a distinge o experiență, de ordinul emoției, să spunem. Întotdeauna va fi adevărat faptul că un afect poate sta la originea unei spuneri, fie că aceasta este o odă, un sonet sau altceva. Este, așadar, vorba despre relația dintre un a spune ceva cuiva și experiența propriu-zisă a locuirii în lume, atașamentul: o curiozitate constantă în fața unei culori, a unui peisaj, a unui
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
a unui eveniment din lume etc. Este ceea ce romantismul german numește locuirea poetică: dichterisch aber wohnet der Mensch. Este punctul în care mă întâlnesc, în zilele noastre, cu preocuparea ecologică. Anume: ecumen-ul, atașamentul față de lumea Terrei. LP: Dar ce înseamnă spunerea acestui atașament? MD: Înseamnă a fi atent la felurile de a spune ale spunerii. Este o atenție acordată semnificantului. Pentru a caracteriza o parte a secolului al XX-lea, folosesc expresia emanciparea semnificantului. Cu alte cuvinte, după cum a exprimat-o
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
aber wohnet der Mensch. Este punctul în care mă întâlnesc, în zilele noastre, cu preocuparea ecologică. Anume: ecumen-ul, atașamentul față de lumea Terrei. LP: Dar ce înseamnă spunerea acestui atașament? MD: Înseamnă a fi atent la felurile de a spune ale spunerii. Este o atenție acordată semnificantului. Pentru a caracteriza o parte a secolului al XX-lea, folosesc expresia emanciparea semnificantului. Cu alte cuvinte, după cum a exprimat-o și Mallarmé în felul său, locutorul nu-și îndreaptă atenția cu precădere înspre lucru
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
poezie în absența experienței poetice. Ea poate fi aceea a unui afect - mânia, de pildă. La urma urmei, poezia occidentală începe odată cu mânia lui Ahile, care declanșează Iliada: "Cântă, Zeiță, mânia ce-a-prinse pe-Ahil Peleianul... Acesta este un afect. Poemul este spunerea și transfigurarea acestui afect printr-o lucrare a limbii asupra ei înseși. Fundamental. Nimic altceva. A ieși în afara acestui cadru înseamnă a ieși din poezie. Sau, sub forma unei întrebări: oare a ieși din această dublitate nu ar însemna a
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
posteritatea poetului, si asa departe de a fi impecabila. Tocmai despre morală e vorba. Talentul lui Caraion nu l-a pus nimeni la îndoială. Și, în orice caz, adevărul se cuvine spus. Sine îra et studio. Cît privește problemă oportunității spunerii lui, ea nu intră în discuție. O repet a nu știu cîta oară. Aici e toată diferența dintre atitudinile subînțelese ale României literare și, respectiv, Jurnalului literar: noi nu ne-am pus niciodată întrebarea dacă e ori nu oportun să
Adevăr si oportunitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17869_a_19194]
-
stratul superficial și ciuruit cu care, pare-se, ne stropește-n ochi comunicarea prin ecrane. Prima parte a numărului, animată de spiritul modernelor corespunderi, translate într-un cer/eter unde stăpînesc alți zei, adună Cuvînt, imagine, sunet. Scriu, despre filosofia spunerii și-a privirii, Anca Vasiliu, despre teoria comunicării, Mihai Dinu, despre contra-putere, meta-putere, anti-putere, Marcel Gauchet, și despre efecte de real în presă, Carmen Mușat. Rețin finalul ultimului articol: "presa se mulțumește prea adesea să facă jocurile altora, mai puternici
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10212_a_11537]
-
care l-ar fi făcut și antipatic absolvenților semicentenari înveninându-le dorita revedere. Celor care l-am ascultat atunci, intervenția lui Corneliu Coposu ni s-a părut extraordinar de curajoasă. Dar cel care a rostit-o avea aerul firesc al spunerii unui adevăr, pe care noi, cei de față, prizonierii unor prejudecăți și înrobiți convențiilor dictaturii, îl ocoleam.
O întâmplare revelatoare la Blaj by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/2516_a_3841]
-
Radu Petrescu), nu divaghează la nesfârșit (ca Nicolae Breban), nu face paradă de tehnică narativă (ca Mircea Nedelciu). Spune exact ceea ce are de spus, ca Marin Preda, în întâlnirea din Pământuri. Spre deosebire însă de Marin Preda, el își autentifică spunerea printr-o sesizare (deloc malițioasă, ci doar resemnată) a comediei existenței și printr-o fină și elegantă relativizare a reprezentării. Textele sale au o fosforescență culturală, pe care nu o au povestirile din întâlnirea din Pământuri. Ioan Groșan este un
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
interdicții ale unei epoci imbecil proletcultiste, răsărea intangibil magia colindelor redescoperite pe buzele Madrigalului: cînd măiestria lui Marin Constantin capta, murmur de neuitat, bucuria de la Cana Galileii. Ecoul unei atare biruințe își trece taina, peste măsurile noastre comune, în miracolul spunerii răzbate un licăr prelung, la întrecere cu durata obiectivă a mileniilor. Am tresărit, de altminteri, ca și cum mi-ar fi bătut în fereastră un prieten apropiat, la știrea că mirele din Cana Galileii, beneficiarul minunii dintîi, acolo săvîrșită de Iisus, l-
Colindăm… colindăm… colindăm… by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2901_a_4226]
-
sunt accentul nou cel mai evident al ultimelor două decenii românești (vezi cărți semnate de Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Bot, Matei Călinescu, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, Mircea Zaciu, Nicolae Balotă, dar și Dorli Blaga, Al. Mușina, Radu Mareș). Dar spunerea de sine e (parțial) literaturizată, căci interpretează și pune în ordine ceea ce se răzvrătește în contra oricărei ordini - viața însăși cu toate fețele ei de zi și de noapte. Cronologia jurnalelor nu e, oricât ar părea de ciudat, adevărata cronologie. Zilele
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]