3,144 matches
-
asta decât să reușească să înalțe între ei doi un zid indestructibil... cu orice risc, își spuse el, cu orice risc... — Știi ceva, ia-ți patul tău și umblă, zise Carosse. Aici nu mai ești deloc bine-venit. —Mademoiselle Mangeot este stăpâna casei. Să vorbească ea. Ce escroc nenorocit! A venit la mine ieri, continuă el punând o mână pe brațul fetei, și mi-a spus că de fapt casa îmi aparține mie: în urma nu știu cărui decret, schimbările făcute în timpul ocupației au devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
este! Ți-am mai spus eu, sfetnice al doilea, că pe tine am să te tai ultimul. Ești mereu în gând cu mine și nu știu de ce nu te-am făcut pe tine sfetnic întâielea, în locul posacului ăstuia. LINGUȘITORUL: Slăvite stăpâne... PRICINĂ: Mă rog, om mai vedea. S-auzim ce ne spune domnița Liana. LIANA: Eu, mărite tată al meu, am spus mai înainte tot ce-aveam de spus. De-acum aștept hotărârea Măriei Tale. PRICINĂ: Hm! Iaca, iar mă supăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să aud din gura ta asemenea ocară? Oare eu prețuiesc în ochii tăi cât prețuiește sarea, de-o dai și la vite s-o lingă în iesle, și-o agonisește tot sărăntocul pe nimica? LIANA: Mă rog de iertare, slăvite stăpâne și tată, eu am socotit că dragostea mea, dacă trebuie cumpănită cu cele de-ale gurii, nu va părea Măriei Tale mai de puțin preț decât cea mărturisită de surorile mele. PRICINĂ: Rău ai socotit, și de aceea mă vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
LIOARA: Va să zică tu ești Liana, jupânița despre care mi-a vorbit Ilinca. LIANA: Eu sunt, Măria Ta. LIOARA: Am vrut să te văd, pentru că despre tine mi s-au spus tot felul de vorbe. LIANA: Ce fel de vorbe, mărită stăpână? LIOARA: Și bune, ca cele venite de la jupâneasa Ilinca, și mânioase, ca cele pe care le-am auzit cu puțină vreme înainte de la dumnealui Ceaun, mare bucătar. LIANA: Măria Ta vei alege ce vei crede de cuviință că-i adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nedoritor de învățătură, îi poți aduce la căpătâi toți dascălii din lume, tot înțelenit și fără pricepere va rămâne. LIOARA: Mă aflu uimită ascultându-te. Oare să fii cu adevărat un copil orfan și fără sprijin? LIANA: Așa este, luminată stăpână. Tată nu mai am, iară pe maica mea abia o mai țin minte, ca printr-o ceață. În locurile din care-am pribegit îmi era prieten doar un înțelept bătrân, care nici el n-avea cum mă mai ocroti în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
veste, nu-i mai pot pune frâu. Mă domină, lovindu-mă parcă din toate părțile... - Dar de ce? - De ce? Pentru că mă văd atât de neînsemnată... În fața morții, nimeni, dar absolut nimeni, nu are vreun cuvânt hotărâtor de spus. Dintre toți, singura stăpână pe ea este doar moartea, ai observat? Ea face și desface tot; vine când dorește, pleacă când crede. Este într-atât de înșelătoare și de alunecoasă, încât umblă mereu cu două fețe în așa fel, încât, pentru cei ce își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
am rămas niște copii nevinovați cărora trebuia să le poarte cineva de grijă. Am intrat În hol și În afară de un miros Îmbătător de friptură, sărmăluțe și plăcintă cu mere... se părea că nimic nu tulbură liniștea ce devenise parcă singura stăpână. Hei! E cineva acasă? am strigat aproape la unison, În timp ce ne scoteam hainele și căutam din priviri un loc pe unde să le abandonăm. Ce bucurie! am auzit-o pe mama dintr-o dată, exclamând În spatele nostru, cu brațele larg deschise
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
curgea Încet peste dealuri, livezi, flori și lăcașul În care domnea o liniște de mormânt. Stranie liniște! Aproape mă cuprinse frica... Și doar mă aflam În lăcaș „sfânt” - „Hai!” gata cu toate gândurile Întunecate. Privește În jur! Îmaginează-ți că ești stăpâna castelului și te plimbi prin grădina amenajată special pentru tine. Ce poate fi mai frumos? Asta am și făcut. Am Închis ochii și, pentru câteva clipe, m-am simțit ca o adevărată domniță din vremea lui Petru Rareș. În sfârșit
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
