500 matches
-
chestia asta de una singură. Simt o dorință copleșitoare de a vorbi cu cineva. Cu cineva care să mă liniștească. Cu cineva care să-mi dea sentimentul de siguranță. Connor. Îmi duc instinctiv mâna la mobil, dar, dintr-un pas, stewardesa e lângă mine. — Din păcate, nu aveți voie să-l folosiți În timpul zborului, spune cu un zâmbet larg. Sunteți drăguță să vă asigurați că e Închis ? — A. Ăă... scuze. Evident că n-am voie să-mi folosesc mobilul. N-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Înghițită de țipetele și strigătele care vin din toate direcțiile avionului. E ca un vis urât. Un vis urât, cu un montagne russe care a ieșit de pe șine. Însoțitoarele de zbor se leagă bine cu centurile de scaune. Una dintre stewardese Își șterge sângele de pe față. Acum un minut, se plimbau fericite cu căruciorul cu alune prăjite. Asta se Întâmplă altor oameni, de pe alte avioane. Oamenilor de pe casetele video demonstrative. Nu mie. — Vă rugăm să vă păstrați calmul, spune căpitanul. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sus. Vreau un cutremur sau... nu știu, un vârtej... ceva palpitant. Câteodată simt așa, că există o viață complet nouă și trepidantă care mă așteaptă undeva, și dacă aș putea să... — Scuzați-mă, domnișoară... — Poftim ? Ridic ochii absentă. Ce e ? Stewardesa cu spic Îmi surâde larg. — Am aterizat. Mă uit la ea ca la nebuni. — Am aterizat ? Nu Înțeleg nimic. Cum să aterizăm ? Mă uit În jur - și, așa e, avionul nu se mai mișcă. Ne aflăm la sol. Mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mi toate reacțiile, eram perfect conștient că pericolul de a se petrece ceva fatal creștea În fiecare secundă. Iar atunci când m-am văzut În avion, prima mea grijă a fost să-mi caut pastilele de tensiune și să-i cer stewardesei un pahar cu apă. Un Vitello, dragă domnișoară, un Pernod, chiar și apă de la robinet, orice, să Îmi iau mai repede medicamentul! Mărite al lui Laerte fiu, Ulysse,/ Prea iscusite, de ce-ai lăsat, sărmane,/ A soarelui lumină și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
atunci când Dumnezeu împărțise darurile de natură estetică. Deși avea o siluetă destul de plăcută, Deborah avea tendința să și-o camufleze în haine demodate și fără formă, în vreme ce picioarele erau încălțate cu genul acela de pantofi solizi și confortabili, preferat de stewardese. Părul șaten și fără volum, lung până în dreptul umerilor, nu era deloc coafat, așa că avea un aspect fără viață și se zburlea lejer în preajma urechilor. Julia și-a spus că Deborah ar fi arătat de o mie de ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
întorceam capul, unul din ei ridica brațul și-mi făcea semn. Tata m-a luat de mână și mi-a promis: „Mai puțin de zece ani. Mult mai puțin. Poți începe chiar de acum numărătoarea.” În avion ne aștepta o stewardesă. Mâna ei stângă a alunecat peste părul meu, iar tatei i-a spus: „Ce băiat drăguț”. Aveam două locuri lângă fereastră și tata s-a bucurat: „Bine că nu stăm deasupra aripilor. Așa ai să poți vedea oceanul și vapoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cam repede, nu-i așa?” „Îhî.” „Iar eu aveam chef să-ți spun toată povestea.” M-am abținut să-i răspund. „Restul pot să ți-l povestesc acum, dacă vrei. Are să-ți treacă timpul mai repede.” În clipa aceea, o stewardesă a început să ne explice cum să ne comportăm în caz de pericol. Pe urmă a trebuit să ne punem centurile și am îndrăznit să respir din nou abia când ne înălțasem în aer. În curând, am început să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
puteam traversa, ca să aștept tramvaiul în stație. De regulă, făceam blatul și așa economiseam ceva bani. Câteodată călătoream pe scară, ca să mă răcoresc și pentru că de acolo puteam sări iute jos, dacă apărea controlorul.” Aici tata a făcut o pauză. Stewardesa a trecut pe la noi și a adus un pahar de suc pentru mine, iar pentru tata o ceașcă de cafea. Am fost surprinși amândoi, dar n-am lăsat să se bage de seamă. M-a întrebat dacă mă simt bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
