630 matches
-
o nouă perspectivă: teza eleată a existenței absolute a ființei trebuie restrânsă în sensul în care domeniul ahileicului (analogic prin atributele sale, așa cum am arătat mai sus, cunoașterii ființei eleate și accesului la Câmpia adevărului) trebuie dublat de domeniul odiseicului, stăpânitor voluntar și reflexiv asupra adevărului și falsului. Formulând deopotrivă originile logicii și ale ontologiei, celebrul pasaj al dialogului care prezintă știința dialecticii ca artă a combinării corecte a ideilor și, deopotrivă, știință a recunoașterii combinării incorecte a lor face din
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
altora. Această fundamentare în ontologia umanului ar putea fi cu adevărat înzestrată cu suficientă forță pentru a fundamenta politicul și a instaura în el primatul lui a ști asupra lui a fi și pentru a legitima un tip aparte de stăpânitor de adevăr. Primul episod care merită amintit aici este mitul peșterii. Înaintea expunerii lui, Platon enunță un principiu al condiției umane pe care urmează să îl valorifice în mit: sufletul nu poate cerceta ca atare inteligibilul „deoarece nu se poate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poată apăra mai bine, ascunzându-le acestora adevărații lor părinți: celebrul mit al fiilor gliei pare astfel o hiperbolă a exemplului restituirii armelor, în care asumarea conștiinței de sine a celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului și minciunii, filosoful poate recurge la fals, fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur, atenuări ale acestei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului și minciunii, filosoful poate recurge la fals, fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur, atenuări ale acestei ipostaze. De exemplu, pentru Platon, conducător trebuie să fie cel care nu îndrăgește puterea, pentru ca nu cumva plăcerea oferită de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Cornea din Platon, Opere, V, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986. Cf. Hippias minor, 364e-365c. Cf. ibidem, 375b sqq. Cf. ibidem, 376b-c. Cf. Gabriel Liiceanu, Introducere în politropia omului și a culturii, Ed. Cartea Românească, București, 1979. Cf. Marcel Detienne, Stăpânitorii de adevăr în Grecia arhaică, (I, Ed. Maspero, Paris, 1967), Ed. Symposion, București, 1996, p. 222, nota 131. Cf. Menon, 80e. Mutatis mutandis, am putea propune o analogie cu celebra problemă kantiană a obținerii cunoștințelor sintetice a priori, în care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dinastiei domnitoare, apărător și ocrotitor al Cehiei, or, recunoașterea lui în calitate de patron al țării se producea într-un moment esențial pentru integrarea societății și constituirea națiunii medievale. De acum încolo s-a considerat că în înlănțuirea timpurilor deasupra cehilor veghează stăpânitorul veșnic, Sfântul Václav, înfățișat în platoșă, cu scut, spadă și drapel, care acordă țara Přemyslizilor temporar, spre administrare. Să reținem că suveranii cehi au exercitat puterea în evul mediu în calitate de vicarius al Sfântului Václav, și nu de vicarius Christi, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
foarte răuvoitori 21. Imaginea germanilor și cehilor în ochii polonezilor și a celor din urmă în scrierile imperiale și boeme a oscilat în funcție de timpuri și de interese. Cronicarul saxon Thietmar de Merseburg (975 sau 977-1018) și-a arătat antipatia față de stăpânitorul piast Bolesław I cel Viteaz (principe între anii 992-1125 și rege în ultimul an al domniei), implicit față de poloni. Gallus Anonymus, la rândul său, a glorificat victoriile repurtate de Bolesław I cel Viteaz și Bolesław al III-lea Gură Strâmbă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un conducător, cel praghez susținea că cehii au venit din afară și s-au așezat în locuri frumoase, dar nelocuite din epoca potopului 47, pentru ca abia mai târziu, într-un moment considerat de ei oportun, să delibereze în privința alegerii unui stăpânitor. Dacă notarul regelui arpadian susținea cu mândrie că poporul maghiar n-a fost subjugat niciodată de vreun împărat și Gallus Anonymus că polonezii n-au recunoscut decât autoritatea suveranului teuton, fiind scutiți de oricare altă supremație, Cosma de Praga, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