răposați. Haideți, veniți cu Maria împreună. Eu am acceptat cu plăcere. Când am intrat în ograda mătușei Alexandra, mirosea a sărbătoare. Acasă, fiicele ei deja pregătiseră masa. Mai întâi, a fost binecuvântată masa, apoi s-a cântat „Tatăl nostru”. După aceasta, stăpâna a dăruit fiecărei persoane invitată câte un colăcel cu o lumânare aprinsă, pomenind de fiecare dată numele unuia dintre cei răposați. Gestul acesta îmi atinse o strună a sufletului... îmi erau cunoscute toate aceste obiceiuri, îmi erau și dragi, însă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul. Prin aceste găuri, intrau și ieșeau ciorile care își făcuseră cuiburi prin unghere. Prezența acestor păsări negre înăuntrul bisericii, care se simțeau cum se simte o stăpână în casa ei, o făcea să pară înfricoșătoare. După ce am privit înăuntru, m-am ferit într-o parte și nu am mai avut dorință să mă joc, devenind tristă și tăcută. Mă simțeam vinovată de ceva, ca atunci când faci ceva
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
88, de ani se trecuse din viață mătușa Ecaterina Bujor. În aceste clipe, Șurca, cățelușa ei, era deosebit de tristă... Toată noaptea lătra, ba uneori urla cu o deosebită durere. Uimitoare a fost ultima clipă a petrecerii în ultimul drum a stăpânei sale. Când au fost aduse năsăliile, pe care a fost pus sicriul cu stăpâna sa, Șurca s-a dus sub ele și, cu ochii plini de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cățelușa ei, era deosebit de tristă... Toată noaptea lătra, ba uneori urla cu o deosebită durere. Uimitoare a fost ultima clipă a petrecerii în ultimul drum a stăpânei sale. Când au fost aduse năsăliile, pe care a fost pus sicriul cu stăpâna sa, Șurca s-a dus sub ele și, cu ochii plini de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge, ea a stat acolo ca semn de ultimă RECUNOȘTINȚĂ către stăpâna sa, căreia i-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pus sicriul cu stăpâna sa, Șurca s-a dus sub ele și, cu ochii plini de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge, ea a stat acolo ca semn de ultimă RECUNOȘTINȚĂ către stăpâna sa, căreia i-a slujit optsprezece ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze mormântul mamei sale. Șurca se furișase neobservată după el. Atunci, sosită, ea a mirosit îndelung țărâna proaspătă a mormântului stăpânei sale, apoi, uitându-se trist când la mormânt, când la cel ce pleca la drum, s-a îndreptat tristă de tot spre casa ei... Atât au mai văzut-o vie. Când venise iarăși domnul Nicolae cu cei trei copii ai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
săi, au găsit-o moartă pe un braț de paie galbene și mirositoare. Avea ochii închiși și gura ei exprima durere și întristare... Au îngropat-o lângă rădăcina unui măr, sub fereastra casei mari, unde a stat trei zile neînsuflețită stăpâna sa. - Șurca noastră, mititica...”. În acest moment, Ana Nicoară, o fetiță ce stătea în ultima bancă, izbucni în hohote de plâns... Își lăsă căpușorul să cadă pe mâinuțele de pe bancă și plânsul ei, care izvora dintr-un suflet sincer și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
alune și la una de mere pădurețe. Zmeura, murele, fragii le mânca în momentul în care le culegea. Se juca printre tufișuri, uitase să se mai teamă că cineva i-ar putea face vreun rău. De ani buni Sandei era stăpână pe colțul acesta de lume. Trăia într-o armonie perfectă cu natura din jurul ei. La anotimpuri reacționa instinctiv. În timpul iernii îmbrăca haina de blană a Mariei și se simțea fericită. Dormita și cânta la pian. În miezul zilei ieșea în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dar cum e și firesc, de aici se degajă o întrebare: de ce veniți tocmai astăzi cu această destăinuire? Judecătorul socoti intervenția ca neavenită și lăsă ca lucrurile să curgă fără a sancționa ieșirea avocatului Diaconescu, deși aceasta apăruse ca tendențioasă. Stăpână pe sine, Clara Dobrescu răspunse: - în primul rând, nu am jurat, i-am făcut o promisiune tacită. N-am voit niciodată să mă amestec într-o poveste care mi s-a părut, chiar din momentul ce mi-a fost relatată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sec, scârbit de clipa mea de slăbiciune. Scot un urlet Înfiorător și mă arunc În luptă, zburlind liniștea ce mă Înconjura. După izbituri puternice, repetate În valuri, iar și iar, patul trosnește din toate Încheieturile și geme adânc. Forța e stăpâna mea acum, ea Îmi Îmbată spiritul și-mi călăuzește pașii. După alte lovituri, aplicate cu măiestrie, se prăbușește definitiv, ca un bizon lovit violent de tomahawk-ul celui mai iscusit vânător, Într-un val de praf amestecat cu transpirația mea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