înfiora, dar acum am simțit un adevărat șoc. M-am aplecat puțin în față, mi-am prins capul în mâini, ținându-l bine de parcă îmi era teamă să nu crape și am rămas așa, nemișcat. Imediat s-a apropiat o stewardesă nemțoaică și m-a întrebat în limba engleză dacă mi-e rău. I-am răspuns că mă simt bine, dar am o ușoar\ amețeal\. — Sigur nu aveți probleme? Sigur, am răspuns eu. Vă mulțumesc mult. Mi-a zâmbit dulce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și să-și ia bagajele și hainele de sus, timp în care eu mă pierdusem de tot în pajiște. Simțeam mirosul ierbii, adierea vântului, auzeam ciripitul păsărelelor. Se întâmpla în toamna anului 1969 și urma să împlinesc douăzeci de ani. Stewardesa a venit iar și s-a așezat lângă mine. M-a întrebat dacă mă simt bine. — E totul în ordine, am răspuns eu, zâmbind. M-a cuprins puțin melancolia și-atât. — Vă înțeleg, a spus ea. Mi se mai întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pr. Serban Tarciziu. Este pătruns de zel pentru casa Domnului, dedicat sufletelor, atât de amabil și bun, serviabil. Am citit aceste aspecte pe fața, în cuvintele și gesturile lui. M-a încărcat pozitiv exemplul lui. Acum sunt în avion și stewardesele își fac datoria, servind micul dejun pasagerilor. Voi ajunge din nou în fosta capitală a unui imperiu ce ne-a dominat secole de-a rândul. Îmi aduc aminte de prima mea călătorie la Istanbul și în alte localități, când eram
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
găsit în America terenul cel mai prielnic? În acest caz, nu cumva ne importăm viitorul, asimilând mentalități spre care, oricum, ne-am îndrepta? Am dormit vreo două ore. Acum suntem deasupra Oceanului Atlantic. Înălțime constantă. Viteză constantă. Zborul decurge monoton. O stewardesă se apropie de mine: "Domnul comandant vă invită în cabina piloților". Pentru prima oară pătrund într-o asemenea cabină, cu aparate extrem de complicate, la care mă uit intimidat. Pentru mine, zborul ține, încă, de miracol. Nu pricep cum reușește o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ins care, vrând să se ducă la Oakland, lângă San Francisco, s-a trezit în avionul care mergea la Auckland, în Noua Zeelandă. Trebuia să zboare o oră până la Oakland și, văzând că avionul nu se pregătea de aterizare, a întrebat stewardesa ce se întîmplase. Până la urmă, acest ghinion l-a făcut celebru. Unsprezece ore de zbor inutil l-au scos din anonimat. L-au transformat în vedetă. Aici până și zădărnicia poate să devină, uneori, rentabilă. După masă, stau, o vreme
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Juan Lucas, Îmbrăcat cum se cuvenea În Împrejurarea aceea (probabil că În ziua cînd se va produce un cutremur Juan Lucas va apărea strigînd: ajutor! crosele mele de golf! și va fi Îmbrăcat perfect pentru acea Împrejurare). LÎngă el, o stewardesă care grozav ar fi vrut să-și petreacă o vacanță cu el: fata era Încă la vîrsta aventurilor, zbura cu avionul și Încă nu se gîndea la măritiș. Dar a fost Întunecată complet de apariția lui Susan; părea puțin speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să parcheze camioneta și dăduse fuga să vadă cum aterizează avionul cu domnișorul Santiago. Acum era aici, stînd țeapăn pe terasă lîngă ei, pronunțînd odată cu ei numele lui Santiago, pînă cînd În sfîrșit l-au văzut apărînd În urma celor două stewardese care au deschis ușa avionului. Bobby ridica mîna ca să-l salute, dar chiar În clipa aceea Santiago o Îmbrățișă pe una din stewardese și o sărută lung. În sfîrșit termină și Bobby ridica din nou mîna, dar atunci apăru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pronunțînd odată cu ei numele lui Santiago, pînă cînd În sfîrșit l-au văzut apărînd În urma celor două stewardese care au deschis ușa avionului. Bobby ridica mîna ca să-l salute, dar chiar În clipa aceea Santiago o Îmbrățișă pe una din stewardese și o sărută lung. În sfîrșit termină și Bobby ridica din nou mîna, dar atunci apăru un băiat mai blond decîi Santiago, o Îmbrățișă pe cealaltă stewardesă și o sărută la fel de lung, „Băiatul lui Lester!“ comentă Juan Lucas, Încîntat. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-l salute, dar chiar În clipa aceea Santiago o Îmbrățișă pe una din stewardese și o sărută lung. În sfîrșit termină și Bobby ridica din nou mîna, dar atunci apăru un băiat mai blond decîi Santiago, o Îmbrățișă pe cealaltă stewardesă și o sărută la fel de lung, „Băiatul lui Lester!“ comentă Juan Lucas, Încîntat. „Nu-i lasă să coboare pe ceilalți pasageri“, interveni Julius și-și dădu scama că spusese o prostie, cel puțin judecînd după privirea cu care-l țintui Juan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