încearcă să schițeze frumusețea aspră a copilăriei, farmecul satului și al naturii sau „relatează” cu încântare nostalgică mici întâmplări. Înstrăinarea e doar constatată, nu trăită ca o dramă. Cu adevărat dramatice sunt conștiința acută a oprimării, sentimentul de revoltă față de stăpânitori, credința în ziua izbăvirii, care dau uneori poeziilor sale accente vaticinare. Nu lipsesc versurile care abordează motive obișnuite ale liricii - contemplarea nemărginirii și aspirația spre o existență înaltă, tristețile provocate de singurătate, de neîmplinirile erotice, reveriile, meditațiile. Toate sunt transpuse
ROTICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289390_a_290719]
-
15 ani de la Marea Deplasare din Acadia, și va dura zece ani. Este o călătorie aidoma celei biblice spre « Tara Făgăduinței » dar nu prin pustiu, ci printr-o lume nord-americană În plină ebuliție. Căci deși din 1763, englezii deveniseră unicii stăpânitori ai Americii de nord, regimul monarhic continental Începea să fie puternic contestat În prosperele colonii americane. Acadienii pornesc din Georgia cu câțiva ani Înaintea izbucnirii revoltei coloniilor și ajung pe pământurile lor când revolta aceasta, devenită război de independență, se
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
lovitură decisivă întregii omeniri. „Iar la sfârșitul vremurilor, va coborî Beliar, el, prințul cel mare, regele acestei lumi pe care a stăpânit‑o dintotdeauna. Și va coborî din lăcașul său ca un om, ca un rege nevrednic, ucigaș de mamă, stăpânitor al acestei lumi; și va asupri floarea pe care au sădit‑o cei doisprezece apostoli ai Celui Iubit” (4, 2‑4). După cum am spus mai devreme, în capitolul 4 se regăsesc cele patru tradiții anticristologice: Beliar, „războiul cosmic”, prorocul mincinos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme, dat fiind că preconizează în același timp o eshatologie „deja” împlinită - prin prezența ereticilor ( = „anticriștii”) în lume - și o eshatologie „nu încă” împlinită prin întârzierea lui Anticrist‑Stăpânitor al lumii. Sistematizarea acestui mit va fi realizată abia în a doua jumătate a secolului al II‑lea, prin Irineu de Lyon, primul teolog care a propus o viziune de ansamblu asupra doctrinei creștine. El este cel care va face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a unei supuneri cinstite și cruțătoare față de turci” (N. Iorga), adică în acel interval ce interesează paginile de față. Avea importanță - zise Iorga -, în alegerea partenerilor, condiția soților, după cum aceștia „erau domni în scaun, domni legiuiți sau fii ai unor stăpânitori ori numai niște tineri copii din flori, cari nu știau dacă vor ajunge să domnească și ei vreodată. Fără îndoială că aceștia din urmă se însurau mai rău decât cei dintâi, domnii sau fiii din căsătoria ai domnilor [...] Domnii și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cele trei Bulgarii ce se făcuseră pe atuncea: una la Marea Neagră, alta la Târnova și o a treia la Vidin; erau apoi neamurile regale sârbești din Serbia și din Bosnia, mai târziu și din Herțegovina; veneau apoi o mulțime de stăpânitori mai mici, tot dintre sârbi, în Macedonia și lângă Marea Adriatică; în sfârșit, ceva mai departe, străluci încă până la 1453 familia împărătească a Constantinopolei, cu multe ramuri laterale”5. Basarab I și-a măritat fata, pe Teodora (care, după călugărire, se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Voievodul (Domnii români au ținut foarte mult la acest titlu, l-au utilizat, i-au asigurat o evoluție particulară spre semnificația de „diriguitor al statului”, făcând din el și termen de referință, și criteriu de evaluare). Voievodul - „însuși stăpânitor”, „singur stăpânitor”, precum bazileii bizantini (plenarius possessor - va zice Dimitrie Cantemir 66) - era „uns al lui Dumnezeu” (ungerea și încoronarea de către mitropolit au făcut parte aproape întotdeauna din complexul „instalării” unui nou Voievod), statut care îi acorda inamovibilitate (Neculce: „Deci, bine ar
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Maria 165) pe fiul său, Ștefan (1714-1716), însurat cu Doamna Păuna și pe Mihai, fratele stolnicului, mare spătar (și el soț, pe rând, pentru trei femei: Marga, rudă cu Vâlcu Grădișteanu, Teodora, „sora Frangului”, și Maria 166). Vegheau și ochii stăpânitorilor din țările vecine. Și acești stăpânitori dictau pedepse. Marele vornic Drăghici Spancioc (Ureche îl declară „vătrariu”) i-a fost credincios lui Ștefan Tomșa. L-a urmat (ca și marele vornic Ion Moțoc, despre care va fi vorba mai jos) cum