în voia valurilor. Lua viața așa cum este. Nici În negru nici în roz. Știa să înoate, învățase acest lucru la ștrandul orașului și avea întotdeauna forța necesară de a ajunge la mal, chiar dacă înotul îi cerea un efort sporit. Era stăpână pe ea și nu dispera nici chiar în diminețile când soarele acoperit de nori prevestea o zi mohorâtă. * Alex, pe de altă parte, putea spune că o cunoaște mai bine pe Olga decât pe Ina, dar îi era greu să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
treabă! Dar voi merge într-o zi, sunt și eu curioasă în ce palat o să locuim! - Nu fi ironică! E departe de ceea ce se cheamă palat. Dar va fi o casă locuibilă, cu toate disponibilitățile în care să te simți stăpână cu adevărat! - Aici, la părinții mei... nu continuă, dar se subînțelegea că nu se simțea în largul lui. Ținu să-l apostrofeze. - Discuția aceasta credeam că a fost încheiată! - Așa e! Sunt de acord în totalitate cu tine, adăugă ea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
le moștenise din familie, în ale moralei și amorului; hotărarea fermă de a fi, oricând și pretutindeni, ea însăși, o carecterizau de minune. Minunea asta, însă, o costa mult, din viață. De la un timp, aproape că nu mai putea fi stăpână pe sine. Totuși, nu se desconspira. Era hotărâtă să meargă până la capăt. Dacă așa-mi este firea, așa am să rămân până la final. Orice mi-ar scoate viața dinainte. Avea un traseu frumos, apetisant, pe calea de către și de la servici
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
condamnarea la moarte a Ifigeniei lor . Ei nu pot concepe ca ea [livada] să fie doborîtă. O formă de inconștiență, sau de rezistență ?” (p.29); „Livada...este Furtuna secolului nostru. Ea Îi Înregistrează crizele și Îi desenează relieful”(p.37) ; „Stăpîna va sfîrși prin a se asemăna cu Maria Magdalena și va cerși iertarea păcatelor, pe cînd Varia va Înălța compor tamentul său sacrificial la rangul de virtute” (p.51) ; „Cehov face din livadă un sălaș al fantomelor, diseminare secretă a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
jocul bărbaților. Uitați-vă și dumneavoastră, oameni buni! În casa asta nu ai voie să șăguiești, că ai feștelit-o! De nu te ia la împrejur zăvodul ista de Dumitru, îți sare în cap Catinca. Că de fapt ea îi stăpână aici. Degeaba se cocoșește Dumitru, ha ha ha! - a comentat Pâcu noua întorsătură a lucrurilor. Unii mai zic că cocoșul cântă în casă, dar așa vine vorba doar că... - a îndrăznit să comenteze Cotman, privind pe furiș către Catinca... Că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
În care o găsise. Ceea ce părea să nu-i fi reușit prea bine, căci la puțină vreme după ce se Întoarse, Vic veni În bucătărie, unde Christina se ascunsese ca Într-un bîrlog - singurul loc din casă unde se simțea oarecum stăpînă pe sine -, și-i ceru ceva de mîncare. Dar pentru cine Îl cunoștea bine, era clar că nu de mîncare avea chef. Christina observă de la Început că mînca prea lacom. Îl privea cu coada ochiului - străduindu-se să-și găsească
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
niciodată sigură de nimic. În schimb, doamna Tamara, deși nu prea reușise În viață - iar dovada o constituia Însuși faptul că frecventa Cercul Ascultătorilor Fideli - știuse Întotdeauna cu precizie ce vrea. Era, așadar, o persoană cu simț practic, sigură și stăpînă pe sine. Ar mai trebui poate adăugat că se considera o femeie cu principii. Cu cîteva luni În urmă fusese principala animatoare a acțiunii „MÎndria de a fi roland“, inițiată de Christina și care s-ar fi bucurat de un
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]