comun, iar del Perú, cu particulă nobiliară, constituie un adaos ironic. Născut dintr-un negru și o indigenă ori viceversa. Mario Moreno Cantinflas, celebru actor mexican de comedie cinematografică. Și o să mai fiu Încă o dată coerentă (engl.). Însoțitoare de bord, stewardesă (engl.). Apartament de tip vagon Într-un hotel de lux. Ființe Îngrozitoare (engl.) 1 Mămica Îmbătrînește, dragul meu (engl.). 1 Poți să-mi dai niște bani. te rog (engl.). 1 Cartier din Sevilla. 1 Spune-i (engl.). 1 Extremă (engl.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ar întreba-o... Însă nu, nu i se poate cere să răspundă la așa ceva, căci, cu sau fără meseria asta de gazetar, duduița s-ar descurca de minune, fiți siguri: ar putea fi, rând pe rând, ori toate, dintr-o dată: stewardesă, chelneriță, plasatoare, coafeză, doctoriță, taxatoare, etc., etc., etc.) “P: Întrebarea, deși nu-i nouă, nici originală, e totuși, deosebit de dificilă. De-atâta amar de vreme mă chinui eu însumi să-i găsesc un răspuns și nu reușesc. Dacă, între timp
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
furat de la unul dintre pacienții lui. Nu cred. Sigur că da. Tipul cu creierul. Nu, spune Weber. Străinul îl măsoară, bănuitor. —Ba cum să nu. Bărbatul care își confunda viața... Nu sunt eu, insistă Weber. Eu lucrez la asanarea solului. Stewardesele aleargă în sus și-n jos pe culoar. O pasageră din fața lui își îndeasă un animal tocat în gura uriașă. Corpul lui Weber se chircește înăuntrul costumului său pătat și distrus. N-a mai rămas nimic din el, în afară de acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dormitorul principal, care ocupa toată treimea din spate a avionului, cu un pat dublu mare, o cuvertură de blană și iluminare ambientală, era locul în care Barton își petrecea cea mai mare parte a zborului. Avea nevoie de o singură stewardesă, dar întotdeauna zbura cu trei. Îi plăcea să aibă companie. Îi plăceau râsetele și pălăvrăgelile lor. Îi plăcea pielea tânără și netedă pe blană, cu lumina ambientală redusă, caldă, roșiatică, senzuală. Și, la naiba, la doisprezece mii de metri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
auzi din carlingă și întoarse repede capul. — Iisuse, câteodată mă satur de moșul ăsta puturos, continuă Gerard. Barton Williams se încruntă. Apoi auzi o imitare exactă a sunetului motoarelor avionului și, peste acel sunet, vocea unei fete, a uneia dintre stewardese: — Jenny, i-o sugi tu sau eu? — E rândul tău. Un oftat. — OK ... Nu uita să-i duci băutura. Zgomotul deschiderii și închiderii unei uși. Barton Williams începu să se înroșească. Pasărea continuă: — Oh, Barton! Oh, dă-mi-o! Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
deși vizibil stânjeniți de lăcomia lui, maică-sa nu l-a certat, ci de atunci a păstrat În frigider câteva boluri de ashure În plus, pregătite numai și numai pentru el. — Ce a-ți dori să beți, domnule? a Întrebat stewardesa În turcă, aplecându-se pe jumătate spre el. Avea niște ochi de un albastru de safir și purta o vestă de aceeași culoare, pe spatele căreia erau imprimați nori albi și pufoși. O fracțiune de secundă Mustafa a ezitat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
unor Întâlniri obișnuite ca aceasta. A privit În jur, de parcă ar fi căutat o ieșire, și nereușind să găsească nici una În apropiere, a răspuns În cele din urmă În turcă: — Suc de roșii, vă rog. — Nu avem suc de roșii. Stewardesa i-a aruncat un zâmbet vesel, de parcă asta i s-ar fi părut teribil de amuzant. Era una din acele angajate devotate, care nu-și pierdeau niciodată Încrederea În instituțiile pentru care lucrau, capabile să spună nu În mod regulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de lumânări și milagros puse acolo de diverși oameni, probabil ei Înșiși păcătoși, hârtiile Împăturite de pe ziduri În care vizitatorii Își mărturiseau și Își ascundeau păcatele - toate i se păreau atrăgătoare În momentul de față. — Vă simțiți bine, domnule? Era stewardesa cu ochi de culoarea safirului. A Încuviințat scurt din cap și a răspuns, de data asta În engleză: Da, mulțumesc. Sunt bine. Am doar rău de avion... În lumina catifelată a felinarelor care pătrundea prin perdele, mătușa Zeliha zăcea prăbușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]