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1714-1716), însurat cu Doamna Păuna și pe Mihai, fratele stolnicului, mare spătar (și el soț, pe rând, pentru trei femei: Marga, rudă cu Vâlcu Grădișteanu, Teodora, „sora Frangului”, și Maria 166). Vegheau și ochii stăpânitorilor din țările vecine. Și acești stăpânitori dictau pedepse. Marele vornic Drăghici Spancioc (Ureche îl declară „vătrariu”) i-a fost credincios lui Ștefan Tomșa. L-a urmat (ca și marele vornic Ion Moțoc, despre care va fi vorba mai jos) cum am văzut, pe fostul Voievod în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unor bunuri materiale, dăruirea obiectelor de cult și chiar așezarea unei mănăstiri sub ascultarea unui complex monastic din țara Sfântă, de la Athos, din Sinai etc.1) includea întotdeauna și o componentă ce aparținea ansamblului numit îndeobște praeparatio mortis. Mormântul unui stăpânitor sau al unui reprezentant al elitelor trebuia să impună, să le conserve și după moarte starea privilegiată (sepulcrul își avea, prin urmare, sediul într-un spațiu sacru, ad sanctors), să declare contemporanilor și urmașilor nu doar „substanțialitatea” unor concepte a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dacă vei adăuga și de la tine, după puterea ta, în acest hram [...]”, Neagoe Basarab scria un testament și o „propunere de asociere” la eternizare, lipsite de amenințările și afuriseniile medievale, compuse din cuvinte pline de responsabilitate - vorbe ale unui mare stăpânitor, conștient de valoarea faptei sale și de autoritatea cu care persoana sa o păstrează -, ce îndeamnă, la rându-le, la responsabilitate. Mesaj înțeles pe deplin de Radu de la Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab, al doilea ctitor al lăcașului. Terminând zugrăvirea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu sensul de text aflat pe un monument de îngropăciune) - cele tot mai sofisticate ale fanarioților, în care cărturarii puși să le alcătuiască fac exerciții antichizante și îi proclamă pe grecii mutați, peste înțelegerea lor, din Moldova în țara Românească, drept stăpânitori ai Daciei 86, toate aceste inscripții care urmăresc, dincolo de așezarea locului de veci sub protecția singurei forțe benefice acceptate într-o comunitate creștină, și evitarea - căci erau incizate în piatră, pe lespezi ori pe cruci, prezentând, deci garanția durabilității - „morții
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care întârzie” [Ștefăniță Vodă ar fi fost ocupat cu un război] și când, în fine, sosește, găsește mireasa râvnită măritată cu altul [cu un Radu de la Afumați, mai punctual]), purtată pentru o domniță, ne ajută să cercetăm ambițiile și orgoliile stăpânitorilor din vechime. Chiar dacă nu excludem chestiunea matrimonială, mai de crezut este că Ștefan cel Tânăr, ce își zicea „mare voievod al Valahiei” numindu-l pe Radu de la Afumați (cu care s-a și împăcat vremelnic în aprilie 1526) „voievodul cel
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiul lui Udriște Năsturel, să deschidă o școală la Câmpulung, „țara fiind săracă și făr’ de-nvățătură”) și Popești (C. Gane adaugă că era înrudit și cu proprietarii de pământ din Negoiești), iar Doamna Ilinca, soția lui, era legată de stăpânitorii din Bucov și Mănești (C. Gane). Să adăugăm și zestrea primită de Neacșa, nevasta lui Neagoe (sau Neagoi ori Negoiță) postelnicul, din partea rudelor ei, boierii din Merișani și Bucșani. Când bunicul ei se afla pe tronul țării Românești, Domnița Marica
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o văduvă, căci a avut copii) și marele paharnic Chiriac Sturza, cel însurat întâi cu Alexandra, fiica lui Grigore Ureche, mare vornic (a fost, deci, ginerele cronicarului) și apoi cu Anița, fiica lui Isar negustorul. Trăiau greu oamenii sub asemenea stăpânitori nesățioși, dar grea era și viața după ce, dintr-o pricină sau alta, capul familiei dispărea (chiar dacă uneori - foarte rar - văduvelor li se restituiau bunuri confiscate; Mihnea Turcitul a făcut asemenea acte de dreptate; la fel Miron Barnovschi: „Io[an] Miron
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este vădit prelevată), cu trăsături remarcate mai târziu de un descendent - banul Mihai Cantacuzino, genealogistul 297 - de prenume, preponderent creștine, ce urmează trasee care coboară dinspre bunici și unchi către nepoți - și acesta un „punct” al zisului proiect și al stăpânitorilor din Coiani, fără a uita linia imperială de sorgine bizantină) a fost dată (în prima ei căsătorie, căci apoi s-a măritat cu comisul Stoian [Florescu]) după un Ianachi Catargi, postelnic, fiul lui Apostol Catargi, mare postelnic în Moldova, persoană
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]